Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

15:18 24.4.2019

Angela Merkel a vorbit la telefon cu Volodimir Zelenski


Cancelarul german Angela Merkel a purtat o discuţie prin telefon cu noul preşedinte ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi l-a invitat pe acesta să facă o vizită oficială în Germania.

„Cancelarul l-a felicitat (pe Zelenski, n.red.), în urma succesului electoral. Rezultatul alegerilor democrate i-au oferit un mandat puternic”, a declarat Ukrike Demmer, purtător de cuvânt.

„Cancelarul a subliniat faptul că Guvernul german va continua să susţină activ Ucraina pe calea reformei şi în ceea ce priveşte dreptul la suveranitate şi integritate teritorială”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ukraine elections: 'If Russia ends up benefiting from Zelensky's probable win... that would be problematic'

Angela Merkel şi Volodimir Zelenski au stabilit să rămână în contact pentru stabilirea unei date pentru vizita oficială.

De asemenea, şi prim-ministrul britanic Theresa May şi-a anunţat susţinerea pentru Zelenski şi pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

„Prim-ministrul (Theresa May, n.red.) a subliniat importanţa colaborării dintre cele două ţări, alături de comunitatea internaţională, pentru combaterea agresiunilor Rusiei”, a transmis un purtător de cuvânt al premierului britanic.

Ziarul „Evropeiska Pravda” menţionează că Zelenski a fost felicitat la telefon şi de către președintele Consiliului European, Donald Tusk, care i-a transmis preşedintelui ales al Ucrainei că așteaptă să îl întâlnească la summitul Ucraina-UE, planificat să aibă loc în iulie.

15:15 24.4.2019

Kremlinul nu se grăbeşte să aibă contacte cu Zelenski


Kremlinul nu va avea contacte cu Kievul înainte de anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor şi de învestirea preşedintelui Ucrainei, a anunţat Iuri Uşakov, consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin.

"Deocamdată nu este planificată (o întrevedere cu noul preşedinte ucrainean). Acum aşteptăm anunţarea oficială a rezultatelor alegerilor, apoi va urma o perioadă până la învestirea noului preşedinte", a spus Uşakov, subliniind că Moscova nu vrea să devanseze evenimentele. "Vom vedea cum va evolua în mod real situaţia în Ucraina şi care vor fi primii paşi pe care îi va întreprinde noul preşedinte", a subliniat consilierul lui Putin.

Totodată, reprezentantul Kremlinului nu a dorit să spună discursul cărui candidat din alegerile prezidenţiale ucrainene i-a plăcut mai mult: al lui Volodimir Zelenski sau al lui Petro Poroşenko.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Uşakov a anunţat că Vladimir Putin va participa la forumul de la Beijing "O centură, un drum" în perioada 25-27 aprilie, însă a exclus contacte cu reprezentanţii SUA, pentru că acestea nu vor fi reprezentate acolo la nivel atât de înalt, potrivit TASS.

Totodată, consilierul preşedintelui rus a declarat că Vladimir Putin va avea în timpul deplasării sale în China întrevederi bilaterale cu liderii Azerbaidjanului, Serbiei, Egiptului şi Ciprului, precum şi cu ministrul de externe al Myanmarului.

Uşakov a precizat că Vladimir Putin va avea o întrevedere bilaterală cu omologul său chinez Ji Xinping în data de 26 aprilie, la Beijing, pentru ca următoarea întrevedere între cei doi lideri să aibă loc la începutul lui iunie în Rusia.

Iuri Uşakov a anunţat de asemenea că preşedinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, l-a invitat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să ia parte la Congresul popoarelor ugro-finice care se va desfăşura în 2020 în oraşul Tartu. Uşakov a apreciat ca fiind "foarte utilă" întrevederea care a avut loc recent între Putin şi preşedinta estoniană. "Desigur, divergenţe sunt în continuare, au rămas multe probleme, inclusiv în planul relaţiilor internaţionale, găsim inadmisibile multe din comportamentele părţii estoniene, însă dialogul este totuşi mai bun decât lipsa unor contacte şi încă la nivel înalt", a subliniat Uşakov, precizând că în timpul întrevederii s-a discutat despre situaţia din regiunea baltică şi din Europa de Nord.

Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid s-a întâlnit săptămâna trecută cu omologul său rus Vladimir Putin joi la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducător din ţările baltice în Rusia, ţară care întreţine cu Estonia, la fel ca şi cu vecinele sale - Letonia şi Lituania - relaţii dificile.

13:38 23.4.2019

Situația pe front astăzi în Donbas

13:37 23.4.2019

Peskov: ''Prea devreme'' pentru a spune dacă este posibilă o cooperare cu Zelenski

Kremlinul a estimat luni ca fiind "prea devreme" pentru a determina dacă este posibilă o cooperare cu noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, care a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina cu un mare avans faţă de preşedintele aflat la sfârşit de mandat Petro Poroşenko.

"În ceea ce priveşte alegerile din Ucraina, este deocamdată prea devreme pentru a evoca (...) posibilitatea unei cooperări. Va fi posibil de analizat doar prin cazuri specifice", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Moscova respectă alegerea poporului ucrainean, cu atât mai mult cu cât alegerea este foarte clară", a continuat Peskov, punând în acelaşi timp în discuţie "legitimitatea" scrutinului, în condiţiile în care "cei trei milioane de ucraineni care locuiesc în Rusia nu au avut posibilitatea de a vota".

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG