Revoluția din România, atunci și acum

Autor: Amos Chapple

A fost cea mai sângeroasă dintre revoltele anticomuniste din Europa. Aproape trei decenii mai târziu, ne aducem aminte de evenimentele revoluției române din 1989.

Pe măsură ce vântul schimbării bântuia lumea comunistă în anii '80, Nicolae Ceaușescu, dictatorul de tip stalinist al României, își menținea poziția.

„Geniul Carpaților” fusese odată cu adevărat popular în România și lăudat în străinătate pentru refuzul de a urma linia de partid a Kremlinului. În scurt timp, Ceaușescu și soția lui, Elena, urmau să trăiască apogeul puterii și al corupției absolute . La sfârșitul anilor 1980, în loc de Crăciun, cea mai festivă zi din România era să devină ziua de naștere a lui Ceaușescu.

Dublu click/ține apăsat, treci peste poză sau folosește cursorul sub fiecare poză pentru trecerea dintre „acum” și „atunci”.
Nicolae Ceaușescu în mijlocul unei mulțumi care îl aplaudă în centrul Bucureștiului în 1970.Interfoto/Alamy

București

1970
2018

Obsedat să scape țara de datorii, Ceaușescu a vândut o mare parte din materiile prime ale țării creditorilor străini, ceea ce a dus la foamete, lipsa căldurii în case, întreruperea alimentării cu energie electrică. În timpul iernii, sute de oameni au înghețat în apartamentele lor întunecate sau au murit asfixiați întrucât sobele pe gaz - singura sursă de căldură pentru mulți români - au fost oprite, apoi repornite fără avertisment, umplând dormitoarele cu gaze.

Odată cu scăderea nivelului de trai, Ceaușescu a cheltuit sume enorme pentru a demola una dintre cele mai frumoase suburbii din București și a ridica colosala Casă a Poporului. Mihail Gorbaciov, liderul sovietic reformator, a descris România la vremea respectivă ca fiind „un cal bătut și mânat de un călăreț necruțător".

Casa Poporului în construcție. Bazza/Alamy

București

1990s
2018

În 1989, după ce regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit unul după altul, Ceaușescu s-a pronunțat clar împotriva oricărei reforme. În acel decembrie, pe măsură ce o altă iarnă aspră se apropia, populația era gata să explodeze.

Scânteia s-a aprins în Timișoara, un oraș din vestul României. După ce s-a decis în justiție evacuarea pastorului maghiar László Tőkés și mutarea sa forțată din cauza acțiunilor sale critice împotriva regimului, o demonstrație de susținere a pastorului s-a transformat curând într-o revoltă împotriva regimului comunist din România.

Protestatarii blochează un drum aproape de centrul Timișoarei pe 16 decembrie 1989.Fortepan

Timișoara

1989
2018

Revolta din Timișoara, care a început în cele din urmă pe 16 decembrie, a fost nemiloasă. Zeci de oameni au fost uciși. Mass-media străină, inclusiv Radio Europa Liberă/Libertatea, a relatat cifre exagerate, vorbind despre un pogrom care a lăsat zeci de mii de morți. În același timp, Radio Europa Liberă/Libertatea a fost prima instituție media care a transmis o relatare a unui martor ocular din Timișoara pe 18 decembrie.

Doi bărbați se deplasează sub amenințarea armei, după ce mașina lor a fost oprită de soldați în Timișoara.Fortepan

Timișoara

1989
2018

După ce știrile exagerate din Timișoara s-au răspândit în toată țara, au izbuncnit mai multe proteste sporadice. Ceaușescu, revenit dintr-o proaspătă călătorie din Iran, a cerut o demonstrație în masă la București..

Morți și răniți pe străzile din Cluj după ce mai mulți oameni au protestat împotriva omorurilor din Timișoara și au fost împușcați de soldați. Răzvan Rotta Răzvan Rotta

Cluj Napoca

1989
2018

Discursul, menit să arate sprijinul poporului față de regim, a fost un dezastru. Ceaușescu abia și-a început adresarea, când o parte a mulțimii s-a dezlănțuit în strigăte de protest, provocând haos. O transmisiune live de televiziune a surprins momentul în care Ceaușescu s-a retras, cuprins de teamă și confuzie.

Nicolae și Elena Ceaușescu se adresează mulțimii pe 21 decembrie. Această adresare urma să fie ultima lor apariție publică. FortepanFortepan

București

1989
2018
O mulțime înghesuită în fața sediului Partidului Comunist, după ce Ceaușescu a părăsit clădirea pe 22 decembrie. Radu Sigheti/Reuters

Dictatorul pierduse controlul.

În acea noapte, luptele au continuat și la București. Forțele de Securitate și-au descărcat armele, doborând protestatari. În dimineața următoare, Ceaușescu a părăsit capitala cu elicopterul.

Deși vehiculele militare împânziseră Bucureștiul, soldații nu voiau să tragă în oameni. Curând, armata avea să treacă de partea poporului și să poarte protestatarii bucuroși pe străzile orașului. Ceaușescu și rețeaua lui umbroasă de securiști erau cei împotriva cărora se îndrepta restul României.

Între timp, orașul devenea un câmp de luptă haotic. Lunetiștii, trecând prin tuneluri secrete, au început să tragă în mulțime de pe acoperișuri. Se zvonise că acești trăgători erau nucleul Securității, cei mai loiali apărători ai regimului. Identitatea lor nu a fost stabilită niciodată.

Un soldat în centrul Bucureștiului în timpul luptei de stradă. Charles Platiau/Reuters

București

1989
2018

Revoluționarii cărora le-au fost înmânate arme din arsenalul armatei nu știau cu exactitate cine trăgea în ei, fapt care a contribuit la starea de haos. Mulți oameni au murit în atacuri accidentale asupra forțelor proprii.

Un civil și un soldat trag în direcția unui potențial „terorist”.Joel Robine/AFP

București

1989
2018

Între timp, la 80 de kilometri la nord de capitală, Ceaușescu fusese capturat. Pe măsură ce luptele au continuat la București, un guvern revoluționar, desemnat în grabă, a luat decizia să-i execute pe soții Ceaușescu.

Elena și Nicolae Ceaușescu în timpul procesului înscenat de la Târgoviște.AFP

București

1989
2018

Un operator a filmat cuplul dictatorial care a fost supus unui proces de judecată sumar, înainte să fie executat. În ultimele clipe de viață, Elena a strigat la cei prezenți, iar Nicolae se presupune că a îngânat imnul comunist.

Elena (stânga) și Nicolae Ceaușescu la câteva momente după ce au fost împușcați în curtea unei baze militare din Târgoviște pe 25 decembrie.AP

București

1989
2018

Revoluția din România a uimit lumea prin violența ei: peste o mie de oameni uciși și un sfârșit nemilos pentru soții Ceaușescu. Detaliile tulburi ale revoltei aveau să iasă la suprafață mai târziu. Pe 25 decembrie 1989, festivitățile au împânzit România, pentru că pentru prima dată în 40 de ani, oamenii au sărbătorit Crăciunul în libertate.

Femei cu pomi de Crăciun în centrul capitalei, pe 25 decembrie. Czarek Sokolowski/AP

București

1989
2018
  • Fotografii si text: Amos Chapple
  • Editori: Luke Allnutt si Eugen Tomiuc
  • Design: Wojtek Grojec