În abis, sub stânci

Acum 17 ani, două minisubmarine rusești, al căror echipaj includea un renumit explorator polar, au coborât la aproximativ 4.300 de metri în adâncurile Oceanului Arctic. Folosind un braț mecanic, echipajul a plasat pe fundul mării un steag rusesc din titan și a revendicat astfel sute de mii de kilometri de teritoriu submarin bogat în minerale. „Sondarea noastră, acțiunea noastră, a fost un eveniment geografic, nu politic; era ca și cum ai pune un steag pe Everest sau pe Lună”, a afirmat exploratorul Artur Chilingarov, după câțiva ani.

Alții nu au văzut acțiunea în același fel. Deși a avut o semnificație științifică mică, acțiunea a înfuriat alte națiuni arctice și a declanșat o grabă internațională de a cartografia de urgență teritoriile ce pot fi revendicate pe fundul mării. În decembrie 2023, Statele Unite au proiectat propriul steag pe o bucată uriașă de teritoriu submarin arctic, pe o întindere a fundului mării de două ori mai mare decât California. Noua revendicare a SUA acoperă aproximativ 1 milion de kilometri pătrați în Marea Beaufort, o suprafață care se întinde la sute de kilometri nord de coasta Alaskăi. Zona vizată de Statele Unite este ceea ce se numește „platou continental extins” - ceea ce ar fi, în esență, cea mai îndepărtată parte a teritoriului SUA sub mări. Ar putea conține resurse uriașe de petrol și minerale: e posibil să existe acolo circa 90 de miliarde de barili de petrol, potrivit unui raport din 2008 al U.S. Geological Survey.

Alte țări au făcut același lucru pentru propriul lor „platou continental extins”. Rusia, de exemplu, a depus mai multe revendicări printr-un proces suspicios, în baza unui tratat ONU din 1994 cu numele Convenția privind dreptul mării.

Tratatul - cunoscut pe scară largă prin acronimul UNCLOS - a creat printre altele o modalitate prin care țările pot colecta dovezi pentru a-și exprima revendicarea teritorială care să poată fi revizuită de către experți științifici.

Dar, în timp ce Rusia este membră a UNCLOS, Statele Unite nu sunt. Anunțul făcut luna trecută de Departamentul de Stat al SUA se rezumă în esență astfel: dacă am fi vreodată parte din tratat, ceea ce se poate întâmpla sau nu în viitor, atunci așa ar arăta revendicarea noastră.

„A fost o mișcare foarte neconvențională și surprinzătoare”, a declarat Rebecca Pincus, directorul Institutului Polar de la Centrul Wilson din Washington, D.C. „Așa cum ar spune copiii, este o alegere, pentru că da, SUA au revendicat un milion de kilometri pătrați de teritoriu, ceea ce este grozav, dar am făcut acest lucru într-un mod care ridică câteva întrebări despre dreptul internațional”, a afirmat ea într-un interviu.

Perspectiva SUA este aceasta: „Nu înaintăm o revendicare, doar ne înregistrăm, declarăm limitele a ceea ce este al nostru prin natura geologiei, mai degrabă, decât printr-un fel de plantare de steaguri politice”, a declarat Philip Steinberg, expert în geografie politică și șeful Centrului de Cercetare a Frontierelor de la Universitatea Durham din Marea Britanie.

La rândul lor, Statele Unite au petrecut aproape două decenii cartografiind și explorând, înainte de a anunța public revendicarea pe 19 decembrie: „A fost cel mai mare efort de cartografiere în largul mării realizat vreodată de Statele Unite.”

Suprafața revendicată se extinde spre nord, spre Polul Nord, departe de „zona economică exclusivă”. Este situată în întregime în Marea Beaufort și include formațiunile submarine cunoscute sub numele de Platoul Beaufort și Pârtia Beaufort. Include, de asemenea, o parte dintr-o formațiune numită Platoul Chukchi și Zona de frontieră Chukchi. Nu include nicio pretenție asupra unui teritoriu la vest de granița maritimă, asupra căreia Statele Unite și Uniunea Sovietică au convenit în 1990.

În Rusia, mișcarea SUA a fost întâmpinată cu scepticism, dacă nu chiar cu ostilitate. „Extinderea unilaterală a granițelor în Arctica este inacceptabilă și nu poate duce decât la creșterea tensiunilor”, a declarat Nicolai Haritonov, un parlamentar care conduce comisia pentru Arctica a parlamentului rus, pentru RIA Novosti. „Înainte de orice, este necesar să se dovedească afilierea geologică a acestor teritorii, așa cum a făcut Rusia la vremea ei.”

Nici Danemarca, nici Norvegia nu au răspuns solicitărilor de a furniza un punct de vedere.

În schimb, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Canadei a declarat într-un email: „Guvernul Canadei va continua eforturile sale pentru a obține recunoașterea internațională a limitelor exterioare ale platformei continentale extinse a Canadei. Canada și SUA sunt în contact permanent cu privire la platforma continentală din Arctica și și-au exprimat angajamentul împreună cu alte state arctice pentru soluționarea ordonată a revendicărilor care se suprapun.”

Departamentul de Stat al SUA arată că Washingtonul „a sprijinit puternic” tratatul și că „a fost politica Statelor Unite de a acționa într-o manieră compatibilă cu prevederile sale cu privire la utilizările tradiționale ale oceanului.”

Contactat pentru un comentariu despre criticile aduse poziției Statelor Unite, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că UNCLOS reflectă „dreptul internațional cutumiar” - un concept juridic care stabilește că, dacă o practică sau o normă generală este acceptată pe scară largă de națiuni și este consecvent recunoscută în timp, atunci ea echivalează în esență cu o lege.

„La fel ca administrațiile anterioare, atât republicane, cât și democrate, această administrație sprijină aderarea Statelor Unite la Convenția privind dreptul mării”, a spus purtătorul de cuvânt într-un email. „Statele Unite s-au consultat pe scară largă cu părțile UNCLOS în această chestiune și vor continua să facă acest lucru. Abordarea noastră este incluzivă și transparentă.”

Elizabeth Buchanan, expertă în geopolitică polară la Institutul de Război Modern de la Academia Militară a SUA cu sediul în New York, a numit afirmația SUA „oarecum schizofrenă”. > „Acest lucru erodează credibilitatea unui sistem internațional la care Occidentul a lucrat neobosit pentru a-l realiza, promova și proteja.”

„Pare a fi un semnal politic fără o direcție sau intenție clară în afară de clarificarea că există o linie subțire între dreptul cutumiar și excepționalismul american”, a spus ea pentru RFE/RL.

„Acest lucru erodează credibilitatea unui sistem internațional la care Occidentul a lucrat neobosit pentru a-l realiza, promova și proteja.”

Rebecca Pincus, directorul Institutului Polar de la Centrul Wilson, a subliniat că revendicarea americană este în concordanță cu tratatul. „Dar, în același timp, te uiți la ce spun competitorii noștri. Te uiți la relatările rusești despre acest subiect și vezi încă o dată că «Statele Unite nu respectă regulile pe care ar vrea să le respecte toată lumea»”, a spus ea.

„Cu siguranță există această interpretare acolo.”

De asemenea, printre experții și cartografii din Arctic a mai apărut un semn de întrebare: faptul că Washingtonul a justificat anunțul invocând o clauză a tratatului – articolul 76 – despre care a spus că permitea Statelor Unite să înainteze cererea comisiei UNCLOS, chiar dacă nu face parte din UNCLOS .

De exemplu, atunci când țările trimit date tehnice comisiei, a spus Philip Steinberg, se înțelege că aceasta le va revizui – un proces de verificare, în esență. „Înțeleg de ce Rusia a putea să spună «De unde știm» că afirmațiile SUA sunt valide?” a spus el.

„Aceasta fiind spuse, nu aș spune că este neapărat un act beligerant.” Afirmația, a completat Rebecca Pincus, evidențiază „modul în care paralizia politică din Congres afectează capacitatea SUA de a fi eficientă sau de a conduce în Arctica”.

„În timp ce Rusia investește miliarde de dolari în construirea infrastructurii arctice și construiește în continuare mai multe spărgătoare de gheață pe care să le adauge flotei sale, care este deja cea mai mare din lume, Statele Unite nu pot confirma ambasadori pentru afacerile arctice, nici nu pot vota cu privire la UNCLOS și nici măcar să aloce bani pentru a actualiza [stația] radar capabilă să vadă peste orizont”, a spus ea.

„Din perspectiva Departamentului de Stat, asta e ceea ce pot face, să publice anunț, și îi înțeleg”, a adăugat ea. „Poți înțelege de ce ar vrea să spună: «Ei bine, poate ar fi bine să anunțăm asta public, pentru că pare foarte puțin probabil să obținem ratificarea UNCLOS în curând.»”