https://romania.europalibera.org Radio Free Europe / Radio Liberty is an international news organization serving Central and Eastern Europe, the Caucasus, Central Asia, Russia, the Middle East and Balkan countries https://romania.europalibera.org/Content/responsive/RFE/ro-RO/img/logo.png https://romania.europalibera.org ro Rss Copyright 60 Tue, 21 Apr 2026 00:00:17 +0300 Pangea CMS – RFE/RL Câteva sute mineri şi energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au protestat, marţi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de pierderea locurilor de muncă începând cu 1 aprilie 2026, de lipsa unor măsuri de protecţie socială pentru cei concediaţi şi de perspectiva închiderii mineritului din 2030, conform angajamentelor luate de România prin PNRR. https://romania.europalibera.org/a/mineri-complexul-energetic-oltenia-protest-guvern/33714463.html https://romania.europalibera.org/a/mineri-complexul-energetic-oltenia-protest-guvern/33714463.html Tue, 24 Mar 2026 16:26:34 +0200 ȘtiriEconomie Cele mai multe școli care nu au participat la simularea de la limba română sunt din București – este vorba despre 22 de licee. Ceea ce înseamnă că 3.813 elevi din totalul de 19.160 din Capitală nu au susținut luni, pe 23 martie, simularea examenului de Bacalaureat. În total, la nivel național, 1.364 (95,59%) de licee au organizat simularea și peste 143.000 de elevi au participat la examen. Ministerul Educației spune că, independent de simularea națională, peste 60.500 de elevi au participat, în decembrie 2025, la testări similare organizate de Inspectoratele Școlare Locale. Poezia de analizat la subiectul al III-leaLa Limba și literatura română, elevii de la Real și Uman au primit subiecte similare. A diferit puțin subiectul al treilea. La primul subiect, au fost mai multe cerințe plecând de la un text al lui Mircea Micu – „Manuscrisul furat”. Printre acestea, elevii au trebuit să indice sensul cuvântului „fantezie” și al secvenței „tot timpul”, să menționeze anotimpul în care se desfășoară acțiunea din textul lui Mircea Micu și să precizeze locul în care este ascunsă servieta lui Marin Preda (n.r. unul din personajele textului). La al doilea punct, cei care au participat la examen au avut de prezentat două modalități de caracterizare a personajului din textul Moș Teacă de Anton Bacalbașa. La subiectul al III-lea, cei de la profilul Real au trebuit sp prezinte particularitățile unui text poetic studiat – aparținând lui Lucian Blaga, iar elevii de la profilul Uman au avut de analizat o poezie de Ion Barbu. Marți - proba de matematicăSimularea examenului continuă marți cu proba obligatorie a profilului, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Miercuri este programată proba la alegere a profilului și specializării, iar joi elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba scrisă la limba și literatura maternă. Probele încep la ora 09:00, când subiectele sunt distribuite în fiecare sală. Accesul elevilor este permis până la ora 08:30, iar timpul alocat elaborării lucrării este de trei ore din momentul finalizării distribuirii subiectelor. Simularea probelor scrise este la: limba și literatura română; limba și literatura maternă; matematică; istorie; fizică; chimie; biologie; informatică; geografie; logică, argumentare și comunicare; psihologie; economie; sociologie și filosofie. Simularea Bacalaureatului are loc în contextul protestului declanșat de sindicatele din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ''Spiru Haret'' au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici săptămâna viitoare, când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI. https://romania.europalibera.org/a/simulare-bcalaureat-2026/33713507.html https://romania.europalibera.org/a/simulare-bcalaureat-2026/33713507.html Mon, 23 Mar 2026 14:37:26 +0200 ȘtiriEducație Pe o piață a muncii în schimbare și prudentă, un Curriculum Vitae (CV) bine scris te poate duce mai aproape de interviul de angajare și, ulterior, de jobul pe care ți-l dorești, spune Dragoș Gheban, reprezentant Catalyst Solutions, compania care gestionează portalul de joburi hipo.ro. https://romania.europalibera.org/a/cum-sa-imi-fac-un-cv/33710676.html https://romania.europalibera.org/a/cum-sa-imi-fac-un-cv/33710676.html Fri, 20 Mar 2026 12:28:46 +0200 #10Întrebări https://romania.europalibera.org/a/ministerul-sanatatii-nu-stie-cati-medici-s-au-angajat-la-stat/33708178.html https://romania.europalibera.org/a/ministerul-sanatatii-nu-stie-cati-medici-s-au-angajat-la-stat/33708178.html Tue, 17 Mar 2026 15:28:00 +0200 ȘtiriSănătate Peste 5.200 de elevi de clasa a VIII-a nu au participat luni, pe 16 martie, la Simularea Evaluării Naționale 2026 pentru că școlile la care învață nu au organizat testarea, în semn de protest față de măsurile luate de Guvern pentru educației. https://romania.europalibera.org/a/simulare-evaluare-nationala-2026/33708043.html https://romania.europalibera.org/a/simulare-evaluare-nationala-2026/33708043.html Mon, 16 Mar 2026 16:59:19 +0200 ȘtiriEducație Un rucsac de urgență cu lucruri de strictă necesitate, apă pentru hidratare și hrană de supraviețuire sub formă de batoane proteice pentru cel puțin 48 de ore este obiectul pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl aibă în casă, spune Ana Derumeaux, director executiv Crucea Roșie Sector 6, la #10Întrebări. În pregătirea pentru situații de urgență sunt importante atât instruirea – printr-un curs de prim ajutor – cât și pregătirea psihologică. Ana Derumeaux spune că educația pentru dezastre ar trebui să înceapă din școală, astfel încât copiii să știe unde să se adăpostească atunci când va fi cazul. „Pregătirea dinainte te ajută ca, în momentul producerii unui «sinistru», să te pui în siguranță fără panică sau cu cât mai puține emoții care te-ar putea face să acționezi incorect și să sporești pericolul, în loc să te pui în siguranță”, spune Ana Derumeaux la #10Întrebări. 1. Europa Liberă: Ultimele date ale unui sondaj online realizat în februarie 2026 de Fundația Comunitară București arată că peste 70% dintre bucureșteni și locuitorii din împrejurimi se tem că un seism de peste 7 grade pe scara Richter, ca cel din 1977, ar putea avea loc în orice moment, dar numai 13% sunt pregătiți să se descurce. Cum se pot pregăti oamenii astfel încât să facă față în primele 72 de ore? Ana Derumeaux: Este foarte important să se înscrie și să facă un curs de prim ajutor de bază. La fel de important este un curs de pregătire pentru situații de dezastre și urgențe. Cursuri acreditate la nivel internațional, când vorbim de prim ajutor, sunt organizate de Crucea Roșie Română, în toate filialele din țară. Există și cursuri de pregătire pentru dezastre, pe module – cutremur, inundații, incendiu, căderi masive de zăpadă – adică toate situațiile care pot pune în pericol sănătatea sau viața oamenilor. Cum te poți pregăti? Pregătindu-te, adică făcând un curs. Dacă nu urmezi un astfel de curs, există resurse online și poți să fii autodidact, în sensul în care să îți iei informații din surse sigure, cum ar fi site-ul Crucii Roșii sau al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Insist pe participarea fizică la un curs de prim ajutor, pentru că nu este același lucru să faci resuscitare, să pui mâna pe manechin și să înveți de la un formator sau instructor, față de a vedea pe YouTube un filmuleț și să ți se pară că deja te pricepi să folosești defibrilatorul sau să faci corect manevra Heimlich – astfel încât să poți salva viața unui om, nu să-i faci rău. E bine să îți iei informațiile dintr-o sursă certificată, sigură, credibilă. 2. Europa Liberă: La nivel european, patru din zece europeni se consideră bine pregătiţi pentru dezastre sau situaţii de urgenţă, potrivit unui Eurobarometru de anul trecut. România nu se află printre cele mai pregătite țări – se află la același nivel cu media europeană în ceea ce privește percepția populației asupra pregătirii pentru dezastre. E asta o chestiune de percepție? Sau cine ar trebui să îi pregătească pe români? Ana Derumeaux: E o chestiune de educație, care ar trebui să înceapă din școli. La nivel european se vede foarte mult asta în țările nordice, dar și în Europa Centrală: din școală se fac simulări, iar periodic copiii învață tocmai ca să știe să reacționeze corect, să nu intre în panică și să urmeze instrucțiunile corecte. Educația, dacă e făcută de la grădiniță, ajută foarte mult. La fel și pentru adulți: devine mult mai firesc să reacționezi corect, nu haotic, nu intrând în panică, nu exagerat, ci să acționezi sigur și să te protejezi pe tine și pe cei din jur. Nu e neapărat o chestiune de percepție; e o chestiune de educație și de constanță. Lucrurile trebuie repetate. Primul ajutor nu e chiar ca mersul pe bicicletă: ai învățat odată și gata. Cunoștințele trebuie reîmprospătate, revalidate și actualizate periodic. 3. Europa Liberă: Cui cerem ajutorul prima dată după un dezastru – cutremur, inundație, incendiu etc.? Ana Derumeaux: În primul rând, autorităților publice care intervin, în mod evident. Crucea Roșie este auxiliară autorităților publice, conform legii și statutului nostru de funcționare. Noi avem mandat să intervenim în sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și în tot ce înseamnă ambulanțe. Dar este foarte important ca, până la sosirea ajutorului, fiecare dintre noi să știe ce are de făcut, astfel încât să se protejeze și să nu se pună în pericol prin acțiuni care, în final, îi pot pune viața în pericol. 4. Europa Liberă: Una dintre regulile pregătirii în situații de urgență este să avem în casă un rucsac de urgență. Ce trebuie să conțină un rucsac de urgență pentru cutremur? Ana Derumeaux: Există varianta în care, după o listă cu cele necesare în caz de dezastru, îți pui tu fiecare articol într-un loc accesibil din casă. Sau poți să îl achiziționezi gata făcut, cu certitudinea că, atunci când e vorba de apă sau hrană, rucsacii de urgență asamblați conțin, de exemplu, batoane foarte concentrate, care asigură pentru fiecare baton 2.600 de calorii. Dacă într-o cutie cu batoane proteice, de dimensiunea unei cutii mari de napolitane, sunt cinci batoane, atunci ai asigurat necesarul de calorii pentru cinci zile. În plus, au un termen de valabilitate foarte mare. Sunt speciale pentru situații de urgență; nu sunt fabricate în România, dar sunt importate. La fel și apa. Dacă apa în PET-uri expiră și trebuie înlocuită din timp în timp, în rucsacul de urgență se găsește apă ambalată în pliculețe din folie de aluminiu, cu un termen de valabilitate mult mai mare; este foarte purificată. Tot în rucsac se găsesc și pastile de purificare pentru apa pe care o folosim – nu neapărat pentru hidratare, ci pentru cazul în care, după un cutremur, nu ar mai exista apă potabilă. Putem purifica apa cu ajutorul acestor pastile. 5. Europa Liberă: Cum ar trebui să pregătim vârstnicii în cazul unor situații de urgență, inclusiv cutremur? Ana Derumeaux: La fel ca pe copii și pe adulți. E important să știe să acorde prim ajutor și să aibă puse deoparte, în rucsacul de urgență, în acest kit de supraviețuire, și medicamentele necesare în cazul unor boli cronice: un mic stoc pe care să aibă grijă să îl reîmprospăteze, să nu fie expirat. La fel ca la copii, adolescenți și adulți, și vârstnicii trebuie să știe să acorde primul ajutor și să nu intre în panică. 6. Europa Liberă: Mulți români au animale de companie. Ce facem cu animalele de companie într-o situație de dezastru? Ana Derumeaux: Și pentru animalele de companie trebuie păstrată în kitul de supraviețuire o cantitate mică de hrană și un necesar de apă. Este important ca fiecare familie, fiecare om, să aibă un plan: un traseu stabilit și un punct de întâlnire, astfel încât să fie în siguranță în cazul în care telecomunicațiile nu mai funcționează, la un cutremur major sau o situație de urgență majoră. Apropiații trebuie să cunoască acest punct de întâlnire. Pregătirea dinainte te ajută ca, în momentul producerii unui „sinistru”, să te pui în siguranță fără panică sau cu cât mai puține emoții care te-ar putea face să acționezi incorect și să sporești pericolul, în loc să te pui în siguranță. 7. Europa Liberă: Cum pregătești persoanele cu dizabilităţi? Ana Derumeaux: În acest caz, apropiații, aparținătorii, persoanele de referință trebuie să se gândească la planul familiei și, când e vorba de provizii și medicamente, să le includă și pe cele necesare persoanelor dependente, care nu se pot deplasa sau au mobilitate redusă. Ceilalți trebuie să îi includă, de la caz la caz, în planul lor. De exemplu, în cazul unui cutremur, aparținătorii trebuie dinainte să se asigure că mobila din casă este ancorată, că există căi de acces și că drumul spre ieșire nu este blocat cu mobilier. Fiecare, acasă, ar trebui să își găsească un moment în care să își facă acest plan: să știe că bibliotecile sunt ancorate în pereți, că nu sunt puse obiecte grele la înălțime care pot să alunece și să cadă. Sunt lucruri care par simple și peste care se trece cu vederea, dar trebuie făcute acum, în eventualitatea în care mâine s-ar întâmpla un cutremur. 8. Europa Liberă: Vedem ce se întâmplă în Orientul Mijlociu – cum oamenii sunt prinși în țările de acolo și nu au cum pleca. E nevoie și în astfel de situații de o pregătire specială, astfel încât să nu luăm decizii care să ne pună viața în pericol? Ana Derumeaux: Aici ne referim la modulul de prim ajutor psihologic din cadrul primului ajutor, pentru că primul ajutor nu înseamnă numai manevrele de resuscitare, manevra Heimlich sau defibrilarea; înseamnă inclusiv prim ajutor psihologic. Iar asta contează foarte mult într-o situație de urgență, când oamenii nu își pierd cumpătul și, în primul rând, fiecare se asigură pe sine, ca apoi să poată oferi ajutor celorlalți. 9. Europa Liberă: Săptămâna aceasta are loc „Săptămâna Protecției Civile”. Miercuri trebuia să aibă loc un exercițiu de alarmare publică pentru verificarea funcționării sirenelor și a fost amânat din cauza luărilor de poziție publice și a contextului global. De ce sunt importante astfel de exerciții? Ana Derumeaux: Faptul că se fac simulări și demonstrații publice ajută ca, în cazul producerii reale a unei situații de urgență sau a unui dezastru, lumea să știe să acționeze corect. Panica apare tocmai atunci când nu există informația, când nu există educația, când fiecare face după ureche lucruri neverificate. Există măsuri pe care fiecare, cu condiția să se educe, le poate lua astfel încât să se pună în siguranță. 10. Europa Liberă: Țările nordice recomandă ca oamenii să fie pregătiți pentru o săptămână în caz de dezastru natural. În ce măsură poate fi pregătită populația din România pentru o săptămână? Ana Derumeaux: Un dezastru apocaliptic, pe care nimeni nu și-l dorește, ar însemna distrugeri foarte mari și un timp foarte mare de recuperare. Însă, măcar în primele 72 de ore, dacă fiecare familie, fiecare individ ar fi pregătit de azi – nu de săptămâna viitoare, ci de astăzi – trusa de prim ajutor, un kit de supraviețuire, și s-ar înscrie la un curs de prim ajutor, s-ar interesa despre ce presupune și care sunt pașii de urmat în situații de dezastru (informații care sunt inclusiv pe site-ul Crucii Roșii), ar fi mult mai bine. Există instrucțiuni și pentru copii: o carte de colorat în care li se explică elevilor și profesorilor cum să prezinte o lecție astfel încât să nu inducă frică, ci să transmită cunoștințe corecte – iar copiii să poată acționa, să urmeze instrucțiunile și să facă pașii necesari pentru a se pune la adăpost fără panică. În privința pregătirii pentru o săptămână de supraviețuire, depinde cât putem investi în aceste stocuri. Mie mi se pare mai importantă pregătirea: să știi ce pași sunt de urmat, să ai stabilit un plan al familiei, să știi punctul de întâlnire, să nu ai în trusa de urgență lucruri expirate – și nu neapărat cantitatea pentru 72 de ore sau pentru șapte zile, ci mai ales să știi ce ai de făcut. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI. https://romania.europalibera.org/a/33695071.html https://romania.europalibera.org/a/33695071.html Fri, 06 Mar 2026 14:15:25 +0200 #10Întrebări Cât de infidel financiar ești în cuplu? Cine gestionează banii și ce înseamnă compatibilitate financiară într-un cuplu? – sunt doar două dintre întrebările ale căror răspunsuri definesc sănătatea financiară a unui cuplu. Sănătatea financiară a cuplului este, de fapt, testul real al relației. Datele unui recent studiu despre relațiile și compatibilitățile financiare ale tinerilor arată că 36% dintre aceștia spun că o ceartă despre bani le-a afectat intimitatea, iar 40% au avut cel puțin o discuție tensionată din cauza finanțelor. Profesoara de educație financiară Nicoleta Deliu Pașol vorbește la #10întrebări despre infidelitate financiară în cuplu și despre cum banii pot afecta relațiile. „E foarte important să înțelegem care este relația noastră cu banii și cum s-a construit ea și pentru asta trebuie să ne gândim la cum a fost relația noastră acasă, în familie, cu părinții, cum ne-am raportat la bani ca familie, care sunt preconcepțiile pe care le avem legate de bani pe care le-am luat de acasă”, spune Nicoleta Deliu Pașol. 1. Europa Liberă: Un studiu recent despre relațiile tinerilor cu banii arată că, pentru mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns, în dragoste nu contează banii. Cum construim o relație sănătoasă și în cuplu, și cu banii? Nicoleta Deliu Pașol: Eu mă uit un pic diferit la cifre și, de fapt, cred că pentru aproape jumătate dintre tineri banii chiar contează într-o relație. Cifra aia – 49% – care cred că banii nu contează vs 51% care cred opusul este foarte la limită. De aceea de asta cred că e important să ne uităm la asta. Eu cred că banii sunt un subiect extrem de important în cupluri și cred că este și unul dintre motivele principale pentru care cuplurile ajung să se certe – iar certurile pornite de la bani nu sunt deloc ușoare. Așa că sfatul principal pe care l-am auzit la toată lumea – și ceva ce am văzut și noi în practică în toți anii aceștia de educație financiară pe care i-am făcut – este că o discuție foarte transparentă și clară despre nevoile și așteptările financiare este extraordinar de utilă. Ce este foarte important însă, înainte să discutăm cu partenerul, este să avem discuția asta a noastră cu noi: Eu ce sunt în relație cu banii mei? Sau eu cum mă uit la bani? Sau ce fel de emoții îmi trezesc mie banii? Sau ce-mi doresc de la bani? Ce fel cheltuitor sunt, de fapt, în relația cu banii mei? Sunt mai degrabă cheltuitor sau mai degrabă economisesc banii pentru mine? Sunt banii doar un instrument, îi fac, îi cheltui și știu că o să fac alții? Sau reprezintă mai mult de atât, reprezintă o ancoră pentru siguranță pe termen lung? Sau știu că pot cu banii mei să obțin chestii mai multe și mai importante de la viață, să fac mai mult? Sau sunt genul în care se uită doar de azi pe mâine la banii pe care îi are în portofel? E foarte important să avem această sesiune de introspecție pentru că, după ce ne înțelegem cine suntem și ce ne dorim în relație cu banii, o să ne fie foarte ușor să avem discuția și cu partenerul de cuplu, discuție care bineînțeles trebuie să fie una sinceră, să nu încercăm să fim altceva decât suntem, pentru că pe termen lung lucrurile astea o să iasă la suprafață. 2. Europa Liberă: Cum își gestionează tinerii din ziua de azi finanțele în cuplu? Ce e diferit la tineri? Nicoleta Deliu Pașol: Faptul că sunt un pic mai conștienți de partea asta financiară a relației și atunci pare că abordează un pic mai deschis acest subiect și că au și niște păreri destul de clare despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile. În studiul pe care noi l-am făcut despre relațiile tinerilor între 18 și 30 de ani cu banii se arată că aproape jumătate dintre tineri spun că, atunci când vine vorba despre gestionarea cheltuielilor casei, lucrurile trebuie împărțite jumate-jumate, indiferent de venituri. O altă cifră foarte interesantă pe care am văzut-o în studiu este că 40% dintre cupluri își pun problema să economisească împreună pentru avansul unei case, ca să poată să își achiziționeze o casă împreună. Din nou, asta este o discuție despre cum să ai un obiectiv financiar mare pe termen lung. Este un semn de maturitate financiară la generația tânără. 3. Europa Liberă: În ce măsură putem avea conversații clare despre bani în cuplu fără ceartă? Nicoleta Deliu Pașol: Cred că, din nou, mai întâi trebuie să ne înțelegem pe noi, într-o introspecție. E foarte important să înțelegem care este relația noastră cu banii și cum s-a construit ea și pentru asta trebuie să ne gândim la cum a fost relația noastră acasă, în familie, cu părinții, cum ne-am raportat la bani ca familie, care sunt preconcepțiile pe care le avem legate de bani pe care le-am luat de acasă. Asta ne influențează foarte mult. De exemplu, dacă vii dintr-o familie în care, indiferent de starea financiară, discuția era «n-avem bani, n-avem bani, n-avem bani», s-ar putea ca automat, instinctual, și tu să fi preluat genul acesta de perspectivă și atunci să ai tot timpul filtrul acesta cu care te uiți la bani. Într-unul dintre cursurile de educație financiară pe care le ținem despre cum să ne reglăm emoțional relația cu banii, un sfat foarte simplu pe care îl dădea domnul psiholog era du-te într-o cameră singur și stai 20 de minute și gândește-te exact la asta: cum erau tratați banii acasă la tine în familie, ce auzeai de la mama ta de la tatăl tău sau de la persoanele apropiate cu care tu ai crescut, ce spuneau ei despre bani?”. Și în timp ce lași gândurile astea să vină, uite-te un pic ce fel de emoții simți. Sunt emoții mai de siguranță, mai de teamă, mai de panică? Asta o să te ajute foarte bine să înțelegi unde ești tu în relația cu banii și după aia poți să deschizi o relație foarte sinceră și cu celălalt. Mai e important să mai faci un pas, după ce îți înțelegi emoțiile. Trebuie să te gândești și la ce îți dorești tu. Pentru că ce se întâmplă de cele mai multe ori în relația cu banii este că ne lăsăm duși de val, vedem noi. Ce vor alții vrem și noi. Cred că este foarte important să te întrebi: ce-mi doresc, ce mă face fericit, vreau să merg în vacanță, vreau să am haină de firmă, vreau să am o casă frumoasă care să fie a mea, vreau să am bani puși deoparte ca să mă simt mereu în siguranță? Și, după ce îți dai seama de lucrurile astea, poți să te duci în relație cu o discuție foarte deschisă. Uite, eu asta îmi doresc de la banii mei, asta îmi doresc de la viața mea financiară, asta îmi doresc de la viața noastră financiară. Și după aia să vedem împreună cum ajungem la calea de mijloc, cum facem, de altfel, cu toate celelalte lucruri din relație. 4. Europa Liberă: Cum ne asigurăm că, în cuplu, nu suntem înșelați financiar? Când vorbim despre infidelitatea financiară? Nicoleta Deliu Pașol: Este o întrebare foarte grea. Mai ales că noi în studiu am văzut că, practic, un sfert dintre tineri declară că au secrete financiare. Cred că e foarte important să înțelegem ce înseamnă secrete financiare, pentru că toată lumea crede că, în fine, majoritatea secretelor financiare țin mai degrabă de banii pe care îi ai și despre care nu vorbești. Dar la fel și o datorie pe care tu o ai și despre care nu vorbești este tot un secret financiar, o investiție mai sofisticată pe care tu o ai sau nu știu o dorință mare pentru care vrei să strângi banii, dar nu ești dispus să vorbești despre ea în relație este tot un secret financiar. Deci infidelitatea financiară poate să aibă foarte multe forme și trebuie să o înțelegem. Eu cred că unul dintre motivele pentru care oamenii păstrează secrete financiare este că cred că partenerul nu l-ar înțelege sau nu l-ar susține în chestia asta, că l-ar judeca sau că s-ar uita ciudat la el. Astea sunt discuții pe care trebuie să le ai în relație foarte deschis. Dacă eu îmi doresc ceva asta, dacă eu am o datorie sau am făcut o greșeală pur și simplu și partenerul nu poate să mă înțeleagă și mă judecă, problemele sunt un pic mai profunde în relație și trebuie rezolvate, pentru că altfel o să fie greu să construiești o relație cu adevărat sănătoasă. 5. Europa Liberă: Cum ne dăm seama că suntem compatibili financiar într-o relație? Nicoleta Deliu Pașol: Cred că asta putem da seama exact ca în toate celelalte aspecte ale relației, adică vorbind despre lucrurile astea, după care efectiv testând și văzând cum merg lucrurile în fiecare zi. Să luăm două exemple la extremă: ție îți place să cheltuiești foarte mult și eu sunt un om care economisește foarte mult. Atunci ne putem așeza la masă să discutăm: uite, pentru mine e important să punem bani deoparte, să economisim și tu îmi spui că pentru tine e foarte important să cheltui și cumva agreăm. Pornind de la discuția respectivă, o să ne întâlnim undeva la mijloc, tu o să cheltui mai puțin și o să pui și tu niște bani deoparte, iar eu o să fiu un pic mai dispus să cheltui niște bani împreună cu tine, ca să ne bucurăm de lucruri. Dar, dacă noi, de a doua zi sau de a treia zi, intrăm fiecare în obiceiurile lui fără să ținem cont de discuția pe care am avut-o împreună și de așteptările pe care și partenerul le are de la noi, dar și noi de la partener, o să ne fie foarte greu să ajungem la o cale comună. De asta e foarte important să fim sinceri, adică în momentul în care discutăm despre lucrurile astea și noi simțim că o să fie imposibil să fac ce îmi ceri tu pe partea asta sau o să-mi fie extraordinar de greu și nu spun asta, atunci cred că șansele de eșec sunt destul de mari. 6. Europa Liberă: Din punct de vedere juridic, care e cea mai bună formulă, în cazul în care nu suntem căsătoriți, să punem banii la comun? Nicoleta Deliu Pașol: Cea mai simplă variantă este să avem un contract, că de fapt ce trebuie să schimbăm un pic este perspectiva pe care noi avem asupra cuvântului contract. De obicei, contract înseamnă, în mentalitatea noastră, ceva extrem de complicat, care are nevoie de avocați care are nevoie de 70.000 de pagini și tot așa. Dar un contract este și o înțelegere pe care doi oameni aleg să o pună pe hârtie și scriu în ea exact ce consideră fiecare, ce poate să ofere și ce trebuie să primească, o semnează și este un act care are și valoare juridică. Evident, atunci când sumele sunt mai mari sau obiectul discuției este un pic mai complex, e bine să mergem și la notar cu hârtia respectivă, ca să fim siguri că are și mai multă putere juridică. Dar altfel, forma aceasta de a face un contract care să ne acopere și în fața legii în caz de Doamne ferește! – pentru că nu știi niciodată când unul dintre parteneri începe să-și dorească altceva de la viață sau să facă niște lucruri – e bine să fim acoperiți cel puțin cu banii și cu bunurile pe care am ales să le luăm sau să le ținem la comun. 7. Europa Liberă: În România, în ce măsură există conturi comune cu doi titulari? Ce ar trebui să facă un cuplu care vrea să își țină banii la comun? Nicoleta Deliu Pașol: În acest moment, din câte știu eu, nu există efectiv contul comun care să aibă doi titulari. Există un cont pe care avem un titular și pe care celălalt partener poate să fie înputernicit. La fel se întâmplă și cu celelalte produse, nu doar financiare. Dar, și în acest caz, această variantă contractuală de care povesteam mai devreme între parteneri este la fel de utilă. 8. Europa Liberă: Studiul arată că, pentru 40% dintre respondenți, economisirea pentru avansul unei case este prioritate. Ce se întâmplă dacă, după ce cumpără casa, tinerii se despart? Nicoleta Deliu Pașol: Cred că cel mai bine în situații de genul ăsta este ca ambii parteneri să fie trecuți în contractul de casă, în contractul de credit, în așa fel încât să se asigure că – dacă se despart – amândoi pot beneficia de investiția comună. Partea asta legală este foarte importantă. La fel și dacă ai virat în fiecare lună către partenerul tău banii pentru rată sau pentru avans sau pentru chirie sau pentru orice, să fie foarte explicit în momentul în care faci tranzacția respectivă scopul pentru care se duc banii. Adică pentru toate lucrurile astea – dacă la un moment dat se ajunge la un proces de împărțire de bunuri, trebuie să existe dovezi cât mai multe și cât mai clare că amândoi au participat financiar la bunul respectiv. Adică, dacă tu dai banii cash din buzunar în fiecare lună și nu rămâne nici un fel de urmă în spate, o să fie foarte greu la un moment dat să demonstrezi că și tu ai participat la cheltuirea respectivă. 9. Europa Liberă: Vacanțele împreună sunt o provocare, cel puțin la început. Cum să împărțim cheltuielile astfel încât să fie armonie în cuplu? Nicoleta Deliu Pașol: Aici, cred că fiecare cuplu își găsește propriul echilibru. Evident că ideal ar fi să împărțit jumate-jumate, să fie foarte clar: partea mea și partea ta. Biletele de avion oricum trebuie să le iei separat sau biletul de tren sau, dacă te duci cu mașina, benzina poți să o împarți la doi. La fel, camera la hotel poate fi împărțită fără probleme. Dacă îți iei un pachet de la o agenție, la fel, îți dă prețul și pe persoană. Ce vreau însă să zic este că nu există un model perfect aplicabil tuturor cuplurilor. Fiecare cuplu își găsește propriul echilibru. Poate este un cuplu în care unul dintre parteneri are o situație financiară mai bună și este foarte OK să îl susțină și pe celălalt, adică nu are nimic împotrivă să facă asta dacă și celălalt este se simte bine să primească chestia așa. Adică trebuie să evităm să punem șabloane pe comportamentele bune sau rele. Fiecare cuplu își găsește armonia și echilibrul cum îi este bine fiecăruia. Oamenii sunt extraordinar de diferiți, au așteptări, emoții, nevoi și resurse diferite și atunci fiecare dintre noi își găsește partenerul de viață cu care să fie compatibil, inclusiv din punctul ăsta de vedere. Cred că singurul lucru care e cu adevărat important este ca discuția să fie liberă și deschisă ca niciunul dintre parteneri nu rămână cumva cu încărcătura emoțională. 10. Europa Liberă: Studiul arată că autonomia financiară nu dispare complet în cuplu. Unul din patru tineri recunoaşte că ascunde anumite cheltuieli de partener. Cât de sănătose e să ascundem anumite cheltuieli de partener? Nicoleta Deliu Pașol: Iarăși, și aici depinde foarte mult de la cuplu la cuplu. Eu nu cred că trebuie să ne ținem toți banii la comun, cred că fiecare trebuie să aibă independența lui, dar cred în transparență, în deschidere, în vorbit despre lucrurile astea. Teoretic, într-un cuplu, într-o relație sănătoasă nu ar trebui să ai motive să ascunzi lucruri. De obicei, noi ascundem lucruri pentru că simțim că o să fim judecați, simțim că o să fim mai puțini apreciați, simțim că persoana de lângă noi o să aibă o părere mai proastă din cauza informației pe care o ascundem sau, dimpotrivă, simțim nevoia să ne simțim un pic mai «șmecheri», mai liberi, mai puțin dependenți. Infidelitatea financiară poate să aibă foarte multe forme: de la bani pe care îi pui deoparte la investiții în tot felul de instrumente, până la datorii sau bani pe care îi păstrezi pentru pasiunea ta. Dar cum spuneam, fiecare cuplu își poate găsi echilibrul, inclusiv într-o discuție de genul ăsta. E decizia noastră, ca cuplu, de exemplu să ne punem la comun suma lunară de care avem nevoie pentru cheltuielile comune și de restul – fiecare cu treaba lui, și atunci secretul financiar este ceva discutat în relație, acceptat ca atare. Din nou, nu există șablon pentru toată lumea. Există doar discuții și soluții care ne fac bine la amândoi. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI. https://romania.europalibera.org/a/ce-inseamna-compatibilitate-financiara-in-cuplu/33688823.html https://romania.europalibera.org/a/ce-inseamna-compatibilitate-financiara-in-cuplu/33688823.html Fri, 27 Feb 2026 15:49:45 +0200 #10Întrebări Cele trei mari sindicate din Educație – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater – împreună cu studenții de la ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) au protestat miercuri față de măsurile recente din domeniu. Câteva sute de profesori au mers în fața palatului prezidențial, iar unii dintre ei aveau bannere pe care au scris mesaje prin care arătau că educația e o investiție: „Performanţa se susţine, nu se sancţionează”, „Voi aveţi buget, noi avem griji”. Studenţii sunt și ei nemulțumiți de măsurile luate de guvern – limitarea transportului gratuit, reducerea burselor şi bugetul alocat Educaţiei. „Transportul a fost limitat, fondul de burse a fost mult redus, iar în această perioadă vedem creșterea taxelor de școlarizare, la unele facultăți cu 20-30%, și auzim că bugetul educției ar urma să fie mai mic decât anul trecut. Toate acestea nu fac decât să împovăreze studenții”, a spus Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR). Profesorii din învățământul preuniversitar spun că președintele Nicușor Dan le-a promis, în septembrie 2025, că se va întâlni cu ei pe 8 noiembrie, după ce va fi analizat consecințele măsurilor luate de guvern în educație. Însă întâlnirea nu a mai avut loc, pentru că Palatul Cotroceni nu a fost gata cu analiza, spun profesorii. „Am venit pentru a discuta cu domnul președinte, care ne-a promis anul trecut că în două luni va vedea efectele măsurilor propuse de Legea 141 / 2025 pentru noi, pentru învățământ, și au trecut mai bine de patru luni și a uitat de noi. De la noi au fost tăiate cele mai multe posturi din sistemul bugetar”, spune Ana Maria Voicu, profesoară de biologie din Bacău. Nicu Cotescu, profesor și președinte al Spiru Haret, filiala Dolj, spune la rândul său că a venit „să vadă ce mai face domnul președinte”. „Din păcate, domnul președinte a uitat să își exercite rolul de mediator între partenerii sociali. Și se pare că dialogul nu mai există în România. Este o tensiune foarte mare în școli.” „Avem colegi cărora li sau redus veniturile cu sume între 100 și 2.000 de lei. Ceea ce e inadmisibil. Din păcate, s-a făcut economie de la educație, ca de fiecare dată în ultimii 35 de ani. Și vrem să îi întrebăm pe guvernanți ce au profesorii. Doar anul trecut educație a pierdut 13 miliarde de lei”, spune Cotescu. O parte dintre protestatari au fost dintre profesorii universitari, nemulțumiți și ei de bugetul educației și de tăierea sporului de doctorat. Anca Sipoș, profesoară de automatică la Universitatea Lucian Blaga Sibiu, spune că nu e de acord cu tăierea sporului de doctorat. „Mie îmi e rușine pentru că țara asta nu ține la oamenii care fac totuși performanță. Eu am două doctorate luate foarte greu. Multe doctorate se și plătesc. În momentul în care ne-am luat doctoratul, înseamnă că am devenit cercetători”, afirmă Sipoș. După miting, reprezentanții profesorilor au intrat la Palatul Cotroceni, unde s-au întâlnit cu consilierii lui Nicușor Dan și i-au lăsat o scrisoare. „A prezenta tăierile bugetare drept reformă este nu doar înșelător, ci extrem de periculos pentru viitorul economic al acestei țări și pentru democrația noastră fragilă. Este un mesaj profund descurajant pentru tinerii bine pregătiți sau pentru cei interesați de o carieră în aceste domenii și riscă să accelereze exodul competenței din România”, i-au scris sindicaliștii președintelui. Ei i-au mai spus că măsurile adoptate transmit „un mesaj periculos de indiferență, de neputință și lipsă de viziune strategică”. „Există riscul real de a inversa tendinţa de creștere treptată a finanțării, care a caracterizat guvernările precedente și de a ajunge la primul buget al educației aflat în vizibilă scădere, raportat la anul anterior”, au mai scris sindicaliștii. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI. https://romania.europalibera.org/a/protest-profesori-palatul-cotroceni/33687903.html https://romania.europalibera.org/a/protest-profesori-palatul-cotroceni/33687903.html Wed, 25 Feb 2026 15:38:55 +0200 ȘtiriSocietateEducație Studiul realizat de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) arată că algoritmii de recomandare a postărilor de pe rețelele de socializare au propagat cam în aceeași măsură mesaje politice provenite de la conturi personale și mesajele politice provenite de la conturile oficiale ale candidaților, chiar dacă utilizatorii optaseră numai pentru conturile oficiale ale candidaților. Reprezentanții ApTI au urmărit timp de câteva săptămâni – într-o perioadă care s-a suprapus parțial cu campania pentru alegerile prezidențiale din mai 2025 – conturi nou-create prin care au colectat date despre cum funcționează algoritmii de la aceste platforme de socializare în timpul campaniei electorale. Alexandra Ștefănescu, coordonatoarea proiectului, explică faptul că fiecare algoritm de recomandare funcționează punând accent pe emoțiile utilizatorilor, bazându-se pe un mecanism de adicție menit să te țină în platformă cât mai mult timp. Studiul arată că, în cazul platformelor TikTok și Instagram, algoritmii de recomandare au livrat conținut politic unui cont marcat ca fiind al unei persoane minore, care nu a exprimat niciun interes față de subiecte politice legate de campania electorală. „Instagram, pe feedul home, a propagat foarte puțin conținut cu mesaje politice. Dar TikTok a propagat din ce în ce mai mult, până când în ultima zi, adică ziua de liniște electorală înainte de turul al doilea de scrutin, contul respectiv a ajuns să vadă 80% mesaje cu conținut politic”, spune Alexandra Ștefănescu la #10întrebări. 1. Europa Liberă: Ați făcut un raport cu observații despre sistemele de recomandare ale rețelelor sociale, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România din 2025, în care spuneți că mesajele polarizante au fost prioritizate de către algoritmii de recomandare de pe aceste rețele de socializare. De ce și cu ce scop vrea cineva, eventual din partea acestor rețele, să polarizeze societatea? Alexandra Ștefănescu: Prima chestie care trebuie explicată este că toate companiile care dețin platforme de social media foarte folosite fac bani din reclame personalizate. Ca să poată livra reclame personalizate, aceste rețele de socializare trebuie să ne țină pe platforma rețelei cât mai mult timp. Trebuie să dăm scroll cât mai mult timp, astfel încât să avem cât mai mult timp să dăm peste o reclamă și încă reclamă și tot așa. Și, cu cât mai multe reclame noi vezi, cu atât crește profitul companiei mamă a acestei rețele de socializare, profit din reclame personalizate. Asta înseamnă că, din punctul de vedere al profitabilității companiei, prioritatea este să ne facă să fim captivi într-un sens emoțional. Vedem încă o postare, și încă o postare, și încă o postare. Faptul că scrolling-ul pe pagină este infinit este, la rândul lui, o decizie care face ca aceste platforme să dea dependență din punct de vedere al reacției emoționale care ne ține acolo. Pentru acest scop au fost cizelați și algoritmii de recomandare. Algoritmii de recomandare sunt cei care filtrează conținutul pe care îl vedem din tot conținutul care este pe platformă. De exemplu, atunci când Facebook a apărut, algoritmii ne dădeau doar conținut de la persoanele pe care le urmăream. În momentul de față, în schimb, algoritmii de recomandare ne inserează și conținut de la persoane pe care nu le urmărim, însă ne sunt prezentate ca un conținut care ar putea să ne placă – fie postari personale, fie de la pagini grupuri și așa mai departe. Algoritmii de recomandare sunt cei care orchestrează ce „conținut” ar putea să ne placă. În timpul campaniei electorale, studiul nostru cantitativ a urmărit în primul rând trei conturi noi-nouțe de utilizatori, cu vârsta declarată ca fiind adultă, care au urmărit doar paginile principale ale candidaților la prezidențiale, nu și paginile de partid, nu și paginile personale, doar pagina principală de candidat. Deci au exprimat un interes exclusiv politic și nu au interacționat cu nici un fel de conținut, doar au consumat feed-ul și au dat scroll. Și am văzut, în urma studiului cantitativ, că algoritmul de recomandare le-a arătat conținut de la conturile personale ale unor oameni aproape în aceeași proporție în care le-au arătat conținutul pe care ei au declarat că vor să-l urmărească, anume conținutul politic de la conturi oficiale, în perioada campaniei electorale. De aici vedem o tendință a algoritmului de a extrapola. De la declarația mă interesează candidații la prezidențiale algoritmii extrapolează și încep să tragă ușor-ușor de marginile interesului strâmt exprimat pentru aceste conturi, să le lărgească și să le dea și opinii personale și îndemnuri de a ieși, sau nu ieși la vot. 2. Europa Liberă: Cu alte cuvinte, putem spune că acest mod de targetare este de fapt adictiv? Alexandra Ștefănescu: Nu e doar vorba că putem noi să spunem. Acest lucru rezultă dintr-o concluzie preliminară a unui raport al Comisiei Europene. Comisia Europeană a investigat TikTok și a extras o serie de caracteristici despre care argumentează că sunt adictive, dau dependență. Și aici intră scroll-ul infinit, intră faptul că îți este recomandat conținut în afara a ceea ce ai specificat tu că vrei să vezi și autoplay-ul – adică faptul că în momentul în care vezi un video nu trebuie să dai click pe el ca să înceapă să se deruleze, ci el se derulează de la sine. Așadar, nu este doar că noi avem o părere subiectivă, ci faptul că inclusiv studii de la cel mai înalt rang au aceste concluzii preliminare cum e că în cazul TikTok – o sumă de funcționalități rezultă în dependență. Cu privire la alegerile din România, TikTok a spus în decembrie 2024 că, în perioada 15-30 decembrie 2024, a eliminat peste 5,3 milioane de aprecieri false și peste 2,6 milioane de cereri de urmărire false. De asemenea, ar fi blocat crearea a peste 116.000 de conturi spam în România. Comisia Europeană a deschis în decembrie 2024 o procedură formală împotriva TikTok, suspectată că nu a limitat interferența în alegerile prezidențiale din România. 3. Europa Liberă: Algoritmii de recomandare de pe cele trei platforme - Facebook, TikTok și Instagram – nu au respectat anumite aspecte ale legislației electorale din România, conform raportului. Despre ce legislație e vorba? Alexandra Ștefănescu: E vorba în primul de perioada de liniște electorală, care sunt cele 24 de ore de dinaintea începerii votării în țară, în care candidații și partidele nu mai pot să-și facă campanie, nu se mai derulează dezbateri la televizor cu candidații, nu mai pot avea emisiuni dedicate. Această perioadă de liniște electorală sunt cele 24 de ore dinaintea începerii votării în țară. Pe social media, a respecta întocmai liniștea electorală este destul de dificil, pentru că feed-ul care se deschide din start atunci când intrăm pe Facebook este populat algoritmic, nu este ordonat cronologic. Atunci când dăm scroll, vedem postări și de acum cinci minute și de acum două săptămâni. Ca atare, în cele 24 de ore, o să vedem și postarea de acum două săptămâni care era bine-mersi în timpul campaniei și care este de fapt un mesaj politic de campanie electorală. Ca atare, nu a fost deloc surprinzător să vedem că voluntarii noștri au consemnat conținut politic în perioada de liniște electorală. 4. Europa Liberă: O voluntară implicată în colectarea de date și-a creat un cont pe aceste platforme de social media cu vârsta setată la 16 ani, dar cu toate acestea a văzut conținut politic furnizat de algoritmi. Cum e posibil acest lucru? Nu există de fapt niciun filtru? Alexandra Ștefănescu: A fost foarte surprinzător cazul unui cont al unei persoane voluntare cu vârstă declarată ca fiind minor de 16 ani, care nu a urmărit candidații la prezidențiale, ci a urmărit conținut de gaming și educațional. Adică am făcut o simulare a ceea ce ne-a dus pe noi capul că ar putea să intereseze o persoană de 16 ani. Și, înainte de turul al doilea de scrutin, pe platforma TikTok, în cele 24 de ore de liniște electorală, acest cont așa-zis de minor avea 80% din feedul său populat cu mesaje politice. Am fi înțeles dacă erau pentru conturile de adulți și niște mesaje politice de acum două săptămâni. Dar să fie 80% din conținut politic pentru un cont care nu poate vota și nici măcar nu e vag că ar putea vota – că de la 16 ani nu ajungi la 18 ani în 24 de ore – este total în afara ariei de interes a acelui cont să primească aceste mesaje în perioada de liniște electorală. Din punctul acesta de vedere, noi am spus că platformele nu au respectat liniștea electorală, așa cum este definită în legea electorală română. 5. Europa Liberă: Mai precis, cum are loc această targetare? Ce mecanisme sunt în spate și cum ajunge conținutul politic la persoane care nu au exprimat niciun interes politic, la persoane minore care nu și-au exprimat vreun interes politic? Alexandra Ștefănescu: Din păcate, algoritmii de recomandare sunt parte din proprietatea intelectuală a companiilor respective și sunt cod cu surse închise, adică un cod care nu poate fi consultat. Mai mult decât atât, au un cod despre care nu există documentație publică și care să ne arate care sunt mecanismele prin care algoritmii de recomandare iau deciziile, de a ne arăta cum iau decizii față de ce conținut propagă și ce conținut nu propagă. Știm că ei sunt influențați, de exemplu, de decizii de moderare de conținut. Adică dacă un conținut contravine politicilor platformei, el este ori șters, ori contul intră într-un stadiu de shadow, în care conținutul lui nu mai este propagat mai departe, dar rămâne în continuare pe platformă. Însă, dincolo de aceste deducții și corelări și lucruri care au intrat sub lumina reflectoarelor din cauza unor scandaluri sau discuții publice, nu știm funcționează per se algoritmii de recomandare. Ar fi foarte bine să știm cum funcționează, ar fi minunat pentru transparența și pentru creșterea sau stabilirea unei relații de încredere între utilizator și platformă să existe o documentație publică care explică lucrurile astea. Dar, în momentul de față, nu trăim în lumea aceea. 6. Europa Liberă: În cazul minorilor, platformele spun, cel puțin declarativ, că au o politică de protecție. Ce s-a întâmplat în cazul voluntarei care a setat vârsta la 16 ani? Alexandra Ștefănescu: Noi am văzut că, în contextul acestui studiu, în timpul campaniei electorale, Facebook nu a propagat mesaje cu conținut politic în feedul acestei voluntare cu vârsta setată la 16 ani. Instagram – pe feedul home a propagat foarte puțin conținut cu mesaje politice. Dar TikTok a propagat din ce în ce mai mult, până când în ultima zi, adică ziua de liniște electorală înainte de turul al doilea de scrutin, contul respectiv a ajuns să vadă 80% mesaje cu conținut politic. Ceea ce este bizar și ilar în același timp e că atunci când și-a creat cont pe TikTok, rețeaua îi livra o notificare care spunea este 10 seara - e ora de culcare, adică într-un fel ca să se poate să spună că a luat niște măsuri de reducere a adicției sau de susținere a unui stil de viață sănătos. Dar voluntara ne-a povestit și ne-a arătat că putea să închidă acest pop-up și să continue liniștită să vadă conținut. Deci a fost echivalentul unui teatru de susținere a unei vieți echilibrate mai degrabă, decât o acțiune consecventă. În regulamentele de la nivelul Uniunii Europene se stipulează în mod specific faptul că aceste platforme foarte mari trebuie să ia măsuri concrete de mitigare a riscurilor și asupra minorilor. Și, o dată pe an, ei trebuie să raporteze ce riscuri au identificat și ce măsuri au luat. 7. Europa Liberă: Înseamnă că nu există, de fapt, niciun filtru pentru minori? Alexandra Ștefănescu: Noi nu avem de unde să știm care e situația. Asta e partea proastă – că nu știm nici cum e implementat, nici cum e intenționat să fie implementat, adică nu putem să știm dacă intenția este bună și implementarea e proastă, sau dacă inclusiv intenția e proastă. Codul respectiv pe care îl folosește algoritmul are menirea de a te ține într-o platformă cât mai mult timp. Pentru fiecare cont de pe o platformă, algoritmul e hrănit cu niște semnale, de exemplu când îți faci cont și setezi vârsta, un semnal pleacă către algoritim și zice acest utilizator are 32 de ani. În momentul în care începi să dai follow la diverse pagini sau conturi, pleacă alte semnale, care informează algoritmul că te interesează o pagină de gătit, o pagină de reparat mașini etc. Din toate aceste semnale, algoritmul ajunge să te conceapă ca pe un anumit fel de utilizator, căruia ar fi bine să-i arăte pagini de schimb mașini second hand, de exemplu, pentru că dacă ești pe un market de haine second, probabil că nu îți permiți nici nici o mașină nouă de exemplu. 8. Care sunt pericole ascunse aduse de valurile de conținut de pe social media care reies în urma acestui studiu, pe lângă adicția emoțională? Alexandra Ștefănescu: Noi ne-am început studiul având în minte o afirmație făcută de Curtea Constituțională în 2024, când a fost anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Afirmația spunea că social media nu poate să garanteze un spațiu de dezbatere echilibrat pentru candidați. Și am vrut să vedem în ce măsură putem determina sau putem analiza cantitativ cât de divers, cât de echilibrat este spațiul de dezbatere. Din cauza faptului că am văzut categorii de mesaje care erau mult mai reprezentate decât altele, am văzut conținut polarizat, în sensul în care o categorie era dominantă și restul de categorii erau mai în spate. De asemenea, din cauza faptului că legislația electorală nu a fost respectată cu privire la liniștea electorală, și din cauza faptului că conturilor li s-au arătat conținut provenit de la conturi pe care nu le-au urmărit și cu care nu au interacționat niciodată, am concluzionat că social media nu oferă un spațiu echilibrat de dezbatere politică. 9. Europa Liberă: Din moment ce ați demonstrat că minorii nu sunt protejați pe internet de conținutul politic și nu numai, dvs. în ce condiții considerați că ar putea fi adoptată o lege a interzicerii minorilor pe rețelele sociale până la vârsta de 15-16 ani? Alexandra Ștefănescu: Noi ne opunem acestei idei de interzicere. Avem în România o propunere de lege care a trecut de prima cameră – legea majoratului digital – care spune că platformele de social media trebuie să decidă dacă au conținut care este nepotrivit pentru persoanele sub o vârstă clară. Și dacă au, și ca să fim sinceri majoritatea au, trebuie să diferențieze între conturi. În plus față de asta, o instituție românească – ANCOM – a fost desemnată să se execute în momentele în care un părinte vine și spune «acest cont de Facebook este al copilului meu și eu îmi doresc ca Facebook să închidă acest cont». E o chestiune foarte dificilă aici. În primul rând, în unele cazuri, dorințele părinților contravin dorințelor copiilor. În al doilea rând, orice vârstă de referință am alege este un criteriu complet arbitrar, pentru că nu se întâmplă nici un lucru magic în miezul nopții de dinaintea zilei tale de naștere, nu capeți mult mai multă maturitare în gândire sau mult mai mult control de sine. Atunci, vârsta ca criteriu arbitrar, este complet nepotrivită. În al treilea rând, acest proiect de lege este extrem de neclar când vine vorba de a defini la ce se va aplica, pentru că din modul în care este formulat acum pare că se aplică și la Facebook, Instagram sau TikTok, dar și Duolingo – pe care copiii poate învață o limbă străină. Așa că noi susținem că interzicerea pe social media a copiilor de 15 ani nu are cum să funcționeze tehnic. 10. Europa Liberă: Fără această lege, cum pot fi protejați minorii în mediul digital? Alexandra Ștefănescu: Poziția noastră este că ar trebui să protejăm pe toată lumea, nu doar pe minori. Și, din punctul acesta de vedere, studiul nostru oferă o serie de recomandări. În primul și în primul rând, conform Digital Services Act, orice platformă de social media care este desemnată very large online platform trebuie să ofere un feed alternativ care nu este populat de algoritmi de recomandare și care este cronologic, deci un feed ca pe vremuri, în care vezi doar acel conținut de la contul pe care l-ai urmărit și tot conținutul îl ai ordonat cronologic. Unele din platforme s-au conformat și oferă acest feed pe dispozitivul mobil, dar nu pe laptop sau calculator. Mai mult decât atât, chiar și acelea care oferă acest feed nu fac setarea ca să fie persistentă. Cu alte cuvinte, dacă eu intru pe Instagram de pe mobil și dau click pe feedul cronologic, în care văd doar ce au zis prietenii mei, după ce închid aplicația – data viitoare când deschid aplicația – văd tot feedul algoritmic, pentru că setarea mea de preferință pentru feedul non-algoritmic nu este persistentă. Noi credem că ar trebui să fie persistentă peste tot și să fie posibil să schimbi feedul într-unul cronologic. Ne dorim ca utilizatorii să poată să ia propriile decizii de curatoriere a feedului. De exemplu, să poți să ascunzi orice postări care conțin anumite cuvinte, să zicem că nu vrei să vezi deloc conținut despre diete poate pentru că treci printr-o perioadă super-dificilă în care acest conținut te face să te simți nefericit/ă sau neîmplinit/ă, de exemplu. În momentul de față, utilizatorii nu au astfel de mecanisme de curatoriere a feedului care să fie și eficiente. În ultimul rând, ne dorim niște mecanisme puternice de filtrare a conținutului politic, mai ales în perioade sensibile cum sunt cele electorale. Cel mai important lucru, și un lucru pe care un regulament UE îl cere explicit, este să existe o alternativă reală și persistentă pe toate rețelele de socializare, să consumi conținut fără algoritm. Asociația pentru Tehnologie și Internet este o organizație neguvernamentală care promovează o lume digitală liberă și deschisă, prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Asociația crede că un internet liber este un mediu în care libertatea de exprimare și viata privată sunt respectate și garantate. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI. https://romania.europalibera.org/a/cum-ne-influenteaza-algoritmii-in-preajm-alegerilor-electorale/33682169.html https://romania.europalibera.org/a/cum-ne-influenteaza-algoritmii-in-preajm-alegerilor-electorale/33682169.html Fri, 20 Feb 2026 13:39:10 +0200 #10Întrebări Institutul Confucius – unul dintre instrumentele de propagandă ale Chinei – se extinde la Oradea, într-un parteneriat cu reprezentanții din teritoriu ai Ministerului Educației. Elevii de la două licee vor învăța limba chineză, pe banii regimului de la Beijing. https://romania.europalibera.org/a/cursuri-chineza-oradea-parteneriat-ubb-confucius/33676229.html https://romania.europalibera.org/a/cursuri-chineza-oradea-parteneriat-ubb-confucius/33676229.html Thu, 12 Feb 2026 17:41:35 +0200 ȘtiriChina Actualizare 11 februarie 2026. Ministerul Culturii a anunțat oficial miercuri că a trimis o circulară, cu numărul 965/11.02.2026, prin care retrage instrucțiunile privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte. „Am dispus încetarea aplicabilității măsurilor propuse, precum și suspendarea oricărui demers administrativ inițiat în baza acestora”, a declarat ministrul András Demeter. ******* Actorii strânși în fața Teatrului Național au spus că muncesc mai mult de opt ore pe zi – chiar dacă nu vin fizic la teatru – pentru că ei repetă, fac sport, se pregătesc pentru piesele în care vor juca sau în care joacă deja. „Toate măsurile astea ne afectează mai ales în zona artistică, trebuie să spunem oră de oră ce facem [...] trebuie să scrii acolo tot, ca să se convingă cine trebuie că noi muncim. Nu vreau să ridiculizăm, să spunem că noi muncim mai mult decât alții. E un alt tip de muncă. Domnul ministru a spus este obligat de Curtea de Conturi, dar nu e adevărat – Curtea de Conturi a făcut o recomandare”, a spus Mihai Călin, actor la Teatrul Național București (TNB). Călin a admis că unii actori joacă mai mult decât alții, „dar asta e natura meseriei”. Actrița Ada Galeș spune că este vorba despre o meserie vocațională. „În cultură ar trebui să ne uităm la obiectivele pe care le are o instituție. Adică să faci mai multe spectacole care să aibă impact, nu să demontrezi ce ai făcut pe foaie”, a declarat Galeș. Mulți dintre actori aveau pancarte A4 pe care erau scrise mesaje de protest precum: „sunt artist, nu îmi îngrădi libertatea de creație!”. La protest au participat, printre alții, actorii Ofelia Popii, Emilia Popescu, Mihai Călin, Ada Galeș, Andrei Ionescu, Armand Calotă, Monica Davidescu etc. „Deocamdată, instrucțiunile acestea vor fi retrase”Ministrul Culturii, András Demeter, a venit și el la protest cu o pancartă al cărei mesaj era similar cu cel al actorilor: „Aplicarea normelor nu aduce plusvaloare teatrului”. Actorii au vociferat și i-au strigat ministrului „Demisia!” „Nu vorbim de norme, vorbim de un pachet de autoreglementare pe care le-au propus niște colegi de breaslă astfel încât în viitor oricine ne întreabă pe ce am luat banii, să putem spune”, a spus András Demeter. Actorii i-au reproșat ministrului că nu i-a consultat și pe ei atunci când a stabilit aceste noi reguli. „Vă propun să vă mai gândiți, să faceți un studiu despre legislație și să veniți cu o propunere fezabilă”, i-a spus actorul Andrei Ionescu ministrului. Un alt actor – Armand Calotă – i-a cerut ministrului să retragă normele. Ministerul Culturii a anunțat marți după amiază că „va revizui proiectul -pilot privind evidența timpului de muncă” în instituțiile de spectacole și concert, în urma discuțiilor purtate astăzi cu participanții la protestul organizat în fața Teatrului Național „I.L. Caragiale” București. Ministerul susține că va cere prorogare de la Curtea de Conturi, instituția care a cerut pontajul artiștilor. De asemenea, ministerul susține că va mări grupul de lucru în perioada următoare. Asta după ce actorii au spus că ei nu au fost chemați. Reamintim că Ministerul Culturii a trimis instituțiilor de cultură un set de instrucțiuni prin care actorii să justifice ce fac la teatru sau atunci când nu sunt la teatru. Prin noile reguli, personalul angajat în instituțiile publice de spectacol va fi obligat să ponteze timpul de lucru. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI. https://romania.europalibera.org/a/protest-al-actorilor-fata-de-pontajul-obligatoriu-deopt-ore/33674341.html https://romania.europalibera.org/a/protest-al-actorilor-fata-de-pontajul-obligatoriu-deopt-ore/33674341.html Tue, 10 Feb 2026 17:24:14 +0200 ȘtiriSocietate Organizația de pioneri din România a fost înființată în 1949 și a fost desființată imediat după Revoluția Română din 1989. În comunism, toți școlarii deveneau pionieri. Li se spune să învețe bine, dar pionieratul însemna uniforme și ceremonii care îi transformau în soldați credincioși ai regimului. https://romania.europalibera.org/a/video-sa-porti-cravata-rosie-si-sa-juri-credinta-partidului-comunist-roman-era-obligatoriu-pentru-toti-scolarii/33671087.html https://romania.europalibera.org/a/video-sa-porti-cravata-rosie-si-sa-juri-credinta-partidului-comunist-roman-era-obligatoriu-pentru-toti-scolarii/33671087.html Sun, 08 Feb 2026 18:22:49 +0200 Țară în Service MultimediaVIDEO: România Pe peretele din fața clasei, deasupra tablei, portretul secretarului general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu, privește spre bănci goale. Elevii sunt în curtea școlii, aliniați pe rânduri, doi câte doi, așezați într-un careu cu toate clasele. Cu toții ascultă imnul de stat al Republicii Socialiste România – vechiul „Tricolor”, din care cenzura scosese toate referințele creștine. Nicolae Ceaușescu s-a folosit de valorile naționale, neantizate de ocupația sovietică a României (1944-1958), dar epurate de orice ar fi putut fi o alternativă la ideologia atee a comunismului. Românii, sătui de Internaționala bolșevică impusă de Moscova și trimiterile la ea, erau mulțumiți că măcar muzica vine de la legendarul bucovinean Ciprian Porumbescu. În timpul intonării imnului, în centrul careului din curtea școlii, pe un stâlp foarte înalt, pionierul cu șnur albastru – comandantul de unitate, copilul cu gradul cel mai mare din școală, înalță cu ajutorul unui scripete și a unei mici manivele, drapelul Republicii Socialiste România. Se întoarce apoi la prezidiul așezat de-a lungul treptelor școlii. La prezidiu se află directoarea, alți profesori coordonatori și, eventual, câțiva comandanți de detașament – pionieri cu șnur galben, în limbaj comun, șefi în clasele lor. Copilul cu șnur albastru salută militărește și dă mâna cu profesorul – instructor de pionieri. Adultul – și el purtând cravată roșie de pionier – ia poziție de drepți și declamă în fața întregii adunări: „Pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza Partidului – Înainte!” „Tot înainte!”, răspund copiii îmbrăcați în uniforme, părinții, învățătorii și profesorii. Așa începea în anii '80, orice adunare școlară. Cu un ritual de tip militar, cu uniforme și cravate roșii. La început, în anii '40-'50, cravata era doar roșie, exact ca drapelul URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Uniunea Sovietică era super-puterea care, odată cu înfrângerea lui Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial, își întinsese Armata Roșie, tancurile și regimul comunist de la Moscova până în inima Europei, la Berlin. Spre finalul dictaturii, în încercarea de a se feri de liberalizarea care începea în sfârșit la Kremlin, liderul comunist Nicolae Ceaușescu a inventat național-comunismul. Cu alte cuvinte, a scos de sub cenzură imagini și simboluri naționale și, înăsprind drastic regimul totalitar, le-a spus românilor că nimeni nu va interveni în treburile lor interne, fiindcă sunt independenți. Așa a apărut pe marginea cravatei roșii o subțire dungă tricoloră. Intrarea în organizația de pionieri era ea însăși un ritual. Orice școlar de clasa a II-a, adică de 7-8 ani, primea „cravata roșie cu tricolor”, în ordinea notelor la învățătură. Se întâmpla în timpul unor ceremonii pregătite în detaliu. Premianților li se oferea cravata de pionier în prima serie într-un loc simbolic pentru comunism precum Mausoleul Comunist din Parcul Tineretului, Închisoarea Doftana unde fuseseră închiși comuniști ilegaliști în interbelic sau Palatul Pionierilor. Premianții primeau drept bonus și o excursie la iarbă verde sau chiar la munte. Școlarilor cu note mediocre li se prindea cravata la gât într-un parc din apropiere și erau cadorisiți cu o zi de joacă, plus bomboane; ceremonia pentru corigenți și cei cu risc de repetenție se desfășura în clasă sau cel mult la un careu școlar precum cel descris la începutul acestei povești adevărate. Europa Liberă a vorbit cu istoricul Lavinia Betea și cu mai mulți foști pionieri – Carmen Crețu, Marian Despina, Gabriel Petrescu, Tiberiu Popard plus co-fondatoarea Muzeului Comunismului din București, Cătălina Andrieș și autoarea Adina Rosetti, și ele pioniere în copilărie – despre ce a însemnat această experiență. Despre pionierat ca instituție comunistă, despre felul în care era livrat copiilor, despre școală, disciplină și performanță, despre ritualul cravatei roșii și despre viața de zi cu zi din spatele lozincilor politice. Din întâlnirea dintre perspectiva istorică și memoriile individuale se conturează un tablou fragmentat: un proiect politic coerent pe hârtie, o instituție omniprezentă și, în același timp, experiențe foarte diferite, trăite de copiii care nu aveau cum să înțeleagă ce li se întâmpla de fapt: deveneau pioni în uniforme într-o instituție menită să îi îndoctrineze politic drept slujitori ai regimului comunist, absolut loiali dictatorului Nicolae Ceaușescu, prezentat ca un (Dumne)zeu. Această disonanță între nevoia firească de identitate, de apartenență și de protecție a copiilor și adolescenților, și realitatea politică necruțătoare și atotputernică în comunism traversează întreaga poveste a pionieratului. De la cercetași la „omul nou”: importul unui model educaționalPentru a înțelege de unde vine această diferență dintre proiectul politic al statului acaparat de dictatură și experiența propriu-zisă a copiilor, dintre intenția politică și copilăria trăită de acestor școlari, e nevoie de un pas înapoi. Înainte să răzbată în mintea a milioane și milioane de români prin amintiri despre „cravata roșie cu tricolor”, ceremonii sau episoade de la școală, pionieratul a fost gândit ca instituție, importat, adaptat și pus în circulație ca parte a unei viziuni politice despre educație și societate în întregul ei. Organizația Pionierilor apare în România ocupată de trupele sovietice la finele anilor 1940, într-un moment în care statul comunist își extindea controlul asupra tuturor nivelurilor vieții sociale, inclusiv asupra copilăriei. Țara devenise forțat republică în urmă cu nici doi ani, partidele democratice fuseseră desființate, iar singurul care avea drept de existență era cel comunist. Potrivit Laviniei Betea, istoric specializat în comunism românească, organizația de pionieri din România este fondată în 1949, într-un context în care „la fel ca pentru tot ce a fost schimbat după război în România, modelul era sovietic”. Arhitectura pionieratului românesc urmează îndeaproape un tipar importat cu de-a sila din Uniunea Sovietică. Aici organizația fusese creată în 1922, sub coordonarea lui Anatol Lunacearski, primul comisar al poporului pentru instrucție publică. S-a întâmplat imediat după războiul civil (1918-1921) în urma căruia Rusia a pierdut 13 milioane de oameni și a căzut definitiv pradă comunismului lui Lenin, Troțki și ai celorlalți bolșevici. În viziunea lui Anatol Lunacearski, educația copiilor avea menirea să formeze un nou tip de om. „Sursele sale de inspirație pentru educația «omului nou» sunt eclectice și multiple”, explică Lavinia Betea, de la cercetășia americană și mișcările de tineret, inclusiv cele de tip fascist, până la modelele religioase de integrare comunitară a copiilor. În România, organizarea pionierilor a implicat personaje care vor avea ulterior roluri-cheie în aparatul de stat. „Un detaliu interesant este că, în organizarea ei, a fost implicat Iulian Vlad, cel care avea să devină ultimul șef al Securității, atunci tânăr învățător”, spune istoricul Lavinia Betea. La celălalt capăt al cronologiei, „ultima președintă a Consiliului național de conducere a organizației a fost Poliana Cristescu, fosta noră a Ceaușeștilor”. Pentru regimul comunist, copiii reprezentau un public țintă esențial. „Educația copiilor, a tinerei generații este un obiectiv al tuturor comunităților umane”, admite Lavinia Betea. Diferența apare însă în amploarea și ambiția proiectului politic. Regimul comunist urmărea „formarea unui prototip uman diferit și la scară mondială – «omul nou»”. Într-o primă etapă, acest model era homo sovieticus - omul sovietic, un tip uman conceput ca parte a unei națiuni noi, desprinse de identitățile etnice individuale. În primii ani de după revoluția bolșevică (1917 – puciul de la Sankt-Petersburg, 1918-1921 – războiul civil), doctrina extremistă de stânga a comuniștilor care acaparaseră fostul Imperiu Țarist a justificat inclusiv tentativa de a scoate complet îngrijirea și educația copiilor din familie și transferarea integrală a acestor activități către stat. Primii responsabili cu educația din URSS își doreau ca inclusiv bebelușii să fie îngrijiți în creșe și grădinițe, pornind de la ideea că ei aparțin statului comunist, nu familiei. Din fericire, diferitele proiecte- pilot au eșuat rapid. „Sovieticii nu luaseră în calcul că părinții își îngrijesc bebelușii și copiii gratis”, pe când îngrijitorii și educatorii trebuie plătiți, remarca marele sovietolog Richard Pipes, în „Istoria Revoluției Ruse”. „Le-au lipsit banii, baza materială și personalul necesar”, explică Lavinia Betea. În lipsa acestor resurse pentru preluarea integrală a copiilor, statul a recurs la forme de educație strict controlate politic, în care „interesele și opțiunile familiei erau ignorate”. Într-o societate de tip totalitar, „orice opoziție în fața unei decizii politice este considerată și tratată ca infracțiune”, explică istoricul Lavinia Betea, la fel ca mulți alți experți în istoria comunismului. Acesta este contextul în care copiii de școală din România trebuie să se înscrie automat, începând cu anul școlar 1949-1950, în Organizația Pionierilor. România, o țară cu o atitudine liberală și modernă față de educație, în care existau școli private, școli confesionale, școli profesionale și de ucenici și învățământ de acasă, cu singura condiție ca elevii să își dea examenele la vârstele stabilite de stat – a fost uniformizată în numai câțiva ani, prin schimbarea forțată a formei de guvernământ, a regimului politic, prin interdicții, epurări și detenții politice. Tot învățământul a devenit exclusiv de stat prin reforma din 1948. Programele și cursurile, subiect al controlului politic și al cenzurii. „Instituția pionierilor avea ca scop formarea viitorilor cetățeni ca parte a programului politic societal”, explică Lavinia Betea. Copiii cu vârste între 8 și 14 ani erau educați pentru o societate în care munca, retribuția, condițiile de viață și sfera privată și chiar intimă a vieții urmau să fie integrate într-un plan impus de partidul unic. Mesajele politice ajungeau la copii printr-o combinație de activități educative și extra-curriculare. Organizatorii au ținut seama inclusiv de principiile profesionale formulate de Jan Amos Comenius, pedagog ceh din secolul al XVII-lea, considerat părintele educației moderne. Astfel, ca să fie mai eficientă, propaganda comunistă a ținut să respecte în mod special particularitățile de vârstă ale copiilor. „Pentru școlarii mici și preadolescenții care erau pionierii, formele și mijloacele utilizate puteau fi foarte atractive”, povestește Lavinia Betea. Excursiile, taberele, drumețiile, concursurile sportive sau artistice, cercurile de lectură și vizitele la diverse obiective economice și culturale figurau toate în planurile și metodele organizației de pionieri. În același timp, învățarea însăși era un agent al politizării. Dirigintele clasei avea și statutul de comandant instructor al detașamentului de pionieri. În documentele de epocă, obiectivele activităților sunt formulate în limbajul standardizat al propagandei: dezvoltarea atașamentului față de muncă, partid, conducător, patrie sau „cuceririle revoluționare”. „Cine citește acum din arhive planurile de activități ale acestor «instructori» poate avea reprezentarea unui convoi de mici pușcăriași”, punctează Lavinia Betea, distanța dintre limbajul oficial și viața trăită „în două planuri și limbaje distincte – oficial și privat”. Pionieratul era susținut de un aparat simbolic amplu: ceremonii, uniforme, drapele, cravate, insigne, trese, angajamente rostite public, alături de manifestații cu marșuri, fanfare și coruri. „Părinții nu aveau voie să pună la îndoială utilitatea lor, cu atât mai puțin să li se opună ori să-și retragă copiii”, subliniază istoricul. Tot acest angrenaj era obligatoriu, comportamentul copiilor-pionieri se înscria în norma lui „așa trebuie”, ceea ce amplifica fenomenul de contagiune al mulțimii. Astfel, chiar și familiile care ar fi fost tentate să nu ia parte la manifestarea generală de adorație la adresa dictatorului și a Partidului Comunist Român, singurul în Republica Socialistă România, țară cu granițele închise, erau presate să intre în rând și să mimeze măcar obediența. Imaginați-vă peer presure la scara națională. Accesul în organizația de pionieri nu a fost însă identic pe toată durata dictaturii comuniste din România (1945-1989). Până în 1964, ultimul an de viață al primului dictator comunist din România, Gheorghe Gheorghiu Dej, copiii cu părinți deținuți politici nu erau primiți în Organizația Pionierilor. Era „o discriminare dureroasă pentru copil”, spune Lavinia Betea, subliniind că adevăratul motiv nu putea fi deloc explicat copiilor. După eliberarea deținuților politici prin decretele secrete din 1963-1964 (regimul nu acceptase oficial că practica detenția politică astfel că și eliberarea sutelor de mii de nevinovați trebuia mușamalizată) și declararea oficială a „lichidării dușmanului de clasă”, primirea în organizația de pioneri a devenit o procedură obișnuită, de regulă făcută în tranșe, „în serii”, în funcție de rezultatele școlare și comportament. Toți copiii, fără excepție, deveneau pionieri. Nimeni nu trebuia să scape de la a jura credință Partidului Comunist și conducătorului lui. Comportamentele urmărite prin acest sistem erau cele ale „bunului cetățean” al unei țări socialiste cu regim comunist. O formulare sintetică a acestor valori se regăsea în angajamentele rostite de copil la ceremonia de primire a cravatei și ulterior: „Eu, (numele și prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor”. Exista și legământul pionieresc, ce era înscris și în carnetul de pionier, precursor al viitorului carnet de partid: „Voi învăţa şi voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului şi Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pionierești”. Deviza pionierilor era repetată cel mai des și a fost deja invocată: Instructorul: „Pentru gloria poporului şi înflorirea Romaniei socialiste, pentru cauza Partidului – Înainte!”. Pionierii: „Tot înainte!” Cât despre „cravata roșie cu tricolor”, bucata de poliester se cerea onorată întocmai ca un obiect de cult: „Nu aveam voie să facem nimic care ar fi întinat cravata roșie de pionier, nici un fel de comportament în afara școlii”, povestește Cătălina Andrieș, „Dacă eram îmbrăcați în uniformă și purtam cravata, ne scoteam cravata sau mergeam acasă să ne schimbăm înainte să ieșim la joacă, ca nu cumva să existe o ceartă între copii și să ne îmbrâncim, pentru că imediat ajungea la urechile instructorului de pionieri. Ți se lua cravata dacă era ceva mai grav”, ceea ce echivala cu scăderea notei la purtare și chiar probleme mai grave. Tiberiu Popard povestește că riscul de a pierde cravata apărea ca o sancțiune majoră, resimțită ca o rușine publică. Lipsirea de cravată era corelată cu scăderea notei la purtare, ceea ce bara accesul în licee de top sau la diverse alte activități sportive sau culturale. Statutul de pionier era perceput ca un semn de valoare personală, construit prin bune rezultate școlare, comportament și fapte considerate utile colectivității, într-un sistem în care recunoașterea venea prin conformare și performanță pe trasee profesionale strict delimitate. Lui Carmen Crețu, acum avocat, îi revin în minte imagini ale aceleiași uniformizări: „Știu că era obligatoriu să purtăm cravata. Trebuia să o ai la tine. Era cumva încorsetant și nu tocmai plăcut, dar mulți colegi, în special băieți, o dădeau jos și o puneau în buzunar. La inspecții sau când veneau să ne verifice uniforma, o scoteau și o legau la loc. Trebuia să fie tot timpul. Era ca un semn de apartenență”. „Paradisiacă”: copilăria ca spațiu al libertățiiÎn amintirile celor intervievați, copilăria dinainte de pionierat se leagă de familie, de locul în care au crescut și de joacă; firesc, e copilăria dinainte ca învățarea să capete o dimensiune instituțională. Gabriel Petrescu a copilărit la marginea Bucureștiului, în comuna Chiajna. Aici, viața de zi cu zi era strâns legată de ritmul marelui oraș, mulți consăteni aveau serviciul în oraș. Bunicul și mama lui Gabriel lucrau la București. Tatăl era profesor și, mai târziu, director de școală, cu repartiții succesive în mai multe sate din județul Ilfov. Viața de familie se desfășura într-o formulă extinsă, „trei generații în aceeași ogradă”, chestiune care simplifica funcționarea zilnică a gospodăriei. „Era mult mai ușor pentru copiii școlari. Așa cineva era tot timpul cineva acasă, aveai cine să îți pună de mâncare, să te îndemne la teme și să îți dea sau să nu îți dea voie să ieși pe stradă, la joacă”, își amintește el. Deplasările zilnice aveau propriile reguli ale vârstei și zonei. „Când eram eu școlar, părinții însoțeau copiii la școală doar la deschiderea anului și la serbarea de sfârșit de an. În rest, copiii mergeau exclusiv pe jos, chiar și la grădiniță, formând mici cete de copii vecini”. În contrast, „în Bucureștiul vecin, era epoca copiilor cu cheia de gât”. Aceștia erau copii orășeni care locuiau la bloc, ai căror părinți lipseau 10-12 sau chiar 14 ore pe zi de acasă. Pentru ei nu exista cineva care „să le pună de mâncare”, „să îi îndemne la teme”. Acești copii – vecini de scară (de bloc) sau de cartier, ieșeau la joacă „cu cheia de gât”, cu temele făcute sau nu. Toți purtau la gât o panglică, un șnur sau o simplă sfoară, trecută prin orificiul pentru breloc al cheii apartamentului în care locuiau. Părea singura soluție să nu piardă această cheie. (Soluția nu era infailibilă. Nu puteai purta cheia la gât când săreai „elasticul” sau când o imitai pe Nadia Comăneci cu mâinile atârnate pe bara de bătut covoare din spatele blocului. Agățai cheia într-un arbust sau de gard și o uitai acolo ... n.r.) Privind înapoi, Petrescu își adună copilăria într-un singur cuvânt – „paradisiacă. Joaca ocupa aproape tot timpul liber, într-un spațiu dominat de natură și de mișcare. „Trăiam într-un mediu natural, cu străzi circulate doar de căruțe și rare mașini Dacia 1300”, cu lunca Dâmboviței, locuri de scăldat, terenuri improvizate de fotbal și jocuri care se succedau de dimineață până seara. În cazul lui Marian Despina, născut în 1960, orășelul Drăgășani/jud. Vâlcea a fost spațiul geografic al copilăriei. Provine dintr-o familie fără referințe politice. Tatăl era sondor, iar mama – telefonistă. Totuși, chiar din interiorul acestei normalități apar primele semne ale unei realități fracturate. Despina, fost actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, își amintește că a aflat de copil că există lucruri care nu pot fi spuse. „Fiind o societate bazată pe minciună, încet, încet, îți dădeai seama că ceva nu e în regulă, că ceva nu funcționează. Mai ales când îți spuneau părinții acasă că «asta nu ai voie să vorbești»”. Ascultarea postului Europa Liberă făcea parte din această educație tacită în privința limitelor foarte restrânse ale libertății. „Tatăl meu era ascultător al postului de radio și îmi zicea mereu «să nu spui la nimeni, să nu spui la nimeni treaba asta»”. Radio Europa Liberă, postul de radio finanțat, ca și azi, de Congresul american, și destinat informării corecte a publicului din țările rămase în spatele Cortinei de Fier (citește „aflate sub control sovietic”), nu difuza îndemnuri militante la nesupunere față de autoritățile comuniste de la București. Dar regimul comunist considera o amenințare inclusiv simpla difuzare a știrilor despre ce se întâmplă în lume. Republica Socialistă România ținea să aibă monopolul tuturor informațiilor și proteja acest monopol prin acțiunile brutale ale poliției politice – Securitatea. Tiberiu Popard își plasează copilăria în Bucureștiul anilor ’80, într-un timp petrecut mai ales alături de bunici. „Din punctul meu de vedere, de copil, a fost o perioadă foarte frumoasă. Dar e strict punctul de vedere al unui copil”. Crescut lângă Parcul IOR, își amintește iernile pe derdelușurile de pe malul lacului înghețat, sania. Iar „când era primăvară, jucam toate jocurile posibile – castelul, v-ați ascunselea, rațele și vânătorii”. Bucuriile coexistau însă cu lipsurile și penuria de orice din ultimul deceniu comunist. Copii își suplineau deseori părinții la cozi. Cât despre entertaiment, „televizorul era foarte puțin, era un program de două ore pe zi și ne uitam la desene animate la bulgari”. Iarna aducea frigul din apartamente, compensat cu greu prin soluții improvizate. „Bunica mea încălzea apă, o băga în sticle și le punea în pat, ca să mă încălzesc”. „Erai învățat ce să nu faci”În toate timpurile & regimurile, odată cu intrarea în școală, copilăria capătă o formă mai clar reglementată. Spațiul jocului este dublat de un sistem de reguli, ierarhii și așteptări, iar relația cu autoritatea începe să se construiască zilnic, prin gesturi, sancțiuni și evaluări continue. Dar școala anilor ’70-’80, așa cum o descrie Gabriel Petrescu, impunea o disciplină severă, aproape militarizată. „Nu se mișca în front”, spune el, iar tăcerea din clasă era parte din normalitate. Profesorii aveau prestigiu și autoritate, iar controlul se exercita prin pedepse fizice, verificări inopinate și reguli care țineau de aspectul exterior. Presiunea ideologică pentru a obține indivizi disciplinați nu lua forma unor îndemnuri explicite, ci mai degrabă a interdicțiilor: „erai învățat nu ce să faci, ci ce să NU faci”. Exemplele sunt mărunte, dar nenumărate, și tocmai de aceea persistente: manualele cu portretul lui Ceaușescu pe prima filă, tabloul cu „tovarășul” atârnat deasupra tablei, limitele trasate în jurul subiectelor despre care „să nu vorbești deloc”. Un episod din anii de școală surprinde tensiunea dintre discursul oficial și ceea ce copilul știa de acasă. La o oră de clasă, chiar în fața unui profesor care preda învățământ politic, Gabriel și un coleg, Sebi, s-au lăudat că ei ascultă „Vocea Americii” și „Europa Liberă”. Din fericire, reacția a fost una de avertisment: „Bă, capsomanilor, să nu mai ziceți așa ceva niciodată. Dacă în locul meu era aici cineva de la partid, îi băga pe maică-ta și pe tac'tu în pușcărie”. Școala apare, în cazul copilului care a fost Marian Despina, ca un spațiu lipsit de presiune ideologică resimțită conștient. „Lucrurile ni se păreau firești”, spune el, vorbind despre o lume în care ideea de disidență părea că nu există. A sta în bancă – inclusiv cu mâinile la spate – a învăța bine, a urma un traseu previzibil țineau de normalitatea zilnică. Dar în acest decor intervine sancțiunea, degradarea, umilința de a fi lăsat în urmă. Deși avea cele mai bune calificative, o altercație minoră cu fiul învățătoarei a dus la amânarea ceremoniei de primire în rândul pionierilor. „El era mai mic cu un an și venise să ne dea sfaturi nouă, să ne spună cum să ne prezentăm, cum să spunem poeziile despre pionieri. M-au apucat dracii și l-am luat la palme: «Stai, mă, un pic, ești mai mic și îmi spui tu mie?». Și, ca pedeapsă, m-au scos din rând cu colegii mei și mi-au spus că eu nu o să fiu pionier. Eram doar eu în situația asta, care aveam numai note de zece, și încă doi, care erau repetenți”, povestește el râzând. „O lună de zile a fost pedeapsa asta și m-am simțit absolut umilit, că nu m-au făcut pionier atunci, în clasa a II-a” , adică în prima serie, cea a premianților. A fi bun la învățătură însemna vizibilitate și respect, iar rezultatele erau luate în serios de profesori și de colegi. Presiunea ideologică rămâne, și aici, difuză. Manualele aveau portretul lui Ceaușescu pe prima filă, iar copiii îl mâzgăleau uneori, fără ca gestul să fie urmat de sancțiuni severe. De obicei, mâzgălicii nu se opreau la prima pagină, așa că reacția învățătorului sau dirigintelui se limita la o mustrare, iar lucrurile își urmau cursul obișnuit. Premianții în față, ceilalți în spateIntrarea în Organizația Pionierilor apare ca un proces gradual și obligatoriu. Era legat de performanță școlară, comportament și de o succesiune de pași considerați naturali în parcursul unui elev format în logica școlii socialiste. Debutul acestui traseu a pornit pentru Gabriel Petrescu la fel ca pentru milioane de copii. Într-o clasă obișnuită, de aproximativ 35-40 de elevi, primirea în pionierat se făcea pe serii. Premianții și cei cu mențiuni intrau primii, încă din clasa a doua, apoi urmau alte tranșe, în trimestrele sau anii următori. Unii copii rămâneau în afara organizației până în clasa a opta, vizibil separați chiar și în fotografiile de grup, așezați în spate, în uniforma standard de școală. Dar acești elevi nepolitizați erau o excepție. În realitate, aproape nimeni nu scăpa de pionierat. „La sfârșitul anilor ’80, toată lumea devenea pionier, chiar dacă nu în momentul acela” din clasa a II-a, își amintește Cătălina Andrieș, profesor și antreprenor, co-fondatoarea Muzeului Comunismului, o instituție care funcționează cu fonduri private. „Era o formă de pedeapsă de a nu-i face pionieri pe cei care aveau rezultate slabe la învățătură sau care erau indisciplinați. Dar, într-un final, după câteva luni, exista un proces prin care treceau și ei, chiar dacă nu era așa somptuos ca cel prin care am trecut noi”, premianții. Un mecanism similar era valabil și la începutul anilor ’80, își amintește Carmen Crețu, astăzi avocată, făcută pionieră în 1982. „Elevii problematici sau cei care proveneau din familii nu foarte sigure, unde exista un mic semn de întrebare, erau făcuți în ultima serie sau li se întârzia festivitatea”, spune Carmen Crețu. „Se presupunea că a fi pionier este un merit și nu meriți să fii pionier în orice condiții. Trebuia să treci de niște rigori la cei șapte ani”. Chiar și așa, accesul era perceput ca fiind automat, rezultatele bune la învățătură condiționau doar ordinea în care primeai „cravata roșie de pionier”. „Era un pas normal, într-o carieră «corect ghidată» de comunism”, spune Gabriel Petrescu, plasând pionieratul într-o succesiune explicită: șoim al patriei, pionier, apoi Uniunea Tineretului Comunist (UTC), apoi Partidul Comunist Român (PCR). La baza acestei structuri se aflau deci „Șoimii Patriei”, organizația politică din grădiniță. În timpul dictatorului Ceaușescu, inclusiv copiii preșcolari îmbrăcau uniforma comunismului. În cazul copiilor de 4-6 ani, era vorba de cămașă portocalie, pantaloni/ fustițe albastre (un albastru mai deschis decât în cazul pionierilor) și o cravată roșie cu un strop de tricolor care se prindea de primul nasture al cămășii. Uniforma șoimilor era din poliester de cea mai proastă calitate, spre disperarea mamelor și disconfortul copiilor. Pentru pioneri, se găseau în magazine cămăși albe de bumbac. În lipsa unor criterii de departajare școlară, în rândul șoimilor patriei erau incluși toți copiii. Dar unele grădinițe, grație unor educatoare care nu țineau să facă exces de zel, uniformele portocalii cu cravată roșie apăreau doar în ultimul an sau deloc. La școală însă, criteriile de selecție și de acces în pionierat, după cum rememorează Cătălina Andrieș, erau legate aproape exclusiv de performanța școlară. „Îmi aduc aminte foarte clar că trebuia, ca pionieri, în primul rând să avem rezultate bune la învățătură. Acum vă dați seama că toți fiind pionieri, nu este ca și când s-au pus cu burta pe carte și dintr-o dată au fost toți buni la învățătură”. Ea își amintește cum presiunea regimului care se voia ultraperformant se muta asupra școlii și profesorilor. Ei erau încurajați să declare doar elevi care trec clasa, fără corigenți, fără repetenți. Asta făcea ca mulți elevi cu rezultate slabe să primească cinci sau șase doar ca să dea prost în statistici, iar școala să poată arăta că toți pionierii sunt disciplinați și au rezultate bune la învățătură. Marian Despina e de părere că pionieratul era perceput ca o recompensă firească, dar lipsită de conținut real. Anunțul venea direct de la învățătoare, sub forma unei pregătiri pentru o ședință festivă, cu poezii învățate dinainte. Copilul nu știa și nici nu afla ceva despre organizația de pionieri sau despre Partidul Comunist pe care îl slujea. Criteriul era unul simplu și natural: „Dacă înveți bine, ești pionier”. În relatarea lui Tiberiu Popard, intrarea în organizație apare asociată cu ideea de selecție și prestigiu. Pentru copilul care era a deveni pionier nu era garantat și putea fi amânat în cazul indisciplinei. Era ceva ce nu voiau să ți se întâmple. Explicațiile despre ce însemna să fii pionier veneau sub forma lozincilor și a discursului despre „viitorul luminos”, asimilate fără a fi puse în discuție. „Dar nici nu voiam să alegem. Că nu știam ce să alegem”, spune Marian Despina. Loialitatea față de regim era conștientizată mult mai târziu, în adolescență, când semințele „omului nou”, adică ale cetățeanului disciplinat, care nu contestă și nu iese din rând, erau deja sădite. Vârsta fragedă în care copiii erau direcționați, fără posibilitatea de a refuza, spre o organizație politică, nu era singura vulnerabilitate a individului în fața aparatului de partid și de stat și în fața mașinăriei de propagandă. Trăind într-o țară cu granițele închise și lipsită de nenumăratele opțiuni pe care libertatea economică și de circulație le creează în societățile libere, ideea de reușită școlară era singura perspectivă de succes, dar și singura conformă cu cerințele statului comunist. Țara, partidul și conducătorul erau menite să devină totul pentru un pionier adevărat. Familia era acolo de 8 Martie și, eventual, de 23 August când tatăl lua parte la manifestația de Ziua Națională, dar rolul ei se îngusta din ce în ce mai mult. Carmen Crețu își amintește că învățătura era privită ca o datorie față de colectiv, parte dintr-un cod moral impus de regim. „Învățătura nu trebuia să fie ca să te crească pe tine, ca individ neapărat, cât să crească ideologia, partidul, țara. Adică tot ce făceai tu, trebuia să fie în scopul dezvoltării socialismului, comunismului. Cred că regulile de bază erau învață, nu minți, muncește” de dragul Republicii Socialiste România și al „conducătorului iubit, tovarășul Nicolae Ceaușescu”. Adina Rosetti, scriitoare și autoarea volumului „Întâiul meu cuvânt de pionier”, privește azi sistemul ca pe un mecanism construit să acționeze înainte ca un copil să-și formeze discernământul: „Evident că scopul era acesta, de a controla, de a începe propaganda încă din grădiniță. Nu era vorba doar de ce însemna să fii pionier, dar de tot ceea ce învățăm în fiecare zi, de la odele închinate conducătorului și consoartei sale la fiecare serbare, toate astea făceau parte dintr-un sistem. Erau mai multe piese de puzzle care se aliniau în același scop: a crea indivizi obedienți care să slujească în continuare sistemului”. Un ritual generațional și o uniformă care te făcea vizibilZiua în care un copil devenea pionier era una special marcată, diferită de rutina obișnuită a școlii. Nu prin emoție neapărat, dar printr-un ceremonial bine stabilit, cu adulți în poziții clare de autoritate, cu gesturi repetate de la o generație la alta și cu o uniformă care făcea vizibilă apartenența. În povestea lui Gabriel Petrescu, ceremonia de intrare în pionierat apare ca un moment strict organizat, cu o distribuție precisă. Participau învățătoarea, comandanta de pionieri a școlii, profesorul responsabil de pionieri, uneori directorul, iar prezența cuiva „de la partid” era constantă. La Chiajna, sediul PCR se afla chiar peste drum de școală. Ierarhia era ușor de citit și din culorile șnururilor: roșu pentru comandant de grupă, galben pentru comandant de detașament, albastru deschis pentru locțiitor de comandant de unitate, albastru închis pentru comandantul de unitate. Gabriel a purtat, pe rând, șnur roșu și apoi albastru deschis. Uniforma de pionier este una dintre amintirile cele mai concrete. Cămașa albă și pantalonii erau din nylon/ poliester, într-o croială standard care nu ținea cont de vârstă sau statură. Lipsa vestonului făcea ca iarna să fie greu de suportat, iar puloverele să fie strecurate pe sub cămașa subțire. Insignele și stemele, realizate din metal ieftin, purtau simbolurile statului socialist, identice cu cele de pe monedele cu care copiii se jucau zilnic, lucru care le golea rapid de solemnitate. Marian Despina își amintește că ceremonia a fost una foarte simplă. Toată școala era adunată, directorul ținea un discurs despre vârsta și meritele elevilor, se cânta „Sunt pionier, am cravata mea”, cântecul care însoțea momentul primirii în organizație, se aplauda, iar profesoarele puneau cravatele la gâtul copiilor. Totul se încheia cu o strângere de mână. Simbolistica? „Cravata roșie reprezenta sângele eroilor comuniști”. În anii 1980, regimul Ceaușescu menționa puțin spre deloc Uniunea Sovietică. La Moscova venise la putere reformistul Mihail Gorbaciov, datorită căruia comunismul se va prăbuși fără vărsare de sânge, în 1989. Carmen Crețu își amintește că a plecat de dimineață de la Alexandria la București. Fiind premiantă, a devenit pionieră în seria întâi și a primit cadoul unei deplasări în București. Dar ziua a luat o întorsătură proastă: „Amintirea cea mai pregnantă din ziua aia este că am vomitat întruna în autocar, și la dus, și la întors. Adică dacă mă întreabă cineva ce s-a întâmplat în ziua în care ai devenit pionier, asta îmi aduc aminte: că am vomitat non-stop și că îmi era foarte foame, la un moment dat”. Ceremonia din Capitală a fost solemnă și a cuprins o serie de gesturi precise, ritualice: „Atunci când ne-au pus cravata roșie propriu zisă, că de fapt asta era procedura, cred că am spus un jurământ cu mâna pe drapelul roșu, în care jurăm sau promiteam că o să apărăm, o să iubim patria și poporul”. În cazul Adinei Rosetti, după zile și zile de învățat și recitat discursuri primite de la tovarășa învățătoare, emoțiile au fost atât de puternice, încât aproape au compromis momentul. „Îmi aduc aminte că mi-am uitat ghiozdanul acasă. Asta a fost o chestie care era să-mi și saboteze bucuria acelei zile, pentru că o așteptam, era încununarea noastră – cam așa fuseserăm crescuți la școală să așteptăm acest moment, în care practic va fi un pas spre desăvârșirea școlărească”. Cu ghiozdanul aproape uitat și mergând „ca o floare la școală”, Adina a stârnit mânia tovarășei de la catedră. „M-a șicanat cumva, m-a amenințat că, pentru că sunt așa de «gură-cască», nu am să fiu făcută pionier. Ceea ce era o mare rușine să rămâi copilul pe dinafară.”. În cele din urmă, a luat parte la ceremonie, pe care o descrie ca pe o „predare a ștafetei” între generații: „Erau copiii de clasa a 4-a. Cred că ei erau cei care puneau cravata la gât, cumva ca să continue această tradiție pionierească”. Tiberiu Popard a identificat în ritualul de intrare în pionierat elemente din ceremoniile pentru soldați. „E o chestie militară, din punct de vedere formal, cred că ceremonia se desfășoară la fel și când se pun grade”, spune el. Apoi pe parcurs, „până să ajungi la un grad, de la șnur roșu la galben, de exemplu, ți se dădea câte o tresă, încă una… era în genul militar structurat”. Precum în cazul Adinei Rosetti, Tiberiu remarcă cercul fără sfârșit al ștafetei comuniste între copii: „Pe mine mă făcea pionier o generație care era deja pionieră și eu, la rândul meu, mai târziu, am făcut pe alții pionieri”. Dacă pentru unii, momentul s-a redus la emoții sau întâmplări personale, pentru alții a rămas imaginea unui ritual repetitiv, atent regizat, în care solemnitatea gesturilor se amesteca cu sentimentul de apartenență. Pentru co-fondatoarea micului Muzeul al Comunismului din Centrul Vechi al Bucureștiului, Cătălina Andrieș, ceremonia respectivă a fost o succesiune de momente atent coregrafiate, care făceau parte dintr-un scenariu reluat an de an. „Am fost toți aliniați, pe fiecare clasă. Am fost întâmpinați de copii mai mari, care erau cu cravatele pregătite. Cravata ne-a fost pusă la gât la propriu de elevii mai mari, nu de învățător”. Dincolo de solemnitatea gesturilor descrise, Cătălina spune că a trăit momentul cu un amestec de emoție și frustrare: „Eram îndemnați de la școală să avem iubire față de partid, de patrie, de Ceaușescu. Pentru mine, a fost un moment foarte important și chiar am fost afectată emoțional, pentru că nu am fost considerată un elev suficient de bun încât să primesc un șnur – măcar roșu – din cele trei care se ofereau pionierilor”. Pionier în teorie, copil în practicăDupă primirea cravatei roșii, uniforma de pioner devenea obligatorie cel puțin trei zile pe săptămână. În celelalte trei zile (se învăța și sâmbăta), purtai uniforma bleumarin de școlar, dar întotdeauna cu „cravata roșie cu tricolor” la gât. Dar viața revenea rapid la ritmul ei obișnuit. Cravata nu schimba mersul zilnic la școală, temele sau joaca de după-amiază. Pentru mulți copii, pionieratul rămânea o formă fără conținut imediat, ceva ce era obligatoriu, dar mai degrabă ca o structură abstractă. Diferența se făcea simțită abia atunci când performanța școlară atrăgea sarcini în plus. Șnurul albastru deschis, semn al poziției de locțiitor de comandant de unitate, aducea mai puțină mândrie și mai multă constrângere. „Ăsta devenise cumva blestemul meu”. Urmau deplasări frecvente la ședințe pionierești de sector sau la Palatul Pionierilor, cu drumuri lungi, discursuri interminabile și multă așteptare. Unele dintre aceste întâlniri-ședințe în care participanții erau cei mai merituoși școlari au devenit memorabile prin absurdul lor. La o ședință de iarnă, care se prelungea de ore întregi, copiii stăteau pe scaune și ațipeau. Erau obosiți și flămânzi. Un pionier aflat în prezidiu a adormit lângă microfon și s-a trezit brusc din cauza zgomotului pe care l-a făcut, dar râsetele din sală au fost imediat acoperite de aplauze înregistrate. Cântecele și poeziile patriotice făceau parte din decor și erau învățate de toată lumea, cântate mai degrabă cum se nimerea. Lipsa selecției sau a pregătirii muzicale transforma momentele corale într-un amestec dezacordat. Limbajul propagandistic rămânea rigid, iar copiii îl lăsau să treacă pe lângă ei. „Scorțoșenia organizațiilor pionierești și limbajul de propagandă se lipeau de copii ca nuca de perete”. Ce se lipea totuși erau orele și zilele irosite în repetiții și programări, precum și emoțiile, insolația sau dârdâiala de frig, oboseala provocate de manifestațiile de tip Coreea de Nord. Și se mai lipea ceva: sentimentul, apoi convingerea că „nu ai încotro”, că „așa trebuie”, vajnicii înaintași ai lui „csf? ncsf!” Manifestațiile de 1 Mai sau 23 August adunau copiii pe stadion, cu pancarte și lozinci, sub supravegherea profesorilor și a activiștilor de partid. Pregătirea începea cu aproximativ o săptămână înainte și presupunea exerciții de încolonare și strigăte ritmate. Pentru copii, experiența era mai degrabă una socială. „Ne simțeam foarte bine, pentru că eram foarte mulți elevi și puteam după să ne jucăm”. Atmosfera acestor evenimente era însă foarte diferită de ce se vedea din afară. Cătălina Andrieș își amintește că participarea era obligatorie și adesea obositoare. „Nu puteai spune nu. De cele mai multe ori, pionierii mergeau la manifestările de 23 august sau de 1 mai, acele secvențe de pe stadion în care erau dansuri; coregrafii întregi erau de cele mai multe ori formate de pionieri”. Repetițiile durau luni, în condiții nu tocmai prietenoase și fără pauze suficiente. Copiii erau chemați deseori pe stadioane sau în curțile școlilor, pentru a repeta coregrafii elaborate, sincronizate la secundă, menite să arate ordinea și entuziasmul tinerei generații. „Sora mea, pentru că era mai mare, a fost în mai multe ocazii în soare; condițiile nu erau neapărat bune. Acele repetiții erau însă ocazia de a primi mâncare. Lucrurile erau așa de grele în anii ’80, încât era o bucurie de a mânca în momentul în care mergeau la repetiții”. La acestea, Carmen Crețu își amintește că pionieratul însemna și muncă fizică. Vara, elevii erau trimiși la „practica agricolă” – culegeau cartofi sau bumbac în gospodăriile agricole de partid, o experiență prezentată drept parte din formarea lor civică. Era ocazia în care copiii de la sat se întâlneau cu cei de la oraș. Liceenii - cărora le era impus același tip de voluntariat, dar zile de-a rândul - au adunat însă amintiri dureroase. Statul falimentar își aronda astfel muncă nenormată și, mai ales, neplătită, din partea a milioane de mâini de lucru, tineri cazați și transportați în condiții improprii, în zone izolate, fără asistență medicală. Tiberiu Popard vorbește despre manifestațiile la care luau parte și copii dintr-o perspectivă diferită, râvnea să se apropie de „tovarășul”. „Culmea, eu voiam foarte mult să particip. Pentru noi, cum eram construiți atunci, ni se părea o mare onoare”. Selecția conta în sine. „Mi-am dorit să îi dau eu flori lui Ceaușescu, dar nu ajungea să-i dea oricine, decât cei mai buni. Campionul”, adaugă, râzând. El crede că nu a fost învățat să își dorească să facă asta, ci că mai degrabă simțea o motivație, o nevoie de validare. Însemnele și activitățile pionierești funcționau ca un marker de recunoaștere publică. „Ele îmi acordau o valoare adevărată, adică recunoscută în societate”. Ce se vede abia mai târziuPrivită retrospectiv, experiența pionieratului se desprinde clar de felul în care era trăită la vârsta copilăriei. Ceea ce atunci părea o succesiune de ritualuri, deplasări și obligații formale capătă, în timp, conturul unui mecanism mai amplu. Privit de la 35 de ani distanță, pionieratul apare pentru Gabriel Petrescu ca „mecanism de propagandă și de înregimentare, pe model de import sovietic”, adaptat stângaci și, în cele din urmă, ineficient. Ce a rămas ține de episoade izolate, memorabile prin caracterul lor straniu sau absurd. O tabără de vară la Pustnicul, cu ședințe pionierești în aer liber, ping-pong pe mese de ciment și concursuri prin pădure, este întreruptă brusc de un ordin de partid. Copiii sunt urcați în autobuze pentru o vizită a lui Ceaușescu la Romexpo. „Nu trebuia să facem mare lucru, doar să stăm aliniați pe șiruri, să aplaudăm și să dăm din stegulețe”. Curiozitatea de a-l vedea pe viu pe „tovarășul omniprezent” se stinge rapid: un activist observă uniforma neconformă, cu pantaloni scurți, și îl mută pe Gabriel în spate. „Când a trecut coloana de Dacii negre, n-am văzut nimic”. Imaginea pionieratului se fixează, pentru el, în detalii precum statuia Leul de la Cotroceni, capăt de linie al autobuzului 52, drumurile făcute spre Palatul Pionierilor alături de profesorul responsabil de pionieri, un bufet cu sandvișuri prea scumpe. „Băleam la ele, dar evident că n-aveam un sfanț”. Gestul asociat rămâne salutul pionieresc, stângaci și forțat, comparat mai târziu cu salutul militar. Cu trecerea anilor, Marian Despina își raportează altfel copilăria și pionieratul. „Să privim spre trecut zâmbind”, spune el cu un aer înțelept. „Nu simțeam frică atunci. Nu gândeam atunci că ar fi ceva greșit”. Ceea ce domină retrospectiv este ideea de copilărie, nu cea de constrângere. Poeziile și cântecele propagandistice i s-au șters aproape complet din minte. „Memoria mea a eliminat lucrurile care nu sunt afective”. În schimb, Tiberiu Popard asociază pionieratul cu ideea de „performanță și de dezvoltare a valorilor umane”. Experiența este pusă în relație directă cu școala și învățătura și cu felul în care erau validate public. Acum „nu se mai pune accent nici pe școală, nici pe educație”, observă el. Consecințele educației făcute în totalitarismPrivită astăzi, perioada pionieratului nu poate fi desprinsă de felul în care regimul comunist a gândit educația copiilor ca proiect politic. Istoricul Lavinia Betea propune o lectură comparativă, raportată la alte modele instituționale de educație a tinerilor, din trecut și din prezent, cu avantajele și limitele lor. Un punct central rămâne relația cu familia. „Ignorarea familiei, în primul rând”, spune istoricul, a fost una dintre deficiențele majore ale acestui sistem. Educația copilului era concepută ca responsabilitate a statului, în timp ce familia devenea marginală. În mod natural, „familia este prima instituție responsabilă de educația copilului”, subliniază Lavinia Betea, incluzând aici atât dimensiunea religioasă, cât și pe cea politică. Or, în condițiile în care statul acapara aproape total copiii – atât prin ceea ce învățau la școală, cât și prin absența prelungită de acasă a părinților, pionieratul funcționa ca un instrument de politizare a educației școlare „în scopul reproducerii tiparelor de gândire și comportament impuse de un regim totalitar”. Dincolo de această dimensiune, pionieratul administra o mare parte din activitățile extracurriculare. „Cercurile artistice și științifice, concursurile care dezvoltă motivația și spiritul competitiv, drumețiile și excursiile” erau acaparate de viața pionierească, amintește istorica. În acest sens, organizatorii programelor contemporane, precum „Săptămâna altfel” sau „Săptămâna verde” ar putea găsi „surse de inspirație în arhivele școlilor unde profesează”. „Este paradoxal că înainte de 1989, deși societatea nu era nici pe departe atât de competitivă ca astăzi, educația promova mai acut spiritul de competiție”, observă Lavinia Betea. Imaginea de sine se construia prin comparație, iar această comparație putea orienta copilul, profesorul și familia spre anumite trasee educaționale. „Știi că ai aptitudini pentru desen deoarece prin comparație cu colegii tăi desenezi mai cu plăcere și mai frumos”, punctează ea. Adina Rosetti, care a scris volumul „Întâiul meu cuvânt de pionier”, privește azi acea perioadă ca pe un teren fertil pentru dialog între generații – între părinți, bunici și copiii din ziua de azi, care, cred ea, că au nevoie să afle și aceste lucruri. „Mă bucur că am făcut asta, pentru că văd că deja unele lucruri se uită, trecutul începe să fie mistificat. Există un trend foarte periculos al nostalgiei față de acele vremuri și mă bucur că, măcar la nivelul literaturii pentru copii, am reușit să deschid un dialog pe tema asta”. Ca și alți intervievați ai Europei Libere, își amintește lecțiile de tăcere ale copilăriei trăite sub supravegherea dublă a școlii și a familiei. „Exista o delimitare foarte clară între ceea ce vorbeam în casă și ceea ce vorbeam în afara casei. Părinții mei mă instruiau de fiecare dată când ascultau Europa Liberă. Am această amintire foarte clară cu ei în bucătărie, ascultând radioul încet, aproape camuflați. După ce îl închideam, îmi spuneau: «Ai grijă să nu spui la școală ce ascultăm noi». Cred că refrenul ăsta l-au auzit multe generații”. Rosetti crede că această viață trăită între două realități – cea rostită și cea ascunsă – a modelat generații întregi, lăsând urme adânci în felul în care oamenii gândesc și se raportează la adevăr. Privit din această perspectivă, pionieratul poate fi un teren de studiu pentru o epocă în care educația a fost profund politizată, dar și un teren de reflecție despre cum sunt construite instituțiile dedicate copiilor. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI https://romania.europalibera.org/a/sa-porti-cravata-rosie-si-sa-juri-credinta-partidului-comunist-roman-era-obligatoriu-pionierii-indoctrinati-prin-uniforme-trese-snururi/33657518.html https://romania.europalibera.org/a/sa-porti-cravata-rosie-si-sa-juri-credinta-partidului-comunist-roman-era-obligatoriu-pionierii-indoctrinati-prin-uniforme-trese-snururi/33657518.html Sun, 08 Feb 2026 17:50:47 +0200 Țară în Service Peste 2.000 de profesori au protestat miercuri în Piața Victoriei din Capitală. Ei sunt nemulțumiți de măsurile luate de guvern pentru diminuarea deficitului bugetar – despre care spun că influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice. https://romania.europalibera.org/a/protest-profesori-capitala/33668943.html https://romania.europalibera.org/a/protest-profesori-capitala/33668943.html Wed, 04 Feb 2026 14:38:21 +0200 Știri România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul pentru Pace pentru Gaza condus de Donald Trump, anunță Administrația Prezidențială de la București. https://romania.europalibera.org/a/romania-invitata-sa-faca-parte-din-consiuliul-pentru-pace/33652969.html https://romania.europalibera.org/a/romania-invitata-sa-faca-parte-din-consiuliul-pentru-pace/33652969.html Sun, 18 Jan 2026 11:29:20 +0200 Știri Două aeronave de luptă F-16, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, au primit sâmbătă noaptea ordin de pregătire a misiunii de monitorizare aeriană după ce a fost identificat un grup de drone în apropiere graniței cu Ucraina, anunță Ministerul Apărării Naționale(MApN). Pentru că dronele au dispărut, misiunea a fost anulată după aproximativ 10 minute. https://romania.europalibera.org/a/drone-la-granita-cu-ucraina-mesaj-ro-alert/33652947.html https://romania.europalibera.org/a/drone-la-granita-cu-ucraina-mesaj-ro-alert/33652947.html Sun, 18 Jan 2026 10:14:28 +0200 Războiul Rusiei contra Ucrainei Premierul Ilie Bolojan i-a transmis marți președintelui Nicușor Dan propunerea de revocare a lui Daniel David din funcția de ministru al Educației, ca urmare a demisiei acestuia din 22 decembrie 2025. https://romania.europalibera.org/a/ilie-bolojan-la-educatie/33647151.html https://romania.europalibera.org/a/ilie-bolojan-la-educatie/33647151.html Tue, 13 Jan 2026 18:06:51 +0200 ȘtiriEducație Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat într-un interviu pentru Antena 3 că reprezentanții Ministerului Apărării și cei ai Ministerului de Interne vor elabora până la finalul săptămânii viitoare un proiect pentru creșterea vârstei de pensionare în structurile de ordine publică și apărare. Măsurile ar urma să fie adoptate în contextul în care Guvernul vizează reducerea cu 10% a fondului de salarii al instituțiilor. https://romania.europalibera.org/a/creste-vrsta-de-pensionare-pentru-armata-si-politie/33647032.html https://romania.europalibera.org/a/creste-vrsta-de-pensionare-pentru-armata-si-politie/33647032.html Tue, 13 Jan 2026 16:32:17 +0200 Știri Cel mai devreme din februarie, românii se vor putea înscrie voluntar să facă armata, iar într-o primă etapă vor fi înscriși o mie de militari voluntari, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruţă, la Antena 3. https://romania.europalibera.org/a/inscrieri-voluntariat-in-armata/33646299.html https://romania.europalibera.org/a/inscrieri-voluntariat-in-armata/33646299.html Mon, 12 Jan 2026 21:36:16 +0200 Știri Asociaţia Forumul Judecătorilor din România consideră „inacceptabil” ca magistraţi cu funcţii de conducere „să recurgă la un limbaj defăimător, în loc să angajeze un dialog instituţional onest asupra problemelor semnalate de colegi ai lor referitoare la presiuni ierarhice, standarde duble şi frică generalizată în rândul corpului magistraţilor”. https://romania.europalibera.org/a/asociatia-judecatorilor-acuza-magistratii-de-atacuri-/33646237.html https://romania.europalibera.org/a/asociatia-judecatorilor-acuza-magistratii-de-atacuri-/33646237.html Mon, 12 Jan 2026 18:58:12 +0200 Știri