Linkuri accesibilitate

Câți români au prepaid și unde mai e ca în România


Până la sfârșitul anului 2018, în România existau 22,7 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă: 9,9 milioane cu cartele prepaid (în scădere cu 4% față de anul precedent) și 12,7 milioane cu abonamente (în creștere cu 5% față de anul precedent), conform ANCOM.

Contrar susținerilor SRI și ale reprezentanților autorităților care au îmbrățișat teoria că a vinde cartele prepaid fără să ceri date personale este un caz minoritar în Europa și în lume, statisticile arată altfel. În țări precum SUA sau Israel, unde preocuparea pentru securitatea națională este departe de a fi în plan secund, cartelele prepaid se cumpără la liber.

În Europa, situația este împărțită, pentru că în unele state, deși poți cumpăra prepaid fără date de identitate, există alte restricții care obligă la furnizarea acestor date, precum înregistrarea cartelei SIM. Conform celui mai recent raport al GSMA, condiții similare pe piața telefoniei mobile, în ce privește dovada identității utilizatorilor se înregistrează în alte 16 țări: Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Portugalia, Cehia, Estonia, Lichtenstein, Lituania, Slovenia, Andorra, Bosnia, Croația și Moldova.

XS
SM
MD
LG