În 1956 Regele Mihai a făcut o vizită particulară în SUA, prilej cu care a fost invitat și la Casa Albă pentru o convorbire privată. În acel moment, eu lucram deja la Vocea Americii.
Era inevitabil ca Liviu Dragnea să ajungă și la aprozare. Și când spui „ajuns la aprozare” e ca și cum ai spune „ajuns în sapă de lemn”.
Adevăratul clivaj care dezbină Parlamentul britanic este unul trans-partinic. Clivajului tradițional stânga-dreapta i se adaugă cel care-i separă pe parlamentari în cei favorabili ieșirii fără acord, și în cei favorabili ieșirii cu un acord
România este "o lume a Răsăritului", un Răsărit "foarte puţin iubitor de democraţie", a declarat, recent, vicepreşedintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, în cadrul dezbaterii intitulate "Între unitate şi contradicţie: cele două Europe".
Când e vorba însă de interesele proprii, partidul vrea unitate dar, … nu pentru căței.
TurneulSecretarului de Stat american, Mike Pompeo, în Europa Centrală marchează revenirea Statelor Unite în această regiune și arată creșterea importanței sale într-o geopolitică influențată de noua paradigmă tehnologică ce va domina următoarele decenii.
Au avut loc un număr infinit de mitinguri și proteste care solicitau un al doilea referendum, inclusiv un miting al proprietarilor de câini, numit „Câinii anti-Brexit”, unde nu doar iubitorii câinilor au semnat o petiție, ci chiar și patrupedele.
În ultima săptămână a lunii ianuarie, pe contul lui de pe Facebook, Liviu Dragnea a postat o fotografie cu schepchis, devenită virală pe paginile colegilor de partid și de coaliție.
Încarcă mai mult