Linkuri accesibilitate

Alegeri locale 2020. Urmăriți finala în direct la Europa Liberă

La primele alegeri pe care România le organizează în pandemie, partidele politice își măsoară forțele nu doar pentru gestionarea banilor comunităților locale în următorii 4 ani, ci și pentru alegerile parlamentare, programate să aibă loc în decembrie.

Programate inițial pentru luna iunie, alegerile locale au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, pe 27 septembrie, peste 18,2 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a-și alege reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi preşedinţii consiliilor judeţene.

16:15 27.9.2020

Elena Udrea rămâne loială fostului președinte Traian Băsescu, potrivit declarațiilor făcute după ce a votat. Fosta șefă a cancelariei de la Cotroceni din perioada Băsescu: „Am votat pe cel mai bun! Ce şansă pentru Bucureşti şi pentru România”

16:12 27.9.2020

Pe parcursul zilei, până acum s-au dat 34 de amenzi, în valoare de 38.000 de lei şi se fac cercetări pentru 37 de infracţiuni la urne, potrivit purtătoarei de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, care a explicat că au fost primite 318 sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni electorale, dar 119 nu s-au confirmat.

16:06 27.9.2020

La ora 16, 00, prezenţa la vot este de 30,83 % la nivel naţional, iar în Bucureşti de 23,65 %. Totuși, în Bucureşti, prezenţa la urne este mai mare decât în urmă cu patru ani, când la aceeași oră era de 20,15%. Deocamdată, cei mai numeroşi la vot rămân alegătorii din categoriile de vârstă 45 - 64 de ani, dar crește uşor şi numărul celor din categoriile de vârstă 25-24 de ani şi 35 - 44 de ani.

15:51 27.9.2020

Până la ora 15, în București au votat mai multe femei decât bărbați: 211.500 femei, cu 13,8% mai mult decât bărbaţii, care au votat în număr de 182.200

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG