Președintele a declarat că a avut o convorbire telefonică cu premierul Viorica Dăncilă în care i-a spus că o așteaptă cu alte nume de miniști sau cu unele de interimari. ””Persoanele propuse nu sunt pregătite, nu au ținuta necesară pentru a ocupa portofoliile”, a punctat președintele, precizând totodată că nu ia act de demisii până când nu știe ce persoane vor prelua portofoliile.
Principalele declarații
Această remaniere e un fel de farsă, nu are absolut nimic de-a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, cu agenda României. E cauzată de o răfuială din interiorul PSD și este neavenită.
Pe de altă parte, avem cele trei demisii și la un moment dat evident că aceste trei persoane vor pleca. Cele trei propuneri care au fost făcute sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă.
Am discutat telefonic cu premierul și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri, fie să vină cu propuneri pentru miniștri interimari până la niște propuneri pe care le pot accepta. A răspuns că se va gândi și va veni cu o soluție
Dacă PSD încearcă o restructurare, vom vedea dacă vor reuși în Parlament, dar o astfel de încercare aș tratat-o ca pe o încercare de a-l ocoli pe președinte. Vom vedea ce acțiuni juridice s-ar impune atunci.