Linkuri accesibilitate

Laura Codruța Kovesi anunță că nu se retrage sub nicio formă din competiția pentru procurorul-șef european


Laura Codruța Kovesi spune că este important sprijinul propriului guvern, dar nu decisiv
Laura Codruța Kovesi spune că este important sprijinul propriului guvern, dar nu decisiv

Laura Codruța Kovesi a vorbit, într-un interviu pentru politico.eu, despre cursa în care s-a înscris pentru postul de procuror-șef al EPPO.

Întrebată dacă se gândește să se retragă din cursa pentru ocuparea postului de procuror-șef al Parchetului European în interviul pentru revista citată, Laura Codruța Kovesi a spus „Nu, sub nicio formă. Atâta vreme cât procedura nu s-a încheiat, am șansa de a ocupa această poziție și voi lupta pentru ea. Până în ultima clipă”, a spus fosta șefă a DNA.

Revista, cu o influență puternică în cercurile politice de la Bruxelles, a scris că negocierile dintre Parlamentul European - care o susținea pe Kovesi pentru conducerea EPPO - și Consiliul Uniunii Europene, care nu a renunțat la sprijinul acordat finalistului francez, Jean Francois Bohnert, se vor relua odată cu constituirea noului Parlament European, după alegeri. Potrivit unor diplomați de la Bruxelles, la care fac referire cei de la politico.eu, soluția pentru a ieși din impasul numirii procurorului-șef european ar fi ca UE să se reunească în jurul lui Bohnert. Problema ar fi rezolvată prin faptul că și procurorul francez a avut susținere în PE, însă el nu se confruntă cu opoziția din partea guvernului din propria-i țară, cum este cazul lui Kovesi.

Este vorba despre suspendarea procedurii de negociere între Parlamentul European și Consiliul UE înainte de alegerile europene. În iulie se întrunește noua legislatură a PE, care va avea altă componență și altă balanță a forțelor politice. Iar la finalul acestei luni se încheie și președinția României la Consiliul UE, organismul cu un cuvânt de spus în alegerea procurorului-șef european și unde ambasadorul României la UE a votat împotriva lui Kovesi și în favoarea candidatului francez.

„Ce este sigur este că sunt o candidată care nu are sprijinul statului român, în vreme ce colegul francez, se bucură de sprijinul statului francez”, a spus Kovesi în interviu. În timpul negocierilor, sprijinul acordat unui candidat de guvernul României sau lipsa acestui suport poate conta”, a spus Kovesi, însă „poziția guvernului de la București nu va fi decisivă”.

În procedura de selecție a procurorului-șef european, care a fost demarată în decembrie 2018, Kovesi s-a clasat pe primul loc după ce o comisie de experți de mare prestigiu au ecaluat candidații. Apoi, fosta șefă a DNA a obținut primul loc, prin vot, și al celor două comisii din Parlamentul European care au audiat-o la începutul acestui an. Parchetul European ar trebui să devină operațional în 2020.

Pe tot parcursul acestei proceduri, Kovesi nu doar că nu a fost susținută de Guvernul de la București, însă s-a confruntat cu opoziția europarlamentarilor PSD și ALDE.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG