Linkuri accesibilitate

Lagărele lui Ceaușescu ep. 2 | Cum au fost folosiți copiii cu dizabilități psihice pentru certificarea medicamentului Aslavital. Cazul Siret


Peste 15 mii de copii au murit în căminele-spital din România ceaușistă, în condiții insalubre și fără asistență medicală reală. Peste 1500 dintre ei ar fi fost internați în căminul-spital de la Siret, din Suceava. 

Florentin Plai este unul dintre foștii copii instituționalizați care au supraviețuit Căminului-spital Siret. Cu un trecut marcat de această experiență dificilă, el împărtășește amintiri care par a se fi petrecut ieri, deși au trecut trei decenii. L-am găsit într-una dintre clădirile dezafectate ale fostului cămin, loc care i-a devenit, între timp, casă.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Florentin Plai relatează condițiile precare din timpul șederii sale în căminul-spital. El vorbește despre provocările zilnice: căldura insuficientă și momentele în care nu aveau suficientă hrană. Dormitorul era aglomerat, iar mai mulți copii erau nevoiți să împartă același pat. „Condițiile - spune Florentin - erau cum erau atunci! Ce să zic… Câteodată era căldură, câteodată nu era.Eram mulți în pat, asta era problema. Dormeam câte doi, câte trei într-un singur pat”.

Plai povestește și despre modul în care infirmierele, asistentele și îngrijitorii interacționau cu copiii. Unele cadre medicale erau mai bune, altele mai puțin atente la nevoile lor. Existau și cazuri de violență: „ (Se purtau-n.r. ) ca într-o piață. Fiecare diferit…așa erau și infirmierele cu copiii. Erau unele mai bune, altele mai puțin bune. Erau (și unele -n.r.) care loveau copii.”

Unii dintre copii erau nevoiți să trăiască în mizerie, printre fecale și urină, mărturisește Plai. Alții ajungeau acolo sănătoși, dar, în doar câteva săptămâni sau luni de la internarea în „Cazarmă”, după cum îi spuneau copiii, adoptau comportamente specifice bolnavilor mintal. „Unii, care nu aveau nicio problemă, acolo se stricau”, povestește Florentin Plai. „Mi-a povestit un fost coleg de al meu că și-a amintit că, după vreo două săptămâni în care a fost internat acolo, se punea cu spatele la perete și făcea exact ceea ce făceau ceilalți copii din sală”.

Pe Florin Plai nu l-a intervievat niciun procuror.

XS
SM
MD
LG