Linkuri accesibilitate

Procurorul care conduce ancheta „Piatra Neamț” a mai instrumentat dosarele Elodia, FNI, Giulești și Colectiv


Marius Iacob, un procuror cu experiență mare și care preferă cazurile intens mediatizate
Marius Iacob, un procuror cu experiență mare și care preferă cazurile intens mediatizate

Criminalistul Marius Iacob (50 de ani), cel care conduce ancheta în cazul incendiului de la Piatra Neamț, în care au murit 10 pacienți, iar un medic a fost grav rănit, a coordonat de-a lungul carierei multe dosare controversate.

Cazurile Sorin Ovidiu Vîntu, Elodia Ghinescu sau Colectiv, unde s-au obținut condamnări spectaculoase în instanță se împletesc cu dosarul „Maternitatea Giulești”, unde statul român a încasat o condamnare la CEDO. „A știut întotdeauna să iasă în față”, îl caracterizează un coleg.

În 2009, Iacob semna propunerea de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat că l-a ajutat cu bani pe fugarul Nicolae Popa, partenerul său de afaceri în megaescrocheria Fondului Național de Investiții (FNI).

Patru ani mai târziu, Vîntu era condamnat la 2 ani închisoare cu executare. Tot Iacob a coordonat extradarea din Indonezia a lui Popa, condamnat la 10 ani închisoare în scandalul FNI.

În 2015, Marius Iacob a coordonat ancheta DNA în cazul incendiului din Colectiv, clubul care a făcut 65 de victime în urmă cu cinci ani. În decembrie 2019, în primă instanță, pedepsele însumate ale celor 13 inculpați ajungeau la 115 ani de închisoare.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare, în timp ce patronii clubului au primit câte 11 ani și 8 luni. Cei doi pompieri care au controlat clubul înainte de incendiu au primit câte 9 ani și 2 luni de închisoare, fiind acuzați de abuz în serviciu.

În acest caz, decizia nu este definitivă, următorul termen fiind stabilit pentru 25 noiembrie.

Cel mai răsunător dosar al lui Marius Iacob este cazul Elodia. În 2007, după dispariția avocatei Elodia Ghinescu, Iacob a reușit condamnarea polițistului Cristian Cioacă, soțul avocatei.

Dacă Elodia trăiește, eu îmi dau demisia", declara în 2008 Iacob. În iunie 2014, Cioacă a fost condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, în condițiile în care cadavrul nu a fost găsit.

Știe să iasă în față

Cu siguranță este mai bun pentru anchetă decât procurorii de la Piatra Neamț. A știut întotdeauna ca în momente de criză și de presiune publică să iasă în față. Se pricepe să caute vinovații.

Problema e să nu ne trezim, ca și în alte cazuri, că este condamnat un electrician. Nu contest experiența lui Iacob, dar ancheta va dura cel puțin un an de zile până se ajunge la rechizitoriu.

Cel mai mare pericol în acest moment este ca Parchetul General să se transforme într-un actor al campaniei electorale. Fiind presiune pe ancheta procurorilor, lumea uită de condițiile critice din toate spitalele de care toti guvernanții sunt vinovati, inclusiv cei de acum”, ne-a declarat un procuror care-l cunoaște bine pe Iacob, anchetatorul incendiului de la spitalul din Piatra Neamț.

Tot Iacob a instrumentat și dosarul incendiului de la Maternitatea Giulești. În decembrie 2010, erau trimise în judecată cinci persoane după ce șase bebeluși au murit într-un incendiu și alți 5 au fost răniți.

Era vorba de asistenta Florentina Cârstea, șeful serviciului tehnic, Vasile Dima, medicii Bogdan Marinescu și Ioan Toma Adrian, precum și electricianul spitalului Gigel Oprea.

Cinci ani mai târziu au fost date sentințele definitive. Asistenta a primit o pedeapsă de 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare, fostul manager Bogdan Marinescu la șase luni de închisoare cu suspendare, iar Adrian Toma a fost achitat pentru infracțiunea de neglijență în serviciu.

Electricianul a primit un an de închisoare cu suspendare, iar față de un alt inculpat s-a dispus încetarea procesului penal deoarece a decedat în timpul judecății.

În iulie 2019, România a fost condamnată la CEDO, în dosarul incendiului de la maternitatea Giulești.

Plângerea a fost depusă de Florentina Cârstea, asistenta care a fost arestată la scurt timp după tragedie produsă în Secția de Neonatologie. CEDO a constatat că arestarea dispusă în cazul ei nu a fost justificată și statul a trebuit să-i plătească femeii suma de 5.000 de euro.

Sancționat de Inspecția Judiciară

Licențiat în Drept în 1994, Marius Iacob a (50 de ani) este procuror criminalist. Până în 2006 a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, devenind apoi pentru un an director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). În 2005 a absolvit Colegiul Național de Apărare, iar între 2008 și 2009 a făcut un master în domeniul siguranței naționale la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Între 2007 și 2013 a fost șeful Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Din 2013, Iacob ajunge la DNA ca procuror șef adjunct al structurii, adică adjunctul Laurei Kovesi. În iunie 2019 și se întoarce ca procuror la Parchdetul General, secția de urmărire penală și criminalistică.

În martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat dreptate Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.

Pe 4 mai 2018, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Marius Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea.

Mai precis, procurorul Marius Iacob a fost acuzat de Inspecția Judiciară că a desemnat-o pe procurorul DNA Carmen Simona Ricu să reprezinte parchetul la judecarea procesului în care fostul procuror DNA Mihaiela Iorga Moraru contesta ordinul dat de Laura Codruța Kovesi, de a o da afară din DNA.

Procuroarea desemnată de Iacob nu avea voie să reprezinte DNA la un astfel de proces, reiese din legislația invocată de Inspecția Judiciară.

Sancționat disciplinar cu avertisment, Iacob a demisionat de la DNA și s-a întors la Parchetul General ca simplu procuror, neavând voie să ocupe o funcție de conducere.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG