Taxa pe viitor | Antreprenor în România: răbdare, voință și speranță

În Uniunea Europeană microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) asigură două treimi din locurile de muncă din sectorul privat. Ele reprezintă peste 90% din întreprinderile din UE.

Procentul se reflectă și în industria României, unde, potrivit unei analize a Ziarului Financiar, în 2019, numărul total al microîntreprinderilor era de peste 670.000, adică 92% din totalul companiilor din România. Locurile de muncă pe care le-au creat depăşeau 884.000.

Pentru a vedea cum a trecut pandemia peste micii antreprenori, am vizitat două astfel de societăți din Brașov, cu domeniile de activitate total diferite.

O zi cu încasări puține

Aproape de nouă dimineața, Ovidiu Popa intră într-un pasaj subteran din Brașov cu o ladă de covrigi în mâini. Soția lui, Liz Martinez, originară din Peru, îl așteaptă deja în spațiul de câțiva metri pătrați în care cei doi dețin împreună un fast-food. Nu e orice afacere cu mâncare, ci una în care rețetele sunt inspirate din bucătăria peruană. Alături de steagul țării din America de Sud și alte produse cu nume în spaniolă, covrigii românești sunt o prezență bizară. Bizară, dar necesară.

Mai toți clienții de dimineață care se opresc în grabă la fereastra fast-food-ului cer covrigi.

Ovidiu Popa, cel care e de obicei responsabil de vânzări, căci Liz e mai mult bucătarul afacerii în care sunt singurii jucători, povestește cum i-au ajutat produsele de patiserie să treacă peste efectele pandemiei:

„Având tot mai puțini clienți și tot mai mulți clienți care lucrează de acasă, noi fiind într-o zonă de business , trebuie să te adaptezi, să faci orice numai ca să mai scoți un ban. Recunosc că, în ultimele două luni de zile, am reușit să ne scoatem multe dintre cheltuieli datorită covrigilor.”

Toată dimineața cei doi pregătesc ce se poate face în avans pentru compoziția mâncărurilor și sandvișurilor peruane, căci, spre ora prânzului, apar și clienții interesați de adevăratul profil al firmei Perumania.

Liz și Ovidiu se mișcă rapid în spațiul strâmt pentru a găti și a onora comenzile. Gusturile produselor au fost adaptate pentru români, un fel de bucătărie „fusion”.

„Dacă făceam numai ca peruanii, nu le mânca nimeni că e prea condimentat sau picant sau cine știe”, spune Liz. Au fost nevoiți să facă acest lucru după primele săptămâni de la deschiderea afacerii în aprilie 2019.

Înainte de a o lua pe calea antreprenoriatului, cei doi au fost angajați în mai multe locuri în România sau în străinătate. Au pornit cu investiții de 20.000 de euro în primul an, bani din economii sau împrumutați.

Cifra de afaceri pentru 2019 a fost undeva tot pe la 20.000 de euro, adică 100.000 de lei, și își puneau speranțele în anul care urma.

„Al doilea se promitea să înceapă foarte vijelios. Numai că a venit vijelia pandemiei peste noi și am pus lacăt pe ușă”, își amintește Ovidiu. Bărbatul recunoaște că și-a pierdut de câteva ori entuziasmul pentru a merge înainte cu ideea lor, dar Liz a venit cu infuzia de optimism.

Ea consideră că, pentru a fi un om de afaceri în România, trebuie să ai răbdare, voință și speranță.

Contrar viziunii multora, drumul „patronului” e pavat cu mult stres, multă muncă și nu presupune, cel puțin la început, că faci bani. O confirmă cuplul care a luat-o pe această cale.

Anul acesta Liz și Ovidiu speră să ajungă la o cifră de afaceri de 250.000 de lei. E mai bine ca în 2019, dar încă nu e confortabil răspunsul la întrebarea: reușiți să trăiți din afacerea voastră?

- „Greu, dar da”, spune Liz.

- „Mult mai prost decât dacă eram angajați, dar trăim”, o completează Ovidiu.

Restaurantul lor cu mâncare la pachet nu se află în zona în care se îmbulzesc turiștii în Brașov, ci în apropiere de clădiri de birouri, în așa-numitul Centru Civic. Parte din problema lor e că prețurile pe care le practică sunt la limita profitului. Nu pot astfel să-și permită o mutare în zona cu vad comercial din partea istorică a Brașovului. Acolo sunt foarte mari chiriile.

Nici aplicațiile de livrare a mâncării la domiciliu nu îi ajută prea mult, declară Ovidiu Popa, pentru că firmele respective își opresc un comision foarte mare, iar ei ies în final în pierdere. Sunt însă utile pentru a-i face cunoscuți în oraș.

Încă visează la un restaurant frumos aranjat și cu mese pentru clienți, dar nu se pune problema de astfel de investiții într-o perioadă atât de tulbure pentru industrie.

Așa că Liz a avut ideea să deschidă o afacere suplimentară: importă și vând produse pentru comunitatea sud-americană din regiune. Deocamdată se folosesc de Facebook pentru acest comerț, dar plănuiesc și un site.

Ziua de muncă, o luni, se termină „jalnic” în privința încasărilor. Nu e întotdeauna așa. Au și momente bune.

Liz Martinez nu e descurajată: „A fost rău, dar suntem împreună. Mergem acasă, o vedem pe fiica mea și mâine e altă zi. Cu forță.”

Dorința de evadare în natură aduce creșteri într-o firmă de nișă

Într-o zonă industrială de la marginea orașului Brașov, printre hale învechite, se află o altă afacere la început de drum.

E societatea Sfinx Camper & Conversion înființată de Laurențiu Simion. Din 2016 se ocupă de adaptări și transformarea dubițelor în autorulote, vehicule comerciale sau de expediții.

Inginer de telecomunicații ca specializare, el a lucrat în trecut în Armată sau firme de telecom și IT. Din economiile făcute, a deschis atelierul în care sunt acum zece angajați. În portofoliu, firma deține deja 50 de proiecte, dintre care peste 30 sunt conversii de autorulote.

Cifra de afaceri inițială a fost în 2016 de 30.000 de euro. În 2020 crescuse de zece ori.

„Pentru noi, cel puțin, pandemia a fost un avantaj, pentru că a crescut foarte mult cererea pe zona aceasta de autorulote, vehicule de expediție”, spune Laurențiu Simion.

Planificările de pe tabla din biroul managerului acoperă munca până la sfârșitul anului 2022, atât interes există față de serviciile oferite de compania sa.

După cum spune Laurențiu Simion, este și în situația privilegiată de a refuza clienți, dacă „nu există o chimie” între felul său de a lucra și viziunea celui care oferă banii.

Cea mai mare problemă pentru o firmă în creștere este găsirea de angajați calificați. De altfel, pe hala în care e atelierul, e agățat în permanență un banner care anunță că societatea are nevoie de meseriași.

Laurențiu Simion: „Am un respect foarte mare față de colegii mei pentru că asta e o învățătură din IT. Cea mai mare resursă a unei companii, în principiu, nu numai în IT, peste tot... Cea mai mare resursă, forța umană.”

La intrarea în atelier, dar și înăuntru, sunt steaguri ale României. Acestea reprezintă și simbolul viziunii patronului, care spune că își dorește să construiască o afacere pentru români. Ca urmare, ar vrea să cumpere din România produsele speciale necesare conversiilor, dar nu are de la cine, pentru că nu există producători locali.

„Tot ce achiziționăm pentru construcția de autorulote este din Germania. Tot. Inclusiv șuruburile.”

Situația generează la final și prețuri mai mari pentru ceea ce face el.

Clienții sunt în general oameni cu venituri peste medie, cu nevoi bine definite pentru vehiculele lor. 40% dintre cei care apelează la serviciile Sfinx Camper & Conversion vin din străinătate.

Ce îl mai afectează ca antreprenor sunt desele schimbări ale legislației. Laurențiu Simion declară că nu poate să facă predicții, planificări pe termen mediu sau lung. Totuși acest lucru nu-l oprește să se gândească la mutarea într-o hală mai mare și la începerea unei producții de serie pentru elemente necesare autorulotelor.

„În criza asta de personal, să găsești niște oameni care să vină după tine, să-ți urmeze visul tău și tu să-i bagi în visul tău, să construiești businessul acesta cu oamenii aceștia, cred că e cea mai mare realizare.”

Anul acesta cifra de afaceri a societății se apropie de 500.000 de euro, după cum spune Laurențiu Simion. E și prima data când va avea profit, pe care antreprenorul dorește să-l reinvestească.