S-a aflat în permanență în contact cu realitățile culturale și politice din țara de origine. În Israel, a fost o persoană influentă și respectată care și-a spus mereu opinia într-un mod tranșant. A trăit din plin istoria postbelică și a fost în egală măsură pasionat de istorie.
L-am cunoscut atât prin intermediul scrierilor sale, cât și datorită recomandărilor venite de la prietenii mei: toate pozitive! Am avut numeroase discuții telefonice. Știu că a dat mereu dovadă de disponibilitate atunci când a fost vorba să ajute cercetători și studenți români, dornici să identifice documente relevante pentru istoria evreilor din România, aflate deopotrivă în arhive private și publice.
În scrierile sale, Șlomo era întotdeauna motivat de căutarea adevărului, dincolo de și în pofida oricăror partizanate. A scris despre istoria comunității evreiești din Botoșani, a vorbit și despre mama mea și sora ei (surorile Hermina și Bianca Marcusohn). A studiat și a scris despre prigoana împotriva sioniștilor în anii ’50. A examinat cu obiectivitate activitatea instrumentului comunist de înregimentare a populației evreiești care a fost Comitetul Democratic Evreiesc, conceput după modelul sovietic.
Tocmai grație acestor preocupări, într-un moment de cumpănă pentru scrierea istoriei postbelice a României și pentru ceea ce apoi s-a numit înfăptuirea justiției de tranziție, care se leagă de momentul constituirii Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, am apelat la Dr. Șlomo Leibovici-Laiș ca expert al Comisiei. A fost o înțelegere între mine și colegii mei, membri ai Comisiei, ca istoria celor mai importante minorități naționale sub comunism să fie scrisă chiar de cei care provin din rândurile acelei minorități. Evident, în colaborare cu ceilalți experți și membri ai CPADCR.
Dr. Șlomo Leibovici-Laiș a fost de o promptitudine exemplară și s-a achitat admirabil de calitatea de expert al Comisiei. Ne-a trimis un capitol despre istoria evreilor în perioada comunistă care rezumă destinul agitat al unei comunități aflată mereu sub presiunea unui sistem totalitar (vezi Comunitatea evreiască, în Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, editori, Raport final, Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București: Editura Humanitas, 2007, pp. 363–389.
Prin Raportul final că am contribuit, cei care am scris acel document, la opera de constituire simbolică a unei națiuni civice, întemeiată pe valori în antiteză cu etnocentrismul gregar. De altfel, elementele reziduale ale național-stalinismului și protocronismului ne-au supus unui tir susținut, înșirând numele neromânești ale membrilor și experților Comisiei într-o veritabilă listă a rușinii. O practică ce ar stârni oriunde repulsie și condamnare; nu însă și în spațiul românesc, unde o stângă intelectuală pretins respectabilă a tăcut asurzitor...
Evident, participarea la activitatea CPADCR, la munca de alcătuire a Raportului final, a fost doar un moment al colaborării cu instituții din România și nu vreau să absolutizez această secvență. Doar am ținut să scot în evidență, subiectiv, desigur, acest aspect legat de activitatea științifică și civică a acelui veritabil înțelept care a fost Dr. Șlomo Leibovici-Laiș. Colegii mei de Comisie și cu mine, la fel ca toți cei care l-au cunoscut, îi vom păstra mereu o amintire de neșters.
Facebook Forum