Niște cetățeni din tărâmul de vis al Sloboziei, mai exact din petecul de rai numit Țăndărei, au sărit direct în economia globală, ducând la cerșit și furat sute de copii din România.
Rețeaua, bine pusă la punct cu mult înainte chiar de intrarea României în UE, a fost dezmembrată de polițiștii englezi. De fapt, ca s-o spunem în limbajul înțelepciunii românești ancestrale: „au dezmembrat și ei cât au putut.” Britanicii au arestat și condamnat indivizii prinși acolo, au eliberat copiii, au venit în România cu probe și multă competență să ajute la stârpirea de la rădăcină a răului. Doar că, după ce acum aproape zece ani, mascații ialomițeni au intrat cu berbeci și girofar peste romii din Țăndărei, cei mai mulți dintre capii rețelei au fost acum achitați de instanța din Harghita, sau trimiși acasă pe motiv că faptele s-au prescris. Sărmanilor polițiști englezi le-a rămas decizia instanței române ca o sarma rece în gât.
În cele 53 de termene ale procesului, magistrații nu au ajuns la stadiul în care să discute pe fond cu părțile implicate. Mai exact, în toți acești ani s-au interogat vreo paișpe autocare de martori, cât să intervină termenul de prescripție a faptelor. Probabil că indivizii au explicat cum că ei au dus copii la studii în Marea Britanie. Păi, ce, numai oamenii cu bani, care lucrează în corporațiile din București, să-și trimită plozii la școli englezești. Huuuoooo! Discriminare! Copiii din Țăndărei au dreptul să fure și lucruri mai scumpe, în Londra, nu doar peturi cu vin Babanu, în autogara Slobozia. Copiii au dreptul să cerșească în limba lui Shakespeare, frumos, elegant, înălțător. Au avut dreptate alde Cioran când s-au plâns că limba română acoperă, totuși, o cultură minoră. Trebuia să facem eforturi să scăpăm din acest provincialism și să ieșim la tras trecătorii de mânecă pe marile bulevarde ale lumii.
Iar asta a fost posibil numai prin dăruirea și abnegația acestor cetățeni responsabili, care, pe banii lor, au dus în Regatul Unit sute de copii români. Practic membrii acestei rețele de trafic de minori și nu numai, au jucat rolul instituțiilor care acordă burse de studii. Ei erau un fel de Soroș, până la urmă. Poate astfel s-or fi scuzat și în fața judecătorilor dacă au fost achitați cu atâta nonșalanță. Niște Soroși de Țăndărei, care militau pentru o societate deschisă.
Iar societatea s-a dovedit atât de deschisă încât a fost incapabilă să-i închidă, așa cum meritau, și a făcut judecata așa cum se face la români, lungă și fără finalizare. Iar statul de drept rămâne în continuare o expresie fără prea mare acoperire, cel puțin în Țăndărei, unde mult mai tare pare a fi statul degeaba, la cerșit, în Anglia dacă se poate.