Linkuri accesibilitate

Recensământ 2022 | Autorecenzarea a început cu probleme. INS a pus la dispoziție o altă platformă


Platforma online dedicată autorecenzării nu a mai făcut față la câteva ore de la lansare. Ea nu era disponibilă pentru cei care doreau să completeze formularul de recensământ.
Platforma online dedicată autorecenzării nu a mai făcut față la câteva ore de la lansare. Ea nu era disponibilă pentru cei care doreau să completeze formularul de recensământ.

Recensământul populației și locuințelor din România a început, luni, cu etapa autorecenzării, care durează între 14 martie și 15 mai. Platforma a avut însă probleme de funcționare la primele ore ale zilei.

Prima etapă a recensământului a început luni la miezul nopții, urmând ca între 15 mai și până pe 17 iulie să aibă loc etapa interviurilor față în față, realizată de recenzori cu ajutorul tabletelor.

Pe platforma recensamantromania.ro, românii se pot autorecenza începând de luni, iar în schimb vor primi o zi liberă de la serviciu. În formularul de șapte pagini vor completa informații precum cetățenia, adresa, starea civilă, etnia ori nivelul de studii.

Institului Național de Statistică (INS) a transmis că recensământul din 2022 - amânat cu un an din cauza pandemiei de Covid - nu se va baza deloc pe hârtii, toate informațiile fiind prelucrate online.

Platforma de autorecenzare a avut probleme

Site-ul recensamantromania.ro nu funcționa luni dimineață, din cauza numărului mare de accesări, a confirmat Institutul Național de Statistică pentru Europa Liberă.

Platforma online dedicată autorecenzării nu a funcționat în prima zi a recensământului.
Platforma online dedicată autorecenzării nu a funcționat în prima zi a recensământului.

De altfel, mai multe persoane au reclamat pe pagina de Facebook a INS că fie nu li s-a încărcat site-ul, fie au primit erori după completare.

„Ca urmare a interesului foarte ridicat manifestat de populație pentru accesarea platformei de autorecenzare în primele ore ale zilei de 14 martie, website-ul dedicat Recensământului Populației și Locuințelor a fost suprasolicitat”, se arată în răspunsul primit.

INS i-a invitat pe cei care doresc să-și facă singuri recensământul să acceseze direct Platforma de Autorecenzare la adresa autorecenzare.insse.ro. Instituția se așteaptă ca cel puțin o treime dintre persoanele care locuiesc în România să completeze singure formularele de recensământ.

Cum se completează chestionarul pentru autorecenzare

Toate persoanele care trăiesc pentru o perioadă de cel puțin 12 luni în România pot completa chestionarul pe platformele recensamantromania.ro / autorecenzare.insse.ro, doar pentru ei sau pentru toate persoanele din familie (gospodărie).

Sunt necesare o conexiune la Internet și o adresă de email. Dacă persoana completează și pentru cei din gospodărie, atunci nu este nevoie de adresă de email pentru fiecare persoană.

Persoana de referință - văzută de INS ca și cap al familiei și care cunoaște cel mai bine informațiile cerute - îi adaugă apoi membrii gospodăriei. Pentru fiecare persoană adăugată în formularul de pre-înregistrare, sistemul informatic generează câte un link cu chestionarul specific.

INS precizează că o gospodărie este: „grupul de două sau mai multe persoane care locuiesc împreună în mod obișnuit într-o unitate de locuit sau doar într-o parte a acesteia având, în general, legături de rudenie și care se gospodăresc în comun - contribuie împreună la aprovizionarea și la consumul de alimente și de alte bunuri esențiale traiului - și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli”.

Astfel, sunt două formulare care trebuie completate: cel pentru capul familiei, care cuprinde informații și despre locuință, plus detaliile despre condițiile de locuit, și cel pentru fiecare persoană din familie, pe care îl poate completa fiecare în parte. Acesta din urmă este mai scurt și cuprinde doar datele despre persoana respectivă.

INS mai spune că trebui declarați toți membrii gospodăriei: prezenți sau temporar absenți (adică absenți pentru mai puțin de 12 luni), indiferent de locul sau țara în care se găsesc aceștia la momentul pre-înregistrării.

După completarea chestionarului, fiecare persoană va primi un mesaj de confirmare sau infirmare (caz în care se afișează informația cu privire la imposibilitatea acceptării în baza de date a recensământului a chestionarului respectiv), iar pe email va primi și un link de verificare a datelor transmise.

Informațiile completate greșit pot fi corectate luând procesul de la zero, menționează sursa citată, iar ultimul chestionar va fi cel luat în calcul.

„Acest Recensământ ne va permite să calculăm numărul și tipologia nucleelor familiale ale populației din România”, spune Silvia Pisică, coordonatorul Recensământului Populației, potrivit HotNews.

Directoarea din INS a adăugat că formularul include și un cod de culori prin care sunt date indicații cu privire la corectitudinea informațiilor: verde - informațiile sunt completate cum trebuie, albastru - pentru o secțiune lăsată fără răspuns, roșu - secțiune care cuprinde o eroare.

„Dacă completezi un răspuns greșit. De pildă, că ești născut în 1980 și declari că ai absolvit o facultate în 1985”, a explicat Silvia Pisică, potrivit HotNews.

INS mai arată că persoanele care refuză autorecenzarea nu vor fi amendate, dar că cele recenzate și care refuză să furnizeze informaţii sau furnizează date eronate/incomplete vor putea fi sancţionate cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei, potrivit articolului 54 din OUG 19/2020.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG