De la libertatea presei la cumpărarea presei. Cât mai valorează independența jurnalistului în era manipulării și a post-adevărului?

Acel tip de informație care ar putea pune probleme guvernanților în fața celor care-i votează și pentru care jurnaliștii sunt principalul canal de transmitere a ei. Informație care ține de etica guvernării și a guvernanților, de responsabilitatea lor în fața cetățenilor.

De Ziua Internațională a Libertății Presei, am întrebat o mână de jurnaliști independenți ce dificultăți au întâmpinat din partea autorităților în realizarea investigațiilor proprii.

Emilia Șercan (PressOne), Ioana Ene Dogioiu (Spot Media), Cristian Pantazi (G4Media) și Mihai Voinea (Recorder) au acceptat să ne fie interlocutori și să ne facă părtași ai încercărilor prin care trec din postura de slujitori ai adevărului în România post-adevărului.

Obținerea informației publice, război de gherilă

Am încercat să aflăm de la ei dacă banii dați de partide redacțiilor influențează calitatea actului jurnalistic, dar și a presei din România, dacă sunt sau au fost ținta unor presiuni sau amenințări împotriva libertății de exprimare/editoriale și dacă dezinformarea și temele de pe social media le afectează munca.

De departe, accesul la informațiile de interes public este cel mai mare obstacol. Adică acea informație care nici măcar nu ar trebui solicitată, ci oferită de autorități cetățenilor, în baza principiului transparenței care guvernează orice stat democratic.

Ioana Ene Dogioiu, senior editor la Spot Media, spune că pur și simplu refuzul autorităților de a oferi informațiile pe care le ceri în baza Legii 544 privind liberul acces la informații de interes public este primul impediment.

Poate și pentru că autoritățile confundă jurnaliștii cu petenții și invocă termenul de 30 de zile, pe care-l prevede legea pentru soluționarea unei petiții.

„Acum aștept cu mari rezerve un răspuns de la Ministerul Justiției și Parchetul General. Deși era o chestiune la care puteau să ne răspundă într-o zi, pentru că am cerut niște informații despre niște cheltuieli pe bani publici punctuale. Nu am cerut cine știe ce sinteză, Ministerul Public mi-a comunicat că are nevoie de 30 de zile ca să-mi răspundă cât a costat o deplasare. Iar Ministerul Justiției nici măcar nu s-a obosit să-mi răspundă ceva în interiorul celor 10 zile în care ar fi trebuit să-mi spună dacă au nevoie de o adăugire sau să-mi dea un răspuns”.

Nu contează nici că Legea 544 spune că, la solicitările presei și mai ales la cele telefonice, trebuie răspuns cât mai repede. „Niciodată nu se întâmplă asta. Decât dacă au ei cumva interesul să scoată o informație, atunci se întâmplă minuni de-a dreptul, dar altfel lungesc termenele cât pot, dincolo de cel legal.”

Dar mai e ceva, spune Ioana Ene Dogioiu, despre care recunoaște că este doar o percepție personală, dar care nu-i dă pace: lipsa oricărei garanții, „lipsa totală de încredere că informația care ți se oferă este și una corectă și nu este o minciună. N-ai cum să verifici. Este o chestiune de încredere”, spune jurnalista.

Dacă ai și o altă sursă care să-ți pună la dispoziție niște documente, bine, dacă nu „eu ar trebui să am încredere, pentru că mă gândesc că ar fi o faptă penală, sancționabilă pentru fals și uz de fals. Dar eu nu am întotdeauna încredere că ceea ce mi se spune este și adevărat”, spune Ioana Dogioiu, care așteaptă „cu mari rezerve” răspunsul de la cele două instituții.

Ioana a cerut celor două instituții informații despre vizita în Brazilia a ministrului Justiției Alina Gorghiu și a procurorului general Alex Florența, dar și a șefei Curții Supreme, Alina Corbu, alături de o delegație consistentă despre care nu s-a comunicat public nimic.

Nici despre vizită, nici despre agendă, nici despre costuri. Și de care presa din România a aflat din presa braziliană.

„Într-un sistem democratic, transparența este cea care le înlesnește cetățenilor participarea la procesul decizional”, spune Parlamentul European în pledoaria sa pentru transparență și etică, intitulată În serviciul dumneavoastră.

Iată, așadar, o posibilă miză pentru care informația publică este bine ținută sub obroc de autoritățile din România.

„Instituțiile pot beneficia de o mai mare legitimitate și eficacitate doar atât timp cât rămân pe deplin responsabile în fața cetățenilor”, spune Parlamentul European.

Mihai Voinea de la Recorder vorbește și de o degradare a relației dintre politic și presă.

El povește că în urmă cu opt-nouă ani, când facea interviuri cu câte un parlamentar, era suficient să-l sune și să ceară direct un interviu, după care „te chema a doua zi sau zilele următoare la Parlament”.

„De la o vreme, dacă suni un politician, te pasează la un purtător de cuvânt sau un consilier, care începe să ceară întrebările înainte, lucru care pentru orice jurnalist care se respectă e inacceptabil. Te întreabă despre ce vrei să vorbești, de ce vrei să faci interviu cu el și ajungi să nu mai faci.”

Nu o data politicienii refuză interviurile la care nu au niciun fel de control, spune Mihai.

Așa că „politicienii și-au dat seama că le e mai simplu să cumpere o parte din presă, pe care să o controleze, iar pe cealaltă parte să o ignore. Problema este că în ultimii ani bucata cumpărată a devenit tot mai mare și asta le permite lor să aibă control asupra unei bucăți destul de mari din populație”.

GDPR, pretext pentru cenzură

El spune că a observat o creștere a refuzurilor de a livra informații de interes public, o creștere a volumului de informații secretizate.

„Știm cu toții celebra poveste cu avioanele președintelui, la fel la CNSAS știu că s-au mai întâmplat niște lucruri care fac accesul mai dificil. S-a petrecut în urmă cu mai mulți ani, când a apărut GDPR-ul. Iar asta a început să îngreuneze și să le ofere lor încă un motiv în plus să refuze în unele cazuri să livreze informații către jurnaliști. Într-adevăr, pare că de la an la an e tot mai greu să obții informații care în mod normal ar trebui să fie publice, pentru că atitudinea politicienilor se schimbă, devine tot mai ermetică, și asta se transmite automat și la instituții”, spune Mihai Voinea.

În România, transparența, etica, responsabilitatea, accesul cetățeanului la procesul decizional au devenit cuvinte lipsite de conținut. Recitate la sindrofii sau în campanii electorale ca mantre aducătoare de voturi. În teren, realitatea este una sordidă.

Confruntarea zilnică a jurnaliștilor cu autoritățile pentru a obține acces la informațiile de interes public aduce din ce în ce mai mult a război de gherilă.

Până și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, obținut după multe zbateri ale democrației autohtone, a devenit pentru autorități un bun pretext pentru cenzurarea informației, pentru a ascunde informația publică.

Acele informații prin care ar trebui să dea seamă de folosirea banului public și a încrederii primite de la electorat de a ne conduce, de a ne guverna bine, onest, eficient, cu bună credință, în interesul numai și numai al cetățeanului.

„Autoritățile au devenit mult mai opace și mult mai puțin dispuse la răspunsuri atunci când li se trimit solicitări în baza legii liberului acces la informațiile de interes public”, relatează Emilia Șercan, de la Press One, jurnalista care a revoluționat în România dezvăluirile despre impostura academică a guvernanților.

„Practic, încearcă să se ascundă în spatele unor formulări care sunt total absurde. De exemplu, spun că nu pot să ne ofere date statistice despre câte cazuri de un anumit tip de cancer au fost înregistrate într-un anumit interval de timp și răspund «nu putem să vă dăm aceste date pentru că sunt date cu caracter personal». Deci, numărul a devenit dată cu caracter personal în accepțiunea unor instituții.”

De asemenea, când sunt întrebări care vizează companii, contracte încheiate de autorități ale statului cu companii, invocă același GDPR. „Ei bine, eu nu știam că o companie are atributul unei persoane”, spune jurnalista.

Și Cristian Pantazi, de la G4 Media, vorbește de pretextul GDPR folosit de autorități pentru a bloca accesul jurnaliștilor la informație și dreptul de a primi răspunsuri la întrebări legitime.

„În plus, în ultimii cinci ani au fost secretizate prin lege tot mai multe informații de cert interes public, precum contractul care vizează renovarea cu 9 milioane de euro a unei vile care ar urma să fie destinată președintelui Klaus Iohannis după terminarea mandatului. Colegii mei de la Economedia.ro au strâns toate aceste exemple într-o analiză relevantă”, exemplifică Cristian Pantazi.

De patru ani, fără purtător de cuvânt la Cotroceni

Comunicarea autorităților, mediată de presă, cu cei care i-au votat și le-au transferat dreptul de a decide în numele lor pare să fi intrat în disoluție.

În România anului 2024 au dispărut conferințele de presă săptămânale, acele informări publice frecvente în urmă cu 20-30 de ani la aproape orice instituție, în orice minister.

România nu are de peste patru ani un purtător de cuvânt la Administrația Prezidențială. Iar exemplul președintelui Iohannis, care aspiră la preluarea șefiei Alianței Nord Atlantice într-un moment extrem de dificil din punctul de vedere al comunicării publice în contextul războiului din Ucraina, este urmat și de alte instituții.

„Este absolut de neconceput într-un stat democratic, mi se pare absolut incredibil că într-un stat democratic cea mai reprezentativă instituție a statului român nu are un purtător de cuvânt”, spune Emilia Șercan. „E un semnal foarte puternic de opacizare și e, din punctul meu de vedere, un regres substanțial, pentru că noi știm foarte bine că în anii ’90-2000 eram obișnuiți să mergem săptămânal la conferințe de presă. Știam că în ziua X, la ora Y, ministerul cutare are conferință de presă, iar jurnalistul acreditat mergea la ea”, spune Emilia Șercan.

Dacă jurnaliștii ar fi organizați în România într-o formă asociativă puternică atunci ar putea să le ceară să-și numească purtător de cuvânt, să organizeze întâlniri săptămânale cu presa și, în caz contrar, să le boicoteze evenimentele, dacă refuză.

Ea povestește amuzată cât de nefirească a ajuns, chiar și pentru angajații unui birou de presă, prezența unui jurnalist pe holul unui minister, pe care a experimentat-o în urmă cu o săptămână la Ministerul Culturii, unde angajații biroului de presă s-ar fi arătat șocați de prezența sa pe holul instituției.

În astfel de condiții, obținerea unei simple informații de interes public se dovedește a fi o adevărată cursă cu obstacole.

Așa s-a ajuns ca jurnaliștii să obțină în instanță dreptul de acces la o informație publică. Care nu mai poate fi folosită la câteva luni sau chiar ani de la solicitarea ei.

„E total absurd”, spune Emilia Șercan, „modul în care autoritățile interpretează legea și mizează pe faptul că, chiar dacă noi îi dăm în judecată – iar eu sunt unul dintre jurnaliștii care a recurs constant în ultimii 10 ani la procese chiar deschise pe lipsa răspunsurilor în baza Legii 544 - aceste procese durează foarte mult și că la finalul unui proces, chiar dacă instituția pierde și e obligată să ne dea nouă răspunsurile, acele răspunsuri nu mai valorează nimic pentru că își pierd caracterul de actualitate pe care l-ar avea la momentul la care noi facem solicitarea.”

O arată și ultimul raport al Departamentului de Stat, care vorbește de relația deficitară dintre autorități și presă și de „lipsa accesului la informațiile de interes public în timp util”. Acel timp util pe care-l reclamă jurnaliștii când cer acces la informațiile de interes public și primesc asigurări că li se va răspunde, asemeni oricărui petent, în 30 de zile de la data formulării solicitării.

„Banii de la partid au castrat presa mainstream”

Iar deasupra tuturor tronează direcționarea banilor publici, primiți de partide de la bugetul statului, către redacții care trădează principiile jurnalismului independent în favoarea unei informații care emasculează adevărul.

Ioana Dogioiu explică mecanismul profund vicios prin care se ajunge la autocenzură în cazul jurnaliștilor din redacțiile care se procopsesc cu bani publici de la partide.

Pe de o parte, spune ea, presa privată trăiește din publicitate. Or, tot din cauza politicilor dezastruoase ale guvernanților piața de publicitate este în scădere. Politicile guvernamentale proaste, economia care șchioapătă, un mediu privat din ce în ce mai cocârjat din cauza acelorași politici duc la scăderea pieței de publicitate.

„În aceste condiții, sigur că sursele de venit ale jurnaliștilor scad. Statul, partidele cu ce compensează? Cu banii publici pe care ei îi pot da și care creează o formă foarte ciudată de presiune asupra jurnalistului”, explică Ioana Dogioiu, care spune că așa apare autocenzura.

„Nu e nevoie să vină patronul să-i spună ceva, el știe foarte bine că, dacă banii ăia pleacă, există un foarte mare risc să nu-și mai ia leafa, să nu mai vină altă publicitate în schimb, că nu prea mai ai de unde. Și atunci se creează un fel de autocenzură și un fel de complicitate pe care nu i-o cere nimeni jurnalistului, dar care apare pentru ca el să-și poată plăti viața de zi cu zi.”

Emilia Șercan dă exemplul televiziunii private Digi 24 despre care s-a scris în presă că a primit bani de la PNL pentru publicitate politică.

„Nu că afectează calitatea actului jurnalistic, este «decimator», încerc să găsesc cuvântul potrivit, este criminal de-a dreptul pentru democrație faptul că partidele pot oferi bani presei, din nou fără niciun control public, și fără nicio responsabilitate, că investesc sume fabuloase pentru a plăti presa”, spune Emilia Șercan.

Iar consecința, spune Emilia Șercan, este lipsa acută de informare sau informarea prin omisiune și distorsionarea agendei publice.

„Mă uit, de exemplu, la Digi 24, care s-ar pretinde un post de televiziune de știri. Observ de câteva săptămâni că în știrile de dimineață se concentrează, în prima parte a buletinelor de știri, în mod constant pe accidente, incendii, lucruri care nu spun că nu sunt importante, dar pe care le poți regăsi eventual în partea a 2-a a unui jurnal de televiziune (…). Vedem, de fapt, o evitare a informațiilor care ar pune guvernul în dificultate. Genul acesta de informare prin omisiune nu face decât să servească clasei politice, puterii politice, pentru că, prin lipsa de informare, în legătură cu problemele importante ale societății îi feresc de orice responsabilitate față de societate și opinia publică.”

Emilia Șercan spune că, prin „inundarea redacțiilor cu aceste sume de bani indecente”, asistăm la o distorsionare profundă a agendei publice. Iar televiziunile, în special cele care iau bani, dar și redacțiile de presă online care iau acești bani creează o agendă paralelă, care nu are absolut nimic a face cu interesul public, cu nevoile oamenilor și cu așteptările unei părți a societății civile în raport cu clasa politică și cu modalitatea de guvernare.

La începutul lunii februarie, firma care administrează site-ul digi24.ro a anunțat PNL și PSD că renunță la contractele pentru publicitate politică. Renunțarea la contractele de publicitate politică nemarcată corespunzător vine după ce o investigație Libertatea din decembrie 2023 a susținut că Digi24.ro, cel mai citit site de știri din România, a încasat peste un milion de euro de la PNL, după ce în fruntea partidului au ajuns Lucian Bode și Nicolae Ciucă (aprilie 2022).

Cumpărarea presei mainstream cu bani publici de partide este una dintre cele mai nocive practici din perioada recentă, spune Cristian Pantazi, de la G4Media.

Actul jurnalistic este subminat puternic, s-a instalat o autocenzură care face ca redacțiile multor trusturi media să ignore practic orice subiect sensibil pentru PSD, PNL și președintele Klaus Iohannis, spune Pantazi.

„Dacă un observator nefamiliarizat ar petrece o lună urmărind doar presa mainstream, fără să citească presa independentă, ar crede că presa de investigație și de atitudine a murit în România. Banii de la partid au castrat presa mainstream.”

Social media, transparența informației și corupția

Relația dintre transparența informației și corupție este inevitabilă. România rămâne, alături de Bulgaria și Ungaria, printre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană spune Indexul Corupției (IPC) 2023.

În România democratică avem jurnaliști amenințați cu moartea, cu discreditarea sau pur și simplu tocați la foc mărunt pe rețelele de socializare în campanii plătite de partidele subvenționate din bani publici.

Odată cu apariția internetului și a rețelelor de socializare, campaniile de discreditare au atins perversități de neimaginat în urmă cu 30 de ani în materie de manipulare. Tehnici moderne oferite de preaplinul democrației folosite pentru a etufa democrația în canalele ei esențiale prin care respiră și-și face fotosinteza.

Raportul Departamentului de Stat al SUA arată că drepturile omului în România sunt afectate de corupția guvernamentală gravă.

Același raport al Departamentului de Stat vorbește chiar despre Emilia Șercan, amenințările, șantajul și campania de discreditare la care a fost supusă în 2022, după ce a publicat o investigație referitoare la presupusul plagiat comis de premierul de atunci Nicolae Ciucă, președinte al Partidului Național Liberal (PNL), aflat la guvernare alături de social-democrați.

Emilia Șercan spune că autoritățile statului i-au orchestrat o operațiune de compromitere după ce a dezvăluit plagiatul premierului.

Evenimentele au început pe 19 ianuarie 2022, chiar a doua zi după ce Emilia Șercan a publicat o anchetă despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă.

„Jurnalista a devenit ținta unui mix de vectori de presiune care au implicat instituții de presă aflate în divorț cu etica jurnalistică și controlate de persoane cu probleme penale, inclusiv un politician fugar, cu o condamnare penală definitivă în România. Cel mai grav lucru este că există suspiciuni rezonabile că în aceste acțiuni de intimidare și discreditare a Emiliei Șercan au fost implicate chiar organele de anchetă penală cărora jurnalista li s-a adresat pentru a se proteja”, explică Active Watch.

De altfel, în cursul unei anchete ulterioare a reieșit că polițista care a preluat plângerea a trimis informațiile din anchetă de natură să o compromită și care au fost folosite în campania publică de discreditare a sa.

Liber la linșaj pe social-media

În ianuarie 2023, Hotnews a publicat un document intern al Partidului Național Liberal în care efectivul de partid era instruit să o atace pe jurnalistă, să o acuze de „vendetă politică”, de lipsă de obiectivitate și de lipsă de expertiză.

În februarie 2023, jurnaliștii de la Misreport au publicat o analiză care arată că o firmă de PR legată de PNL a plătit desfășurarea pe Facebook a două campanii: una de promovare a unor articole false de discreditare a jurnalistei și una de promovare a unui mesaj pozitiv despre ministrul de Interne, Lucian Bode, despre plagiatul căruia scrisese tot Emilia Șercan, și pe care jurnalista l-a acuzat că a mușamalizat dosarul scurgerilor de informații din ancheta poliției.

„Eu am simțit pe propria mea piele ce înseamnă ca statul, instituții ale statului și instituții politice, un partid politic să investească bani pentru discreditarea unui jurnalist. Lucrurile acestea sunt posibile sau nu ne surprind atunci când vorbim despre state de tip Rusia. Unde sunt dictaturi sau autocrații. Dar este șocant să vezi că se întâmplă lucrul acesta într-un stat democratic”, conchide jurnalista.

Emilia, care este și lector universitar la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, cu un doctorat în tema cenzurii, este cunoscută ca unul, dacă nu chiar cel mai tenace dintre jurnaliștii din România care dezvăluie falsul și plagiatul din tezele oficialilor care au ținut să-și pună la butonieră și o teză de doctorat, într-o perioadă în care calitatea învățământului a regresat simțitor.

Înainte de operațiunea de compromitere a sa, Emilia a fost amenințată cu moartea de un ofițer angajat la Academia de Poliție, pus de șefii săi să o facă. Între timp, fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, și fostul prorector Petrică Mihai Marcoci au fost condamnați cu suspendare.

Jurnalista s-a specializat în ultimii ani în cercetarea tezelor de doctorat ale demnitarilor și ale celor care și-au obținut diplomele la Academia de Poliție și la Academia Serviciului Român de Informații.

Așa a dezvăluit plagiatele fostului premier Victor Ponta, vicepremierului Gabriel Oprea, ministrului de interne Petre Tobă, șefului Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, Cătălin Ioniță, și, în general, toată pepiniera de cadre din domeniul securității și al informațiilor.

„Suntem în Uniunea Europeană, avem ratificate nenumărate acorduri și declarații prin care statul se angajează să protejeze libertatea de exprimare, să protejeze jurnaliștii. Calitatea noastră este recunoscută ca apărători ai democrației. Vin autorități ale statului și încearcă să mă amenințe cu moartea. Apoi vin autorități ale statului și scurg probe din dosar ca să mă compromită. Și apoi vine un partid politic condus de un premier - Nicolae Ciucă era premier, șeful Partidului Național Liberal și premierul României – iar acest partid politic plătește bani unei agenții, unui intermediar care la rândul lui inundă internetul cu articole denigratoare la adresa mea. Este îngrijorător pentru România. Și mai îngrijorător este faptul că autoritățile de urmărire penală, autoritățile care ar trebui să găsească vinovații și să îi tragă la răspundere, să-i facă să plătească – și mă refer aici la Parchet – nu fac nimic decât să protejeze puterea politică și autoritatea instituțională în detrimental jurnalistului lipsit de orice apărare.”

Săptămâna trecută, jurnalista a obținut o victorie parțială la Curtea Supremă, care a decis ca fostul ministru de Interne Lucian Bode să fie investigat în continuare pentru favorizarea făptuitorului în dosarul în care era anchetată scurgerea de probe din dosarul aflat la poliție.

Judecătorii au stabilit că procurorul care a închis dosarul nici măcar nu a cercetat faptele reclamate și că l-a audiat pe ministrul Bode și cam atât, invocând probe din alt dosar.

Jurnaliștii de la Recorder spun că sunt afectați de dezinformarea care circulă slobodă pe social-media fie și pentru că, după fiecare investigație Recorder, cei vizați încearcă să decredibilizeze munca jurnaliștilor prin informații false . „Și, în oceanul ăsta de pe internet unii ajung să le creadă și nu mai așteaptă explicații, alții înțeleg că sunt informații false.”

Iar atacurile la credibilitatea jurnalistului nu se fac mereu direct, ci prin interpuși, spune Mihai Voinea.

„Chiar am descoperit zilele acestea un cont TikTok destul de mare, în spatele căruia pare să se afle un trust mainstream, dar nu e asumat. Pe acel cont de TikTok, pe lângă alte filmulețe relaxate, apare la un moment dat și ideea că «povestea asta cu Recorder și casa lui Iohannis cu cei 7 milioane de euro investiți este fake news de fapt, pentru că a declarat Iohannis că nu e așa». Ăsta era singurul argument. Practic, cineva ne acuza pe noi că facem fake news, printr-un fake news.”

Ioana Dogioiu spune că nu a fost neapărat ținta unor presiuni și amenințări, chiar dacă a avut experiențe neplăcute cu șeful Poliției Capitalei, Bogdan Despescu, care nu a permis ca jurnalista să facă un interviu cu șeful Serviciului Omoruri, Radu Gavriș. Sau cu șefa secției de combatere a corupției din DNA, Mihaela Iorga-Moraru care a amenințat-o că o dă în judecată dacă nu retrage un articol refuzând să dea un drept la replică, deși chiar jurnalista i-a amintit că are această posibilitate.

Cel mai mare pericol spune, însă, că vine dinspre social-media, „o oroare” care a devenit un fel de alternativă la presă fără să fie și unde credibilitatea ta ca jurnalist și fundamentarea documentată a unor subiecte intră în conflict cu un „cutărică cutărescu”, doar pentru că oamenii nu au răbdare să citească ceea ce ai documentat.

Ceea ce i se pare cu adevărat grav și zona din care vin cu adevărat presiunile împotriva jurnaliștilor este social media, spune Ioana Dogioiu.

Jurnalista dă exemplul colegului ei, Emilian Isăilă, „unul dintre cei mai buni și blânzi jurnaliști” care a fost linșat pe rețelele de socializare de susținătorii lui Nicușor Dan, după ce i-a cerut primarului general să-și precizeze poziția pe subiectul Putin - Ucraina, având în vedere că-l are alături de el pe Matei Păun, un personaj controversat cu simpatii proruse.

Campania publicitară a candidatului Nicușor Dan pentru un nou mandat la Primăria Capitalei este derulată pe panourile stradale ale firmei de panotaj Getica OOH SRL, care aparține lui Matei Păun, șeful său de campanie și un afacerist prorus.

„Social media a ajuns să fie o oroare din foarte multe puncte de vedere, inclusiv pentru felul în care ajungi să fii o țintă pentru simplul fapt că enervezi o bulă. Presiunile extraordinare se fac ca să scrii ceea ce vrem noi să scrii. Nu adevărul. Am ajuns să trăim o epocă a post-adevărului în cel mai urât mod cu putință. Chiar din zone de la care nu m-aș fi așteptat, nu se cere adevărul. Se cere confirmarea. Lasă că de ăia are cine să se ocupe. Tu să scrii ca să confirmi ce vrem noi să auzim”, conchide jurnalista.

În urmă cu 20 de ani presiunile erau politice și prin reclama (din nou, publicitatea!) la regiile autonome.

Așa au fost desființate secții de investigație din presa centrală, maziliți jurnaliști, dați afară după ce șefii au ridicat prețul de negociere pe spatele lor. Erau lăsați să publice cu credința naivă că sunt liberi să o facă până ridicau prețul de negociere.

Apoi se cădea la pace cu premierul care negocia prin intermediari schimbarea tonului ziarului, eventual un interviu de două pagini cu el la mijlocul ziarului semnat chiar de directorul ziarului. Două pagini de ziar, 24 de pagini dactilo. Despre cât de erou a devenit peste noapte premierul-vânător care până mai ieri intervenea „cu bocancii în achetele penale”, vorba procurorului Alexandru Lele, suspendat din magistratură și hăituit 10 ani cu 12 dosare de corupție în care a fost achitat ulterior pentru că a îndrăznit să-l aresteze pe fiul prefectului de Bihor, sponsor al partidului aflat la guvernare și cap al contrabandei cu petrol.

Iar jurnalistul era ejectat ca un corp străin. I se spunea cu cinism că ar fi timpul pentru o „schimbare” de cei care i-au creat iluzia că scrie într-o redacție liberă, anticomunistă și independentă.

Acum avem social media. Presiunile hoardelor afone. Mineriada socială. IMGB-iștii sociali. Prin intermediul cărora puterea politică distruge și desființează credibilitatea unui jurnalist.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Îți mai recomandăm

Reporteri Fără Frontiere: În România, siguranţa jurnaliştilor rămâne un motiv de îngrijorare