Linkuri accesibilitate

EXCLUSIV Acuzații de angajări fictive la o companie municipală a Gabrielei Firea


Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea

Un document obținut de Europa Liberă dintr-o companie municipală a Primăriei Capitalei face acuzații grave: doi consilieri ar fi angajați fictivi. Își iau banii, dar nu au fost găsite dovezi că lucrează acolo. E vorba de o consilieră a primarului Firea și de un ziarist care a lucrat cu Firea.

Compania Municipală Tehnologia Informației București (CMTIB S.A.) este una dintre cele 22 de companii municipale înființate în 2017 de Consiliul General al Capitalei, la inițiativa primarului general. Gabriela Firea și-a dorit un holding municipal care să preia gestionarea cât mai multor activități ce țin de bunul mers al orașului. O decizie nedefinitivă a Curții de Apel București a stabilit că aceste companii ar fi fost înființate fără respectarea legii.

Compania respectivă, care merge în pierdere de când a fost înființată, ar trebui să se ocupe cu informatizarea activităților din Primăria Capitalei, crearea unui sistem de administrație „fără hârtii” a orașului, digitalizat, dar și de proiecte de securitate cibernetică și servicii publice online. Până acum, după cum reiese din rapoartele de activitate ale companiei, consultate de Europa Liberă, activitatea acesteia ar însemna mai degrabă întreținerea semafoarelor din București, a sistemului de management al traficului, dar și sistemul de iluminare și supraveghere de pe Arena Națională, stadionul deținut de municipalitate.

Două rapoarte oficiale arată bubele - angajări care par fictive și risipă de bani

Principala cheltuială a acestei companii? Salariile. În vara anului trecut, acestea se ridicau la procentul de 89% din cheltuielile companiei, conform unui raport al Corpului de Control al Primăriei Capitalei, aflat în posesia Europei Libere.

Însă tocmai la salarii apare problema: un alt document oficial obținut de Europa Liberă din interiorul Consiliului de Administrație (CA), care a fost înaintat către Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), ridică suspiciunea că la compania respectivă ar exista angajări fictive ale unor oameni care, de fapt, nu ar lucra acolo. Raportul este asumat de patru din cei șapte membri ai CA și semnat de unul dintre ei.

Acuzații de presiuni în companiile municipale ale Bucureștiului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:37 0:00

Am impresia că, așa cum am fost forțați să cumpărăm acumulatori, am fost forțați să și angajăm oameni
Înregistrare a unei ședințe CA CMTIB

Până la publicarea acestui material, singura persoană care a răspuns la încercări repetate de contact din partea Europei Libere a fost Marian Ion, fostul director al CMTIB. Acesta nu a dorit să ofere informații.

UPDATE: Reacția Primăriei Capitalei, trimisă Europei Libere după publicarea articolului, poate fi citită integral mai jos. Primăria susține că cei doi consilieri „nu desfășoară o activitate productivă, normată, în baza unui program fix”, ci sunt la dispoziția directorului CMTIB.

Unde lucrează consiliera Gabrielei Firea și fostul director al ziarului „Săptămâna Financiară”?

Raportul redactat de patru membri ai CA susține că Simona Valentina Butacu „pare a fi un angajat fictiv”, iar Eugen-Radu Preda „este posibil să fie un angajat fictiv”. Raportul cere sprijinul Adunării Generale a Acționarilor pentru a verifica aceste aspecte pentru că, se afirmă în raport, nu ar fi fost permis accesul la toate documentele companiei: „Precizând că este posibil ca cele prezentate mai sus să nu fie singulare, accesul la informare privind activitatea societății fiind îngrădit și chiar refuzat membrilor CA în mai multe rânduri de conducerea executivă a CMTIB, solicităm AGA să dispună verificarea imediată a celor sesizate”.

Cei doi au fost angajați la CMTIB pe posturi de consilieri. Simona Butacu pe un salariu net de 8.000 de lei pe lună, iar Eugen-Radu Preda, cu jumătate de normă, pe un salariu net de 4.000 de lei pe lună. Cine sunt ei?

Simona Valentina Butacu, 38 de ani, este consiliera primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, din februarie 2017. Totodată, din 2012 este consilier local PSD al sectorului 6, vicepreședinte PSD sector 6 și a evoluat politic în echipa primarului sectorului 6, Gabriel Mutu, pornind din rândurile tineretului social-democrat.

Simona Butacu apare în 2017 într-o fotografie cu colegii de la Primărie. Între ei, Eugen-Radu Preda și Gabriela Firea
Simona Butacu apare în 2017 într-o fotografie cu colegii de la Primărie. Între ei, Eugen-Radu Preda și Gabriela Firea

Până să intre în politică, Butacu și-a început cariera ca ziaristă, lucrând în studenție la Revista VIP și la publicația Ultima Oră. Ulterior, a ajuns realizator de emisiuni la TVR 1 și TVR 2, apoi la Kanal D, în perioada 2007-2009, conform CV-ului său public.

În 2011 și 2012, Simona Butacu a donat peste 17.000 de lei pentru PSD, conform cifrelor publicate în Monitorul Oficial. Totuși, legăturile sale nu sunt doar cu partidul de guvernământ. Simona Butacu are o firmă care operează un salon de înfrumusețare, (Eurotrust Trading Filiala București), împreună cu Mihaela Ojog (Stoica), consilieră locală PNL la Slobozia. Ojog a candidat chiar pe lista PNL la Camera Deputaților, în 2016, dar nu a prins mandat.

Din 24 aprilie 2018 și până în prezent, Butacu este angajată pe post de consilieră a directorului general al CMTIB, care până la finalul anului 2018 a fost Marian Ion. Ea nu este însă la primul și nici singurul job în cadrul unei companii controlate de Primăria Capitalei.

Simona Butacu apare și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale de Publicitate și Afișaj, dar și ca membru în CA al Maternității Giulești, spital din subordinea Primăriei Generale. Anterior, din 2014 până în noiembrie 2017, Simona Butacu a fost director general al Ciclop SA, service-ul auto deținut de Primăria Capitalei. Apoi a fost numită director al Companiei Municipale Agrement București, până în aprilie 2018, când de altfel îi începe oficial angajarea la CMTIB.

„Doamna Butacu Simona-Valentina pare a fi un angajat fictiv, deoarece nu am identificat niciun document care să ateste faptul că își desfășoară activitatea în societate sau în folosul societății. La data verificărilor întreprinse de noi nu exista nicio dovadă a existenței sale în societate (condică de prezență, documente justificative ale activității sale, desfășurată în interesul companiei)”, se arată în raportul membrilor CA al CMTIB, din luna ianuarie 2019.

Fragmente din raportul a patru dintre membrii Consiliului de Administrație
Fragmente din raportul a patru dintre membrii Consiliului de Administrație

Eugen-Radu Preda, 50 de ani, a fost încadrat cu jumătate de normă (4 ore pe zi) la CMTIB, din noiembrie 2017 până în iulie 2018. Ulterior, el a fost detașat la o altă companie municipală, „Managementul Traficului București”, unde este încadrat până în iunie 2019.

Preda este fost jurnalist. El apare în mai multe fotografii alături de echipa de consilieri a primarului Gabriela Firea, fiind prezent chiar într-o delegație a acesteia la Tokyo, anul trecut. Preda a condus publicația „Săptămâna Financiară”, fondată de Gabriela Firea, împreună cu Camelia Voiculescu, fiica omului de afaceri Dan Voiculescu, ca parte a grupului Intact. În 2011, publicația s-a închis, însă echipa a fondat „Finanțiștii”, publicație condusă tot de Preda. El a mai colaborat cu TVR sau cu Money Channel, pentru prezentarea unor emisiuni cu profil economic.

Într-una din delegațiile externe ale Gabrielei Firea a mers și Eugen Radu Preda. Fotografie postată de primarul general, de la Tokyo
Într-una din delegațiile externe ale Gabrielei Firea a mers și Eugen Radu Preda. Fotografie postată de primarul general, de la Tokyo

Eugen Radu Preda a deținut firma care edita Finanțiștii. Este vorba despre Intelligence Business Media SRL, înființată în 2011, alături de Ana Zăvoianu, ziaristul Edward Pastia (în prezent la Realitatea TV) și Carmen Dogaru. În firmă s-au mai perindat Mihaela Corina Gheorghe și Ligia Gheorghe (Enache). Trebuie spus că în această perioadă, Ana Zăvoianu și Mihaela Corina Gheorghe figurează că au primit bani cu împrumut chiar de la Gabriela Firea, conform declarațiilor de avere ale acesteia, pe când era senatoare.

Firma a intrat în faliment și s-a desființat în 2014, însă oamenii au mers mai departe în cercul de influență al Gabrielei Firea. Mihaela Corina Gheorghe a ajuns consultant la Prefectura București în 2017, anterior lucrând la Prefectura Ilfov și la o firmă municipală din Voluntari, unde primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea. Ligia Gheorghe (Enache) a ajuns consiliera personală a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, după ce i-a fost acesteia și producătoare de emisiune în trustul Intact.

Eugen Radu Preda a urmat un traseu ușor diferit. În 2014, el a ajuns consilier la cancelaria primului-ministru Victor Ponta, de unde a plecat odată cu acesta, în noiembrie 2015. În 2017, s-a intersectat din nou cu Gabriela Firea, la compania Primăriei, Tehnologia Informației București.

Soția lui Preda, Anda Floriana Preda, s-a învârtit în aceleași cercuri profesionale: a lucrat la compania de apă-canal a municipalității din Voluntari, iar din 2017 a intrat și ea într-o companie municipală înființată la inițiativa Gabrielei Firea: Compania Municipală Agrement, unde figurează ca director al Departamentului de organizare evenimente, conform declarației de avere.

La Compania Municipală Tehnologia Informației, Eugen Radu Preda a primit un salariu de consilier cu jumătate de normă, de 4.000 de lei lunar, în mână.

„Domnul Preda Eugen-Radu este posibil să fie un angajat fictiv, deoarece nu am putut identifica niciun document care să ateste faptul că acesta își desfășoară activitatea în societate sau în folosul societății. La data verificărilor întreprinse de noi nu am putut identifica nicio dovadă înregistrată la CMTIB SA, care să ateste activitatea sa în societate (condică de prezență, documente justificative ale activității sale, desfășurată în interesul companiei)”, se arată în raportul obținut de Europa Liberă.

UPDATE: Primăria Capitalei a trimis următoarea reacție către Europa Liberă, după publicarea articolului:

„1. Toate angajările în companiile municipale, inclusiv la Compania Municipală Tehnologia Informației S.A. au fost făcute cu respectarea strictă a legislatiei în vigoare.

2. Documentul intern în baza căruia au fost formulate acuzațiile de angajare fictivă este o notă asumată de un singur membru al Consiliului de Administrație al societății, care nu mai deține în acest moment această poziție și care a înțeles astfel să se răzbune.

3. Consilierii directorului societății nu desfășoară o activitate productivă, normata, în baza unui program fix, ci sunt la dispoziția acestuia, fiind solicitați în funcție de expertiza pe care o dețin pentru a acorda consultanță în diferite proiecte sau situații.

4. O minimă verificare a afinităților politice ale celui care a lansat aceste acuzații nefondate poate dezvălui motivația care stă la baza acestui demers, respectiv denigrarea cu orice preț a Primarului General și a membrilor echipei sale.

Aceste așa zise dezvăluiri nu reprezintă altceva decât o nouă tentativă de compromitere a modelului administrativ propus de actuala Administrație a Capitalei, care a deranjat în mod vădit clientela abonată de zeci de ani la bugetul Municipalității și care luptă din răsputeri, prin intermediul unor politicieni naivi sau interesați, pentru revenirea la situația anterioară. Din păcate, această luptă de gherilă nu ține cont de cel mai important lucru, respectiv interesul bucureștenilor”.

Semne de întrebare legate de reacția Primăriei Capitalei

Însuși Corpul de Control al Primarului General, în raportul aflat în posesia Europei Libere și citat în articol, afirmă că dispozițiile legale au fost încălcate la angajări. Citatul este mai jos, în text, cu litere mari portocalii.

Documentul intern, care acuză angajări fictive, este asumat de patru membri din CA, nu doar de unul. La data înregistrării raportului către AGA, acesta era membru activ al CA. Iar prima semnalare a problemelor, prezentată în înregistrarea audio, datează din mai 2018.

Legat de afinitățile politice ale membrului CA, care semnează raportul, putem preciza că a fost numit cu votul consilierilor generali ai PSD.

Și trebuie să spunem răspicat că această societate nu a fost creată ca să plătească niște salarii unor oameni
Înregistrare a unei ședințe CA CMTIB

Un director adjunct parașutat din industria farma, via cercul lui Sebastian Ghiță

Un alt aspect semnalat de document este angajarea unui director general adjunct al companiei „fără studii și competențe corespunzătoare cerințelor postului, fără nicio experiență în domeniul de activitate al societății (studii superioare de specialitate IT sau economice asimilate), în condițiile în care postul era deja ocupat”.

Este vorba despre Bogdan Cristian Damian, care a ocupat poziția din decembrie 2017 până în aprilie 2018. Compania a cheltuit cu salariile lui 66.675 de lei (aproape 15.000 de euro), conform raportului.

Coperta raportului elaborat de Corpul de Control al Primarului General
Coperta raportului elaborat de Corpul de Control al Primarului General

„Precizând faptul că domnul Damian Bogdan Cristian nu a raportat în niciun fel cu privire la activitatea desfășurată în cadrul companiei sau nu am fost informați de conducerea executivă a societății, nu am identificat nicio evaluare a activității sale, nu ne-a fost prezentat niciun raport al conducerii executive privind eficiența sa într-o eventuală perioadă de probă”, arată raportul.

Bogdan Cristian Damian, 39 de ani, a avut ca singură experiență în IT poziția pe care deținut-o la Telekom România, la frageda vârstă de 20 de ani (din 1999 până în 2004), conform CV-ului său public. Ulterior, a lucrat în vânzări, intrând în industria farma în 2009 și lucrând la companii precum Heraeus Kukzer, A&D Pharma sau Abbvie. După scurta perioadă de angajat la stat, Damian a plecat la gigantul farma Novartis.

Legăturile lui Bogdan Damian cu domeniul IT vin însă din afacerile pe care le-a desfășurat. El apare ca partener în firmele Simply IT Trading și Giga Telecom. În prima, este partener cu Ștefan Broscăreanu, care a lucrat în firma 2K Telecom a fratelui lui Sebastian Ghiță, Alexandru Ghiță. Broscăreanu și Alexandru Ghiță au fost chiar parteneri într-o firmă numită Infratel NET.

Cine a făcut angajările și cum s-a ajuns la acuzații?

Responsabil de supervizarea angajărilor în CMTIB a fost directorul general al companiei, Marian Ion. Numit în funcție în noiembrie 2017, mandatul acestuia nu a mai fost prelungit de la începutul anului 2019. Contactat de Europa Liberă, Marian Ion nu a dorit să comenteze.

Marian Ion a lucrat în Ministerul Comunicațiilor, ca expert IT, are un masterat în securitatea informațiilor, de la Academia Tehnică Militară, conform CV-ului său. În perioada 2015-2016, el a fost și consilierul deputatului PSD Eugen Nicolicea, șeful Comisiei de IT, au declarat surse din companie, pentru Europa Liberă. Ion i-a mai consiliat și pe ministrul Comunicațiilor din cabinetul Cioloș, Delia Popescu, dar și pe ministrul PDL de resort, Valerian Vreme.

În vara anului 2018, Gabriela Firea a trimis Corpul de Control al Primăriei Capitalei la CMTIB. Raportul, obținut de asemenea de Europa Liberă, arată o situație dezastruoasă a companiei și mai ales irosirea banilor. Cu doar 45 de posturi ocupate din cele 198 prevăzute în organigramă, compania reușea la finalul lunii iunie 2018 să cheltuiască 89% din bani pe salarii. Acestea nu erau deloc de neglijat: directorul Marian Ion câștiga peste 10.000 de lei în mână lunar, adjunctul 9.000 de lei, șefii de departament 8.000 de lei, iar un tehnician 5.000 de lei lunar.

Directorul General a încălcat prevederile Regulamentuliu de Organizare și Funcționare și ale Politicii de recrutare și selecție a personalului din cadrul CMTIB SA, făcând angajări directe fără a ține seama de cerințele specifice ale posturilor
Citat din raportul elaborat de Corpul de Control al Primarului General

Pierderile companiei se ridicau la 1,65 milioane de lei (peste 350.000 de euro), iar veniturile din activitățile desfășurate erau infime: 900.000 de lei din cele 15 milioane estimate pentru 2018, adică puțin peste 12%, la jumătatea anului 2018.

În aceste condiții, Corpul de Control al Primăriei Capitalei i-a reproșat directorului Marian Ion că salariile angajaților „nu au fundament economic”, dar și că a încălcat politica de recrutare a companiei, făcând angajări directe și care nu respectau condițiile.

Sunt date și exemple:

  • șeful Departamentului managementul proiectelor avea studii în agroturism și alimentație publică;
  • șeful Departamentului Dezvoltare Sisteme avea studii în geografie;
  • șeful serviciului de securitate a echipamentelor era licențiat în sociologie și nu avea experiență de 3 ani în domeniu, așa cum cerea fișa postului.

De asemenea, Corpul de Control al Primăriei a găsit aproape 3.400 de ore suplimentare plătite angajaților acestei companii, în condiții de nelegalitate. Aproape o treime din aceste ore suplimentare au fost plătite către doar trei angajați ai CMTIB.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Multimedia

Catastrofa nucleară de la Cernobîl: Cum s-a petrecut?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:25 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG