Interviu
Europa Liberă: Ați stat în România între 1971 și 1972 ca parte a Programului Fulbright, care finanța proiecte doctorale. De ce ați ales România?
David Funderburk: „Am studiat la Wake Forest University istoria sud-est europeană cu profesorul Keith Hitchins. Dintre toate țările pe care le studiam, România m-a atras datorită faptului că țara și oamenii ei erau deosebiți. România are o istorie intrigantă și este „o insulă de latinitate într-o mare slavă, plus maghiarii”, insulă care, deși a fost invadată și ocupată de-a lungul istoriei, și-a păstrat unicitatea. În parte, datorită caracteristicilor pe care urma să le studiez despre limba română și despre trecutul României călătorind prin țară o vară întreagă cu finanțare de la UCLA și o altă vară de la University of Washington (Seattle)”
Europa Liberă: Care au fost primele dvs. impresii, venind din lumea liberă în lagărul communist?
David Funderburk: „În timpul primei noastre călătorii în România în 1971 -au fost și Betty, soția mea, și fiul nostru Britt - am experimentat un șoc cultural. Am descoperit o țară exotică și frumoasă, cu munți, Marea Neagră, Dunărea și sate ciudate. În această primă fază n-am avut de-a face cu statul omniprezent, cu supravegherea permanentă, cu orașele fără lumină și nici cu acele cozi interminabile pentru mâncare. În schimb, am descoperit că, luați individual, românii sunt prietenoși, binevoitori și ospitalieri”
Europa Liberă: Cum a fost primul an pe care l-ați petrecut în România, ați întâlnit oficiali?
David Funderburk: „Primul an l-am petrecut căutându-ne un loc unde să stăm, fiindcă am fost nevoiți să ne mutăm de mai multe ori, descoperind cum să avem destulă mâncare pentru familie și urmărind cercetările istorice de la Institutul Nicolae Iorga. Ne-am făcut prieteni printre cei care studiau la institut, dar și familia proprietarului casei în care am locuit. Am păstrat aceste prietenii de la începutul anilor '70 până astăzi”.
Europa Liberă: Erați conștient de felul în care lucra Securitatea și cum funcționa regimul comunist în România?
David Funderburk: „Ne-am dat seama foarte repede de întinderea rețelei Securității și de faptul că, practic, oricui intra în legătură cu străinii i se cerea să-i spioneze sau să raporteze ce făceau aceștia.”
Europa Liberă: Ce profesor vă coordona activitatea?
David Funderburk: „Am studiat limba română cu profesorii Dan Grigorescu și Florin Popescu. Am învățat enorm despre cultura și istoria românească, mai ales de la profesorul Grigorescu și familia sa în perioada în care a predat la Los Angeles.”
Europa Liberă: Soția dvs. a studiat cot la cot cu dvs. limba română, aveați această pasiune în comun?
David Funderburk: „Soția mea și cu mine eram o echipă, ea a învățat multe despre România și limba română încă din perioada 1971-72, când am venit cu programul Fulbright și apoi din 1976-77, când am venit cu IREX (International Research & Exchanges Board Fellowship). Fiul nostru Britt a fost cu noi încă din perioada Fulbright, iar fiica noastră Deana a venit să stea cu noi în 1976-1977. Amândoi au fost cu noi cât am fost ambasador (1981-1985) și apreciază cu adevărat libertatea și democrația datorită acestor experiențe.”
Europa Liberă: Ați fost numit ambasador la începutul celui mai detestabil deceniu al regimului Ceaușescu. Ce fel de probleme ați întâmpinat la București?
David Funderburk: „Am avut câteva provocări legate de permanenta urmărire de către Securitate a angajaților români ai ambasadei. Românii care lucrau pentru companii sau ambasade străine trebuiau să fie aprobați de guvernul lui Ceaușescu și li se cerea să raporteze ceea ce vedeau”.
Europa Liberă: Cât de dificil a fost mandatul dvs.?
David Funderburk: „Mandatul meu a fost dificil pentru că politica Departamentului de Stat al SUA era în favoarea lui Ceaușescu, în ciuda regimului său represiv, fiindcă se „presupunea” că el arătase că avea o politică externă diferită de cea a Moscovei. În același timp, noi am strâns dovezi care arătau că nu era cu adevărat independent de Moscova, dar că el păcălea SUA pentru a primi statutul comercial oferit prin Clauza Națiunii celei mai favorizate.”
Europa Liberă: În perioada în care ați fost ambasador la București, România chiar a primit Clauza Națiunii celei mai Favorizate, fiind unul din cele două state comuniste care s-a bucurat de acest statut oferit de americani. Ce s-a întâmplat atunci, merita România clauza?
David Funderburk: „Din punctul meu de vedere, regimul lui Nicolae Ceaușescu nu merita acest statut din cauza încălcărilor drepturilor omului, a numărului mare de biserici dărâmate, a persecuțiilor împotriva credincioșilor creștini și a pretenției lui Ceaușescu de a fi venerat. Trebuie să subliniez, însă, o distincție: de această Clauză a Națiunii Celei Mai Favorizate, nu beneficiau oamenii, ci doar regimul opresiv al lui Ceaușescu. În acest fel regimul Ceaușescu a crescut în prestigiu și și-a mărit bugetul, dar la oamenii simpli n-a ajuns mai nimic.”
Europa Liberă: L-ați întâlnit de mai multe ori pe Ceaușescu. Cum a fost prima întâlnire?
David Funderburk: „Am studiat profilul făcut de serviciile secrete, dar l-am descoperit eu însumi pe Ceaușescu ca fiind arogant, perspicace și duplicitar. În prima întâlnire avută cu el a fost și arogant și perspicace, comportându-se într-o manieră condescendentă. Ceaușescu știa că eu experimentasem deja România și era suspicios că vederile mele asupra felului său tiranic de a conduce țara erau diferite față de cele ale Departamentului de Stat al SUA. Avea despre mine impresia că sunt un adversar care se opune regimului său opresiv.”
Europa Liberă: A reușit Ceaușescu să fie un jucător în relațiile internaționale?
David Funderburk: „Ceaușescu a păcălit o grămadă de oameni în termeni de politică externă. A menținut relații cu Israelul, spre deosebire de celelalte state comuniste, și a vândut etnici evrei Israelului și etnici germani Germaniei de Vest pe bani grei, care i-au umplut conturile din Elveția. Iar atât de lăudata lui „independență în politica externă” a fost contrazisă de relațiile strânse pe care le avea cu Moscova și de prezența pe scară largă a Moscovei în România, pe care am documentat-o atunci. Ceaușescu nu a făcut nimic care să nu fi fost aprobat sau acceptat de Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Când ați descris întâlnirea care a avut loc între secretarul de stat american Alexander Haig și Ceaușescu ați spus că Ceaușescu știa de departe mult mai mult despre Haig, decât Haig despre Ceaușescu și că liderul român știa pe ce butoane să apese pentru a obține simpatia sau empatia oficialului american și că era „perspicace și șmecher”. Aveți în minte și alte calități ale fostului dictator?
David Funderburk: „ Ceaușescu trebuie descris ca un om rău, care ar fi spus orice minciună și ar fi omorât orice inamic pentru a obține ce vrea. Era viclean, ipocrit, tiranic.”
Europa Liberă: Nu există niciun moment în biografia lui Ceaușescu în care să se poată spună că a fost mai mult proamerican decât prorus? În cele din urmă Ceaușescu a avut întâlniri cu trei președinți americani.
David Funderburk: „Nu, nu a fost proamerican. În fond, s-a întâlnit de asemenea cu liderii URSS, Chinei, Coreei de Nord. S-a văzut și cu președinți americani, dar nu a fost proamerican sub nicio formă. Era căsătorit cu tipul de comunist răspândit de URSS și Partidul Comunist Român era dependent de Partidul Comunist din Uniunea Sovietică. În același timp, românii au fost mereu precauți față de ruși, care erau adversarii lor istorici.”
Europa Liberă: În perioada mandatului dvs. de ambasador, ministru român de Externe era Ștefan Andrei. Avea mintea ceva mai deschisă decât ceilalți oficiali?
David Funderburk: „Ștefan Andrei adora să aibă lucruri occidentale, ceasuri țigări, brichete, haine. Era mult mai sofisticat decât Ceaușescu și părea să înțeleagă ce se întâmplă în politica internațională. Totuși, deși mulți diplomați occidentali îl plăceau, nu mi s-a părut că ar fi fost deschis spre vest.”
Europa Liberă: Erați conștient că anumite persoane din anturajul dvs. scriau informări pentru Securitate?
David Funderburk: „Doar mai târziu ne-am dat seama despre aceste persoane.”
Europa Liberă: Cine au fost cei mai îngrozitori oameni cu care ați negociat cazuri de emigrare și drepturi ale omului?
David Funderburk: „În România, cel mai periculos era chiar Ceaușescu și înalții oficiali din jurul lui. A fost dezamăgitor să văd că Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române era un apologet al lui Ceaușescu. Dincolo de toți aceștia, erau însă mulți oameni bravi care au vorbit despre situația din România cu multă demnitate și cu multe sacrificii.”
Europa Liberă: România s-a schimbat mult în ultimii 30 de ani. Care credeți că sunt cele mai importante trei schimbări care au avut loc?
David Funderburk: „Trecerea de la dictatura comunistă la democrația parlamentară, transformarea economiei dintr-una dictată de stat într-un sistem al pieței libere, plus integrarea României în NATO și UE. Acestea sunt probabil cele mai semnificative schimbări care au avut loc.”
Europa Liberă: Credeți că România se califică din punctul de vedere al condițiilor politice standardelor NATO?
David Funderburk: „Da, mă bucur că România este membră a NATO, o aspirație de lungă durată de a fi parte a Vestului și de fi protejată de „ursul de la răsărit”. Totuși, România are încă mult de lucru pentru a elimina corupția și pentru a avea o justiție corectă.”
Europa Liberă: Dacă ar fi să-i descrieți pe români, care ar fi primele trei lucruri pozitive și care ar fi cele negative?
David Funderburk: „Cred că românii sunt extrem de talentați, ospitalieri și prietenoși. Din punct de vedere istoric, românii sunt niște supraviețuitori. Viitorul sună bine pentru România și pentru români. În același timp, din cauza tragediilor istorice, a invaziilor și ocupațiilor, unii români au moștenit obiceiul mitei, al șmecheriei și al corupției ca mijloace pentru a obține ceea ce-și doresc. În timpul comunismului, mulți oameni păreau să vadă totul în negru, dacă nu cumva erau de-a dreptul fataliști. Betty și cu mine suntem fericiți că am avut ocazia să studiem în România, care pentru noi e un loc foarte special. Păstrăm relații de prietenie cu oameni dragi din România și suntem recunoscători că ne-am petrecut aproape șapte ani din viață muncind și trăind acolo”.