RFE/RL le-a cerut unora dintre cei mai valoroși jurnaliști și analiști din companie să anticipeze ziua de mâine, să descopere viitorul, să prevadă ce rezervă noul an pentru regiunea de acoperire jurnalistică RFE/RL. Iată câteva dintre predicțiile lor:
- Războiul din Ucraina va continua până când Occidentul își va da seama că o întoarcere la ordinea mondială anterioară nu mai e posibilă.
- În Iran, cu alegeri parlamentare programate pentru luna martie, guvernul se va confrunta probabil cu încă o provocare la adresa legitimității sale.
- În Belarus, eșecurile Rusiei în Ucraina ar putea face regimul Lukașenko să încerce o normalizare a relațiilor sale cu Occidentul.
- În timp ce alegerile din 2024 vor aduce o schimbare spre dreapta în UE, este puțin probabil să aducă o victorie a partidelor populiste pe care unii îl prezic.
- Spirala vicioasă pentru statutul femeilor din Afganistan se va înrăutăți.
- Pacea dintre Armenia și vecinii săi ar putea pregăti terenul pentru o ieșire a Rusiei din regiune.
- Preluarea conducerii Consiliului European de către Ungaria s-ar putea dovedi un obstacol în calea începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina.
- Kârgâzstanul este pe cale să simtă efectele sancțiunilor secundare din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, dacă răbdarea Occidentului se termină.
Iată, așadar, predicțiile corespondenților noștri pentru 2024.
Războiul din Ucraina, un impas prelungit
În septembrie 2022, generalii ucraineni Valeri Zalujnîi și Mihailo Zabrodski au avertizat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei se va transforma într-un conflict prelungit. După 15 luni, linia frontului este efectiv înghețată. Nici ofensivele ucrainene, nici cele rusești nu au produs schimbări substanțiale.
Pe măsură ce 2023 se apropia de sfârșit, observatorii au reluat teme familiare din anul precedent: potențialul unei contraofensive ucrainene majore, amploarea ajutorului occidental pentru Kiev, posibilitatea unui „conflict înghețat”, asigurările de securitate pentru Ucraina și perspectivele integrării sale euro-atlantice înainte de summitul NATO.
Este posibil ca, până la sfârșitul anului 2024, să ne confruntăm în continuare cu aceleași probleme. O soluție politică pare puțin probabilă, având în vedere refuzul ferm al Kremlinului de a discuta eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate. În schimb, definiția victoriei Ucrainei presupune restaurarea completă a integrității sale teritoriale.
Dacă, în 2024, o parte ar obține o victorie militară – fie prin eliberarea unei părți a Ucrainei, fie prin preluarea controlului de către Rusia asupra unor regiuni suplimentare – aceasta tot nu va aduce neapărat mai aproape de o rezolvare politică. Recunoașterea acestui impas este crucială, deoarece asaltul președintelui rus Vladimir Putin asupra Ucrainei face parte dintr-o agendă mai largă: un impuls pentru restabilirea, dacă nu a Imperiului Sovietic, cel puțin a sferei sale de influență.
Chiar dacă, în 2024, o parte va obține o victorie militară, aceasta nu ne va aduce neapărat mai aproape de o rezolvare politică.
Pentru Ucraina, rezistența la agresiunea rusă nu înseamnă doar recuperarea teritoriilor ocupate, ci și protejarea statalității, identității politice și integrității naționale. Sprijinul occidental este crucial pentru supraviețuirea Ucrainei și restabilirea integrității sale teritoriale. Cu toate acestea, acest sprijin urmărește să evite escaladarea într-un conflict direct între Rusia și Occident pe teritoriul suveran al Rusiei.
Încheierea războiului pare condiționată de epuizarea resurselor uneia dintre părți. Ucraina se bazează pe sprijinul occidental continuu, iar Rusia pe veniturile din petrol și gaze. Prin urmare, 2024 ar putea fi ecoul evoluțiilor din 2023. Chiar dacă factorii externi se schimbă semnificativ – cum ar fi alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie – s-ar putea să nu asistăm la schimbări semnificative până în 2025.
O altă variabilă potențială este apariția unor conflicte majore asemănătoare războiului din Fâșia Gaza. Chiar și așa, asta însemna probabil disiparea resurselor occidentale și nu neapărat o schimbare în abordarea războiului.
În esență, războiul din Ucraina va continua până când Occidentul își va da seama că o întoarcere la ordinea mondială anterioară nu e posibilă. Construirea unei noi ordini mondiale are nevoie de măsuri neconvenționale, cum ar fi oferirea de garanții reale de securitate națiunilor victime ale agresiunii sau realizarea păcii sau, cel puțin, limitarea zonei de operațiuni militare la linia actuală de contact, fără acorduri directe cu Rusia.
Până în prezent, o astfel de înțelegere lipsește, iar premisa că Moscova va înțelege în cele din urmă inutilitatea ambițiilor sale nu face decât să-l încurajeze pe Putin. În consecință, conflictul dintre Rusia și Ucraina va dura și va da naștere unor noi războaie locale la fel de periculoase în întreaga lume.
Iran: probleme în interior și în exterior
Iranul se confruntă cu provocări interne și internaționale complexe de ani de zile și aceleași probleme îl vor afecta probabil în 2024. Dar oficialii de la Teheran par să adopte o abordare „să așteptăm, să vedem” la lista sa lungă de probleme suprapuse.
Iranul intră în 2024 în timp ce războiul Israelului în Gaza continuă, iar perspectivele unui Orient Mijlociu pașnic sunt sumbre, situația fiind agravată de milițiile susținute puternic de Teheran.
Rolul important al Iranului în sprijinirea forțelor paramilitare din Irak, Siria și Yemen a atras, de asemenea, furia comunității internaționale și va continua să fie un ghimpe în coasta relațiilor cu Occidentul.
Teheranul a refuzat să coopereze cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică a ONU în privința programului său nuclear, ceea ce a dus la un impas în discuțiile cu comunitatea internațională. Mai mult, în condițiile în care Statele Unite intră într-un an electoral care l-ar putea aduce pe Donald Trump la președinție, probabilitatea ca Teheranul și Washingtonul să reia negocierile – care ar putea duce la o reducere a sancțiunilor – este considerată foarte scăzută.
Dar problemele Iranului nu se limitează la afara granițelor sale.
O altă problemă critică cu care oficialii iranieni continuă să se confrunte în 2024 este economia devastată.
Regimul clerical al țării este încă afectat de protestele puternice care au început în 2022 după moartea lui Mahsa Amini în custodia poliției. Ea fusese arestată pentru că nu a respectat regulile hijabului. Replicile mișcării „Femei, viață, libertate” care au apărut după moartea ei s-au reflectat în acte de nesupunere civilă care, probabil, vor continua în 2024.
În același timp, continuă represiunea brutală, activiștii pentru drepturile civile, studenții, minoritățile religioase și artiștii sunt bătuți, reținuți și/sau primesc sentințe dure de închisoare.
Cu alegerile parlamentare programate pentru luna martie, guvernul se va confrunta probabil cu încă o provocare la adresa legitimității sale, deoarece se luptă cu prezența scăzută la vot și dezinteresul general față de o altă rundă de alegeri controlate.
O altă problemă critică cu care oficialii iranieni continuă să se confrunte în 2024 este economia devastată de sancțiunile internaționale cauzate de continuarea programului său nuclear controversat. După un an zdrobitor, cu o inflație de 47% în 2023 (un maxim al ultimilor 20 de ani, potrivit FMI), se așteaptă ca prețurile să continue să crească pentru alimente și mărfuri, dar și pentru imobiliare.
Deficitul bugetar tot mai mare al Iranului din cauza profiturilor reduse din petrol continuă să paralizeze economia iar FMI transmite că datoria guvernamentală actuală este egală cu trei bugete anuale.
În condițiile în care nici comunitatea internațională, nici regimul dur de la Teheran nu se clintesc, majoritatea analiștilor văd șanse reduse pentru schimbări semnificative în Iran în anul următor.
Belarus: rol mai important în război, integrarea cu Rusia nu este în discuție
Belarus a fost atras mai aproape ca niciodată pe orbita Moscovei de războiul Rusiei în Ucraina. În 2024 însă este puțin probabil să fie integrată în țara mult mai mare din est și cel mai probabil nu își va intensifica implicarea, până acum limitată, în conflictul din țara din sud.
Cel mai probabil scenariu din Belarus, unde autoritarul Aleksandr Lukașenko va marca 30 de ani de când a venit la putere în 1994, rămâne mai degrabă același: nici o încetare a presiunii asupra tuturor formelor de disidență acasă, nici o mișcare de a trimite trupe în Ucraina. Și cu toate că îmbrățișarea insistentă a Rusiei nu va slăbi, Kremlinul se va abține de la a folosi teritoriul belarus pentru orice noi atacuri terestre sau bombardamente asupra Ucrainei.
Dar războiul din Ucraina este o necunoscută și va influența traiectoria Belarusului pe termen scurt și dincolo de acesta. În viitorul apropiat, ceea ce se va întâmpla în Belarus – sau cu el – va depinde în mare parte de ceea ce se va întâmpla cu asaltul Rusiei asupra Ucrainei.
În cazul în care echilibrul actual de pe front persistă și sprijinul occidental pentru Ucraina persistă, probabilitatea cea mai mare e o continuare a status quo-ului pentru Belarus. Țara își va menține loialitatea față de Rusia, marcată de sprijin diplomatic și politic. Susținută de împrumuturile rusești, industria de apărare din Belarus își va extinde în continuare producția.
Dacă Rusia câștigă sau obține victorii substanțiale în Ucraina, Lukașenko va culege „dividendele victoriei”.
Statul belarus va continua să militarizeze granița cu Ucraina, reprezentând o amenințare perpetuă pentru Kiev și deviind trupele ucrainene de pe fronturile de est și sud. În același timp, însă, este puțin probabil ca Rusia să folosească teritoriul belarus ca punct de lansare pentru noi atacuri asupra Ucrainei, așa cum a făcut-o la începutul invaziei pe scară largă în 2022.
Dacă Rusia câștigă sau înregistrează victorii substanțiale, dacă Ucraina este forțată să negocieze în condițiile Moscovei, de exemplu, sau dacă actuala linie a frontului ajunge să fie considerată graniță internațională, Lukașenko, consolidându-și poziția în țară, va culege „dividendele victoriei”. Dar este puțin probabil ca relațiile dintre Belarus și Rusia să se schimbe dramatic.
Potențial, Moscova ar putea lua măsuri majore pentru a absorbi Belarusul, diminuându-i suveranitatea și transformându-și teritoriul într-un teren de pregătire pentru un nou asalt asupra Kievului.
Acest lucru ar spori tensiunile cu Occidentul și ar crește îngrijorările cu privire la armele nucleare tactice pe care Moscova și Minskul spun că Rusia le-a transferat în Belarus. Cu toate acestea, acest lucru pare puțin probabil din cauza absenței necesității militare pentru Moscova și a problemelor pe care le-ar putea crea pe scena globală.
Pierderea suveranității Belarusului ar reprezenta un risc major pentru Lukașenko și regimul său. O majoritate covârșitoare a belarușilor se opune implicării directe a Belarusului în războiul împotriva Ucrainei. Această distincție fundamentală diferențiază Belarusul de Rusia, iar aducerea Belarusului în război ar putea declanșa o criză politică în Belarus, un rezultat pe care Moscova preferă să-l evite.
Dacă Rusia pierde războiul sau suferă înfrângeri semnificative care îl slăbesc pe Putin, regimul Lukașenko poate suferi repercusiuni economice și politice. Acest lucru l-ar putea determina să caute alianțe globale alternative, ceea ce ar putea duce la o încercare de normalizare a relațiilor cu Occidentul.
Rusia, Ucraina și Occidentul: alunecând spre al treilea război mondial
2024 va fi un an critic pentru războiul din Ucraina și pentru întregul sistem internațional, care se destramă rapid în fața ochilor noștri. Cea mai importantă dintre multele provocări este o Rusie revanșardă, plină de resentimente, beligerantă, hotărâtă să distrugă și să refacă ordinea mondială. În mintea sa, președintele Vladimir Putin luptă în al treilea război mondial, iar Ucraina este un preludiu al unei confruntări globale.
În ciuda sancțiunilor occidentale, Rusia și-a consolidat în 2023 poziția militară, internă și internațională. După eșecurile și șocurile din 2022, armata a stabilizat frontul și a echilibrat lipsa de arme, provizii și forță de muncă. În ciuda nemulțumirii latente, populația nu este pregătită să pună la îndoială războiul, preferând să rămână în bula ignoranței învățate și a minciunilor propagandei de stat.
Iată patru scenarii pentru 2024:
Impasul strategic din Ucraina, haos din sistemul internațional: Occidentului, relaxat de un „dividend al păcii” de 30 de ani, îi lipsește viziunea și hotărârea din anii 1980, când liderii săi au contribuit la prăbușirea URSS, ca să nu mai vorbim de curajul celor care s-au opus Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial. Provocarea lui Putin la adresa lumii libere nu este mai puțin semnificativă decât cea a lui Hitler, dar nu se întrevede niciun Roosevelt sau Churchill. Probabilitate: 70 la sută
În timp ce divizarea în mai multe regiuni este puțin probabilă, imperiul rus s-ar putea prăbuși la margini.
Extinderea războiului, prăbușirea sau divizarea Ucrainei: Rusia și-ar putea apăra și consolida câștigurile în Ucraina, ducând un război de tranșee în timp ce continuă să distrugă infrastructura civilă. Mai mult, ar putea lua în considerare un atac lateral în Georgia sau Moldova, sau împotriva Lituaniei sau Poloniei, testând reacția NATO. O invazie frontală este mai puțin probabilă decât o operațiune hibridă a unităților „neidentificate” care lovesc din Belarus, acte de sabotaj sau tulburări în rândul vorbitorilor de limbă rusă din statele baltice. Alte operațiuni ale Kremlinului ar putea avea loc oriunde în lume. Prăbușirea guvernului Ucrainei sau divizarea țării nu ar putea fi exclusă. Probabilitate: 15 la sută.
Rusia pierde în Ucraina: O înfrângere militară pentru Rusia, care ar putea implica o retragere parțială sau completă din Ucraina. Sprijinul occidental consistent și livrările extinse de arme, cum ar fi F-16 sau tancurile Abrams, sau o mișcare importantă, cum ar fi închiderea spațiului aerian deasupra Ucrainei, ar putea oferi acest rezultat. Nu ar implica neapărat prăbușirea Rusiei, ci ar putea consolida și mai mult națiunea în jurul regimului lui Putin. Rusia ar dezvolta o identitate plină de resentimente bazată pe pierdere și înfrângere și ar nutri ideea de a reveni cu o răzbunare. Probabilitate: 10 la sută
Colapsul Rusiei: O înfrângere militară în Ucraina ar putea declanșa tulburări sociale, lupte de putere între facțiunile elitelor și o lovitură de stat anti-Putin, ducând la retrogradarea sau moartea sa violentă. Moartea naturală a lui Putin ar putea declanșa, de asemenea, o luptă pentru succesiune, provocând haos într-o țară de care nu mai are instituții de încredere. În timp ce divizarea în multe regiuni este puțin probabilă, imperiul s-ar putea prăbuși la margini – Kaliningrad, Cecenia, Orientul Îndepărtat – ca în 1917 și 1991. Armele nucleare ale Rusiei ar fi un mare semn de întrebare, ducând la implicare externă și posibilă denuclearizare. Cu toate pericolele sale, acest scenariu ar putea oferi un cadru pentru viitoarea statalitate în Eurasia de Nord. Probabilitate: 5 la sută
UE: „Fortăreața Europa” și războiul din Ucraina
2024 va aduce o schimbare spre dreapta în Uniunea Europeană, dar este puțin probabil să aducă potopul de victorii populiste pe care unii le prezic, după ce euroscepticii au câștigat alegerile naționale în Olanda, Polonia și Slovacia și au obținut rezultate bune în Austria și Germania.
Alegerile pentru Parlamentul European din iunie vor fi testul suprem pentru bloc în această privință. Sondajele sugerează că cele două grupuri politice principale, Partidul Popular European de centru-dreapta și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților de centru-stânga, vor termina pe primul loc, deși cu o cotă mai mică din voturi. Dar partidele populiste de dreapta vor eșua probabil încă o dată, pentru că nu s-au pus de acord în privința creării unui singur grup politic, erodând astfel influența lor la Bruxelles.
Acest lucru, la rândul său, este probabil să împingă mai multe grupuri pro-europene să-și unească din nou forțele pentru a împărți funcțiile de top ale UE, cum ar fi președințiile Comisiei Europene, organul executiv superior al blocului și Consiliul European, care definește direcția și prioritățile politice ale UE. Președinta Comisiei Europene de centru-dreapta, Ursula von der Leyen, ar putea obține un al doilea mandat, chiar dacă ar putea dori și funcția de vârf a NATO, cea de secretar general. Charles Michel, pe de altă parte, va părăsi cu siguranță funcția de președinte al Consiliului European după ce a ocupat mandatul maxim de cinci ani.
În timp ce populiștii de dreapta s-ar putea să nu exercite o influență majoră în tranzacțiile pentru aceste poziții înalte, ei vor influența politica în viitor. Aceștia au contribuit deja la o înăsprire a atitudinilor privind migrația și vă puteți aștepta să auziți mai mult despre termenul „fortăreața Europa”, pe măsură ce barierele se ridică la granița exterioară a UE.
Singura garanție sigură în Europa nu este deloc despre Uniunea Europeană, ci mai degrabă despre NATO.
Cu toate acestea, cea mai mare întrebare pentru 2024 este cât de mult sprijin poate oferi Bruxelles-ul Ucrainei. Ar putea „criza costului vieții” să încurajeze membrii să se alăture Budapestei pentru a bloca ajutorul financiar sau să se opună prin veto începerii discuțiilor de aderare de facto cu această țară sfâșiată de război? Pariul câștigător este că UE are încă capacitatea de a găsi o modalitate de a pune în mișcare ambelor decizii în 2024, posibil prin dezghețarea mai multor fonduri UE pentru Budapesta.
Deși pare o posibilitate îndepărtată, răbdarea față de comportamentul Ungariei s-ar putea epuiza. Ceilalți 26 de membri ar putea decide să o priveze de drepturile de vot în Consiliul Uniunii Europene, forul care modifică, aprobă și respinge propunerile Comisiei Europene, privând astfel Ungaria de influență. În acest sens, Austria și Slovacia, cei mai mari aliați ai Budapestei în acest moment, sunt țările UE care merită urmărite.
Singura garanție sigură în Europa nu este deloc Uniunea Europeană, ci mai degrabă NATO. După ce nu a reușit să adere așa cum a fost prevăzut în fiecare din ultimii doi ani, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, Suedia va deveni cel de-al 32-lea membru al alianței militare transatlantice după ce parlamentele turc și ungar vor vota ratificarea protocolului său de aderare.
Caucaz: o înțelegere de pace ar schimba totul
Ar putea fi 2024 anul în care Armenia și Azerbaidjanul rezolvă oficial, în sfârșit, decenii de conflict?
În acest an, Azerbaidjanul a decis prin forță cea mai controversată problemă: statutul teritoriului disputat Nagorno-Karabah. Cu ofensiva fulgerătoare din septembrie, Azerbaidjanul a plasat cu fermitate Karabahul sub controlul său. Ambele părți spun acum că au ajuns la un acord cu privire la majoritatea problemelor fundamentale rămase nerezolvate, iar discuțiile diplomatice, după o întrerupere, par să se fi reluat.
O rezolvare a conflictului ar putea transforma regiunea. Dacă Armenia și Azerbaidjan ar face pace, ar putea urma în curând o apropiere turco-armeană. Ca urmare, granițele dintre cele trei țări s-ar redeschide, punând capăt lungii izolări geografice a Armeniei și pregătind Caucazul de Sud să profite din plin de noile proiecte de transport care încearcă să ducă mărfuri între Europa și Asia, ocolind în același timp Rusia.
Pacea dintre Armenia și vecinii săi ar putea, de asemenea, să pregătească terenul pentru o ieșire a Rusiei din regiune. Cooperarea ruso-armeană în domeniul securității s-a bazat pe potențiale amenințări din partea Azerbaidjanului și Turciei. Cu aceste amenințări reduse, ce i-ar mai ține acolo pe soldații, forțele de menținere a păcii și polițiștii de frontieră ruși?
Există tot mai multe indicii că Azerbaidjanul ar putea să nu vadă că este în interesul său să facă pace.
O ieșire a Rusiei ar fi un proces complicat, Moscova are încă multe pârghii economice în Armenia, dar Erevanul ar putea căuta ajutor din partea Statelor Unite și a Europei pentru a netezi orice tranziție. Washingtonul și Bruxelles-ul au așteptat până acum să intervină, atrăgând Armenia în direcția lor.
Dar nimic din toate acestea nu se poate întâmpla fără un acord de pace. Și, deși nu par să rămână probleme de nerezolvat, există tot mai multe indicii că Azerbaidjanul ar putea să nu vadă că este în interesul său să facă pace. Baku a obținut fără un acord de pace ceea ce și-a dorit cel mai mult: controlul deplin asupra Karabahului. Iar menținerea unui conflict mocnit cu Armenia ar putea, fără îndoială, să-i servească bine președintelui azer Ilham Aliyev, pentru că i-ar permite să continue să se bazeze pe o sursă eficientă de sprijin public: ralierea împotriva unui inamic armean.
Dar poate cel mai vizibil indiciu al unei strategii mai largi este invocarea crescândă de către Aliev a „Azerbaidjanului de Vest” – un concept definit în grabă care face aluzie la etnicii azeri care locuiau pe teritoriul a ceea ce este acum Armenia și la presupusul lor drept de a se întoarce la casele lor. Aceasta sugerează că Azerbaidjanul ar putea continua să-și continue cererile în speranța că Armenia va arunca în cele din urmă prosopul și fiecare îl poate acuza pe celălalt de intransigență.
Ungaria: întoarcerea lui Big Brother?
Criticii ar putea fi tentați să creadă că Big Brother va veghea asupra maghiarilor în 2024 mai mult ca niciodată de la căderea comunismului.
O nouă lege privind apărarea suveranității naționale va permite Oficiului pentru Apărarea Suveranității să investigheze și să solicite informații de la aproape orice grup din Ungaria care primește finanțare străină. Legea se va aplica grupurilor civice, partidelor politice, întreprinderilor private, companiilor media – de fapt, oricărei persoane considerate că desfășoară activități (inclusiv „manipularea informațiilor și dezinformarea”) în interesul unui „organism, organizație sau persoană” străină.
Legea a fost criticată de experți de la Organizația Națiunilor Unite și Consiliul Europei pentru limbajul său aparent vag, lipsa supravegherii judiciare și temerile că ar putea fi folosită de guvern „pentru a reduce la tăcere și stigmatiza vocile și oponenții independenți”.
Șeful Oficiului pentru Apărarea Suveranității ar trebui să fie nominalizat pentru un mandat de șase ani de premierul de dreapta Viktor Orban și numit de președintele Katalin Novak până la 1 februarie. Acest lucru ar permite noii autorități să facă investigații și să prezinte concluziile înaintea alegerilor simultane pentru Parlamentul European și organismele municipale maghiare de la începutul lunii iunie, ceea ce ar putea influența rezultatele acestora.
Orban a spus în interviurile recente că vrea să „repare Uniunea Europeană” și că „trebuie să preluăm Bruxelles-ul”.
Întrebați de Serviciul Ungar al RFE/RL, unii experți au declarat că temerile legate de noua autoritate sunt exagerate și că este mai probabil ca guvernul să o folosească ca pe o amenințare care planează asupra oponenților decât ca pe un instrument direct de represiune, cel puțin până când va considera că este necesar sau oportun din punct de vedere politic să înăsprească controlul.
Între timp, pe scena internațională, Ungaria va prelua în iulie președinția rotativă de șase luni a Consiliului Uniunii Europene, la câteva săptămâni după alegerile care vor determina componența unui nou Parlament European.
Deputații europeni din partidul Fidesz al lui Orban au ieșit din blocul de centru-dreapta al Partidului Popular European în 2021 și nu s-au alăturat unui alt grup de atunci, deși unii observatori se așteaptă ca aceștia să se alăture conservatorilor și reformiștilor europeni mai eurosceptici și naționaliști.
Orban a prezis de ani de zile un progres al forțelor de dreapta mai radicale din Europa. Dar, în timp ce acest lucru s-a întâmplat în Italia, Olanda și Slovacia, experții sugerează că nu este suficient pentru a alimenta o schimbare semnificativă în Parlamentul European, unde curentele de centru-dreapta și de centru-stânga ar trebui să continue să dețină încă o majoritate clară.
Din cauza alegerilor din iunie, activitățile Parlamentului European vor fi inițial limitate – iar alegerea unui președinte al Comisiei Europene s-ar putea dovedi complicată. Cu toate acestea, Orban a declarat în interviuri recente că vrea să „repare Uniunea Europeană” și că „trebuie să preluăm Bruxelles-ul”. Așadar, conducerea Ungariei ar putea îngreuna progresul în chestiuni la care Orban se opune, cum ar fi începerea discuțiilor de aderare la UE cu Ucraina sau o posibilă candidatură de realegere a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Stabilitatea și „Lumea Sârbă”
De Gjeraqina Tuhina and Milos Teodorovic
Serbia, încă o dată, va fi un jucător cheie în regiune iar acțiunile sale ar putea modela semnificativ evenimentele din Balcani în următoarele 12 luni.
Timp de peste un deceniu, dialogul pentru normalizarea relațiilor dintre Serbia și fosta sa provincie Kosovo a blocat ambele țări. Apoi, în februarie, la Bruxelles, și în martie, la Ohrid, Macedonia de Nord, mediatorii europeni au anunțat o cale de urmat și punerea sa în aplicare. A existat o singură problemă: nu a existat nici o semnătură de nici o parte. Nouă luni mai târziu, puține lucruri s-au schimbat.
Mulți ochi privesc în special spre un aspect: o obligație reînnoită pentru Priștina de a permite un „nivel adecvat de auto-gestionare” pentru minoritatea sârbă din Kosovo. Acest lucru implică, de asemenea, crearea de posibilități de sprijin financiar din partea Serbiei pentru sârbii kosovari și garanții privind comunicarea directă a minorității sârbe cu guvernul kosovar.
În octombrie, mediatorii UE au încercat din nou și, cu sprijinul Germaniei, Franței și Italiei, să prezinte ambelor părți un nou proiect pentru o asociație a municipalităților cu majoritate sârbă.
Ambele părți au acceptat proiectul. Trimisul UE în regiune, Miroslav Lajcak, a sugerat în decembrie că acordul de la Ohrid ar putea fi pus în aplicare până la sfârșitul lunii ianuarie. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar marca un pas decisiv pentru ambele părți într-un dialog care a început în 2011.
„Lumea sârbă” este o expresie lansată în urmă cu câțiva ani de politicianul sârb pro-rus, Aleksandar Vulin, un vechi ministru al cabinetului care până de curând a condus serviciul sârb de informații. Acesta nu face parte oficial din agenda președintelui sârb Aleksandar Vucic sau a guvernului, dar subliniază influența pe care Serbia încearcă să o exercite din Kosovo și Muntenegru și până în Republica Srpska din Bosnia-Herțegovina. Dar modul în care Vucic alege să exercite legăturile implicite cu liderii sârbi și naționaliștii din aceste țări ar putea contribui mult la promovarea stabilității – sau a opusului ei – în Balcani în 2024.
O altă provocare majoră pentru Vucic se învârte în jurul cererii oficialilor UE ca țara candidată Serbia să-și armonizeze politica externă cu blocul comunitar. Până în prezent, alături de Turcia, Serbia este singurul candidat la UE care nu a introdus sancțiuni împotriva Rusiei de la invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022. Nu este clar cât de departe este dispus președintele sârb să riposteze pentru a promova relații bune cu Moscova.
Dar mai întâi, Serbia va trebui să se confrunte cu consecințele alegerilor anticipate din decembrie, dominate de Partidul Progresist Sârb al lui Vucic, dar respinse de opoziția nou unită ca fiind fraudate. Rezultatele au declanșat proteste în capitală și zeci de parlamentari și opozanți au intrat în greva foamei.
Asia Centrală: nu excludeți încă Rusia din ecuație
Va contraataca imperiul? 2023 a fost un an exasperant pentru Rusia în Asia Centrală, deoarece și-a văzut partenerii tradiționali (și fostele colonii) lărgindu-și orizonturile diplomatice.
Cu o Rusie împotmolită într-un război istovitor în Ucraina, Moscova are mai puține de oferit regiunii decât oricând. Cele cinci țări din Asia Centrală au profitat la maximum de spațiul de respiro, iar liderii lor a purtat discuții importante cu liderii americani și germani, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a valsat, de asemenea, în Kazahstan și Uzbekistan cu investiții de miliarde de dolari.
China și-a consolidat poziția dominantă în regiune, în timp ce Turcia și-a sporit și ea influența.
Dar să nu excludem încă Rusia.
Una dintre cele mai mari victorii ale Moscovei în regiune în acest an a fost un acord de furnizare către Uzbekistan a aproape 3 miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an, o cantitate care ar putea crește.
Crizele la nivelul puterii politice din Uzbekistan și Kazahstanul bogat în energie sunt cea mai evidentă sursă de influență a Moscovei pe termen scurt asupra acestor țări importante.
Anul următor va aduce probabil mai multe detalii despre planurile ambelor guverne pentru producția de energie nucleară, fiind de așteptat ca Rusia să fie pe deplin implicată.
Iar încrederea Moscovei într-o regiune pe care o consideră vecinătatea sa apropiată va crește doar dacă va simți că face progrese pe câmpul de luptă din Ucraina.
Tadjikistan
Succesiunea ereditară a Tadjikistanului a fost anunțată de atât de mult timp încât oamenii au încetat să se aștepte la ea. Asta înseamnă că este din nou în cărți pentru 2024? Probabil că nu.
În 2016, Tadjikistanul a adoptat o serie de modificări constituționale menite să cimenteze puterea familiei Rahmon. Printre acestea s-a numărat și una care a redus vârsta pentru candidatura la președinție de la 35 la 30 de ani.
Noua configurație bizară a Turkmenistanului ridică o întrebare: dacă nu sunteți gata să renunțați la ea, de ce nu o mai păstrați puțin?
Acest amendament a avut un beneficiar evident – fiul lui Emomali Rahmon, Rustam Emomali. Dar Emomali are acum 36 de ani și, în ciuda faptului că ocupă un post politic care îl face următorul în linie, el nu pare mai aproape de momentul în care va deveni numărul unu.
Poate că nu a existat încă un moment bun pentru asta.
De la pandemia de coronavirus, la o represiune sângeroasă a tulburărilor din regiunea Gorno-Badakhshan și, acum, la umbrele aruncate de războiul din Ucraina, au existat o mulțime de scuze pentru a întârzia inevitabilul.
Turkmenistan
Dar poate că Rahmon ia în considerare evenimentele din Turkmenistan, unde prima tranziție de putere tată-fiu din Asia Centrală de anul trecut nu s-a încheiat cu nimic esențial. În loc să crească în rol, noul președinte Serdar Berdymukhammedov se retrage în umbra tatălui său atotputernic, Gurbanguly Berdymukhammedov.
Și acest lucru pare să fie exact așa cum și-a dorit bătrânul Berdymukhammedov, ulterior creându-și un post post-pensionare care îl face pe fiul său și restul guvernului să răspundă în fața lui.
Dar noua configurație bizară a Turkmenistanului ridică o întrebare: dacă nu sunteți gata să renunțați la ea, de ce nu o mai păstrați puțin??
Kârgâzstan/Kazahstan
Scriind pe X (fostul Twitter) în noiembrie, un fost economist FMI a susținut că Kârgâzstanul ar fi „studiul de caz perfect” pentru sancțiuni secundare din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. Robin Brooks a descris țara ca fiind „mică, nu este nici pe departe importantă din punct de vedere sistemic și facilitează foarte clar reorientarea comerțului către Rusia”.
Statisticile oficiale arată că țările din Uniunea Economică Eurasiatică pe care Moscova le conduce au devenit „ușa din spate” împotriva sancțiunilor conduse de Occident care vizează Rusia. Exporturile către Kârgâzstan din mai multe țări ale UE în acest an, de exemplu, au crescut cu cel puțin 1.000% față de 2019.
Datele pentru exporturile către Kazahstan arată modele similare – cu volume mai mari, dar vârfuri mai blânde – în timp ce investigațiile RFE / RL indică faptul că firme din ambele țări din Asia Centrală au trimis în Rusia produse „cu dublă utilizare” de care beneficiază mașina de război a Kremlinului.
Belarus este singurul aliat al Rusiei care a fost pe deplin sancționat pentru sprijinul acordat invaziei Moscovei în Ucraina – dar se va schimba acest lucru în 2024?
Guvernele din Asia Centrală vor susține că au rezistat presiunii rusești de a oferi sprijin politic și militar pentru război. S-ar putea chiar să șoptească că marele lor prieten, China, este mult mai util pentru Rusia.
Dar abordarea Occidentului, de a viza doar companiile din Asia Centrală fără a lua în considerare regimul de putere, este una care eșuează.
Deci, în timp ce diplomații occidentali continuă să crediteze guvernele regiunii pentru eforturile lor, răbdarea se poate epuiza. Și dacă o va face, Kârgâzstanul ar putea fi primul care va afla.
Afghanistan: Spirala vicioasă se va înrăutăți
Cu puține amenințări interne la adresa regimului taliban din Afganistan și eșecul comunității internaționale de a schimba politicilor regimului islamist, controlul mullahilor talibani asupra țării continuă să se înăsprească.
Iar restricțiile continue ale regimului asupra femeilor afgane – drepturile, libertatea și rolul lor în societate – semnalează un viitor sumbru pentru ele în 2024 și mai departe.
Mulți observatori spun că mișcarea talibanilor din decembrie, de a permite fetelor să participe doar la școli religioase (madrashn.red.) – după ce au închis școala formală pentru ele după clasa a șasea – este un efort al talibanilor de a radicaliza societatea afgană.
„Madrasah-urile nu sunt o alternativă la școlarizarea formală, deoarece nu produc medici, avocați, jurnaliști, ingineri etc. Ideea de a avea [doar] madrasah este... despre spălarea creierului [oamenilor] pentru a crea o societate extremistă”, spune Shukria Barakzai, fostul ambasador afgan în Norvegia.
Reprimarea drepturilor femeilor de către talibani va continua, de asemenea, și va continua creșterea violenței domestice în țară, spun activiștii.
De când talibanii au închis Comisia Independentă pentru Drepturile Omului din Afganistan și Ministerul Afacerilor Femeilor, femeile nu au unde să se adresez și le este extrem de greu să caute dreptate în instanțele talibane.
Talibanii par de neclintit în ceea ce privește menținerea limitelor severe asupra femeilor și reducerea rolului lor în societate.
În lipsa justiției pentru victimele abuzurilor la orizont, activiștii pentru drepturile femeilor spun că violența împotriva femeilor va continua fără repercusiuni asupra făptașilor.
Barakzai susține că oficialii talibani au normalizat deja violența domestică și nu o consideră o infracțiune.
„Conform unui decret [taliban], puteți [confrunta] femeile dacă nu vă ascultă [cererile]. Mai ales un membru de sex masculin al familiei are voie să folosească toate mijloacele pentru a pedepsi femeile dacă refuză să-i urmeze ordinele. Acesta este practic un apel la violență domestică”, a spus ea.
Spirala vicioasă pentru femei nu va face decât să se înrăutățească.
Fiindu-le interzis accesul la educație, muncă și viața publică, femeile afgane spun că impactul psihologic rezultat duce la panică, depresie și crize acute de sănătate mintală.
Deși nu există cifre oficiale, profesioniștii afgani din domeniul sănătății mintale și organizațiile străine au observat o creștere îngrijorătoare a sinuciderilor în rândul femeilor în cei doi ani de când talibanii au venit la putere.
„Dacă ne uităm la femeile care lucrau sau studiau anterior, 90% suferă acum de probleme de sănătate mintală”, a spus Mujeeb Khpalwak, psihiatru din Kabul. „Ei se confruntă cu o incertitudine economică extraordinară după ce și-au pierdut locul de muncă și sunt foarte îngrijorați cu privire la viitorul lor”.
Heather Bar, director asociat al diviziei pentru drepturile femeilor la Human Rights Watch, spune: „Nu este surprinzător că auzim rapoarte despre fete afgane care se sinucid. Pentru că toate drepturile lor, inclusiv mersul la școală, universitate și locuri de recreere le-au fost luate.”
Tinerele femei afgane promițătoare, care odată aspirau să contribuie la comunitățile lor după ce au urmat studii superioare, se găsesc acum fără perspective de carieră.
„Nu văd niciun viitor. Când văd băieți continuându-și educația, îmi pierd orice speranță și îmi doresc să nu mă fi născut fată”, a declarat o fostă student la medicină din Kabul pentru Radio Azadi.
În ciuda presiunii globale imense, talibanii par de neclintit în ceea ce privește menținerea limitelor severe asupra femeilor și reducerea rolului lor în societate. Acest lucru va avea ca rezultat un viitor tragic pentru femeile din Afganistan.
