Mnemofobia a fost inerentă sistemelor totalitare. A culminat în mnemocid. Ceea ce a și făcut gesturile celor care au refuzat să uite într-atât de semnificativ-subversive.
Există personalități care definesc o epocă și o cultură. Acesta a fost, neîndoios, cazul Monicăi Lovinescu (1923–2008).
În data de 30 noiembrie 2014, în cadrul unei consultări populare, elvețienii cu drept de vot au respins inițiativa “Salvați aurul Elveției”. Inițiativa prevedea, printre altele, repatrierea aurului plasat în străinătate și stocarea sa în întregime pe teritoriul național.
În campania electorală pentru Parlamentul European PSD și-a dat peste măsură poalele peste cap. Peste orice măsură tolerabilă.
Dacă există o mare lecție a veacului trecut, ea este că ideile politice au consecințe. Tema relației dintre leninism și stalinism, a originilor bolșevismului în doctrina mesianic-revoluționară creată de Karl Marx, rămâne una de fierbinte actualitate.
Pentru prima oară de la ediția inaugurală organizată acum exact 40 de ani, alegerile europene vor înceta să semene cu ele însele și vor ieși din tipar.
Ca deobicei, politicieni gravi, militanți fervenți experți alarmați au informat onor alegătorii că alegerile ce vin sînt cruciale. Că, pînă acum, a fost cum a fost, dar, de data asta, e groasă! Nu ne mai jucăm la urna de vot!
Lucien Goldmann (20 iulie 1913 – 8 octombrie 1970) a fost unul dintre cei mai inteligenți și originali exponenți ai marxismului occidental.
Motto: „Je crois toujours, cette nuit, que mon cher Paul Vaillant-Coutourier avait raison de dire que le communisme est la jeunesse du monde et qu’il prépare des lendemains qui chantent”. Gabriel Péri, ultimele cuvinte înaintea execuției, 1941.
După roșii (alea bune, românești, atât de zemoase, atât de gustoase), după castraveți, ceapă verde, pătrunjel, leuștean, usturoi și praz, Eu, Supremul a luat în mână și peștele.
Motto: „Je crois toujours, cette nuit, que mon cher Paul Vaillant-Coutourier avait raison de dire que le communisme est la jeunesse du monde et qu’il prépare des lendemains qui chantent”. —Gabriel Péri, ultimele cuvinte înaintea execuției, 1941.
Încarcă mai mult