Linkuri accesibilitate

Rusia acuză SUA pentru atacurile ucrainene cu rachete asupra Crimeii, soldate cu morți și răniți


Un memorial improvizat pentru victimele atacului cu rachete de la Sevastopol.
Un memorial improvizat pentru victimele atacului cu rachete de la Sevastopol.

Kremlinul a continuat să dea vina luni pe Occident și pe Statele Unite pentru atacurile cu rachete ale Ucrainei asupra peninsulei Crimeea, aflată sub ocupație rusă. Ministerul rus al Apărării a spus că în atacul ucrainean din 23 iunie s-au folosit rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de SUA.

Autoritățile ruse au informat că patru dintre rachetele ATACMS lansate de armata ucraineană pe 23 iunie asupra Crimeii, au fost doborâte de apărarea aeriană rusă, în timp ce a cincea a detonat în aer.

Resturile căzute de la aceste rachete în apropierea orașului-port Sevastopol din sud-vestul peninsulei au ucis patru persoane, inclusiv doi copii și au rănit peste 150, relatează Current Time.

Guvernatorul rus al Sevastopolului, Mihail Razvojaiev, a spus că cinci persoane ar fi decedat.

Imaginile video difuzate de presa rusă și postate pe rețelele de socializare au arătat turiști alergând spre zone mai sigure și persoane rănite evacuate de pe o plajă aflată în partea de nord a orașului, care este o destinație turistică populară, dar și sediul Flotei ruse de la Marea Neagră.

Ministerul rus al Apărării a acuzat SUA că ar fi vinovate de aceste atacuri, susținând că specialiștii ucraineni ar fi stabilit coordonatele de zbor ale rachetelor pe baza informațiilor colectate de la sateliții americani.

La Moscova, ambasadoarea SUA, Lynne Tracy, a fost convocată la Ministerul rus al Afacerilor Externe, unde i s-a înmânat o notă de protest pentru „o altă crimă mortală a regimului de la Kiev, sponsorizată și înarmată de Washington”, potrivit unui comunicat al diplomației ruse.

Nici SUA, nici Ucraina nu au comentat acest atac, care a venit pe fondul valului de bombardamente ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și asupra orașului Harkov, din nord-estul țării.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a notat într-o analiză a acestui incident, că bloggerii militari ruși au criticat dur Ministerul rus al Apărării și autoritățile de ocupație din Crimeea în urma atacului cu rachete de lângă Sevastopol.

Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014 și a instalat un guvern local în zonă, deși la nivel internațional, regiunea continuă să fie recunoscută ca partea a Ucrainei. De la începutul invaziei ruse din februarie 2022, Kievul a promis că va restabili controlul asupra acestui teritoriu și a atacat de mai multe ori instalații militare și navale din zonă. (C.B.)

Știre publicată inițial de serviciul din Moldova al Europei Libere.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG