Linkuri accesibilitate

Nevoia de dogmă (II)


Demonstrație a tinerilor la Paris, în martie anu acesta, pe teme climatice

Climatomania zilelor noastre e un cult milenarist clasic. Adică, una din acele mișcări colective care se adună într-o obsesie negativă, declară lumea în păcat, îi vestesc sfîrșitul apropiat și forțează salvarea universală prin căință și purificare.

De data asta, însă, ceritudinea apocaliptică a cultului pare imbatabilă. În spatele ei, stă știința. Oricine ridică vocea sau contestă mișcarea va fi, mai devreme sau mai tîrziu, redus la tăcere de argumentul datelor științifice.

Nenumărate Rapoarte, Conferințe și intervenții ale oamenilor de știință spun că schimbarea climatică e reală și amenință viața planetei. Garanția științifică e într-atît de certificată încît cei ce cutează să obiecteze se aleg cu o titulatură odioasă, extrasă din terminologia Holocaustului: negaționiști.

Scenariile climatice catastrofice, ca și cele lipsite de îngrijorări sînt proiecții obținute prin date introduse într-un model.


Evident, dar aproape niciodată menționat, nu toți oamenii de științăa susțin cruciada schimbării climatice. Recent, un grup de 500 de cercetători au adresat ONU o scrisoare în care avertizează că datele vehiculate, inclusiv de Greta Thunberg, sînt aberante. Scrisoarea a fost, bineînțeles, ignorată de mediile de informare care nu mai îndrăznesc demult să tulbure consensul. Și totuși, e, în continuare foarte ușor de priceput că o singură zi trăită sub prescripțiile eco-fanatismului, fără curent, transport, alimentație omnivoră și minimum de igienă ar provoca o criză cu adevărat globală. Dar bunul simț a încetat să mai aibă valoare de întrebuințare și a fost înlocuit de nevoile presante ale celor ce vor și trebuie să creadă. Prin urmare, orice semn, măsurătoare sau știre verificată sau neverificată sînt utile și nu acceptă contrazicere. Sîntem departe de rigorile științei care nu lucrează cu dorințe, unanimități sau majorități. Situația în care există oameni de știință care se îndoiesc e, la rîndul ei, tipic științifică. În fond, scenariile climatice catastrofice ,ca și cele lipsite de îngrijorări sînt proiecții obținute prin date introduse într-un model. Prin urmare, nimeni nu știe ceva cert despre ce va fi dar emite ipoteze.

În utlimii 50 de ani, avertismentele științifice au anunțat, la intervale regulate, seceta finală, foametea, criza de energie totală, înghețul permanent și inundațiile oceanice, fără ca vreuna din ele să se fi produs.


Nu sîntem în fața unei ocupații noi și fără pete. Industria predicțiilor științifice are un trecut vast și jenant. În utlimii 50 de ani, avertismentele științifice au anunțat, la intervale regulate, seceta finală, foametea, criza de energie totală, înghețul permanent și inundațiile oceanice, fără ca vreuna din ele să se fi produs. Adevărat, clima se schimbă dar clima n-a fost niciodată staționară. Staționră, în schimb, e nevoia de cult și sens pe care religia climatismului încearcă să o satsifacă astăzi. Și tot staționară e capacitatea mișcărilor politice radicale de a infiltra și pune la lucru idei revoluționare. Astăzi: încercarea de a distruge ordinea economică de tip capitalist și de a o înlocui cu un socialism ecologic tiranic. Sîntem, adică, iar, în vecinătatea sinistră a politicii fundamentate științific. Ultima întîlnire cu acest tip de regim politic a fost comunismul științific și, din acest motiv, dogmatic și inatacabil. Înaintea lui, alte formule colectivist-dogmatice au construit aceeași schemă. În toate aceste cazuri, funcțiile și personajele sînt aceleași.

Sîntem, adică iar, în vecinătatea sinistră a politicii fundamentate științific. Ultima întîlnire cu acest tip de regim politic a fost comunismul științific și, din acest motiv, dogmatic și inatacabil.

Mai întîi, un adevăr unic: fie dogma teologică a dreptei credințe, fie interpretarea materialist-științifică a lumii, fie datele științifice care anunță catastrofa climatică. Apoi: o autoritate infailibilă, înarmată cu adevărul suprem: fie Sfîntul Oficiu al Inchiziției, fie Partdiul clasei muncitoare, fie activiștii ai eco-justiției. În sfîrșit, un număr regretabil, dar descrescător, de adversari: fie ereticii rupți de dogmă, fie reacționarii ostili cuceririlor comunismului, fie negaționiștii climatici de astăzi. Post-factum și postum toate aceste febre și drame au sfîrșit la fel: în ridicol, dar numai după un tur de forță devastator prin viață și societăți. De fiecare dată, marea problemă a acestor mișcări e exact viitorul pe care militanții susțin că îl apără. Ce se va întîmpla cînd viitorul va infirma fără jenă și scuze Adevărul Suprem? Ce va face mișcarea globală a ecologiștilor, peste 30 sau 40 de ani, cînd apocalipsa climatică va refuza să se arate? Ce va face Greta Thunberg, la 46 sau 56 de ani, trăind într-o lume care nu-și mai aduce aminte de ea decît cu jenă sau în bancuri? S-ar putea spune că nu e treaba noastră. Așa e, dar pînă atunci viețile atîtor oameni nevinovați vor fi otrăvite și strîmbate de fanatism, demagogie și decizii aberante. Nevoia de dogmatism va fi, pentru un timp, satisfăcută.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG