Linkuri accesibilitate

Întreaga Italie devine o „zonă protejată”. Premierul Conte: „Stai acasă”


Premierul italian, Giuseppe Conte
Premierul italian, Giuseppe Conte

Guvernul a decis că toată Italia va deveni o zonă roșie, ca Lombardia. Nimeni nu va mai intra și nu va mai ieși din Italia fără o justificare clară.​ Prim-ministrul Giuseppe Conte a anunțat, într-o conferință fulger pe care a susținut-o singur la Palazzo Chigi, că urmează să semneze o decizie pe care o poate rezuma ca „stau acasă”. Toate măsurile care se aplicau până acum doar în zonele roșii, vor fi aplicate la nivelul întregii țări, potrivit La Stampa.

„Nu mai avem timp, contagiunea e în creștere. Vom adopta reguli și mai stricte. Obiceiurile trebuie schimbate pentru binele Italiei: stai acasă”, a spus premierul italian.

„Nu va mai exista o zonă roșie”, toată Italia va deveni o zonă protejată, a explicat Conte.

Călătoria în întreaga peninsulă va fi restricționată dacă nu nu vor exista justificări privind munca, deplasările pe motive de sănătate sau cazurile de necesitate.

De asemenea, vor fi restricționate întrunirile în aer liber.

„Înțelegem nevoia de socializare, am văzut toate imaginile vieții de noapte, dar nu ne mai putem permite aceste episoade de socializare care sunt de asemenea contagioase”, a mai spus Conte.

”Rămâi acasă. Acum este momentul responsabilității”, a declarat premierul Conte.

Oamenii se vor putea mișca doar în condiții de strictă necesitate, toate instituțiile de învățământ, inclusiv cele univerisitare, vor fi închise până în 3 aprilie, adunările publice sunt interzise, campionatul de fotbal va fi suspendat, iar barurile și restaurantele vor fi deschise până la ora 18.00.

Conte a adăugat că măsurile, ce intră în vigoare marți, au scopul de a îi proteja pe membrii cei mai fragili ai societății.

Premierul este conștient că această măsură extremă va genera mari dificultățile pentru economie și că, din acest motiv „este posibilă o abatere și mai mare de la deficitul convenit cu UE, de la 2,2% la 2,5%.

Numărul total al cazurilor de coronavirus în Italia a crescut la 9.172, de la 7.375 câte erau duminică.

De asemenea, luni au fost înregistrate 463 de decese față de 366 înrgistrate duminică.

Bilanțul deceselor în Lombardia a urcat luni la 333, de la 267câte s-au înregistrat duminică.

XS
SM
MD
LG