Linkuri accesibilitate

Prima femeie cu funcție de rang înalt numită la Vatican


Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a numit prima femeie într-un post de rang înalt în secretariatul de stat al Vaticanului, dominat de bărbați, transmite Reuters.

Este vorba de Francesca Di Giovanni, 66 de ani, o laică de origine italiancă, care va ocupa un post nou creat în Secția pentru relația cu statele, având funcția de subsecretar.

Di Giovanni, specialistă în drept internațional și drepturile omului, va superviza relaţiile multilaterale în cadrul Secretariatului, potrivit unui comunicat de presă transmis de Vatican.

Numirea este fără precedent, a comentat Francesca Di Giovanni.

Nu pot să nu reamintesc cuvintele Sfântului Părinte în omilia sa din 1 ianuarie, în care a prezentat - am putea spune - un „tribut” pentru rolul femeilor, spunând că „femeile sunt dăruitoare și mediatoare ale păcii și ar trebui să fie complet incluse în procesele de luare a deciziilor (…) ”. Aș dori să pot contribui la realizarea viziunii Sfântului Părinte (…) O femeie poate avea anumite aptitudini pentru a găsi puncte comune, pentru a vindeca relații în spiritul unității”, a declarat Di Giovanni pentru site-ul oficial Vatican News.

Vaticanul are relaţii diplomatice cu peste 180 de ţări.

Biserica Romano-Catolică permite doar bărbaţilor să fie hirotonisiţi preoţi, iar femeilor le-au fost încredinţate posturi în administrație aflate în umbră.

Grupurile de femei, inclusiv Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale (UISG), un organism-umbrelă format din călugăriţe catolice, au solicitat de mai multă vreme Papei să numească mai multe femei în posturi superioare în birocraţia Vaticanului.

În ciuda promisiunilor, Di Giovanni se alătură unui număr de doar jumătate de duzină de femei aflate în astfel de funcţii. Două cele mai importante sunt Barbara Jatta, director la Muzeele Vaticanului, şi Cristiane Murray, şef adjunct la biroului de presă.

XS
SM
MD
LG