Linkuri accesibilitate

Protestele din universitățile americane continuă. Poliția din Los Angeles a distrus tabăra studenților. Manifestațiile se extind în Europa


Polițiștii au intrat miercuri în tabăra studenților care protestau în campusul Universității din California în Los Angeles, arestând zeci de tineri.
Polițiștii au intrat miercuri în tabăra studenților care protestau în campusul Universității din California în Los Angeles, arestând zeci de tineri.

Protestele studențești continuă în peste 120 de campusuri din Statele Unite. Poliția a intervenit la universitățile din Los Angeles și New York, unde au arestat zeci de studenți care ocupau zone verzi sau clădiri ale universităților.

Sute de polițiști înarmați au intrat joi, pe 2 mai, în campusul din Los Angeles al Universității California (UCLA) și au preluat controlul asupra taberei construite de studenți. Dis de dimineață, corturile au fost date la o parte și poliția a adunat datele studenților arestați.

În noaptea de miercuri spre joi, poliția amenințase protestatarii cu arestul dacă nu vor pleca. Peste o mie de oameni s-au alăturat manifestației după acest anunț, iar studenții și-au menținut poziția și au respins temporar intervenția forțelor de ordine, în ciuda resurselor masive mobilizate de poliție.

Însă, după miezul nopții, poliția a început să spargă baricadele studenților de la UCLA și să-i aresteze în masă. Potrivit CNN, polițiștii din Los Angeles par să fi tras în studenți cu gloanțe de cauciuc.

Profesorii implicați în proteste pentru a-și proteja studenții de poliție „pentru că au dreptul să protesteze pașnic și să discute despre ideile lor”, precum explică un profesor de la UCLA, spun că se așteaptă să fie și ei arestați.

În timp ce poliția a descins în mijlocul taberei studenților, aceștia au strigat „unde ați fost ieri noapte?”, criticându-i pe polițiști pentru absența lor atunci când protestatarii au fost atacați de un grup pro-Israel.

Intervenția forțelor de ordine are loc la mai puțin de 24 de ore după ce tabăra protestatarilor a fost atacată de peste 200 de susținători ai Israelului care veniseră din afara campusului.

Poliția a distrus tabăra studenților de la UCLA. La fel ca în alte campusuri, în această tabără studenții au organizat o bucătărie, un centru de prim ajutor, o bibliotecă și spații pentru discuții.
Poliția a distrus tabăra studenților de la UCLA. La fel ca în alte campusuri, în această tabără studenții au organizat o bucătărie, un centru de prim ajutor, o bibliotecă și spații pentru discuții.

Timp de patru ore, demonstranții mascați pro-Israel au aruncat cu artificii, pietre și bețe în corturile studenților și au folosit împotriva lor spray-uri cu piper. Unii protestatari din corturile de la UCLA au fost bătuți. Nici serviciul de pază al universității, nici poliția nu au intervenit să îi protejeze pe studenții atacați.

În majoritatea campusurilor, protestatarii rămân în corturi, în tabere organizate, iar în unele orașe studenții au ocupat clădiri ale universității.

The Guardian prezintă imaginile și poveștile a nouă fotojurnaliști care au surprins atât fericire, cât și tensiune în taberele studenților americani.

Polițiștii din Los Angeles au tras gloanțe de cauciuc și bombe cu fum în mulțimea de protestatari, precum și grenade de tip flash-bang, cu scopul de a dezorienta mulțimea.
Polițiștii din Los Angeles au tras gloanțe de cauciuc și bombe cu fum în mulțimea de protestatari, precum și grenade de tip flash-bang, cu scopul de a dezorienta mulțimea.

Studenții din State demonstrează astfel pentru a cere universităților să nu mai trimită bani firmelor implicate în războiul din Gaza, în special producătorilor de arme.

Universitățile americane beneficiază de fonduri de înzestrare de miliarde de dolari, pe care le investesc și ale căror profituri ar trebui, teoretic, folosite pentru funcționarea instituțiilor. Acești bani ajung să fie investiți cu miliardele în companii precum Lockheed Martin, cel mai mare producător de arme din lume, acuză studenții.

Universitatea Brown, una dintre cele opt instituții americane de elită din Ivy League, a ajuns marți la un acord cu studenții care protestau: vor face, împreună cu studenții, un plan de a dezinvesti fondurile alocate companiilor implicate în războiul din Gaza.

Urmează câteva luni de negocieri cu administrația universității și un vot al consiliului care conduce instituția. După acordul cu administrația, studenții de la Universitatea Brown și-au strâns corturile și au plecat acasă.

Protestele au ajuns și în Franța

Protestele studenților s-au extins în Europa, însă nu au căpătat aceleași proporții. Din informațiile cunoscute până acum, singurele universități europene cu ocupații studențești sunt cele de la Sorbona și Sciences Po din Franța, unde tinerii, precum colegii lor americani, au ridicat tabere și au ocupat clădiri ale universităților.

Ca și în Statele Unite, administrația universităților i-a amenințat cu exmatricularea și a chemat poliția - însă până joi niciun student francez nu a fost arestat. Studenții francezi acuză autoritățile că au pus presiune pe administrația universităților să cheme poliția.

Protest al studenților de la Sciences Po, campusul din Grenoble, 30 aprilie 2024.
Protest al studenților de la Sciences Po, campusul din Grenoble, 30 aprilie 2024.

„Sciences Po este considerată de guvernul francez a fi un loc sfânt, care trebuie să formeze elitele țării. Un contra-model a apărut însă în această instituție de elită”, spune pentru Al Jazeera profesorul Ziad Majed, de la Universitatea Americană din Paris.

În Marea Britanie, peste 80 de universități ar putea avea răspundere penală pentru investițiile în companiile care trimit arme Israelului. Studenții britanici de la universitățile din Newcastle, Leeds, Bristol și Warwick au construit și ei tabere.

În Australia, studenții din Sydney și Melbourne au construit la rândul lor tabere în campusuri.

Protestele continuă la Universitatea Columbia

Poliția a intervenit și la Universitatea Columbia din New York, instituția care a adus în atenția publicului protestele studenților. Alți 280 de protestatari au fost arestați. Miercuri noapte, 100 de studenți de la Columbia ajunseseră la poliție. Tot de la New York, City College, mai sunt în custodia poliției încă 173 de oameni.

Poliția a interzis accesul jurnaliștilor în campusul Columbia, inclusiv împrejurul clădirii Pulitzer, de unde se acordă în fiecare an prestigioasele premii pentru jurnalism.

„Columbia a ales să agraveze situația de fiecare dată, cu rezultate dezastruoase. Administrația a spus că protestele au fost o perturbare și că amenință siguranța, însă administrația este cea care a perturbat viața campusului după ce ne-a încuiat pe dinafară, au amânat sau au mutat examenele studenților, au adus poliția ca să aresteze studenții, și au invitat poliția să rămână în campus încă două săptămâni”, a declarat Bassam Khawaja, profesor la Facultatea de drept de la Columbia, pentru The Guardian.

Profesorii de la Universitatea Columbia protestează împotriva prezenței poliției în campus, 1 mai.
Profesorii de la Universitatea Columbia protestează împotriva prezenței poliției în campus, 1 mai.

Studenții de la Columbia au ocupat clădirea Hamilton Hall și au redenumit-o Hind’s Hall, în memoria unei fetițe palestiniene de șase ani care a murit după ce echipele de intervenție nu au putut ajunge la ea.

În ianuarie, mașina în care se afla Hind împreună cu unchiul, mătușa și verii ei a fost atacată de forțele israeliene, care i-au ucis pe toți, mai puțin pe fetiță. Ea a sunat la Semiluna Roșie, care a trimis o ambulanță, însă echipa de intervenție a fost ucisă pe drum.

Hind a murit, după câteva zile, în aceeași mașină, iar trupurile familiei și ale paramedicilor au fost descoperite în februarie.

Studenții de la Columbia au ocupat Hamilton Hall în noaptea din 30 aprilie. Ei au redenumit clădirea după o fetiță de șase ani care a murit într-o mașină, lângă trupurile neînsuflețite ale familei sale.
Studenții de la Columbia au ocupat Hamilton Hall în noaptea din 30 aprilie. Ei au redenumit clădirea după o fetiță de șase ani care a murit într-o mașină, lângă trupurile neînsuflețite ale familei sale.

În timpul protestelor împotriva apartheidului din anii ‘80, studenții de la acea vreme au ocupat aceeași clădire și au denumit-o Mandela Hall, după liderul sud-african Nelson Mandela.

Universitatea avea protocoale de gestionare a protestelor în urma manifestațiilor din 1968, pe care au ales să nu le respecte, conform profesorilor.

Primarul New York, Eric Adams, este hotărât să încheie protestele la universitățile din orașul său și susține că mulți dintre protestatari nu ar fi studenți, ci agitatori externi. Postul de radio al universității afirmă, în schimb, că toți protestatarii baricadați înăuntrul clădirilor sunt studenți.

Într-un moment de confuzie pentru cei care ar putea încurca Columbia (universitatea) și Columbia (țara), guvernul țării sud-americane a anunțat joi că va tăia toate legăturile diplomatice cu Israelul.

Alte campusuri

Poliția a intervenit și în campusurile universității Wisconsin din Madison, la Dartmouth College în New Hampshire, la universitatea de stat din Portland, Oregon, la universitatea din Texas în campusurile din Dallas și Austin, precum și la universitatea Arizona - în toate locațiile, pentru a reprima protestele pro-palestiniene și a evacua taberele de corturi.

La universitatea din Florida de Sud, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva a zeci de studenți - mai puțini la număr decât polițiștii - care ocupau o zonă verde a campusului.

Angajații Universității Fordham acoperă ferestrele clădirii ocupate de protestatari, înainte ca poliția să intre și să-i aresteze pe studenți. New York, 1 mai 2024.
Angajații Universității Fordham acoperă ferestrele clădirii ocupate de protestatari, înainte ca poliția să intre și să-i aresteze pe studenți. New York, 1 mai 2024.

La universitatea Fordham din New York, studenții din tabăra care a ocupat instituția au fost suspendați de la cursuri. Ei au prezentat scrisorile de suspendare, peste care au scris „Free Palestine” în semn de sfidare, înainte ca poliția să-i scoată din clădiri.

În mai multe universități, poliția a arestat și a bătut nu doar studenții care protestau, ci și profesorii care erau alături de ei. La Universitatea Wisconsin din Madison, spre exemplu, poliția a bătut doi profesori.

Grupurile pentru drepturile omului amintesc faptul că mii de polițiști din Statele Unite sunt antrenați, în ultimele două decenii, în Israel. Candidatul republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, a lăudat intervenția violentă a poliției asupra protestelor studențești.

Protestele nu au trecut neobservate de palestinieni. Copiii din Gaza le-au transmis mesaje de mulțumire studenților care protestează în SUA și în alte campusuri din lume.

În Fâșia Gaza, nu mai funcționează niciuna dintre cele 12 universități. Sute de școli, inclusiv cele gestionate de ONU, au fost în ultimele șapte luni ținta bombardamentelor israeliene: cel puțin 80% din școlile din Gaza au fost distruse parțial sau complet. Armata israeliană a ucis sute de profesori palestinieni.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG