Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Răzgândire după răzgândire. Anunț bombă al premierului Dăncilă


Deși în primă instanță și-a manifestat dorința de a participa la referendum, premierul Viorica Dăncilă a revenit asupra deciziei. Nemulțumirile primului ministru se leagă în special de declarațiile lui Klaus Iohannis din campania electorală, însă nu numai.

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

Iată ce le-a declarat doamna Dăncilă, în exclusivitate, reporterilor de la Roșia Today: „Am spus-o și o repet: susțin statul de drept și independența justiției, dacă nu prin fapte, măcar prin vorbe. Nimeni cu poate constata realizările guvernului care-l conduc: mărirea salariilor, a pensiilor, a prețurilor, cât și a inflației. Nimeni nu a dat drumul la atâtea autostrăzi câte am dat drumul noi în ultima săptămână. Mă doare picioarele cât am mers cu elicopterul prin țară și am vorbit cu factorii locali pe chestiuni concrete, anexate pe nevoile oamenilor. Iar cei care m-a huiduit, am dat mâna cu ei și le-am zis că nu e frumos că îl ascultă pe Iohannis să mă saboteze. Pe mine însumi mă deranjează în mod deosebit dorința președintelui de a mă distruge nervos din punct de vedere psihiatric, ca să clachez și să-mi dau demisia. El știe că PSD are totuși resurse să găsească un prim ministru și mai incompetent, pentru ca Iohannis să câștige alegerile din toamnă lejer. Nu vreau să-i dau această oportunitate. Eu duminică voi merge să votez la Referendum dar nu cu Iohannis, ci cu domnul Victor Ponta care îl apreciez, pentru că mi se pare o alternativă bună la șefia PSD după ziua de luni, în caz de Doamne ferește. Este singura șansă ca partidul să rămână la guvernare. Cu mine și cu Ponta. Dacă Ponta o să mă lase în continuare să conduc guvernul, îi mulțumesc de pe acum, dacă nu, mă retrag cu sentimentul că mi-am făcut datoria pe deplin. Mai puțin de-atât nu cred că pot, atât la București cât și la Bruxelles, unde deja am început să vorbesc cursiv limba română. Vă doresc un sfârșit de week-end frumos, iar luni să fie așa cum vrea Dumnezeu. Fiecare pasăre pe limba ei pică.”

Contactat de reporterii noștri pentru o reacție la declarația premierului, Victor Ponta s-a arătat surprins de intenția Vioricăi Dăncilă: ”Nu am avut

niciodată relații cordiale cu doamna Dăncilă, dar îi mulțumesc că s-a gândit la mine. După ce pleacă de la Palatul Victoria, dacă dorește o să-i dau lecții de baschet în privat, în semn de recunoștință. Hai la vot, oameni buni! Să-i dăm jos pe ăia care m-au dat pe mine jos. Acum ori niciodată!”.

Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Europei Libere.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG