Linkuri accesibilitate

Șeful Serviciului de Informații al MAI de la Suceava, audiat la DNA central în afacerea permiselor


Imagine generică
Imagine generică

Șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava a fost ridicat miercuri de procurorii militari pentru a fi audiat la DNA central, după două percheziții făcute la locuința lui Florin Constantin Timu și la sediul SIPI Suceava.

Potrivit unor surse judiciare, Florin Constantin Timu, şeful SIPI Suceava, este acuzat că ar fi primit mită de la fostul şef de la Permise Suceava, comisarul Radu Obreja, în schimbul protecţiei oferite, scrie monitorulsv.ro.

Dosarul este o disjungere din cel în care Mihail Martin, ofițer de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) Suceava din cadrul MAI, a fost trimis în judecată luna trecută de procurorii anticorupție pentru că i-a oferit protecție informativă șefului de la Permise Suceava, comisarul șef Radu Ionuț Obreja, în schimbul unui autoturism de teren.

Martin l-a avertizat pe Obreja că va fi ținta unui flagrant, că DNA îl interceptează și că 5 investigatori sub acoperire sunt pe urmele sale. Pentru serviciile sale, Martin a primit de la Obreja un autoturism de teren.

Obreja mai este anchetat în alte două dosare de corupție, pentru că ar fi condus o rețea formată din polițiști și instructori auto care primeau mită pentru examenele de sală și teren la obținerea permiselor de conducere: între 300 și 1.500 de euro pentru traseu și între 3.000 și 6.000 de euro pentru proba scrisă.

La perchezițiile din noiembrie trecut, DNA a ridicat peste un milion de euro, aproape 800 de mii de dolari, ceasuri și mașini de lux.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG