Linkuri accesibilitate

Guvernul ia în calcul extinderea restricțiilor. Noi dispute între premier și ministrul Sănătății


Ministrul Vlad Voiculescu.
Ministrul Vlad Voiculescu.

Creșterea numărului de persoane infectate cu COVID-19 ar putea duce la o înăsprire a restricțiilor, au declarat surse guvernamentale pentru Europa Liberă. În paralel, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și premierul Florin Cîțu au avut o nouă contră pe tema publicării datelor extinse despre testele privind COVID-19.

Ministrul Sănătății și premierul Florin Cîțu au avut o discuție preliminară pentru a vedea care sunt măsurile care se impun după ce numărul cazurilor a crescut din nou.

Avertismentul și apelul meu nu a fost ascultat de toată lumea și avem Bucureștiul, din nou, în scenariul roșu, Timișoara a intrat în carantină. Depinde doar de noi să rămânem așa sau să îmbunătățim lucrurile”, a spus premierul înaintea ședinței conducerii PNL.

Surse guvernamentale au precizat pentru Europa Liberă că printre măsurile care se iau în calcul este și cea pentru impunerea obligației privind declarația pe propria răspundere începând cu ora 22.00. În prezent, declarația pe proprie răspundere este necesară după ora 23.00.

E foarte important ca atunci când cineva nu respectă regulile să fie sancționat”, a precizat premierul.

Informația a fost confirmată și de ministrul Sănătății, care a precizat că se discută mai multe scenarii pentru a evita creșterea numărului de îmbolnăviri.

Dispută pe numărul de teste din județe

Ministrul Sănătății a prezentat săptămâna trecută o situație cu numărul de teste efectuat zilnic în fiecare județ. Decizia a trezit nemulțumirea unor instituții, care s-au plâns premierului Cîțu că ministrul Sănătății nu a cerut avizele necesare pentru prezentarea acestor date.

Am avut o discuție cu șeful Corpului meu de control, se autosesizează dacă a fost respectată legislația, dacă au fost luate toate avizele. Ținea de mai multe instituții, trebuia să ia și avizul lor”, a afirmat premierul.

Ministrul Sănătății, abia intrat în ședința Coaliției la care participa și Florin Cîțu, a ieșit din ședință și a prezentat versiunea sa despre prezentarea acelor date.

Toate datele care țin de cheltuirea banului public ar trebui să fie publice. Nu există date secrete. Transparența e un obiectiv al guvernului. Numărul de teste trebuia comunicat cu mult timp înainte. Premierul nu a trimis Corpul de control, sunt solicitări din partea anumitor instituții care trebuie verificate. Datele trebuie să fie publice, ideea că numărul de teste ar fi un secret de stat, sau ceva de genul acesta, e complet anapoda”, a susținut Vlad Voiculescu, după care s-a întors la ședința Coaliției de guvernare.

Potrivit acestuia, „ascunderea datelor e un lucru profund nociv pentru democrația unei țări”.

Nu e un motiv pe lumea asta pentru ca numărul de teste să fie un număr secret. Evident, că vom publica în continuare aceste date”, a conchis ministrul Sănătății.

Premierul i-a reproșat lui Vlad Voiculescu, dar și autorităților locale din Timiș, că nu au făcut cunoscute populației date despre numărul de locuri la vaccinare.

Erau 20.000 de locuri libere în Timișoara pentru vaccinare. Nu îmi explic cum s-a ajuns la această situația, să ai 20.000 de locuri libere și să ajungi la carantinare”, și-a exprimat nemulțumirea premierul Cîțu.

Ministrul Sănătății a dezvăluit că s-ar putea ca în județele roșii să înceapă vaccinarea și pentru persoanele aflate în etapa a treia.

E o nebunie să lași locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze", a subliniat și premierul.

Ministrul Sănătății a adăugat ulterior, pe pagina sa de Facebook, că nu există vreun conflict între el și premierul Cîțu, iar „transparența nu este negociabilă”.

O altă temă de dispută între premierul Cîțu și Vlad Voiculescu este legată de prezentarea raportului după incendiul de la Institutul Național „Matei Balș”.

Exclusiv: Primele secunde ale incendiului de la Matei Balș
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00

Întrebările trebuie să le adresați ministrului sănătății, nu am văzut rapoartele după Balș. Nu i-am dat nici un termen, domnia sa și-a dat niște termene. Eu am rapoartele care vin din partea corpului meu de control, rapoartele de la Ministerul Sănătății nu le am”, a afirmat Florin Cîțu.

Premierul și ministrul Sănătății nu se află la prima dispută pe tema vaccinării și testării. Florin Cîțu au mai avut o serie de contre pe tema schimbării strategiei de vaccinare sau a mai multor măsuri dorite de ministrul Sănătății, dar care nu au primit însă sprijinul în Guvern.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG