Linkuri accesibilitate

Zeci de bărbați ucraineni au murit încercând să fugă de război


Unul din cele mai „mortale” puncte pentru ucrainenii care fug din țară este Maramureșul românesc, unde o parte a graniței o formează râul Tisa.
Unul din cele mai „mortale” puncte pentru ucrainenii care fug din țară este Maramureșul românesc, unde o parte a graniței o formează râul Tisa.

Aproximativ 30 de bărbați ucraineni au murit încercând să treacă ilegal granițele țării ca să nu meargă la războiul declanșat prin invazia rusească din 2022.

Andrii Demcenko, purtător de cuvânt al poliției de frontieră a Ucrainei, a spus că asemenea tentative au loc în fiecare zi, iar majoritatea au ca țintă granița cu Moldova și România.

„Unii și-au pierdut viața încercând să treacă râuri sau munți”, a mai spus Demcenko, citat de Reuters.

Cu unele excepții, bărbații ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani au interdicție de ieșire din țară, fiind gata de mobilizare, potrivit legii marțiale ucrainene.

Luni, pe 28 aprilie, Paza de Stat a Frontierei ucrainene a declarat că 24 de bărbați au murit numai încercând să traverseze râul Tisa, la granița româno-ucrainenă.

Andrii Demcenko a spus că de la începutul războiului au fost descoperite cam 450 de grupări de traficanți specializate în trecerea frontierei.

El a afirmat că, în vreme ce spre Moldova și România se fuge prin păduri sau pe câmpuri, la granița cu Polonia predomină încercările de trecere cu documente false.

În România, Digi24.ro a informat că Serviciul Salvamont din Maramureș, în nordul țării, este solicitat frecvent să salveze astfel de fugari din Ucraina.

Săptămâna trecută, Ucraina a suspendat serviciile consulare pentru bărbații ucraineni de vârstă militară aflați în străinătate, până la 18 mai, criticându-i pe cei din „diasporă” că vor servicii de la stat în vreme ce ei înșiși nu-și oferă serviciile statului.

În noiembrie, un reportaj BBC informa, pe baza datelor culese la granițele Ucrainei cu România, Moldova, Polonia, Ungaria și Slovacia, că aproape 20.000 de bărbați au fugit pe acolo din Ucraina de la începutul războiului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG