Linkuri accesibilitate

Elevă dintr-o familie cu venituri modeste, admisă cu nota 10 la Medicină: „Voi fi primul medic din familia mea”


Teodora Agavriloaie a obținut nota 10 la admiterea la Facultatea de Medicină.

Teodora Agavriloaie (18 ani) este singura elevă care a obținut nota 10 la examenul de admitere la Facultatea de Medicină a UMF Iași.

Tânăra provine dintr-o familie cu posibilități materiale limitate din localitatea Lețcani, județul Iași. Teodora a absolvit Colegiul Național din Iași și a obținut media 9,98 la examenul de bacalaureat.

Pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, ea s-a pregătit alături de soții Nita și Mircea Nedea, doi dascăli din Iași care, în ultimii 10 ani, au derulat un program voluntar de pregătire a elevilor care vor să devină medici.

274 de copii din Iași sau din alte județe ale Moldovei au participat în ultimul deceniu la meditațiile gratuite oferite de soții Nedea. 132 dintre aceștia au reușit să intre la Medicină. Unii dintre ei sunt deja medici sau asistenți.

Teodora Agavriloaie a aflat de programul soților Nedea de la profesoara sa de Chimie. Pentru că provine dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, Teodora a fost acceptată în programul dascălilor ieșeni și este singura elevă care, anul acesta, a reușit să obțină media maximă la examenul de admitere.

Teodora Agavriloaie.
Teodora Agavriloaie.

Teodora povestește că examenul a fost „destul de greu” și, fără meditațiile gratuite oferite de profesorii Nedea, nu crede că ar fi obținut nota maximă.

Meditațiile au avut loc online

„Nu mi-aș fi permis să plătesc pregătirea și cu siguranța a fost o oportunitate extraordinară pentru mine. M-am bucurat enorm. Îmi doresc să devin medic de când eram în clasa a VII-a, pentru că vreau să ajut oamenii, vreau să pot oferi și eu la rândul meu măcar o mică parte din ceea ce am primit și nu cred că există o meserie mai frumoasă decât aceasta: să fii în slujba oamenilor, să salvezi o viață și să ai pacienți care se pot baza pe tine”, a povestit Teodora.

Aceasta a dezvăluit că a beneficiat săptămânal de câte două ore de pregătire la chimie și biologie. Spune că, deși nu au fost neapărat multe ore, acestea au fost „calitative” și au ajutat-o să își îndeplinească visul de a fi admisă la Medicină.

„Am fost înzestrată cu capacitatea și cu puterea de a învăța și, dacă tot mi-a dat Dumnezeu mintea asta, am zis să o valorific cum trebuie și să reușesc ceva mare. Nici nu știu în ce mă arunc, știu că va fi greu, greul acum începe, însă îmi doresc foarte mult să termin facultatea cu brio și să devin medic. Voi fi primul medic din familia mea”, a arătat viitoarea studentă.

Mircea Nedea.
Mircea Nedea.

Meditațiile pentru elevii care vor să devină medici s-au derulat diferit, în ultimul an, spune Mircea Nedea. Pandemia a schimbat și modul în care cei doi dascăli au derulat o bună parte din orele de pregătire, care s-au desfășurat online.

„M-am întâlnit cu ei fizic, pentru prima dată, săptămâna trecută. Nu am simțit greutăți în ceea ce privește pandemia: cine a vrut să învețe, a învățat”, mărturisește Mircea Nedea, care de 40 de ani, alături de soția sa, pregătește elevi pentru admiterea la Medicină.

Concurență mare la Medicină

În ultimii 10 ani, de când desfășoară și programul social, soții Nedea au selectat doar elevi care provin din familii nevoiașe, care nu și-ar permite altfel să le asigure copiilor ore de pregătire suplimentare. Pentru a fi admiși pe lista celor meditați gratuit, elevii trebuie să provină din familii cu venituri medii pe membru de famile între 400 și 600 de lei.

Mircea Nedea spune că, în ultimul an, numărul celor care au solicitat ajutor pentru meditații a scăzut la 12, față de primul an când a fost lansată inițiativa, când s-au înscris 49 de elevi. Explicația, spune el, nu e neapărat creșterea nivelului de trai cât tentația din ce în ce mai mare a tinerilor de a pleca să muncească în străinătate.

La specializarea Medicină – unde a intrat și Teodora, ultima media de admitere la buget a fost 8,72 (304 admiși) , în timp ce la taxă a fost 8,19 (188 de admiși).

Facebook Forum

Președintele Klaus Iohannis anunță desemnarea lui Nicolae Ciucă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:07 0:00
XS
SM
MD
LG