Viața romanțată a familiei Ceaușescu, varianta pentru export

Vila familiei Ceaușescu din cartierul Primăverii este pe lista de obiective bucureștene a multor turiști străini, care vor să vadă cum trăia cel mai cunoscut dictator din Europa comunistă. Înainte, dar mai ales după ce își trag cuminți botoșeii albaștri de plastic peste încălțări, ca să nu murdărească persanele și parchetul poporului, moștenite de Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) de la familia Ceaușescu, viața turiștilor străini depinde de un ghid.

Un grup de doamne din Vietnamul comunist primesc introducerea în Casa Ceaușescu de la propriul ghid, cu care se plimbă prin București. Surprindem direct sfârșitul: „Când i-au scos din clădire, cineva a început să tragă cu o mitralieră. Și toată lumea spune că soldații au tras, dar nu vezi niciun soldat în imagini. Ei zic că erau soldați, noi zicem că erau oameni care trăiau pe acolo. I-au judecat în două-trei ore. Păi ce fel de proces este ăsta? Azi, până și pentru un accident de mașină te judecă câțiva ani”, le spune conspiraționist ghidul, care le povestește și că el a fost soldat și știe cum explodează capetele de oameni la glonț, deci execuția cuplului Ceaușescu, văzută la televizor, nu avea cum să fie chiar pe bune. Vietnamezele sunt informate însă peste medie în ce privește comunismul: „Dar nu era anti-sovietic? De ce l-au omorât?”. Pauză. După un moment de reflecție, ghidul le lămurește: „El a fost omorât de alți comuniști, nu de anti-comuniști. De aripa mai soft a partidului comunist”.

Intrarea în Casa Ceaușescu se face în grabă. În spate s-a adunat deja o nouă ceată de turiști nerăbdători. Se începe direct cu interdicțiile, pentru că suntem totuși într-o casă comunistă: nu ai voie să pui mâna, nu ai voie să faci poze cu bliț și nu ai voie să filmezi. Această ultimă interdicție nu este afișată nicăieri oficial, este comunicată doar verbal, iar cerbera care ne însoțește nu poate fi păcălită, mai ales că te știe român: „Fără filmat! E a treia oară când vă zic!”.

„Nu atingeți, vă rog! Și nu stați pe pereți, dacă aveți nevoie, pot să vă aduc un scaun”, se răstește în engleză ghida la o tânără însărcinată, care a îndrăznit să se odihnească sprijinită de tocul masiv al unei uși.

Intrăm direct în biroul lui Nicolae Ceaușescu, despre care aflăm că „a fost unul dintre cei 10 copii ai familiei”: „La 11 ani, a venit la București, unde la început a lucrat ca cizmar pentru Alexandru Săndulescu, un membru activ al mișcării comuniste. La 18 ani, a devenit membru al Partidului Comunist. A condus țara timp de 24 de ani, începând cu 22 martie 1965 până pe 22 decembrie 1989, când regimul său politic s-a sfârșit dramatic pentru el și soția sa, fiind executați de un pluton pe 25 decembrie 1989, după un proces care a durat doar o oră și 20 de minute”.

În camera alăturată, străinii află că este locul unde Ceaușescu „lua lecții de dicție, economie, limba română, matematică. El a absolvit doar școala primară, patru ani. Era pasionat de șah, volei, vânătoare. Aceasta este masa lui preferată, dacă vă uitați atent, pionii sunt sculptați de mână în formă de țărani români”. Lângă masa cu țăranii români mutați de Ceaușescu la șah, turiștii pot vedea avantajele tehnologiei sovietice: „o tablă de șah electronică, pe care a primit-o de la Mihail Gorbaciov, președintele Uniunii Sovietice”.

Rapid, ghida a fugit în următoarea încăpere. Nu e timp: „Haideți înăuntru, vă rog, ca să putem închide ușa!”. Am pătruns în apartamentul lui Valentin Ceaușescu, despre care aflăm că nu a fost un tip chiar rău: „A început la Londra, s-a întors în România și a lucrat la Institutul de Fizică Atomică, la Măgurele, în sudul țării. S-a însurat de două ori, are doi copii, un băiat și o fată, strănepoții cuplului Ceaușescu. Acum, este pensionar, are 71 de ani și trăiește aici, în București, dar nu vrea să aibă de-a face cu media sau cu publicul”.

Ieșim pe un hol mare, unde ghida ține să pună grupul în gardă, dacă pusese gând rău aurului din Casa Ceaușescu: „Trebuie să știți că tot ce vedeți în casă care pare de aur nu este aur masiv. Este doar placat cu aur sau vopsit cu un strat subțire de vopsea aurie, care conține doar câteva grame de aur industrial, de 7 carate. Cantitatea de aur din casă nu este prea mare, cam 150 de grame în toată casa. Și... continuăm cu sufrageria!”.

În sufrageria lui Ceaușescu, aflăm că Nicolae „a atras simpatia statelor din Vest” în 1968, când „nu a fost de acord cu invazia armatei ruse în Cehoslovacia”. La fel de simpatic este și faptul că șemineele din Casa Ceaușescu sunt „doar de decor”, deși sunt din „marmură românească de Rușchița, din județul Caraș Severin”. „Încălzirea vilei se făcea prin sistemul de gaze centralizat”, ne explică ghida, care apoi ne arată cu degetul pe geam un păun în pene, carne și oase. „În grădină, avem cinci păuni, urmașii celor pe care Nicolae Ceaușescu i-a adus din Japonia. Păunii erau păsările lui preferate, de aceea veți vedea multe decorațiuni cu păuni prin casă”.

La etaj, baia lui Ceaușescu seamănă cu a lui Trump: „Dar de unde știi, ai fost în baia lui Trump?”

„Urmați grupul, vă rog! Veniți sus!”, țipă cerbera Casei Ceaușescu, de la etaj. Turiștii se mișcă nesatisfăcător pe scări, așa că se insistă: „Veniți sus, vă rog! Helloooo!”.

Intrăm rapid în apartamentul lui Nicu Ceaușescu, „cel mai tânăr fiu al familiei”, unde aflăm despre om, dar și despre mobilierul său din lemn de cireș, în stil englezesc: „A fost și el tot fizician, ca fratele lui, dar a fost mai implicat în politică. A fost liderul UTC și prim-secretar al județului Sibiu. A fost însurat doi ani cu Poliana Cristescu, însă doar pentru că așa a vrut mama sa. A murit în 1996 de ciroză, cancer la ficat, în Viena, după câteva operații, la vârsta de 45 de ani”.

Apoi, din nou turiștii sunt puși la instrucție milițienească, de ghida bronzată exemplar: „Puteți merge să vedeți dormitorul și baia. Nu toți deodată, că nu e prea mult spațiu!”.

Despre Zoia Ceaușescu aflăm că „era pasionată de artă și literatură, dar a studiat matematica și s-a măritat cu un inginer”, apoi a murit de cancer la plămâni, pentru că „era o fumătoare înrăită, mai ales după ce părinții ei au murit”. Ca de obicei, după elementele biografice de tip „oracol”, sărim la cele de design interior: „Apartamentul ei este o copie după unul dintre apartamentele Mariei Antoaneta, din Palatul Versailles. Este decorat în stil Louis XVI. Acesta este salonul cu vedere la terasa principală a vilei. Desigur, atunci avea alt peisaj, acum avem ambasada Kuwait-ului în față”, spune oarecum scârbită ghida, înainte de a-i da bice în continuare.

Ajungem în „apartamentul de zi” al Elenei Ceaușescu, unde afacerea capătă iz de telenovelă: „Elena avea acest apartament doar pentru că soțul ei suferea de diabet și ziua se odihnea în apartamentul lor comun. Stătea aici doar ziua, nu trăiau despărțiți, trăiau împreună!”. Apoi fără nicio pauză, direct în română, către o colegă: „Ancuța, îmi închizi și mie ușa după ce intră toți?”.

Ancuța a închis ușa, iar acum putem afla în tihnă câteva elemente romantice și de carieră ale cuplului Ceaușescu: „Și-a întâlnit soțul în 1939, la un party organizat de Uniunea Tineretului Comunist și s-au căsătorit în 1947, moment în care a devenit mâna lui dreaptă și principalul lui consilier, pe probleme interne și externe ale statului. După ce a devenit președinte, Elena Ceaușescu a luat titlul de academician doctor inginer în chimie, deși avea doar trei ani de școală”.

Intrăm în dormitorul cuplului Ceaușescu, unde atmosfera devine intimă: „Pe pat se află pijamalele originale ale cuplului”. Alături, o canapea cu prosop alb pe ea este locul „unde stăteau câinii, aveau doi labradori negri, un cadou de la regina Elisabeta a II-a”. Ieșim rapid, ca să „continuăm cu baia cuplului, baia de aur care a fost făcută celebră de presă în 1989, când s-a spus că totul este făcut din aur masiv. Este după cum v-am spus mozaic de Murano, placat cu aur”, explică ghida, dezamăgită parcă să dezvăluie că nici opulența ceaușistă nu mai e ce se credea.

Baia îi atrage pe turiști. Prea mult, lucru care o scoate din sărite pe ghidă, și așa iritată din fire: „Nu stați prea mult în baie, vă rog!”. Își flutură evantaiul din bambus nervos, preț de câteva secunde, apoi izbucnește, încercând un zâmbet: „Toată lumea să iasă din baie! Ce, faceți un duș?”.

Nimeni nu gustă gluma, așa că ghida încearcă să o dreagă cu un venerabil domn australian, căruia îi chicotește în privat că „baia seamănă cu a lui Donald Trump”. „I-am zis, de unde știi cum arat baia lui Donald Trump, ai fost acolo?”, îmi explică râzând australianul.

Intrată pe tărâmul glumelor, care făcute pe același ton de milițian nu au efectul scontat, ghida ne conduce în dressingul Elenei, unde aflăm că „îi plăcea Coco Chanel, dar toate hainele erau făcute aici în România” și că „avea cam 300 de perechi de pantofi”. „Puteți vedea dulapul cu haine, mai ales doamnele. Domnii să facă poze, ca să știe ce să facă atunci când ajung acasă”, încearcă din nou ghida să devină simpatică.

În sfârșit, ajungem la piesa de rezistență a Casei Ceaușescu: piscina. „Mozaicul de pe pereții acestei camere a fost făcut în doi ani, piesă cu piesă, cam un milion de piese, de doi artiști români – Olga Porumbaru și Florin Pârvulescu. Ei au făcut tot mozaicul din casă și au fost singurii artiști cărora li s-a permis să își pună numele pe creația lor. În față sunt zodiacul, constelațiile, soarele și luna, păunii din grădină și o pasăre a paradisului. Piscina are 40 de metri lungime, 6 metri lățime și 3 metri adâncime. Apa era încălzită, avea lumini și un sistem de valuri. Amândoi știau să înoate, înotau aici în weekenduri și în timpul iernii, pentru că vara mergeau la Palatul Snagov sau la Neptun, în Constanța, la Marea Neagră, unde aveau altă vilă de protocol. Terasa este o copie a locuinței lui Fidel Castro, după ce au vizitat Cuba, este o replică perfectă, deci nu mai e nevoie să mergeți în Cuba, o puteți vedea aici”, își lansează ghida și ultima glumă din program.

Apoi ne indică locul unde putem abandona papucii de plastic, pentru a intra în grădina de vară, unde se află o cafenea. Turul s-a încheiat sau poate că o parte din turiști s-au rătăcit, ieșind pe ușa greșită. Nu ai de unde știi, pentru că ghida a dispărut, probabil pentru a lua la ceartă următorul grup de turiști.

Lecții învățate la Casa Ceaușescu

„Mi s-a părut că ghida a fost foarte interesantă, știa totul”, face pe diplomatul bătrânul australian, la final. Dacă insiști, afli totuși că „nevestei i s-a părut că a fost cam pe fugă, dar mie mi-a plăcut. Nu știam nimic despre acest tip și am aflat destule”. Ca o furtună, doamna vine să răspândească vraja lăsată poate asupra soțului ei de către ghidă, prin glumița cu „baia lui Trump”: „Să scrii că a fost foarte repezită și foarte bossy, este inacceptabil, nu mi-a plăcut deloc!”.

Ce a aflat de fapt un australian umblat prin lume, despre Ceaușescu și comunism? „Tot ce știam este că a fost un dictator, un tip rău. Că a ucis vreo 60.000 de români și a fost executat cu soția lui, când s-a întâmplat revoluția. Și cam atât. Este genul de casă pe care te aștepți să o aibă cineva de felul acesta. Dar am văzut case mai mari și mai frumoase”, spune turistul.

Un grup de tineri estonieni, mai familiarizați cu epoca comunistă de sorginte sovietică decât o familie de australieni, a avut parte de un alt ghid și se declară impresionați: „Ni s-a părut și mai dezgustător felul în care trăiau, în comparație cu restul țării”.

Casa Ceaușescu își închide porțile după ora 17. În arșița Bucureștiului, peste drum, sosesc în trombă echipele de televiziune, pentru a transmite la cald concluziile unei ședințe PSD de la Vila Lac, rămasă moștenire prezentului tot din epoca ceaușistă.