Khasa Rhubayev avea 14 ani și iubea sportul. Era un copil atletic - cel mai rapid alergător, cel mai înalt săritor. La alte materii avea ceva probleme în școală, dar visul lui era să aibă o carieră în atletism și era sigur că ar fi fost una de succes. Mama și bunica lui erau la fel de convinse, dar asta nu înseamnă că nu-l băteau la cap când venea acasă cu note la matematică sau literatură considerabil mai proaste decât cele de la sport. Când Khasan a fost luat ostatic, familia lui era sigură că va scăpa într-un final, tocmai datorită talentelor atletice. Inițial au sperat că băiatul va reuși să scape în momentele inițiale de confuzie. Unii elevi chiar reușiseră. Mai târziu au sperat că va putea sări de la geamul clădirii odată cu începerea operațiunii de salvare. Unii reușiseră să scape de flăcări prin ploaia de gloanțe. Dar miracolul nu a venit pentru Khasan, nici viteza lui n-a reușit să-l salveze. A murit împreună cu sute de alți copii. De atunci, bunica lui a pus un mic memorial cu fotografii lângă canapeaua pe care dormea în apartamentul în care Khasan locuia cu ea și cu părinții. Pe o bancă sunt așezate desenele, manualele, ghiozdanul și hainele lui. Și pe podea, sub pat, se găsesc adidașii lui de alergare.

Ar putea părea ciudat să-l descriu pe Gosha Tsagaroyev, 11 ani, drept norocos. Dar când l-am vizitat la sfârșitul acelui septembrie sângeros, rana provocată de glonțul care îi străpunsese corpul era aproape vindecată. Trauma prin care trecuse era imposibil de imaginat. Stând pe canapea, jucând un joc, Gosha părea un copil normal. Numai privirea tristă și maturizată prea devreme trăda o mică parte a calvarului său. După două zile de captivitate împreună cu mama sa, Gosha a sărit de la geamul clădirii, pe 3 septembrie, după a doua explozie. Mama lui rămăsese în clădire, amețită de la explozie. Gosha a stat pe loc, lângă clădire, așteptând-o și s-a mișcat abia când o persoană de lângă el a fost împușcată. Între timp, mama lui își revenise și își căuta băiatul printre flăcări. Soldații ruși au scos-o de acolo cu forța. Învățătoarea lui Gosha mi-a spus că era unul dintre cei mai buni elevi ai săi, dar când l-am întrebat, o lună mai târziu, dacă vrea să se întoarcă la școală, a răspuns ferm că „Nu”. Nici pe stradă nu ieșise de la tragedie. Tot ce voia era să cânte la pian, dar mama lui i-a spus să aștepte 40 de zile din respect pentru morți.

Kristina Bekuzarova, 11 ani, fusese rănită grav pe 3 septembrie. Trei schije se găseau foarte aproape de inima ei, așa că a fost dusă la Moscova unde medicii au reușit să-i salveze viața. Când i-am vizitat familia la finalul acelui septembrie, bunicul în vârstă de 80 de ani începea să-și revină după șocul emoțional și îmi arăta o fotografie mare a unei fete cu un zâmbet irezistibil. Mi-a spus că, atunci când Kristina a fost scoasă din gimnaziul cuprins de flăcări, era plină de răni și o ureche îi fusese smulsă. Întinsă pe o targă, Kristina i-a spus bunicului ei „Zi-i bunicii să nu-și facă griji, cerceii pe care mi i-a dat sunt OK”. Mai târziu, la spital, când Kristina vedea lacrimi în ochii vizitatorilor, îi admonesta ferm: „Dacă o să plângeți, nu mai veniți”. Încrederea, curajul și calmul erau departe de vârsta ei. Dar nici aceste calități nu pot apăra pe nimeni de un glonț rătăcit. Liza Tsirikova, colega și vecina Kristinei, fusese luată ostatică împreună cu mama ei și, pe toată durata calvarului, se purtase cu o maturitate surprinzătoare. Nu plânsese și nu se plânsese de nimic. În prima zi a asediului, mulți ostatici s-au dezbrăcat din cauza căldurii insuportabile. Liza își împăturise uniforma cu grijă și o ținea mereu lângă ea. „Nu las nimic pentru oamenii aceia răi”, îi spusese mamei. Liza a murit în brațele mamei ei după ce a fost lovită în cap de un glonț. Mama nu-și mai amintește nimic după moartea ei. Pe 15 septembrie 2004, Liza ar fi împlinit opt ani. În așteptarea zilei, familia cumpărase deja cadouri și pregătise și o lumânare în formă de „8” pentru tort. Când i-am vizitat la finalul lui septembrie, cadourile erau în camera Lizei. Iar lumânarea fusese transformată în memorial.