Linkuri accesibilitate

Încă 80 de afgani, extrași de România. Totalul a ajuns la 156


Un tată și cei doi copii ai săi trec granița Afganistanului.
Un tată și cei doi copii ai săi trec granița Afganistanului.

Încă 80 de cetăţeni afgani au fost evacuaţi duminică din Afganistan, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Evacuarea a fost făcută pe cale terestră.

Sâmbătă mai fuseseră evacuați 15 afgani, colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.

Potrivit MAE, cetăţenii afgani evacuaţi în grupul de duminică sunt: colaboratori ai forţelor armate române, studenţi cu burse în România, alte categorii vulnerabile: un profesor universitar activ în domeniul drepturilor omului, un reprezentant al poliţiei afgane și membrii acestora de familie.

Ei au fost preluaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad şi transportaţi într-un loc unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

Potrivit procedurilor anterioare, reprezentanţii Ambasadei României la Islamabad au emis vize şi documente membrilor acestui grup de cetăţeni afgani evacuaţi, asigurându-le tranzitul teritoriului afgan şi accesul pe teritoriul statului pakistanez, transmite MAE. Au fost, totodată, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru evacuarea cetăţenilor afgani în condiţii de siguranţă.

Lista celor 156 de cetățeni afgani evacuați până acum se adaugă celor 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați și 7 cetățeni ai unor state aliate.

MAE informează că CCI își continuă activitatea pentru identificarea celor mai practice modalități de a-i transporta în România în siguranță pe cetățenii afgani aflați pe teritoriul Pakistanului.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG