Linkuri accesibilitate

Fostul șef al Poliției Române, Liviu Vasilescu, celebru pentru o întâlnire nocturnă cu interlopii, pensionat la 56 de ani


De astăzi, chestorul-șef de Poliție, Liviu Vasilescu, fost șef al Direcției Generale Anticorupție, fost șef al Poliției Române a devenit pensionar la 56 de ani.
De astăzi, chestorul-șef de Poliție, Liviu Vasilescu, fost șef al Direcției Generale Anticorupție, fost șef al Poliției Române a devenit pensionar la 56 de ani.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare a chestorului-şef de poliţie Liviu Vasilescu din Ministerul Afacerilor Interne, transmite Administrația Prezidențială.

Liviu Vasilescu, 56 de ani, era șef al Direcției Generale Anticorupție din MAI la momentul pensionării sale, iar înainte a fost șef al Poliției Române.

Numele său a fost legat de mai multe scandaluri, ultimul fiind cel legat de un subofițer de la DGA, structura condusă de Vasilescu. Subordonatul său a spus că a fost forțat de Vasilescu să-și ceară scuze de la un judecător al Curții Supreme, prieten cu Vasilescu, care-l umilise în timpul unui examen. Judecătorul a recunoscut că l-a sunat pe Vasilescu cu care ar fi avut o „discuție informală”.

Proaspăt polițist, promoția 2022, Gheorghe Ciorîia a povestit pe Facebook cum superiorii săi de la Bucureși l-ar fi chemat să-l amenințe, după un telefon dat de judecătorul Alin Sorin Nicolescu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Polițistul a spus că șeful DGA, chestorul principal Liviu Vasilescu, și adjuncta sa, chestorul șef Manuela Popescu, l-ar fi trimis forțat să meargă la biroul magistratului, pentru a-și cere scuze.

Polițist din 2022, Gheorghe Ciorîia era și student la Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” unde a dat examenul de licență în această vară. Aici a intrat în conflict cu magistratul Alin Sorin Nicolescu.

Mai exact, ar fi întârziat la examen și asta l-ar fi iritat pe magistrat care l-ar fi legitimat, i-ar fi luat datele personale și l-ar fi mutat în ultima bancă, după ce l-a amenințat că va vorbi cu superiorii lui.

Incidentul a fost confirmat, pentru Europa Liberă, atât de magistratul acuzat, cât și de conducerea Direcției Generale Anticorupție.

Numele lui Vasilescu a apărut și în contextul uciderii interlopului Florin Mototolea zis Emi Pian, când Vasilescu a luat decizia controversată de a se întâlni noaptea cu liderii interlopi pentru a interveni în conflictul dintre clanurile Duduianu și Rinu.

Liviu Vasilescu a demisionat pe 1 septembrie 2020 de la șefia Poliției Romîne după ce în presă au apărut imagini cu acesta când negocia în miez de noapte cu familia interlopului Emil Pian detalii privind înmormântarea acestuia.

Trupul neînsuflețit al lui Emi Pian a stat o săptămână în casa familiei, timp în care s-au perindat sute de prieteni și apropiați, fără respectarea normelor de distanțare în plină pandemie de Covid. Poliția a supravegheat din stradă toată această perioadă, fără a interveni.

Ulterior, unul dintre liderii Duduianu a declarat că a avut o întâlnire noaptea, într-o biserică din București, cu șeful Poliției Române și șeful Poliției Capitalei, în care i s-a cerut să grăbească înmormântarea celui ucis, pentru că pune poliția într-o situație dificilă.

După ce s-a aflat de întâlnirea sa nocturnă, Vasilescu și-a dat demisia, în septembrie 2020, de la conducerea Poliției Române, unde fusese numit cu un an în urmă.

Vasilescu este absolvent de Politehnică (1992) și al Academiei de Poliție (1999), ambele din București.

A fost agent de poliție judiciară, apoi ofițer la Brigada de Crimă Organizată.

Între 2005-2018 a fost șeful Direcției de Operațiuni Speciale.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG