Linkuri accesibilitate

#ȘÎEU. Masaj erotic contra autostrăzi. VIDEO


#ȘÎEU. Autostrăzi și masaj erotic
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:13 0:00

La București, undeva pe străduțele Colentinei, fetele de la un salon de masaj erotic și-au pus mâinile în sân, la propriu, 15 minute.

Protestul #ȘÎEu a cuprins pentru 15 minute România. Oameni, firme, patroni și angajați s-au oprit 15 minute din treaba lor, ca să ceară Guvernului autostrăzi. Nu doar în Moldova, acolo de unde a plecat inițiativa și unde antreprenorul Ștefan Mandachi a construit pe banii lui un simbolic și prim metru de autostradă, ci în toată țara.

La București, undeva pe străduțele Colentinei, fetele de la un salon de masaj erotic și-au pus și ele mâinile în sân, la propriu, 15 minute.

Eva a studiat să fie asistentă medicală și face masaj erotic de doi ani. Ea a inițiat protestul la salon. Patronilor le-a plăcut ideea și i-au dat poleiala de PR cuvenită, ca să nu piardă valul creat în toată țara.

Eva vine din Piatra Neamț și duce lipsa unei autostrăzi, pentru că nu își poate permite prea des să piardă timpul, pe un drum pe care face cel puțin 5-6 ore cu mașina, dacă are noroc să nu fie aglomerat sau prea plin de camioane.

Asta o ține departe de părinți, de prieteni și de rude, cu care discută mai mult pe videocall, prin telefon.

„Drumul greu către casă m-a determinat să le spun colegelor mele și conducerii să facem acest protest, să susținem inițiativa, pentru că am ajuns să îmi fie foarte greu să ajung acasă, să nu fie un drum sigur și să am de fiecare dată, să nu îmi văd familia și părinții. Și prefer să protestez acum, ca să îmi fie bine în viitor, să nu mai am problema asta cu drumul”, spune Eva.

În cele 15 minute de „grevă japoneză”, fetele de la masaj erotic aveau de gând să stea de vorbă cu clienții lor, despre autostrăzi și despre viață în general. Patronii îi recompensau cu 15 minute în plus la masaj, ca să recupereze dezmierdările pierdute cu vorba. Doar că, la ora 15.00, în Colentina nu vine nimeni la masaj erotic.

XS
SM
MD
LG