Linkuri accesibilitate

Gheorghe Stan, șeful Secției Speciale, nu dă niciun pas înapoi - vin procurori noi și au 1.400 de dosare în lucru


Gheorghe Stan, procuror-șef al Secției Speciale pentru investigarea magistraților
Gheorghe Stan, procuror-șef al Secției Speciale pentru investigarea magistraților

În plină revoltă a magistraților, care solicită desființarea Secției Speciale pentru Infracțiunile Judiciare (SSIJ), șeful acesteia, Gheorghe Stan, secondat de procurorul Adina Florea, a spus că instituția pe care o conduce este legal constituită, că a fost blocată de procurorul general Augustin Lazăr și că va soluționa în timp scurt dosarele la care lucrează. Stan a oferit detalii sumare despre trei dintre dosarele aflate în cercetare de această secție - TelDrum, cel împotriva Laurei Codruța Kovesi și al oficialilor europeni, între care se află și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele CE.

Adina Florea, procuror
Adina Florea, procuror

Gheorghe Stan a spus că SSIJ ar fi reglementată prin trei ordonanțe de urgență, pentru că s-ar fi izbit de numeroase obstacole, între acestea fiind și procurorul general, Augustin Lazăr, care nu le-ar fi pus la dispoziție cele necesare și organigrama.

Șeful secției care anchetează magistrați a mai spus că organizarea acestei structuri ar fi fost apreciată de Comisia de la Venezia.

Forul paneuropean care reglementează principiile de drept care se aplică pe teritoriul european a criticat înființarea acestei secții. Într-un raport, din 2018, după o vizită la București, membrii Comisiei de la Venezia arătau că înființarea SSIJ nu va fi eficientă, dacă va avea câțiva procurori la centru, în locul celor aproape 100 de procurori care lucraseră până în acel moment la DNA, dintre care în marea lor majoritate lucrau în teritoriu, acolo unde sunt multe instanțe și parchete. De asemenea, Comisia de la Venezia a mai criticat fapul că Secția, așa cum a fost alcătuită în Legile Justiției, poate fi influențată de apropierea ministrului Justiției.

Prin OUG 7, adoptată recent, SSIJ a primit puteri sporite și autonomie în raport cu procurorul general, Augustin Lazăr, un fapt criticat de magistrații care protestează de o săptămână și solicită abrogarea ordonanței.

Discursul lui Gheorghe Stan a fost în acord cu acela al ministrului Justiției Tudorel Toader. OUG 7 a fost, dealtfel, lăudată de șeful secției de investigare a magistraților.

Peste 1400 de dosare în lucru

Șeful SSIJ susține că procurorii pe care îi coordonează au în lucru peste 1.400 de dosare, care vor fi soluționate în scurt timp. Dintre acestea, a arătat Gheorghe Stan, 70% sunt sesizări din oficiu, în marea lor majoritate nefiind soluționate de doi ani. El a mai spus că spețele privesc mai mulți judecători. De asemenea, Stan a mai precizat că de la 1 martie mai vin forțe noi - cinci procurori, care vor asigura soluționarea în scurt timp a acestor dosare.

Tel Drum anchetează 3 procurori și 5 judecători

Tel Drum, dosarul în care este urmărit penal și liderul PSD, Liviu Dragnea, într-o investigație cu fraudă de peste 20 de milioane de euro cu fonduri europene, a stârnit suspiciuni când a fost cerut pentru preluare de la DNA. Acum, procurorul general Augustin Lazăr este cel care analizează conflictul de competență pozitivă. Cu alte cuvinte, Lazăr trebuie să stabilească instituția care va gestiona dosarul liderului PSD.

Gheorghe Stan a arătat că este vorba despre o competență specială a SSIJ, pentru că ar fi implicați trei procurori și cinci judecători.

Secția specială pentru investigarea infracțiunilor magistraților a cerut de patru ori în 40 de zile preluarea dosarului TelDrum de la DNA.

Procurorii Secţiei speciale, care au intrat în pâine în luna octombrie, au fost întrebați de DNA în baza cărui temei legal este formulată preluarea anchetei Tel Drum, însă abia în această seară Gheorghe Stan a precizat că ar fi vorba despre magistrați. Nu a oferit detalii, astfel că nu se știe ce fel de implicare ar avea magistrații.

Cazul Kovesi nu a fost sesizare din oficiu

Unul dintre dosarele controversate și între primele la care lucrează SSIJ a fost cel la adresa Laurei Codruța Kovesi. Este vorba maidegrabă despre momentul deschiderii lui - în ajunul audierii fostei șefe a DNA de către Parlamentul European în cursa pentru desemnarea procurorului-șef european, cel care va ancheta fraudele cu fonduri europene pe teritoriul a 22 de state UE.

Kovesi a primit citație de la SSIJ imediat după ce a revenit învingătoare de la audierile din PE
Kovesi a primit citație de la SSIJ imediat după ce a revenit învingătoare de la audierile din PE

Gheorghe Stan a spus că dosarul Kovesi nu a fost o sesizare din oficiu a procurorilor din subordinea sa, în condițiile în care au existat acuzații că deschiderea dosarului ar fi menită să o descalifice din cursa pentru procurorul-șef european.

Laura Codruța Kovesi este chemată din nou la audieri la Secția de anchetare a magistraților, pe 7 martie, în dosarul în care este suspectată de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, exact atunci când sunt programate negocieri între grupurile politice din PE pentru desemnarea procurorului-șef european.

Secția pentru investigarea faptelor din justiție susține că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit în 2011, când era procuror general, suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea din Indonezia a omului de afaceri Nicolae Popa.

Dosarul a fost demarat de SSIJ în ajunul audierii sale de către comisiile reunite de drepturi și libertăți (LIBE) și de control bugetar, cu 90 de membri. La audieri, Kovesi a fost pusă în situația de a explica această urmărire penală pentru presupuse fapte de corupție.

XS
SM
MD
LG