În interviul acordat Europei Libere, Mirel Bănică vorbește despre o perioadă de răscruce pentru Biserica Ortodoxă Română, despre lipsa ei de popularitate, fiindcă mai puțin de 10% dintre credincioși mai merg la biserică regulat, dar și despre lingurița de împărtășanie care a devenit „punctul nodal al secularizării” sau despre faptul că „fără Biserica Ortodoxă Română nu vom mai exista nici noi”
Mirel Bănică este este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris.
Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Domenii de cercetare şi specializare: socio-antropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale.
La Editura Polirom a publicat: Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii 1930 (2007), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007),Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014), Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor (2019)
Europa Liberă: Arhiepiscopul Teodosie al Constanței a repetat slujba de Paște pentru a repara „un fel de neajuns”, spune el. Au mai fost exersate astfel de reluări post-factum?
Mirel Bănică: „Mai degrabă cred că nu. Este un element de noutate care a izbucnit în spațiul public. Dar dincolo de repetiția slujbei de Paște și de arhiepiscopul Teodosie, merită să observăm că în cursul acestei crize care nu s-a terminat, Biserica Ortodoxă Română a fost extrem de prezentă în discursul public, a generat polemici, a generat tot soiul de dezbateri pro sau contra.”
Europa Liberă: De ce?
Mirel Bănică: „E ușor să ne legăm de linguriță, de Teodosie și de altele. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu, pentru că:
(1) România este o țară mult mai puțin secularizată decât cele din Occident, decât țările occidentale, este un indicator al faptului că procesul de secularizare la noi abia acum se desfășoară cu toată violența și virulența lui, și o spun fără să condamn sau să iau o atitudine pro sau contra.
(2) Biserica a devenit un subiect tabloid, pentru că românii consumă multă presă tabloidă, după cum bine știm, și pentru că, eu cred că ceea ce se întâmplă acum cu prezența bisericii ortodoxe în presă, în media este, de fapt, o formă sublimată de religie și cultură populară. Nu mai consumăm religie prin obiceiuri, ritualuri cărora nu le înțelegeau sensul, ci consumăm religie prin intermediul mass mediei: ne enervăm, plângem, râdem, etc., etc.”
Europa Liberă: Adică vreți să spuneți că aceste discuții sau lucrurile care au apărut în mass-media suplinesc, într-un fel, relația cu cu Biserica?
Mirel Bănică: „Da, suplinesc nevoia de a vorbi despre religie, suplinesc nevoia pe care noi mereu am avut-o de a ne raporta la religie, pentru că, vrem sau nu, într-o lume vidată de sens, biserica încă mai spune ceva, încă este un „réservoir de sens”– încă structurează lumea, încă ne dă de gândit, dacă vreți.
Acesta este doar un aspect. Celălalt aspect este legat strict de secularizare. Ceea ce face episcopul Teodosie, ca să revenim, dacă s-ar fi întâmplat în 1918 sau 1920 nu ar fi atras aproape nimănui atenția, nu-i așa? Dar acum, trăind în această perioadă în care totul se răspândește, există Facebook, în care totul contează, un astfel de gest, care nu știu dacă este canonic sau nu, un astfel de gest a luat dimensiuni polemice.
Și termin spunându-vă că o astfel de inițiativă privată, să zicem, ierarhică privată, care este departe de a întruni unanimitatea în Sinod, după cum ați văzut, a trebuit lămurită de un teolog, un teolog care să fie ascultat și respectat de toate părțile implicate în această istorie. Din păcate, acel teolog, un Dumitru Stăniloaie, nu se naște decât o dată la o sută de ani.”
Europa Liberă: Pentru profani, ideea de a relua o sărbătoare e ca și cum cineva a ratat Crăciunul fiindcă nu a ajuns la timp acasă și familia reface Crăciunul cu două săptămâni întârziere, pentru a-i face plăcere.
Mirel Bănică: „Da, este un gest secularizant, aveți dreptate, așa este.”
Europa Liberă: Au nevoie oamenii de așa ceva, e același lucru să sărbătorești în noaptea Paști nașterea lui Isus Hristos sau cu o lună mai târziu?
Mirel Bănică: „Da, Vasile Băncilă, brăileanul meu, filozoful și discipolul lui Blaga, a scris o carte despre sărbătoare și despre duhul sărbătorii: e un ritual care se repetă cu o dată fixă, are o repetabilitate clară, nu fiecare își face propria lui lege și propria dată. Cu atât mai mult cu cât este vorba de cea mai delicată și cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, care este Învierea Domnului. A face Învierea cu repetiție, cred că poate ridica probleme canonice și de ordin bisericesc. Din punct de vedere simbolic, poate că se vor găsi anumiți credincioși care să țină mai mult la ritualul în sine decât la semnificația lui, așa cum se întâmplă întotdeauna. Pentru că ortodoxia este una foarte ritualizată, e formată din gesturi. La o primă vedere, dacă nu înțelegi foarte bine cum funcționează această biserică, este doar ritual.”
Europa Liberă: E un fel de privatizare a sărbătorii?
Mirel Bănică: „N-aș merge până acolo, e doar un test. Gestul Înaltului Teodosie e departe de a întruni unanimitate în cadrul bisericii, pentru că aceasta este însăși esența sinodalității – mai multe creiere, mai multe minți, mai multe persoane judecă mai bine decât una singură și deciziile se iau după o consultare prealabilă. E o formă de înțelepciune istorică, străveche a bisericii ortodoxe.
Vom vedea cum lucrurile acestea vor fi lămurite în timp. E încă prea devreme să tragem o concluzie cu privire la această inițiativă insolită să-i zicem.”
Europa Liberă: Această înțelepciune comună a Sinodului așa cum a apărut în spațiul public, credeți că e dominată mai mult de conservatori sau de liberali?
Mirel Bănică: „Dacă ne uităm cu atenție, acest sinod are o medie de vârstă de undeva pe la 60-70 de ani, sunt oameni care au o bună igienă de viață pentru că sunt oameni religioși și fenomenul religios vine cu o intensitate aparte și cu niște reguli de viață foarte bine definite, sunt oameni care au o mare speranță de viață și sinodul actual va rămâne în forma actuală încă mult timp de acum înainte. În acest moment, sunt câțiva episcopi tineri și chiar foarte tineri, dacă ținem cont de media de vârstă, care se disting de ceilalți prin claritatea cuvântului, printr-un verb clar, un comportament previzibil, o anumită apropiere și delicatețe în relațiile umane, care, sincer să fiu, nu prea exista înainte. Și cum se explică lucrul acesta? E foarte simplu, dacă ne uităm puțin în CV-urile și în experiența lor profesională: mulți dintre ei sunt formați după anii 90 și mulți dintre ei au trăit în Occident. Or, Biserica Ortodoxă Română din Occident funcționează nu neapărat după alte reguli, pentru că regulile sunt aceleași, dar e o altfel de ortodoxie – mult mai caldă, mult mai epidermică, dacă vreți, cu legături foarte strânse între clerici și credincioși. E o biserică care își reinventează bazele și rațiunea de a fi – oamenii se duc la biserică nu pentru a da un pomelnic și a duce trei colive- acolo Biserica Ortodoxă Română le furnizează oamenilor un sentiment de identitate. De multe ori îi ajută cu diferitele lor probleme, unele mărunte – cum ar fi să duci un pachet acasă. E un pod de sociabilitate. Acești prelați mai tineri au înțeles foarte bine cum merg lucrurile acolo și odată reveniți în România, unii dintre ei, încearcă să pună în aplicate lucrurile bune învățate în Occident.”
Europa Liberă: Biserica Ortodoxă Română are în spate o întreagă tradiție care o leagă de ortodoxia răsăriteană, iar istoricii au considerat-o adesea o frână în calea modernizării. Credeți că acești noi clerici vor înclina balanța spre o modernizare mai rapidă? Se poate adapta BOR secolului 21?
Mirel Bănică: „Constat că se schimbă fundamental anumiți determinanți ai matricei religie-modernitate, schimbare-stagnare. În acest moment asistăm la prima generație din istoria acestei țări, formată din cei născuți după 1990, care au o gândire modernă și secularizantă exact cum o au și cei din Occident. Ei nu mai înțeleg rolul unor ritualuri pe care nu le pricep, nu le văd sensul. Nu le mai înțeleg din cauza unei alte mentalități, care se bazează pe competiție, pe spiritul dezvoltării personale, pe ideea că mai degrabă psihanaliza rezolvă tot, decât spovedania. Nu mai înțeleg toate acele remedii și terapii spirituale pe care le propune Biserica Ortodoxă Română. Este o nouă generație care s-a rupt complet de vechile canoane, de vechea manieră de a gândi a părinților și a strămoșilor lor.
La aceasta se mai adaugă o stilistică foarte specială a ortodoxiei, care apare nu doar desuetă, ci și antimodernă. Grav nu este faptul că oamenii nu se mai duc la biserică, grav este faptul că s-a pierdut memoria gestului religios. Oamenii nu mai știu ce înseamnă îmbrăcămintea preotului, nu mai știu obiceiuri, ritualuri. Și asta îi face foarte vulnerabili, pe de o parte, îi face foarte critici la adresa bisericii, pe de altă parte. Iar biserica nu este o mașină de comunicare. Ne așteptăm ca biserica să comunice. Ei bine, nu știe să o facă, sau poate că nu vrea să o facă.
Pe de altă parte, sunt sondaje pe care și biserica le are dar nu le face publice, din care rezultă că maxim 7-10 la sută dintre cei care se declară credincioși frecventează cu adevărat biserica. Restul nu se duc, nu se mai duc, pur și simplu.
Lucrez la un articol dedicat economiei monastice – tendințele acestea bio, eco de consum din societate și felul în care ele se reflectă în produsele de mânăstire. Și am găsit în ziarul Lumina că Arhiepiscopia Bucureștiului confecționează combinezoane de protecție care sunt distribuite gratuit către asociații, cei care fac voluntariat, cei care au bolnavi în izolare etc. Dacă un ONG făcea lucrul acesta, toată lumea vorbea cu admirație, dar dacă o face biserica, apare în ziarul Lumina și poate pe TrinitasTV pentru faimoasa lui audiență, care știm cât este.
Spre deosebire de Occident, de lumea catolică, nemaivorbind de lumea protestantă, în ortodoxie toate gesturile acestea legate de societate și de a-ți ajuta aproapele sunt foarte discrete și necuantificate. Niciun preot nu are carnet pentru a vedea câți bani primește de la credincioși, astea sunt lucruri care se fac spontan.”
Europa Liberă: Vorbeați despre această spontaneitate care există la baza Bisericii Ortodoxe prin gesturile pe care le fac preoții. În același timp, această spontaneitate pentru mulți oameni e o lipsă de transparență, care uneori tinde spre un soi de lăcomie în cazul unor preoți.
Mirel Bănică: „ Cei care se plâng de lipsa de transparență și unde sunt banii, mă îndoiesc că au dat vreodată bani bisericii. Știu acest lucru din cei 20 de ani de teren pe care i-am făcut.
Apoi, gândiți-vă, spre exemplu la cineva, care după o operație chirurgicală complicată are un prea plin sufletesc și vrea să-i mulțumească acelui medic, care poate nu-i va cere niciodată niciun ban. Așa funcționăm noi în colțul ăsta de lume, în Orient; simțim nevoia pentru a ne debloca emoțional să spunem mulțumesc împreună cu un dar, cât de mic. Pentru că darul îi leagă pe oameni, darul îi unește.
Ei, în religia numită creștină, noi, și nu numai noi, trebuie să-i mulțumim unui Dumnezeu pe care nu-l vedem, unei entități pe care n-o vedem. Am stat cinci ani de zile în pelerinajul de la Sfânta Parascheva. Mi s-a întâmplat să stau la rând și 22 de ore, o zi, pentru a-i înțelege pe oamenii aceia de acolo. Credeți că a dat vreunul dintre ei bani pentru că i-a spus preotul X sau Y? Oamenii dădeau bani, și dau în continuare, pentru că simt nevoia, spiritual vorbind, să mulțumească cuiva pe care nu-l văd. Au impresia, poate, că îi cumpără bunăvoința în felul acesta sau că le aduce noroc. Prea puțini spiritualizează.”
Europa Liberă: Totuși există tarife, adesea obligatorii, pentru înmormântări, pentru nunți și botezuri.
Mirel Bănică: „ Eu vă asigur că în acest moment, eu însumi, și mulți dintre noi, cunosc o mulțime de preoți în București care nu v-ar lua niciun ban pentru un serviciu liturgic. Tarifarea despre care vorbiți este simbolică, iar Biserica trebuie să supraviețuiască, pentru că, nu uitați, dincolo de ce credem noi, dincolo de simfonia bizantină dintre Biserică și stat, biserica trebuie întreținută. În cazul unei biserici catolice din Franța – curentul electric, apa, reparațiile curente, datul zăpezii de pe acoperiș - toate astea revin statului francez sau statului canadian, sau elvețian, după caz. Biserica Ortodoxă Română, până una alta, nu primește bani de la stat, așa cum primesc bisericile occidentale.”
Europa Liberă: Sunt salariile preoțiile, dar nu numai.
Mirel Bănică: „Un salariu de preot nu depășește 15-16 milioane de lei vechi net. Dar lucrurile astea nu se văd, pentru că se vede doar ceea ce vrem noi să vedem.”
Europa Liberă: Mereu din bugetul de stat au ajuns bani și la Biserică, iar numărul bisericilor s-a înmulțit.
Mirel Bănică:„ S-au construit la fel de multe biserici și neoprotestante, și greco-catolice și catolice. Dacă cineva se convertește mâine la adventiști sau la penticostali, 10 la sută din ce câștigă merge la Biserică. Scurt și net. Este un subiect pe care l-am studiat când am scris despre țigani, despre romi, pentru că mulți se converteau și apoi, destul de repede, renunțau.”
Europa Liberă: Diferența e că acești neoprotestanți își construiesc singuri bisericile, la fel ca greco-catolicii, în timp de bisericile ortodoxe au primit sprijin de la consiliile locale, de la consiliile județene etc.
Mirel Bănică: „Da, pentru că aici intrăm în ceea ce se numește raportul dintre biserică și stat. El e bazat pe principiile simfoniei bizantine.”
Europa Liberă: O tradiție.
Mirel Bănică: „E o tradiție, e moștenită din Bizanț: Biserica și statul se sprijină reciproc, își fac servicii reciproce. Biserica e mulțumită că este lăsată să trăiască, e lăsată în pace, e lăsată să-și facă treaba pe Pământ, pentru că scopul ei nu este lumesc, ne depășește pe noi; iar statul, la rândul lui, e mulțumit că Biserica nu-l critică, nu este radical etică, nu ridică nicio problemă de nici o natură, este o Biserică cuminte, ca să nu spunem altfel. Cum s-a ajuns aici: după căderea Constantinopolului în 1453, toată această Biserică ortodoxă este obligată să conviețuiască cu marele turc, făcând compromisuri teribile pentru a supraviețui. Când trăiești așa 500-600 de ani, lucrul acesta lasă urme. Deci, bisericile ortodoxe sunt experte în această artă a compromisului politic. Așa au supraviețuit și comunismului, făcând anumite compromisuri, unele la limita acceptabilității, ca să nu spun altfel. E un model de dezvoltare istoric.
Biserica Ortodoxă Română a știut să compună cu clasa politică, dintotdeauna. În acest moment, clasa politică din România este extrem de contestată. Și este extrem de contestată exact de acele categorii de care vorbeam mai înainte: tinerii care lucrează în multinaționale și nu mai înțeleg scopul și rostul acestei religii. Este prima generație secularizată și este foarte conștientă că elita politică de la noi nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Pentru acești tineri, Biserica Ortodoxă Română este o biserică care cauționează această stare de spirit și stare de fapt din politica românească. Ei fie uită, fie nu știu că acesta este un model de dezvoltare istorică, adică nu se va întâmpla niciodată ca un episcop, sau un arhiepiscop, sau chiar și un preot să se ducă la altar pentru a critica puterea locală. Pentru că din secunda doi acelui preot nu i se va mai da nicio căruță de lemne pentru a-i încălzi biserica, sau un om care să-l ajute etc. Sunt modele de dezvoltare istorice diferite, repet.”
Europa Liberă: Care e semnificația linguriței de împărtășanie și de ce e atât de important să fie păstrată în ceremonia ortodocșilor?
Mirel Bănică: „Împărtășania este o taină a bisericii, iar o taină se trăiește, nu se explică. Foarte puțini creștini ortodocși români se împărtășesc, în general e vorba de câțiva copii și cam atât. Foarte puțini adulți se împărtășesc în Biserica Ortodoxă Română. Deci, toți oamenii aceștia care au impresia că lumea și soarta COVID-ului se învârt în jurul linguriței, ar putea să greșească.
În jurul acelei lingurițe e coeziunea dintre două lumi – lumea pură și lumea impură. Puritatea și impuritatea socială creează categorii sociale, iar tocmai această linguriță este epicentrul, dacă vreți, a două lumi care se întâlnesc: lumea sacrului și lumea profană. Acea linguriță care se transmite credincioșilor trebuie să aibă puterea să ardă tot, să fie mai puternică decât orice. Atitudinea rațională susține, dimpotrivă, că linguriță poate impurifica la rândul ei și poate transmite boala.
Deci, este, dacă vreți, o cheie a înțelegerii secularizării și a felului în care funcționează ea. Omul modern este complet incredul cu privire la vechile credințe religioase legate de sacru, de intangibilitatea sacrului, de felul în care sacrul curăță și iradiază orice.”
Europa Liberă: Ar trebui oamenii să facă aceste gesturi într-o perioadă atât de complicată?
Mirel Bănică: „Nu știm. E foarte clar că au făcut-o și în alte perioade, s-au scris articole teologice foarte savante și ample – au făcut-o în perioada ciumei, au făcut-o în perioada gripei spaniole, au făcut-o și o vor face în continuare. Pe mine ceea ce mă interesează este nu dacă se transmite boala sau nu cu lingurița. Pe mine mă interesează, ca om ce studiază acest fenomen, este această controversă, pentru că în linguriță de împărtășanie se concentrează, dacă vreți, unul dintre punctele nodale ale secularizării. Secularizarea nu mai crede în explicațiile mistice, vrea doar explicații raționale. Da, poate, așa este – transmite boala, transmite virusul, e posibil, n-am de unde să știu, nu a făcut nimeni cercetări. Dar dacă nu transmite?”
Europa Liberă: Oamenii care vin să se împărtășească sau își trimit copiii, cum ați spus, cred că Dumnezeu îi apără de orice, inclusiv de această boală...
Mirel Bănică: „E o superstiție la mijloc, foarte mulți o fac, mai ales în mediile rurale, e o formă de protecție divină. Cum spunea Nae Ionescu, un sociolog de o mare finețe a fenomenului religios: „marele atu și marea problemă a ortodoxiei este că nu se poate schimba”. Acest lucru fiindcă tot a publicat Tatiana Niculescu biografia lui Nae Ionescu.”
Europa Liberă: Dacă BOR nu se poate schimba, riscă să dispară?
Mirel Bănică: „Este un risc, credeți că ei nu știu? Dar trăiesc cu el. Dar vedeți că aici este și partea bună a secularizării care se întâmplă în acest moment, pentru că acest risc le permite să se conecteze la modernitate.”
Europa Liberă: Dar greșește undeva biserica? Faptul că nu-i poate atrage pe cei din generația aceasta născută după 1990 este un eșec?
Mirel Bănică: „ Biserica încearcă să fie mai atractivă, uneori o face foarte stângaci. Biserica Ortodoxă Română nu a fost niciodată o biserică axată pe social. Pune foarte mare accent în acest moment și o face destul de stângaci: combinezoanele de protecție, așezămintele sociale, cursurile de engleză pentru copii. E foarte bine că se întâmplă lucrurile astea. Dar toate acestea vin târziu și se vede că nu vin dintr-o tradiție istorică. Fără a mai vorbi de faptul că nu știe să facă PR pentru ele.
Dar asta e partea bună a secularizării – limpezește apele. Biserica Ortodoxă Română din 2040 cred că nu va mai semăna aproape deloc cu cea de astăzi. O iubim sau nu, dar fără Biserica Ortodoxă Română, poate vă sună puțin prea naționalist, nu vom mai exista nici noi. Și aici deschidem un alt capitol mult mai amplu și mult, mult mai delicat legat de geopolitică și de tot restul. Deja este un miracol că există și deja e un miracol că Biserica Ortodoxă Română a reușit între Est și Vest, pentru că suntem, totuși, niște ortodocși latini.”
Europa Liberă: Dar cât de greu a acceptat Biserica Ortodoxă latinitatea, vă aduceți aminte? A fost ultima instituție din Principate care a abandonat alfabetul slavon
Mirel Bănică: „Da, dar, pe de altă parte, dacă ați fi avut acum caractere chirilice pe calculator, scriați mult mai ușor. Nu mai făceam combinații de taste pentru a pune diacritice. Ce să vă spun? Știau ei ceva, aveau ei o formă de înțelepciune, nu erau atât de naivi pe cât credem noi.”
Facebook Forum