Linkuri accesibilitate

ÎCCJ vrea să oprească reluarea de la zero a procesul lui Vâlcov și cere lămuriri de la Curtea Europeană de Justiție


Completul care îl judecă pe Darius Vâlcov vrea să ceară lămuriri de la instanța UE pentru o decizie a CCR.
Completul care îl judecă pe Darius Vâlcov vrea să ceară lămuriri de la instanța UE pentru o decizie a CCR.

Instanța supremă a amânat cu două zile procesul lui Darius Vâlcov, fost consilier al Vioricăi Dăncilă în epoca Dragnea și fost ministru. Judecătorii vor să ceară un punct de vedere Curții Europene de Justiție, legat de aplicarea deciziei CCR privind completurile de trei judecători.

Instanța supremă a decis din oficiu să propună părților din procesul lui Darius Vâlcov, care contestă condamnarea sa la 8 ani de închisoare pentru corupție, să trimită Curții Europene de Justiție patru întrebări, pentru a lămuri dacă o decizie a Curții Constituționale (CCR) privind completurile de trei judecători specializate pe probleme de corupție nu cumva contravine legislației europene.

Este vorba despre o directivă europeană privind combaterea spălării banilor, respectiv Directiva 2015/849 a Parlamentului European.

O altă întrebare pe care ICCJ vrea să o adreseze Curții de Justiție a UE este dacă Tratatul privind UE și Carta drepturilor fundamentale ale UE se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești „a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme)”.

O altă întrebare cu care Înalta Curte de Casație și Justiție vrea să sesizeze CJUE este aceea dacă „aplicarea prioritară a dreptului UE trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, care interpretează o normă inferioară Constituției, de organizare a ÎCCJ, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, normă interpretată în mod constant, în același sens, de o instanță de judecată, timp de 16 ani”.

Întrebarea a patra a Instanței supreme către CJUE este: „Conform art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Principiul liberului acces la justiție, include specializarea judecătorilor și înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă?”, conform Mediafax.

Procesul lui Vâlcov a fost amânat două zile, până pe 17 octombrie, pentru ca părțile să vină cu puncte de vedere legate de aceste întrebări. Vâlcov speră ca procesul său să fie reluat de la zero în situația în care se va aplica decizia CCR referitoare la completurile de 3 judecători.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor şi fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG