Aderarea la UE a reînviat un curent naționalist cu care românii erau obișnuiți încă din perioada cenușie a anilor '90. Sloganul „noi nu ne vindem țara” din perioada de copilărie a democrației României s-a transformat în ultimii 15 ani într-un adevărat asalt împotriva a ceea ce nu este românesc. Însă cum ar fi arătat România astăzi dacă, la începutul anilor 2000, ar fi ales o altă cale decât cea europeană?
În 2006, cu un an înainte de aderarea la Uniunea Europeană, localitatea Codlea din județul Brașov arăta ca majoritatea orașelor românești de mici dimensiuni de la acea vreme. Cele mai multe dintre drumurile sale erau deteriorate, locuitorii câștigau în jur de 850 de lei pe lună, iar pe străzile orașului de munte prezența căruțelor nu surprindea pe nimeni.
Aderarea României la UE nu a schimbat, ca prin magie, toate acestea. La fel cum nu a schimbat de a doua zi soarta celorlalte sute de localități din România care aratau poate și mai rău.
A fost însă momentul în care s-a deschis o ușă prin care aveau să intre în țară zeci de miliarde de euro, care, folosiți cu cap, aveau menirea să îmbunătățească viața noilor cetățeni ai Uniunii Europene.
Mulți dintre acești bani au fost furați, alții - poate și mai mulți - au fost pierduți din cauza incompetenței politicienilor, însă cele mai multe miliarde au schimbat fața unor localități ai căror reprezentanți au știut să profite de oportunitate.
Astăzi, municipiul Codlea este condus de un tânăr de 29 de ani care spune că a făcut din folosirea fondurilor europene o prioritate pentru mandatul său. „Pentru mine, e o chestiune de patriotism local”, spune Mihai Cîmpeanu.
Cîmpeanu a devenit primar în 2020 și a continuat o serie de proiecte europene de la vechea administrație. Sub mandatul primarului precedent, centrul Codlei a fost reamenajat și monumentele istorice au fost reabilitate cu bani europeni.
Actualul edil spune că, tot cu fonduri europene, în orășelul din județul Brașov va fi construită o bază sportivă, un centru recreațional, un nou corp de școală, blocuri noi pentru tineri, un centru integrat pentru persoanele cu probleme, dar și o creșă.
La Codlea au început sau vor începe proiecte cu bani europeni care ar putea să îmbunătățească viața localnicilor. „Vorbim de o dezvoltare care merge mână în mână cu dezvoltarea demografică”, spune primarul.
Orașul Codlea este doar unul dintre orașele care, în ultimii 15 ani, s-au schimbat la față prin intermediul fondurilor europene.
România a primit de la aderare și până în prezent în jur de 70 de miliarde de euro din finanțări europene, cu aproximativ 45 de miliarde mai multe decât a contribuit la bugetul Uniunii.
La această sumă se mai adăugă și investițiile străine realizate în România datorită statutului ei de membru al Uniunii Europene, dar și miliardele de euro pe care românii le-au câștigat odată ce au putut pleca din țară pentru un salariu mai bun, în special în statele din vest.
Instituții și prosperitate economică
Din punct de vedere economic, banii europeni și investițiile vestice au dezvoltat țara într-un ritm fără precedent.
Produsul intern brut (PIB-ul) a crescut de la 11.406 de lei pe cap de locuitor în 2004, la 20.384 de lei în 2007, iar în 2021 a atins valoarea de 61.553 de lei, explică Ciprian Iftimoaei, lector asociat la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În 2006, PIB României era de 122 de miliarde de dolari. În 2020, această valoare se dublase.
Valoarea exporturilor a crescut de la 29,5 miliarde de euro în 2007, la 74,7 miliarde în 2021, în timp ce numărul întreprinderilor din țară a sărit de la puțin peste 500.000 în 2007, la peste 620.000 în 2020.
„În anul aderării la UE, România era vizitată de 6.971.925 turiști, iar în anul 2021, numărul acestora s-a majorat cu aproape o treime, ajungând la 9.370.232 turiști. Și numărul mediu de salariați a crescut de la 4.885.319 în anul 2007, la 5.031.767 în anul 2021, în contextul unei migrații crescute a forței de muncă. Și exemplele pot continua cu analiza altor indicatori statistici care descriu progresele cantitative ale dezvoltării socioeconomice a României după aderarea la UE”, spune Ciprian Iftimoaei.
România a primit sume incredibile de la Bruxelles, în împrumuturi dar mai ales fonduri nerambursabile, care au permis dezvoltarea țării în moduri fără precedent.
„Trecerea la statul de drept și economia de piață, împreună mai ales cu aderarea României la UE, ne-au asigurat o prosperitate de care nicio altă generație românească nu a mai avut parte”, explică Dan Chirleșan, lector al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Al. I. Cuza”.
Comparativ, România a contribuit și contribuie încă la bugetul Uniunii Europene cu sume multe mai mici decât cele pe care le primește.
Bani au fost, însă ce a lipsit aproape constant în toată această perioadă a fost capacitatea politicienilor de închega proiecte de lungă durată care să grăbească dezvoltarea țării.
„Banii primiți au simplificat viața guvernanților, care s-au obișnuit că vin banii pe robinetul UE și nu trebuie să atragă ei aceste investiții. Majoritatea acestor fonduri, la nivel european, vin de la două state: Germania și Franța. Țările mici, de la marginea UE, contribuie sub 1%. Noi contribuim puțin și primim mult, nu pentru că cei care dau sunt fraieri - ci pentru că ei știu pentru că a avea pace socială la nivelul întregului continent, trebuiesc aplanate discrepanțele de dezvoltare. Să poți să circuli de la nord la sud și de la est la vest pe infrastructură echivalentă, să ai instituții publice funcționale - atunci cetățenii se simt bine și nu mai au nevoie să emigreze ca să speculeze diferențele de dezvoltare”, mai spune Dan Chirleșan.
Problema pe care o are România nu ține neapărat de fondurile europene în sine, ci de slaba lor absorbție. Explicația? Nu sunt suficiente proiecte de calitate. Încă de la început, România nu a putut prezenta proiectele detaliate pe care le cer oficialii europeni, unde se numără fiecare bănuț.
Un alt câștig, care nu a fost neapărat vizibil în buzunare, este modernizarea unor legi pe care România a trebuit să și le asume odată cu aderarea la UE. Participarea României la procesele de decizie europene, precum scrierea noilor regulamente sau directive în comisie și aprobarea lor în parlament înseamnă că acestea trebuie aplicate și în țară.
Acestea includ, printre altele, măsurile de protecție a mediului, dezvoltarea rurală sau reducerea vitezei de circulație.
România a trebuit să se pregătească rapid pentru trecerea la economia de piață și stat de drept, condiții de bază cerute prin procesul de europenizare. Una dintre marile probleme remarcate de la Bruxelles a fost domnia legii, împiedicată mai ales de corupție.
Așa a apărut Direcția Națională Anticorupție în 2002 (Parchetul Național Anticorupție în primă fază), de pildă. Sistemul judiciar românesc este considerat și astăzi problematic în UE, de aceea instituțiile europene cer continuu mai multă independență și imparțialitate în România.
La acest capitol, România încă mai are mult de lucrat. Conform indexului statului de drept formulat de World Justice Project, în 2021, țara este printre cele codașe din UE, singurele cu un scor mai mic fiind Ungaria, Bulgaria, Grecia și Croația. Acest index este calculat pe baza factorilor precum corupția, calitatea guvernului, drepturi umane și funcționarea sistemului judiciar.
„UE nu e doar o mumă a pădurii, nu vine doar să ne sperie că nu am respectat niște reguli, regulile alea noi le-am acceptat atunci când am semnat acquis-ul comunitar de integrare în UE. Noi am vrut să ne așezăm la masa lor. Ei acum fac cu noi acte de culturalizare în ceea ce privește respectul față de domnia legii. Să respectăm regulile, să fim predictibili, pentru că atunci vom trăi mai bine cu toții.”
Apartenența la UE a oferit avantaje semnificative României și în timpul pandemiei. Aceasta a avut acces rapid la vaccinurile UE - mult mai rapid decât alte state membre - și are oportunitatea de a dezvolta multe dintre sectoarele deficitare ale țării, în special cel al transportului.
Prin planul național din cadrul mecanismului european de redresare și reziliență, România primește de la Bruxelles 30 miliarde de euro în granturi și împrumuturi pentru a-și reveni economic după șocul pandemiei.
Dus-întors la nivel European
Creșterea economică adusă de apartenența la UE nu s-a resimțit în egală măsură pentru toți. Diferențele dintre regiuni sunt în creștere, iar decalajul dintre sate și orașe este îngrijorător.
Deși la București, Cluj-Napoca, Brașov, sau Iași „se trăiește ca în multe alte orașe europene, în mediul rural, peisajul socio-economic este colorat mai degrabă de nuanțe de gri și negru”, explică dr. Iftimoaei.
„Doi copii din zece de la țară merg la culcare flămânzi, mulți lucrează de nevoie în gospodăria agricolă, nu sunt interesați de școală. Avem cei mai puțini absolvenți de studii superioare din UE, doar 23% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani au urmat studii universitare și/sau postuniversitare. Încă avem probleme cu mortalitatea infantilă, cu accesul populației la serviciile de sănătate, cu maternitatea mamelor minore.”
Realitatea de zi cu zi din România, precum și problemele din fiecare comunitate sau familie, au împins milioane de români să-și încerce soarta în alte țări, plecând la muncă sezonieră ori pentru perioade mai lungi.
Odată cu aderarea României la UE în 2007, românii au primit dreptul la libera circulație și au început să plece cu milioanele în străinătate: la studii, pentru muncă sezonieră, muncă necalificată ori calificată. Cei mai mulți se află în Italia, în Spania și în Marea Britanie și Germania.
Însă nu toți au plecat doar din cauza condițiilor din țară, ci și pentru a profita de oportunitățile din vest. „Țările europene, aflate într-o criză a forței de muncă, au fost interesate să ne primească cu brațele deschise. Pentru noi, migrația circulatorie a însemnat o injecție de cultură, economică, de cultură spcială, de respect față de reguli”, precizează Dan Chirleșan.
Conform Băncii Mondiale, majoritatea celor care emigrează sunt cei calificați (high skilled workers). Situația este îngrijorătoare în ceea ce privește profesii precum medicina: până în 2013 plecaseră deja un sfert din medicii români. Numeroase industrii din alte țări europene se bazează pe munca românilor.
Au câștigat românii, care - individual - își puteau asigura o viață mai confortabilă în vest, însă țara a pierdut specialiști în diverse domenii, care s-au împuținat de la an la an.
Martorii valurilor de migrație
Carmen Drăghici Hopârtean a emigrat în Belgia în 1991. Trei ani mai târziu, a contribuit la fondarea Casei de cultură belgo-română Arthis, a cărei directoare este în prezent. Arthis are o dublă misiune, atât culturală cât și socială. Căutând să valorizeze cultura română și imaginea țării în occident, primele proiecte Arthis au urmărit interferențele culturale.
Începând din 1998, Arthis a observat nevoia de integrare socială a comunității române, care deja era în creștere.
„Nu numai cultura schimba imaginea României, ci și faptul că aceste persoane trebuiau integrate - să cunoască limba, să cunoască legile”, explică directoarea Arthis. Astfel, casa culturală a început să se concentreze pe coeziunea socială între români, românofoni, și comunitatea belgiană.
„În 2007, am început un proiect pilot de integrare socială. Am început să ajutăm românii care erau în situație ilegală pe teritoriul Belgiei pentru a putea să-și stabilească statutul de independent, echivalentul belgian al PFA, prin care care puteau să lucreze. Am făcut sesiuni de informare pentru persoanele românofone de pe teritoriul Belgiei, în colaborare cu instituțiile flamande și cu centre de formare pentru adulți. Am școlarizat în perioada respectivă peste 800 de persoane, dându-le posibilitatea să aibă acces la gestiune, cu traducători. Am făcut cursuri de calificare pentru femei, de coafură și ciocolaterie, cursuri de zidărie, plafonaj, electricieni pentru bărbați, unde oamenii să poată învăța o meserie și să se poată integra pe piața muncii.”
Plecând din țară la scurt timp după Revoluție, Carmen Drăghici Hopârtean a observat diversele valuri de migrație care au pătruns succesiv în Belgia. Dacă înainte de 2007, emigrația românilor către Belgia era pe vechiul model de exil autoimpus, din 2007 „a fost cu totul altă migrație.”
„Au venit specialiști în domeniul serviciilor și construcțiilor, persoane dornice să învețe meserie și să-și schimbe modul de viață”, menționează directoarea Arthis.
„De foarte multe ori, am avut impresia că inclusiv în UE încă nu se deschiseseră porțile larg pentru nivelurile superioare ale posturilor. Au venit începând din 2014 multe persoane super-calificate care lucrează în instituțiile europene, la NATO, de câțiva ani aud din ce în ce mai multe nume de români în funcții superioare.”
Belgia a devenit recent una dintre destinațiile principale ale românilor din străinătate. În 2019, 42.000 de români locuiau la Bruxelles, devenind al doilea cel mai mare grup de imigranți, după francezi.
Tot în 2019, bienala culturală belgiană Europalia a sărbătorit România cu diverse expoziții, inclusiv una cu operele sculptorului Constantin Brâncuși, și peste 200 de evenimente dedicate țării noastre. Românii au devenit astfel mai mult decât forță de muncă, reușind să-și stabilească prezența culturală.
Oportunități europene, identitate română
Conform Băncii Mondiale, majoritatea celor care emigrează din România sunt cei cu calificări. Ioana Ionescu este unul dintre miile de medici care s-au mutat în alte țări europene, după ce a fost abordată de o societate de recrutare care i-a oferit un post în Franța.
„Franța îmi accepta și echivala toate studiile”, spune dr. Ionescu despre alegerea destinației. Astfel, a obținut certificatul de conformitate și în 2013 s-a mutat împreună cu familia în zona Parisului. Viața sa profesională s-a transformat complet, oferindu-i oportunitatea unei cariere satisfăcătoare ca medic de laborator.
„Meseria pe care o fac, deși este aceeași, nu are nimic de a face cu cea din România. În România eram închisă într-o cameră unde făceam absolut totul: eu lucram, eu validam, eu trimiteam rezultate. În Franța, statutul meu este altul. În Franța, mă simt într-adevăr medic. Aici îmi profesez meseria. Dacă în România, era o barieră ca medicul de laborator să poată să comunice cu celelalte specialități, în Franța din contră: există o comunicare cu toate celelalte specialități. Ei vin tot timpul înspre noi să îi ajutăm în diagnostic.”
Ajungând într-una dintre cele mai multiculturale zone din Franța, medicul remarcă modul în care a fost acceptată de societatea din jur. „Și pacienții, și colegii m-au integrat ca și cum aș fi fost dintotdeauna aici. M-am bucurat de respect deosebit, fiind medic”, punctează dr. Ionescu.
Deși se află în Franța de nouă ani și a obținut cetățenia franceză, dr. Ionescu precizează că se simte „la fel de româncă, ca întotdeanua. Nu m-am ferit niciodată să spun că sunt româncă, și mi-am crescut copiii în același spirit.”
Diaspora studențească
Printre milioanele de români plecați din țară se numără din ce în ce mai mulți studenți. Mulți dintre ei se întreptau până de curând către Regatul Unit, însă schimbările produse de Brexit în ceea ce privește taxele de școlarizare, împrumuturile și permisele de reședință i-au motivat să se orienteze în schimb către Olanda.
Peste 40% din studenții care au început facultatea în 2021 în Olanda provin din alte țări, trei sferturi dintre ei fiind europeni. Românii formează al treilea cel mai mare grup de studenți internaționali din Olanda, după germani și italieni.
Conform SchengenVisaInfo, 5.600 de români sunt înscriși la facultățile olandeze în anul școlar 2021-2022. Adelina Nicula se află în Țările de Jos din 2017, unde a urmat cursurile Universității din Amsterdam la nivelul de licență și apoi la masterat. Între timp, a absolvit și lucrează în economie.
Adelina a explicat avantajele pe care le au cetățenii europeni care aleg să studieze în Olanda: „Taxa de școlarizare este mult mai redusă pentru studenții UE decât pentru cei non-UE. Viza de student am auzit că e foarte stresantă trebuie să arate că au bani în cont, pentru un an de zile. Iar acum văd că unii prieteni, care aveau nevoie de vize de student, încep să aibă probleme cu vizele de lucru.”
Structura anului școlar este diferită de cea din România, fiind împărțită în perioade de câte opt săptămâni, ci nu semestre, la finalul cărora se dau examene sau se predau lucrări.
Diferența cea mai mare între educația superioară în România și cea din Olanda, potrivit Adelinei, este atitudinea instituțiilor și a cadrelor didactice în raport cu studenții.
„Îmi auzeam prietenii rămași acasă plângându-se de lucruri pe care aici nu le-aș fi văzut niciodată întâmplându-se: profesori fixați pe lucruri inutile, mai ales la medicină sau politehnică. În schimb, eu n-am avut niciodată probleme cu asta. Am avut foarte mulți profesori tineri și erau mult mai abordabili, chiar și profesorii de renume.”
Universitatea în străinătate „te formează în alt fel. Te forțează să ieși din zona de confort, și trebuie să înveți să te descurci fără ajutorul părinților.”
Cu toate acestea, Adelina a reușit să-și păstreze un grup de prieteni apropiați din același liceu, care au ajutat-o să-și mențină rădăcinile.
„Mă simt la fel de româncă, nu mi-am schimbat sentimentul față de asta. Am văzut că e altfel pentru vestici, ei mereu se simt mai degrabă 'europeni'. Poate pentru că ei dintotdeauna au putut să treacă granițele ușor, dar eu încă îmi amintesc când eram mică și stăteam la cozi în vamă.”
La fel ca mulți alți tineri, Adelina nu are în plan să se întoarcă în țară. „Asta cred că aduce multe dezavantaje țării și e un pic trist. Nu știu cum s-ar rezolva, dar brain drain (n.r., exodul creierelor, plecarea celor educați și calificați) e o mare problemă. Pe an ce trece, aud de mulți oameni care pleacă, dar nu aud că cineva se întoarce. Cred că acesta e marele dezavantaj al ușurinței cu care poți să pleci.”
Work in Progress
România încă învață cum să fie un stat membru al Uniunii Europene, chiar și la un deceniu și jumătate după aderare.
De exemplu, încă mai are de dovedit că poate trece la zona euro, dinspre care mai degrabă s-a îndepărtat decât îndreptat în ultimii ani. Birocrația încă mai e subiect de glume amare, iar sisteme precum cele judiciare, de poliție sau sanitare sunt încă departe de ceea ce mulți dintre români își doresc de la țara lor.
E loc - mult loc - de mai bine, însă, indiferent de suișuri și coborâșuri, drumul spre viitor se întrepătrunde cu cel al UE.
Tânărul primar al Codlei, Mihai Cîmpeanu vorbește cu entuziasm despre viitorul municipiului său. Ne invită să vedem peste câțiva ani tot ce va crește în Codlea, din fonduri europene nerambursabile. Și mai devreme de atât, ne invită peste șase luni să vedem șantierele din oraș: „Unde există un șantier în lucru, există dezvoltare.”
