Ursula von der Leyen a fost audiată miercuri în grupul Renew Europe din Parlamentul European, din care fac parte și europarlamentarii USR-PLUS. Grupul, condus de fostul premier Dacian Cioloș, ar fi înclinat să o susțină pe germancă, însă are mai multe condiții, conform Politico.
Ar fi vorba despre susținerea unui proiect care să permită liste de candidați trans-naționale pentru viitoarele alegeri europene, de susținerea unui nou mecanism privind statul de drept și de garantarea unui post de vicepreședinte al Comisiei pentru liberala daneză Margrethe Vestager.
Cristian Ghinea, europarlamentar USR-PLUS, a întrebat-o pe Ursula von der Leyen dacă susține un mecanism asemănător MCV, privind protejarea statului de drept.
„Candidata la șefia Comisiei Europene a confirmat că va fi cât se poate de dură cu statele unde guvernele vor să controleze justiția, însă nu a dat un răspuns clar dacă susține un mecanism pentru respectarea statului de drept în toate statele membre. Pentru noi, care am propus în campanie acest mecanism de tip MCV pentru toate statele din UE, este important să-l introducem pe agenda Comisiei cât mai rapid și vom insista. Derapajele politicienilor trebuie stopate în toată Europa pentru că acestea nu sunt doar specifice României și Bulgariei”, a declarat Cristian Ghinea, conform unui comunicat de presă USR-PLUS.
De asemenea, Dacian Cioloș și-ar fi exprimat îngrijorarea în legătură cu cheltuielile nejustificate și care au depășit bugetul, din mandatul Ursulei von der Leyen la ministerul Apărării din Germania, conform Politico.
„Este important că și-a declarat susținerea pentru reducerea decalajului dintre Estul și Vestul Uniunii Europene nu doar în teorie și a promis că va prezenta măsuri rapide și concrete pentru extinderea zonei Euro și Spațiului Schengen. Pentru România, aceste puncte sunt esențiale și este o urgență să intre pe agenda Comisiei înainte de vot”, a declarat Dragoș Tudorache, europarlamentar USR-PLUS.
Facebook Forum