Linkuri accesibilitate

Când războiul din Orientul Mijlociu întârzie modernizarea unei școli din România. Soluția Guvernului pentru proiectele prin PNRR întârziate


Furnizorii de mobilier școlar întâmpină întârzieri la livrarea unora dintre bunurile contractate de Primării pentru școli, prin proiecte PNRR, în urma dificultăților cauzate de contextul geopolitic actual, arată Ordonanța de Urgență aprobată joi de Guvern.
Furnizorii de mobilier școlar întâmpină întârzieri la livrarea unora dintre bunurile contractate de Primării pentru școli, prin proiecte PNRR, în urma dificultăților cauzate de contextul geopolitic actual, arată Ordonanța de Urgență aprobată joi de Guvern.

Autoritățile publice care derulează contracte prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor putea prelungi termenele acestora, în cazul unor situații pe care nu le puteau anticipa și care le întârzie aprovizionarea, a decis joi Guvernul.

Joi, 1 august, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru „prelungirea contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din Planul naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.”

PNRR este cel amplu program de investiții cu fonduri europene derulat în prezent de România – în toate sectoarele economice și sociale – cu o valoare totală de 29,2 miliarde de euro.

Termenul de finalizare al proiectelor finanțate este 2026.

Documentul cu efect de lege aprobat joi de Guvern le permite primăriilor, consiliilor județene, spitalelor și altor instituții publice să modifice termenele de furnizar, livrare sau execuție a contractelor cu companiile private, doar în baza unui act justificativ în care să explice de ce acest lucru este necesar.

Printre motivele care pot fi invocate se numără situații care nu au putut fi prevăzute înainte de semnarea contractelor, precum contextul geopolitic actual, acutizat de războiul din Orientul Mijlociu, explică reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în nota de fundamentare a ordonanței aprobate de Guvern.

Condițiile externe îngreunează transportul, în special cel maritim, și întârzie cu câteva luni livrările de echipamente, în domenii precum Energie și Educație, peste termenele fixate în PNRR, se arată în document.

Spre exemplu, școlile au la dispoziție aproape 1 miliard de euro prin PNRR pentru investiții în mobilier școlar, materiale didactice și tehnologie.

Dacă autoritățile contractante nu pot modifica durata contractelor, „apare riscul ca toate proiectele finanțate prin PNRR să nu poată fi implementate, ajungându-se, pe de o parte, la renunțarea executării sau neîncheierea contractelor de achiziție.”

Pe de altă parte, poate apărea întârzierea finalizării proiectelor, ceea ce poate duce la „apariția riscului de neîndeplinire a țintelor și jaloanelor pentru îndeplinirea cărora au fost încheiate contractele/ordinele/deciziile de finanțare și implicit blocarea cererii de plată din care acestea fac parte.”

Reprezentanți ai industriei, dar și ai Asociației municipiilor din România – autoritățile locale fiind cele care derulează programele de dotare a școlilor – au explicat pentru Europa Liberă că măsura Guvernului este binevenită, chiar dacă există și alt tip de blocaje cu care se confruntă.

„E o măsură bună, pentru că fiecare școală are o multitudine de solicitări și de multe ori o licitație se transformă în mai multe licitații, chestiuni foarte consumatoare de timp”, spune pentru Europa Liberă președintele executiv al Asociației Municipiilor din România, Constantin Toma.

Totodată primar al Buzăului, spune că toate școlile din municipiu au depuse proiecte în PNRR pentru dotări, dar adaugă că și licitațiile din domeniul școlar se lovesc de contestații, care din start prelungesc durata de realizare a unei investiții.

Principala problemă cu care se confruntă și alți primari la investiții, majoritatea din fonduri UE, este găsirea firmelor de construcții și a forței de muncă necesare.

O altă problemă la proiectele din PNRR, care generează și ea întârzieri, este că „se semnează foarte greu contractele de finanțare pentru ca durează extrem de mult evaluările”, spune pentru Europa Liberă Răzvan Gălățan, managerul unei firme cu experiență în consultanța pe proiecte cu fonduri europene.

În ciuda acestor neajunsuri, PNRR a produs deja efecte semnificative în economie – chiar dacă sunt linii de finanțare nedeschise încă – spun reprezentanții mediului de afaceri consultați de Europa Liberă.

Livrarea de mobilier școlar durează uneori dublu decât prevede contractul

În justificarea măsurilor aprobate joi, Ministerul Proiectelor Europene explică că unul din cele mai afectate domenii, la derularea contractelor din PNRR, este cel de pe componenta de energie.

Spre exemplu, la proiectele de finanțare a unor sisteme flexibile de producție pe gaz, pentru producerea de energie electrică și termică în co-generare, termenul de implementare este șase luni, deși durata medie de racordare la sistemul Transelectrica ajunge la aproximativ șapte luni, explică MIPE.

Sunt alte proiecte din domeniu ce sunt influențate însă de contextul geopolitic actual, cum sunt și cele din sectorul educației, prin care școlile își pot dota cu mobilier nou și sisteme tehnologice sălile de clasă și laboratoarele.

Atât furnizorii și producătorii de astfel de bunuri și echipamente întâmpină mari probleme de livrare, „generate de dificultățile înregistrate în transportul maritim internațional, transport afectat în mod direct de situația militară din Orientul Mijlociu, situație ce duce la modificarea rutelor maritime din Marea Roșie”, explică Ministerul.

Volumul comenzilor din această perioadă este unul ridicat – în condițiile în care majoritatea școlilor au depus, prin intermediul Primăriilor de care aparțin clădirile în care funcționează – proiecte.

Producătorii interni de mobilier sau materiale didactice au nevoie de cantități mari de materie primă, care necesită o aprovizionare continuă, la rându-i afectată de aceleași dificultăți din transportul maritim, mai menționează textul de argumentare al OUG.

„Termenele de livrare comunicate de producători sunt între 6-9 luni de la data curentă, respectiv peste data inițială stabilită în contracte, cea de 2-3 luni”, explică MIPE.

De precizat că prelungirea contractelor se poate face, conform Ministerului, doar dacă sunt îndeplinite două condiții:

  • a) schimbarea condiţiilor pe baza cărora s-a fundamentat durata contractelor a intervenit după termenul-limită pentru depunerea ofertelor
  • b) schimbarea prevăzută la lit. a), nu putea fi avută în vedere de către părţile contractante la momentul iniţierii procedurii de atribuire, respectiv la momentul elaborării ofertei.

„Practic, trebuie să demonstrezi că, ulterior achiziției și semnării contractului, au apărut niște fapte care nu puteau fi anticipate pentru care tu nu poți furniza la timp”, spune specialistul în proiecte cu fonduri europene Răzvan Gălățan.

„De exemplu, furnizorul X de materie primă nu mai livrează că a fost închis de război. Sau se întârzie livrarea pe un anumit canal (de livrare, n.r,)”, explică el.

Ordonanța se aplică atât la contracte vechi, cât și la cele noi

Textul ordonanței conține și o ambiguitate, în sensul că precizează, la punctul 7, că se aplică contractelor încheiate după intrarea în vigoare a documentului.

În următorul articol, 8, menționează însă că „prevederile prezentei ordonanţe se aplică în mod corespunzător și în cazul modificării contractelor de achiziţie publică/sectorială/acordurilor-cadru aflate în derulare la data intrării acesteia în vigoare.”

„E normal ca prevederea să se aplice și contractelor în derulare, altfel nu și-ar avea sensul”, explică Gălățan.

Compania pe care o conduce lucrează cu numeroase instituții publice, cu proiecte în PNRR și spune că există situații când termenul de livrare propus de autoritatea contractantă nu poate fi respectat de furnizori și atunci nu se înscrie nimeni la procedura de achiziție publică.

Furnizorii de servicii sau bunuri care câștigă licitații, în funcție de clauzele contractuale, „răspund pentru întârziere cu penalități sau chiar cu alte lucruri mai grave financiar”, explică el.

Modificarea adusă de OUG le-ar permite să solicite o prelungire a contractului, dacă o pot justifica potrivit criteriilor de mai sus.

De asemenea, prelungirea contractelor de achiziții se poate face doar după o prelungire prealabilă a termenelor finale de implementare ale liniilor de finanțare din PNRR prin care e finanțat proiectul respectiv, subliniază Răzvan Gălățan.

În prezent, sunt de altfel linii de finanțare, care încă nici nu au fost deschise, adaugă acesta.

„Se ajunge la blocaje!”

Florin Mateian, proprietarul unei firme furnizoare de mobilier școlar și materiale didactice pentru școli, în proiecte din PNRR, spune că blocajele constatate de Guvern și Ministerul Fondurilor Europene sunt reale.

Firma pe care o conduce este de tip IMM și spune că, în special firmele mari – care câștigă licitații pentru dotarea a zeci de școli – au nevoie de aprovizionare constantă.

„Mare parte din ce se livrează este, în ordine, din China, Turcia, Ucraina. În special la transporturile din China și Turcia, transportul durează destul de mult. Se adaugă și faptul că personalul care se ocupă de achiziții, în Primării, este subdimensionat, apar întârzieri”, explică el.

Întârzieri sunt și la plățile făcute de instituții către furnizori, spune Mateian, care așteaptă din ianuarie plata unor bunuri livrate deja către școli, prin PNRR.

În contractele de livrare de mobilier sau alte echipamente, furnizorii pot face „note de comandă”, care prelungesc practic durata de livrare stipulată inițial în contract, dar situațiile devin ambigue când nota de comandă e încă valabilă, dar contractul a expirat, explică omul de afaceri.

Impactul modificării, în construcții

Ștefan Stoica, vicepreședintele Asociației Române a Antreprenorilor în Construcții (ARACO) – care grupează mari companii din construcții civile, dar și infrastructură – este de părere că „orice măsură de natură să nu arunce în cap contractele PNRR și să atingem absorbția acelor fonduri e o măsură bună.”

Companiile pot ajunge cu contractele la 90% din volumul lucrărilor / bnunurilor contractate și să constate că expiră termenul contractual, deși „cauzele pot fi multiple, de la întârzieri cu utilitățile, la întârzierea unor exproprieri.”

„Dacă tot ai ajuns în acel stadiu, trebuie să ai posibilitatea să poți prelungi contractul, dacă într-adevăr nu puteai anticipa anumite condiții. Adică nu poți invoca la un contract de acum războiul din Ucraina, care e deja de peste doi ani.”

Reprezentantul ARACO confirmă că firmele se confruntă uneori cu întârzieri în contextul geopolitic actual, însă depinde foarte mult de aprovizionarea lor din timp, de realizarea stocurilor și a fluxurilor de livrări.

„Trebuie să vii totuși cu dovezi palpabile că e necesară prelungirea, din motive care nu țin de tine, nu cu povești”, completează și Răzvan Gălățan.

Interlocutorii Europei Libere spun la unison că PNRR a adus un imbold important în economie.

Florin Mateian spune că activitatea firmei sale de furnizare de mobilier școlar și materiale didactice a crescut semnificativ odată cu contractarea serviciilor scoase la licitație.

În ciuda faptului că toți cei implicați în proiecte s-au confruntat cu un program nou – spre deosebire de cele cu fonduri structurale – „impactul în economie e indiscutabil, pe toate liniile”, conchide și Valentin Stoica.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG