Linkuri accesibilitate

Summitul informal al UE de la Sibiu


Reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, din 9 mai, are loc pentru prima dată, în România, la Sibiu, în contextul în care România deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Summitul este găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, iar reuniunea va fi condusă de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Printre participanții la Summitul informal se numără cancelarul Germaniei, Angela Merkel, președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

La Sibiu, liderii europeni vor discuta despre agenda Uniunii Europene în următorii cinci ani și vor încerca să dea un semnal de unitate, mai ales în contextul în care Marea Britanie va părăsi construcția comunitară, iar alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în mai puțin de o lună.

Data aleasă pentru summit - 9 mai - este una simbolică, fiindcă reprezintă aniversarea declarației ministrului de externe francez Robert Schuman din 1950, prin care a fost propusă crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelui (CECA), piatra de temelie a UE, și este sărbătorită Ziua Europei.

XS
SM
MD
LG