Linkuri accesibilitate

Proteste ale coronascepticilor în București și în mai multe orașe din țară


Câteva sute de oameni au protestat în Piața Universității/București împotriva măsurilor impuse în contextul pandemiei Covid-19

În ziua în care România a stabilit un nou record pentru numărul de pacienți în stare gravă care au nevoie de terapie intensivă, în București și în mai multe orașe mari au loc manifestații împotriva restricțiilor impuse de autorități.

În București protestatarii s-au adunat în Piața Universității, fără a purta măști și fără a respecta măsurile de distanțare și prevenție. Un alt protest a fost organizat în fața Guvernului.

Jandarmeria a anunțat că numărul protestatarilor este mai mare decât cel anunțat de organizatori. Pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanţilor la mitinguri sau demonstraţii trebuie să fie de maximum 100 de persoane.

Jandarmeria adaugă că vor fi sancționați contravențional și organizatorii manifestațiilor publice de protest care au avut loc sâmbătă în Piața Victoriei și Piața Universității, pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile legale privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, potrivit Mediafax.

În București a fost improvizată o scenă pe care mai multe persoane au vorbit.

Manifestanții flutură steaguri și pancarte, iar pe baloanele aduse de aceștia este scris „Jos dictatura medicală”. Unii dintre ei au icoane și steaguri ale României inscripționate cu „Dacii Liberi” sau imprimate cu simbolul lupului dacic.

Protestatarii au ridicat icoane și au cerut oprirea vaccinării împotriva Covid-19
Protestatarii au ridicat icoane și au cerut oprirea vaccinării împotriva Covid-19

Protestatarii scandează împotriva Guvernului şi a măsurilor menite să limiteze răspândirea coronavirului.

La protestul din Piaţa Victoriei, început în jurul orei 14,00, a fost prezentă şi senatoarea Diana Şoşoacă. În jurul orei 17,30, manifestanţii din Piaţa Victoriei au plecat spre Parcul Izvor, purtând o pancartă cu mesajul „Spunem nu vaccinării forţate”.

Un protestar a sosit la mitingul de lângă Piața Izvor cu usturoi în jurul gâtului
Un protestar a sosit la mitingul de lângă Piața Izvor cu usturoi în jurul gâtului

Mobilizarea pentru această manifestare s-a făcut pe reţelele de socializare mitingul fiind denumit „Starea de libertate”.

Proteste asemănătoare au loc în mai multe oraşe din ţară. La protestul de la Cluj este prezent şi deputatul AUR George Simion.

Manifestații asemănătoare au loc și în Cluj, Brașov, Constanța și Galați.

XS
SM
MD
LG