Linkuri accesibilitate

Dăncilă pentru Roșia Today: „PSD-ul fără baroni locali e ca Caracalul fără clanuri mafiote” 


Salutată de forțele progresiste ale țării, încarcerarea lui Liviu Dragnea ar fi trebuit să determine în PSD și altceva decât o rocadă la nivel înalt, respectiv înlocuirea vechii garnituri naționalist-populiste cu oamenii Vioricăi Dăncilă.

Unii așteptau o schimbare mai profundă, care să extragă partidul din buza prăpastiei, acolo unde ajunsese după alegerile europarlamentare. Doar că, ce să vezi?, baronii au rămas aceeași. Fără ei, practic PSD nu există. Țara nu ar putea fi condusă în lipsa lor. Ar intra în colaps.

Social-democrații nu se dezmint - mai degrabă și-ar face harakiri decât să renunțe la modul dictatorial prin care își impun ”managementul” în administrația locală. În orice capitală de județ, baronul PSD aflat la putere face legea indiferent de cine se află, vremelnic, în fotoliul lui Liviu Dragnea.

Imaginea clasică a baronului rezistent schimbărilor din PDS și din afara partidului este Marian Oprișan, tartorul județului Vrancea. Imaginea mai puțin clasică este cea a europarlamentarei Rovana Plumb, care prin intermediul fiului ei, Andrei Plumb, împarte demnități și privilegii în județul Dâmbovița. Spre deosebire de Oprișan, prea puțin sau deloc contestat în sânul filialei, odrasla Rovanei Plumb a strârnit un adevărat scandal. Nu mai puțin de 50 de primari din județ au semnat un memoriu adresat premierului Dăncilă, prin care solicită demiterea conducerii organizației județene a PSD. Se invocă acțiuni de intimidare și amenințare din partea lui Andrei Plumb, președintele de facto al filialei. „Astăzi, nimic nu se mișcă în județ fără ordinul lui Andrei Plumb”, se arată în respectiva scrisoare.

Contactată de reporterii Roșia Today, europarlamentara Rovana Plumb s-a mărginit să declare: „Nu știu ce face fiul meu la Dâmbovița. E treaba lui, e major, e vaccinat. E un om tânăr care vrea să reformeze organizația și să elimine corupția din primăriile comunale. Dacă nu-i lăsăm pe copiii noștri să facă reforma, atunci cine s-o facă, noi, bătrânii, Dragnea din pușcărie? Asta e. Orice schimbare în bine produce nemulțumiri. E mai bine să rămânem doar cu cei bătrâni să fie baroni? Și cu tineretul ce facem? Îi trimitem să fie baroni în Italia, în Spania, în Anglia? Trebuie să le dăm o șansă acum.”

La rândul ei, președintele PSD Viorica Dăncilă a dat de înțeles că va demara o anchetă în urma memoriului semnat de cei 50 de primari din Dâmbovița. „Știu că electoratul nostru așteaptă să dăm un semnal că partidul se schimbă în bine. Dar trebuie ținut cont că PSD-ul fără baroni locali e ca Caracalul fără clanuri mafiote. Deci voi lua măsuri să fie bine, iar prima măsură o să fie ruperea coaliției, eliminarea acestor oameni nerecunoscători de la ALDE și înlocuirea lor în funcții cu primarii nemulțumiți din Dâmbovița. Există soluții foarte multe, important este să avem probleme.”, ne-a declarat premierul Dăncilă, în exclusivitate.

Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG