Linkuri accesibilitate

„Veniți cu noi, vă fură și pe voi”, s-a scandat în Piața Victoriei. Au fost proteste și la Cluj, Timișoara, Constanța, Baia Mare


Protestatarii vin în valuri în Piața Victoriei, numărul lor crește de la o oră la alta
Protestatarii vin în valuri în Piața Victoriei, numărul lor crește de la o oră la alta

UPDATE ora 22.00 Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat. Jandarmeria Capitalei a comunicat, pentru Europa Liberă, că nu face estimări publice ale prezenței la proteste. Agenția Mediafax a scris că, la închiderea protestului erau 5.000 de persoane, în vreme ce ziarul Adevărul a estimat prezența din Piața Guvernului de duminică la 10.000 de persoane.

Protest de solidarizare cu magistrații în Piața Victoriei, în favoarea statului drept
Protest de solidarizare cu magistrații în Piața Victoriei, în favoarea statului drept

UPDATE ora 21.00 - Luminițele se aprind în Piața Victoriei din București, unde protestatari de ordinul miilor și-au activat lanternele telefoanelor mobile, un gest devenit emblemă a protestelor din Piața Victoriei în sprijinul Justiției și al statului de drept. Oamenii scandează „Demisia” și „Hoții!”, referindu-se la actuala putere. Se strigă și numele ministrului Justiției, Tudorel Toader, căruia, de asemenea, i se cere retragerea din fruntea Ministerului Justiției. La București ninge, sunt zero grade Celsius, iar lumea nu dă semne de plecare din Piață.

Jandarmii au blocat cu garduri și cu o autospecială, de gabarit mare, accesul pe Șoseaua Kiseleff, unde se află sediul central al PSD.

Proteste la Iași, cu mii de oameni în Piața centrală, courtesy to George Chelaru
Proteste la Iași, cu mii de oameni în Piața centrală, courtesy to George Chelaru

​Continuă proteste la Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu, unde, de asemenea, sunt mii de oameni în stradă, veniți cu pancarte și drapele ale României.

UPDATE, ora 20.00 - Sunt mii de oameni care protestează în marile orașe ale României cerând abrogarea ordonanței 7, adoptată zilele trecute de Guvern și demisia Cabinetului Dăncilă. La București, în Piața Victoriei sunt aproape mai multe mii. Între manifestanți se află liderii USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, precum și vicepreședintele PNL Raluca Turcan. De asemenea, Ana Blandiana, poeta disidentă în perioada comunistă, se află între oamenii care cer justiție independentă, ca și poetul Mircea Cărtărescu, filosoful Mihai Șora și pianistul Dan Grigore, actorii Oana Pellea și Marius Manole.

La Iași sunt peste 1.000 de oameni, potrivit estimărilor participanților, care au venit cu pancarte inclusiv în limba engleză, în care afirmă că este nevoie de restartarea țării. ”Jos ghearele de pe Justiție”, ”Suntem aici pentru că ne pasă de viitorul României” sunt câteva lozinci.

La Timișoara sunt peste protestatari în Piața Operei, locul istoric, care a marcat punctul de plecare al Revoluției din 1989.

Pancartă care preia solicitarea prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care i-a cerut lui Liviu Dragnea, la congresul PES, să nu treacă de linia roșie
Pancartă care preia solicitarea prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care i-a cerut lui Liviu Dragnea, la congresul PES, să nu treacă de linia roșie

Constanța, cu aproape 100 de persoane, Brăila, Bacău, Pitești, orașe considerate fiefuri ale PSD în ultimii ani, se alătură localităților unde românii au ieșit, duminică, la proteste în semn de solidarizare cu magistrații.

UPDATE, ora 19.00 În Piața Victoriei sunt peste mii de protestatari, care cer Guvernului să abroge ordonanța nr 7. Oamenii cer demisia Guvernului.

Proteste sunt și La Sibiu, unde oamenii au pornit în marș prin centrul orașului, solicitând Justiție independentă. Pe străzile Clujului sunt mii de oameni care cer alegeri anticipate, la Baia Mare și Arad, la Brăila și Pitești, La Iași și Brașov,la Timișoara și Bacău românii s-au solidarizat cu magistrații, cerând Guvernului Dăncilă să renunțe la subordonarea politică a Justiției.

Urmăriți live protestul din București la www.românia.europaliberă.org, unde îi puteți auzi pe protestatari cu solicitările lor.

Ceai fierbinte oferit de protestatari în Piața Victoriei, foto, Salim Abdulkerim/RFERL
Ceai fierbinte oferit de protestatari în Piața Victoriei, foto, Salim Abdulkerim/RFERL

Peste 2.000 de persoane s-au adunat, duminică, în Piața Victoriei, grupuri masive cotinuând să vină de pe marile bulevarde. Sunt grupuri care au pornit în marș de la Piața Universității, iar altele se adună de pe Calea Victoriei. Ei protestează față ultima ordonanță de urgență, care afectează independența Justiției și în semn de solidaritate cu magistrații care au protestat vineri. Circulația automobilelor a fost întreruptă, iar Jandarmeria anunță că mitingul din București nu este autorizat.

Oamenii s-au mobilizat pe rețelele sociale și au venit în fața Guvernului cu pancarte și cu steaguri tricolore.

Sunt anunțate proteste în mai multe orașe din țară, la Iași, Cluj, Timișoara, Brăila. La Baia Mare, în piața centrală, câteva sute de oameni s-au adunat încă de după amiază cerând renunțarea la ordonanța 7, cea care este criticată pentru că subordonează politic magistrații și creează un parchet cu puteri mai mari decât DNA, ieșit din jurisdicția procurorului general.

Jandarmii și-au făcut apariția în Piața Victoriei, cu câteva minute înainte de începerea mitingului, amplasând garduri metalice care delimitează mijlocul intersecției din Piața Victoriei. Încă de la apariția forțelor de ordine, oamenii i-au fluierat și huiduit, amintindu-și, probabil, momentul 10 august, când Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

La proteste și-au anunțat prezența și partidele USR și PLUS, care au făcut apel la populație să sprijine protestele magistraților, care au ieșit în stradă încă de vineri.„Este nevoie, mai mult ca oricând, de unitate şi ca fiecare român care nu şi-a pierdut credinţa în democraţie să acţioneze cu instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a opri acţiunile PSD-ALDE care adâncesc haosul şi disperarea.

Apel la solidarizare cu magistrații a făcut și filosoful Mihai Șora, care a anunțat încă din timpul săptămânii că, la cei 102 ani ai săi, va fi prezent în Piața Victoriei. Dacă nu ne adunăm, om cu om, cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească. Şi nu, nu va fi ca în 1948, când aveam cizma bolşevică pe grumaz, când nu ştiam unii de alţii, când nu exista nicio sursă credibilă de informare, nici precedent în istorie. Va fi mult mai rapid şi mult mai pervers”, a scris, pe Facebook, Mihai Șora.

Sunt anunțate proteste în mai multe orașe din țară, la Iași, Cluj. La Baia Mare, în piața centrală, câteva sute de oameni s-au adunat încă de după amiază cerând renunțarea la ordonanța 7, cea care este criticată pentru că subordonează politic magistrații și creează un parchet cu puteri mai mari decât DNA, ieșit din jurisdicția procurorului general.

XS
SM
MD
LG