România a recunoscut oficial acum o săptămână că nu a terminat la timp ”Laserul de la Măgurele”. Sunt deja cinci ani de întârziere, iar efectul direct e pierderea calității de membru cu drepturi depline în consorțiul denumit ELI-EIRC European (Extreme Light Infrastructure - Research Infrastructure Consortium).
Acest cosorțiu a fost înființat cu scopul de a include Laserul de la Măgurele, alături de două unități similare din Cehia și Ungaria. Dintre cele trei state, doar România nu va mai avea statut de ”gazdă”, deși în țara noastră se află unul dintre cele trei lasere de mare putere ale proiectului.
În ședința de guvern din 10 februarie guvernul a aprobat un memorandum înaintat de Ministerul Cercetării prin care s-a stabilit ca România să nu mai fie membru în acest consorțiu. Țara noastră va avea în schimb o calitate onorifică, denumită ”observator”.
Decizia ministerului de resort este forțată de incapacitatea României de a respecta ultimul termen impus de partenerii europeni pentru a face Laserul de la Măgurele funcțional și util cercetătorilor, conform cercetătorului Neculai Georges Epurescu.
Conducerea Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară- Horia Hulubei (IFIN-HH), instituția care administrează proiectul din partea statului român, susține că această decizie este una tehnică și că Laserul de la Măgurele este funcțional în acest moment.
”Asta a fost decizia luată, ca România să aplice cu un statut de observator. Însă, acest lucru nu înseamnă că Laserul nu este util sau că nu este gata”, ne-a transmis Nicolae Mihai Mărginean, directorul institutului.
Despre Laserul de la Măgurele, pe scurt
În 2009, Cehia, Ungaria și România au lansat la Praga un proiect comun prin care și-au propus să construiască cel mai puternic laser din lume, cu o putere de 10 petawați. Termenul inițial a fost stabilit pentru 2015.
Conform proiectului, fiecare dintre cele trei state trebuia să construiască o unitate de cercetare. Comisia Europeană era cea care asigura finanțarea: 850 de milioane de euro, 320 milioane de euro revenindu-i României.
Laserul de la Măgurele (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics sau acronimul ELI-NP) trebuia să fie cel mai puternic din lume alături de alte două lasere situate într-o suburbie a Pragăi - Cehia și Sziged - Ungaria. Diferența dintre aceste sisteme de laser era domeniul de utilizare al infrastructurii de cercetare. La Măgurele urmau să se facă studii în domeniul fizicii nucleare, al managementului energiei și al medicinei.
În Cehia și în Ungaria unitățile sunt parțial operaționale în acest moment. În mai 2020 cele două țări au început - alături de Italia și Lituania - demersurile pentru constituirea unui Consorțiu European de Infrastructură de Cercetare (European Research Infrastructure Consortium) numit ELI-ERIC.
Înființarea consorțiului este obligatorie pentru a se obține finanțări europene necesare desfășurării activității sistemelor de laser. Conform unor estimări ale Băncii Mondiale, doar factura anuală pentru funcționarea unui astfel de proiect este de 30 de milioane de euro, pentru fiecare țară în parte. Finanțările europene ar fi soluția pentru ca bugetele naționale să nu fie afectate.
Este sau nu gata?
Cercetătorii din domeniu au răspunsuri diferite la această întrebare. Pe hârtie, în memorandumul aprobat de guvern se arată doar că România va putea deveni membră al consorțiului european în 2023.
Nicolae Mihai Mărginean, actualul șef al Instititului ”Horia Hulubei”, reclamă că acest termen calendaristic nu înseamnă că de-abia atunci va fi gata proiectul.
”Sunt echipe care deja fac proiecte de cercetare. Laserul este funcțional. Sunt mai multe etape pentru acest proiect, dar el este funcțional. Este util și acum”, susține la Europa Liberă Mărginean.
Pe de altă parte, cercetătorul Nicolae George Epurescu, unul dintre contestatarii fostei conduceri, susține că Laserul este parțial funcțional și că de-abia în 2023 se va putea spune că "va fi gata".
Un cercetător care a dorit să-i păstrăm anonimatul ne-a relatat: ”Laserul funcționează cu o sursă de raze gamma. În acest moment se poate spune că parțial se produce sursa de raze gamma, lumina laserului, dacă pot spune așa. Problema este că în acest moment, aceste raze nu sunt controlate în totalitate. Sunt probleme inclusiv cu amenajarea clădirii pentru că momentan nu ar permite ca aceste raze să fie controlate. După ce produce pe întreaga linie fasciculul de lumină de 10 petawați și sursa va fi controlată, atunci se poate spune că proiectul este gata. În rest, sunt doar declarații. Fiecare vede partea care îi convine”, explică cercetătorul.
Allen Weekes, directorul general al ELI-ERIC, susținea anul trecut pentru The Optical Society că în consorțiu vor fi incluse doar facilitățile cehe și maghiare. Site-ul românesc va fi suspendat în așteptarea soluționării problemelor cu sursa de raze gamma.
Weekes mai puncta că atunci când proiectul românesc se va putea alătura ERIC atunci când va fi „la zi și gata să fie prezentat utilizatorilor”.
Și pe site-ul oficial al proiectului se precizează că doar unul dintre cele două laboratoare de cercetare cu ajutorul fasciculului gamma este gata. Al doilea este realizat în proporție de 20%.
Deciziile
Am discutat cu cercetători din domeniul fizicii nucleare, cu directorul Institutului ”Horia Hulubei” și am consultat și documentele legate de evoluția proiectului pentru a afla de ce Laserul de la Măgurele a rămas pe dinafara unui consorțiu european.
Printre stângăciile identificate se numără:
- S-a întârziat până și startul. Conform unui articol publicat de The Optical Society, construcția Laserului de la Măgurele și a întregii infrastructuri din România a început în 2013, cu doi ani înainte termenul limită. În Cehia s-a început din 2012, iar în Ungaria în 2014, cu mențiunea că țara vecină avea deja o parte din infrastructură realizată la acel moment.
- A fost desemnat un arhitect fără experiență în domeniul construcțiilor destinate cercetării de acest tip, fapt recunoscut chiar de cel care a câștigat licitația. ”M-am înscris, am citit caietul de sarcini, foarte „subțire”, pentru mine „neclar”. Soluția a fost să încep să studiez, cât de cât și „în galop”, fizică cuantică. Cum, necum, i-am convins. Era o comisie formată din vreo 20 de fizicieni care se chinuiau să înțeleagă limbajul arhitectului, care, la rândul său, încerca să înțeleagă limbajul lor. Se pare că ne-am înțeles”, povestea Costel Tudoruț în 2015, în revista ”Arhitectura”.
- Clădirea a fost amenajată greșit, în opinia consorțiului european EurogammaS. Acest consorțiu, format din universități și companii din domeniu, a refuzat să furnizeze și să monteze instalațiile care asigurau laserul, motivând că imobilul destinat cercetărilor nu este bine amenajat. Au propus să amenajeze pe propria cheltuială clădirea, dar au fost refuzați de directorul Nicolae Zanfir, potrivit Hotnews.
- Certurile între proiectant (firma Eco Simplex Nova SRL) și firma de construcții Strabag. Proiectantul trebuie să asigure punerea în practică a schiței realizate de arhitect. Valoarea contractului de construcții a fost de aproape 280 de milioane de lei, iar contractul a fost câștigat de o asociere de trei societăți, condusă de compania Strabag. Societatea a întârziat finalizarea lucrărilor de construcție, dar vina a fost dată pe proiectant și pe lipsa unor autorizații de mediu.
- Autoritățile de Mediu au refuzat timp de doi ani să ofere autorizațiile pe motiv că proiectul inițial risca să polueze grav apele din subteran. Timp de doi ani, Apele Române nu au dat un aviz pentru săparea unui puț la 120 de metri adâncime. Avizul a fost primit abia în anul 2016.
- După anularea contractului cu EurogammaS (holdingul care trebuia să asigure sursa de lumină a laserului), în anul 2018, Zamfir a ales să încheie un contract cu o companie americană, fapt care a nemulțumit partenerii europeni. Membrii din asociația EurogammaS sunt implicați și în construcția laboratoarelor CERN din Elveția.
- Fostul director de la Institutul ”Horia Hulubei” - Nicolae Zamfir, dar și alți reprezentanți ai României, au refuzat să cedeze controlul deciziilor privind funcționarea proiectului de la Măgurele.
- Angajările și investițiile urmau să fie luate cu acordul unei comisii de supraveghere, fapt ce a nemulțumit partea română. ”Dacă agenda de cercetare este stabilită de ERIC, ceea ce nu este în regulă, pentru că facilitatea a fost construită din banii alocați României… Nu se poate cu banii României să construiești o infrastructură care să fie coordonată de Lituania, de exemplu”, a afirmat Dragoș Ciuparu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, pentru Edupedu.ro.
- Dorința autorităților române de a organiza până și licitațiile și de a nu ceda acest drept unui consorțiu extern. Cehia și Ungaria nu au avut o problemă cu această cedare a puterii decizionale, România este singura care a ridicat obiecții.
Factură de minim 30 de milioane de euro
Toate aceste decizii au două urmări nefaste care vor aduce în cele din urmă costuri mai mari pentru statul român.
Conform unei estimări a Băncii Mondiale, întreținerea facilității ar costa România 30 de milioane de euro pe an. Chiar dacă acest proiect va deveni funcțional, România nu va putea atrage fonduri europene pentru experimente.
Singurele variante vor fi parteneriate publice-private sau finanțările de la bugetul public.
