Linkuri accesibilitate

Iohanis despre pericolele care ne amenință, la Conferința de la Munchen


Klaus Iohannis le-a cerut europenilor să mizeze pe coeziune pentru a combate pericolele care amenință continentul
Klaus Iohannis le-a cerut europenilor să mizeze pe coeziune pentru a combate pericolele care amenință continentul

“Temerile cu privire la securitate reprezintă o preocupare predominantă a cetăţenilor noştri europeni" a precizat Iohannis la Conferința pentru Securitate de la Munchen, adăugând că "sistemul internaţional multilateral se află sub o presiune crescândă, iar adaptarea sa la noile realităţi este pentru noi, probabil, cea mai mare provocare. Care ar trebui să fie răspunsul nostru european la aceste provocări? Răspunsul meu este coeziunea, în sensul său cel mai larg. Întrucât discuţiile cu privire la viitorul Europei sunt prioritare, pe agenda europeană, în timpul actualei preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene, deţinută de România, este nevoie de o abordare coezivă şi incluzivă din partea statelor membre şi a instituţiilor europene. De aceea, acest mesaj de unitate şi de coeziune defineşte fundamental priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Abordarea noastră se concentrează pe facilitarea consensului, pe eliminarea diviziunilor şi pe găsirea unei poziţii comune în ceea ce priveşte modalităţile incluzive de consolidare a Uniunii. Securitatea şi apărarea nu fac excepţie. Dimpotrivă, acestea reprezintă componente fundamentale ale viitorului Uniunii - ele dau credibilitate acţiunii noastre externe şi sunt o garanţie a faptului că ne păstrăm şi ne dezvoltăm vocaţia noastră pentru multilateralism", a spus Iohannis, care participă la cea de a 55-a Conferinţă pentru Securitate de la Munchen, citat de Agerpres.

Președintele român a mai argumentat că ar trebui ca eforturile să se concentreze pe dezvoltarea unui demers armonizat între NATO şi UE.

"Ar trebui să obţinem acest lucru prin îmbinarea rolului unic, evolutiv şi cuprinzător pe care îl are NATO în apărarea noastră colectivă cu abordarea integratoare a Uniunii Europene în gestionarea crizelor şi cu capacitatea sa unică de a aduce împreună o mare varietate de instrumente şi resurse. În acest context, securitatea şi apărarea ar trebui să fie un catalizator pentru diminuarea animozităţilor temporare de peste Atlantic. Nu ne putem permite niciun fel de înţelegere greşită pe subiecte cu asemenea implicaţii strategice. Trebuie să evităm iniţiative care sugerează competiţia transatlantică şi să ne concentrăm pe construirea unui consens mai puternic pe problemele pe care trebuie să le rezolvăm împreună. Complementaritatea şi evitarea dublării între UE şi NATO sunt cuvintele-cheie ale acestui demers", a precizat preşedintele României.

Şeful statului a afirmat că provocările de pe Flancul Estic nu pot fi ignorate, arătând că este nevoie ca NATO să îşi întărească în continuare postura de descurajare şi apărare pe acest Flanc.

"România sprijină ferm o coeziune crescută pe Flancul Estic, între nordul şi sudul acestuia. Într-adevăr, regiunea Mării Negre, unde provocările la adresa mediului de securitate sunt în creştere, apar din ce în ce mai des provocări la adresa mediului de securitate, după cum am văzut recent, are nevoie de o prezenţă NATO mai accentuată", a declarat Iohannis.

El a menţionat că un reper al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene va fi Summitul informal de la Sibiu, din 9 mai. "Credem că acest summit va reprezenta un bun prilej să transmitem un mesaj de unitate, de angajament proeuropean şi să proiectăm o perspectivă pozitivă pentru viitorul Uniunii Europene", a mai spus şeful statului român.

XS
SM
MD
LG