Linkuri accesibilitate

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, spune că Ungaria nu va bloca sprijinul NATO pentru Ucraina


Prim-ministrul ungar Viktor Orban (dreapta) și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o conferință de presă la Budapesta. 12 iunie.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban (dreapta) și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o conferință de presă la Budapesta. 12 iunie.

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Ungaria nu va bloca sprijinul pentru Ucraina și va avea dreptul să nu participe cu soldați, arme sau fonduri pentru sprijinirea Kievului, transmite RFE/RL. Șeful NATO a fost la Budapesta, într-un turneu în care se întâlnește cu liderii țărilor alianței.

Declarațiile lui Jens Stoltenberg vin după o perioadă în care autoritățile de la Budapesta au fost reticente în privința implicării NATO în conflictul declanșat de invazia Rusiei în Ucraina. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cerut redefinirea poziției Budapestei care să îi permită să nu participe cu militari la operațiuni din afara teritoriului NATO.

„Ungaria nu va participa la aceste eforturi ale NATO și accept această poziție”, a declarat Jens Stoltenberg la Budapesta, după întâlnirea cu Orban din 12 iunie.

„În același timp, prim-ministrul m-a asigurat că Ungaria nu se va opune acestor eforturi, permițând altor aliați să avanseze și a confirmat că Ungaria va continua să-și îndeplinească pe deplin angajamentele NATO”, a adăugat oficialul NATO.

Viktor Orban a confirmat în aceeași conferință de presă că Ungaria nu va bloca sprijinul NATO.

După ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, Viktor Orban a menținut relații strânse cu Kremlinul.

Politica Ungariei a iritat autoritățile de la Bruxelles, mai ales pentru că a refuzat să se alăture sancțiunilor UE împotriva Moscovei și nu a permis altor țări NATO să transporte arme și ajutoare pentru Ucraina pe teritoriul ei.

Guvernele occidentale au fost nemulțumite și de tergiversarea timp de luni de zile a ratificării aderării Suediei la NATO. Budapesta a aprobat în cele din urmă integrarea Suediei în alianță.

Ungaria a solicitat NATO să fie scutită de obligația de a furniza sprijin militar Ucrainei. În schimb, a promis că nu va folosi dreptul său de veto în deciziile alianței de sprijinire a Ucrainei.

Jens Stoltenberg a mai spus că a convenit cu Orban asupra „modalităților de neparticipare a Ungariei la sprijinul NATO pentru Ucraina”, dar nu a oferit detalii despre ce presupune un astfel de acord.

NATO încearcă să construiască un plan de sprijin militar pe termen lung pentru Ucraina, în condițiile în care trupele rusești, mai numeroase și mai bine înarmate, au preluat inițiativa pe front în ultimele luni.

Planul ar urma să fie finalizat și aprobat la summit-ul NATO de la Washington, in luna iulie.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG