Procurorul francez Jean-François Bohnert va fi numit la șefia parchetului național financiar din Franța (PNF), conform RFI. Astfel, Franța renunță practic la candidatul său pentru funcția de procuror șef al Parchetului European, lăsând-o singură în cursă pe Laura Codruța Kovesi.
Negocierile dintre Parlamentul European, care o susținea pe Kovesi, și COREPER (reuniunea ambasadorilor statelor UE la Bruxelles) care îl susținea pe Jean-François Bohnert, au rămas fără rezultat, înaintea alegerilor europarlamentare din luna mai. Ele ar urma să fie reluate la toamnă.
Recent, Alianța 2020 USR- PLUS a anunțat că va pune pe agenda tuturor discuțiilor și negocierilor care urmează în cadrul Parlamentului European candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de procuror șef al Parchetului European.
Laura Codruța Kovesi a spus recent într-un interviu pentru politico.eu că nu se gândește „sub nicio formă” să se retragă din cursa pentru ocuparea postului de procuror-șef al Parchetului European : „Atâta vreme cât procedura nu s-a încheiat, am șansa de a ocupa această poziție și voi lupta pentru ea. Până în ultima clipă”, a spus fosta șefă a DNA.
„Ce este sigur este că sunt o candidată care nu are sprijinul statului român, în vreme ce colegul francez, se bucură de sprijinul statului francez”, a mai spus Kovesi în interviu.
Facebook Forum