O dată pe an, în decembrie, apoi în fiecare campanie electorală, timișorenilor li se promite un grandios muzeu al Revoluției. Campionii proiectelor discursive sunt Ben-Oni Ardelean, deputat liberal și Călin Dobra, președintele pesedist al Consiliului Județean Timiș. În vreme ce politicienii se întrec în vorbe, clădirea Asociației Memorialul Revoluției din Timișoara, unde se află colecționate documente valoroase, arhiva media, fotografii, filme, cărți, lucrări de artă etc., este invadată de igrasie. Ministerul Culturii n-a alocat bani decât sporadic pentru repararea ei.
Singura realizare - o hotărâre de guvern
În 4 septembrie 2019 a apărut pe site-ul Ministerului Culturii în dezbatere publică H.G.281/2019 pentru înființarea la Timișoara a Muzeului Național al Revoluției. Publicată în Monitorul Oficial nr.367/10.05.2019, hotărârea vizează un schimb de imobile între Ministerul Apărării și Ministerul Culturii pentru găzduirea muzeului: vechea garnizoană de secol XVIII din Piața Libertății, demilitarizată, trece la Ministerul Culturii, iar sediul Memorialului din strada Popa Șapcă, trecut în 2011 la Ministerul Culturii și cedat gratuit în folosința asociației pe 49 ani, revine la MApN. Astfel, Memorialului i se permite folosirea clădirii actuale numai pentru o perioadă de maxim cinci ani, până la reabilitarea și amenajarea Muzeului Revoluției. Fosta clădire a Comenduirii garnizoanei Timişoara, imobil înscris pe Lista monumentelor istorice 2016, cod LMI:TM-II-m-A-06143, este una dintre cele mai vechi construcții din Timișoara, consemnată în planurile cetății din 1727. Transformarea acesteia în muzeu necesită sume consistente. Actul normativ vorbește despre un proiect de reabilitare inclus în Acordul-cadru de finanțare al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei de unde s-ar aloca 3 milioane de Euro, cu condiția realizării lucrărilor până la finele anului 2020. Până acum nu există nici studii de fezabilitate, nici evaluări profesioniste, deci e greu de spus de câți bani e nevoie.
Lovituri nedrepte
În nota de fundamentare a actului normativ, guvernul motivează că „Deşi activitatea Memorialului de cercetare şi cunoaştere s-a desfăşurat constant după Decembrie 1989, conducând la acumularea unui volum semnificativ de documente şi materiale foto, video şi audio, precum şi mărturii ale supravieţuitorilor represiunii comuniste, acestea nu se află la îndemâna publicului larg, spre a fi cunoscute şi studiate. Acest fapt este de natură să nu ofere posibilitatea cunoaşterii adevărului cu privire la ce reprezintă comunismul şi la ce implicaţii negative a avut asupra poporului român. Aşadar, se impune luarea unor măsuri care să asigure accesul publicului, în special a tinerelor generaţii, la fondul documentar acumulat, atât cu privire la perioada regimului comunist, cât şi cu privire la evenimentele tragice din Decembrie 1989, petrecute atât în Timişoara şi Bucureşti, cât şi în alte orașe din ţară”. Asociația Memorialul Revoluției a publicat în 13 septembrie o scrisoare deschisă pentru a contracara informațiile incorecte din nota de fundamentare a H.G 281/2019. Sunt enumerate zecile de expoziții itinerante, volumele editate de Centrul de cercetare, participările la simpozioane și conferințe, impresionanta bază de date, precum și numărul mare de vizitatori, peste zece mii numai în 2018. „Cu regret constatăm că, prin demersurile inițiate, Ministerul Culturii și Identității Naționale a ignorat cu desăvârșire orice dorință de colaborare, consultare ori documentare pe această temă cu multe din instituțiile menționate în nota de fundamentare... Atât despre proiectul hotărârii de guvern din aprilie 2019 cu privire la înființarea muzeului, cât și despre actualul proiect normativ am aflat doar întâmplător din mass-media”, se arată în scrisoarea semnată de vicepreședintele asociației.
Un Sisif în baston de rănit
Pentru că Memorialului Revoluției, recunoscut ca organizație de utilitate publică, i se va retrage în termen de cinci ani dreptul de folosință gratuită a sediului actual, se pune întrebarea unde vor ajunge numeroasele documente în prezent catalogate și puse în siguranță prin strădania lui Traian Orban, rănit în decembrie 1989, acum președintele Memorialului, care n-a obosit să adune în ani tot ce poate fi mai relevant despre Revoluție. Povestea se repetă: primul sediu al Memorialului a fost amenajat ca muzeu din sponsorizări și cu ajutorul municipalității, pe vremea primarului țărănist Gh.Ciuhandu. Când a fost gata, imobilul a fost confiscat prin instanță de un iscusit posesor de legitimație de revoluționar. Sprijinit în bastonul care îl va însoți toată viața, Traian Orban a luat totul de la început în 2011, după ce asociația a primit de la MApN o clădire deteriorată, trecută în administrarea Ministerului Culturii.
Dacă Muzeul Național al Revoluției nu va rămâne doar pe hârtie și se va înfăptui, rămâne întrebarea pe care și-o pun în mod legitim timișorenii: ce va conține acest muzeu finanțat după fondare din subvenții bugetare și condus de un manager „numit prin ordin de ministru”? Conform art.2 din H.G. „Muzeul are ca scop colectarea, depozitarea şi prezentarea documentelor şi materialelor scrise, foto, audio şi video având legătură cu evenimentele desfăşurate în luna decembrie a anului 1989, cunoscute sub denumirea de Revoluţia din Decembrie 1989”. Se poate începe „colectarea” după 30 de ani? Patrimoniul Memorialului Revoluției nu aparține statului, acesta fiind o organizație de drept privat, deci viitorul muzeu nu poate să-și însușească prețioasa arhivă, documentele și artefactele adunate în trei decenii de câțiva oameni dedicați memoriei Revoluției. O colaborare nu este exclusă, dar în prezent comunicarea e absentă.
